BusinessMagazin

Tag: high-tech

  • Imperiile se clatina

    Pana la urma, editia din acest an a Consumer Electronics Show
    (CES) n-a adus prea multe surprize. Exceptand zona oarecum
    efervescenta a tehnologiilor 3D, s-a desfasurat sub umbra lui Apple
    (care, ca de obicei, n-a catadicsit sa participe), pe care mai toti
    producatorii se trudesc sa-l ajunga din urma, uneori imitandu-i
    miscarile de acum cativa ani.De exemplu, Samsung a lansat Galaxy
    Player, care este un smartphone din gama Galaxy S, dar fara
    telefonie – adica un fel de iPod Touch bazat pe Android.

    Aici ajungem la al doilea mare protagonist al show-ului, Google,
    care, in ciuda standului modest, a fost extrem de vizibil… prin
    reprezentanti. Adica prin multimea de producatori de telefoane si
    de tablete echipate cu sistemul de operare Android. Noutatea a fost
    prezentarea unor tablete echipate cu viitoarea versiune a
    sistemului (Android 3 sau Honeycomb), anume destinata tabletelor.
    Printre putinele abateri de la aceasta orientare se numara
    BlackBerry de la RIM si HP WebOS. Daca ar fi sa aleg produsul care
    mi-a placut cel mai mult, as opta pentru Eee Pad Transformer de la
    Asus: un netbook cu un ecran multitouch, care se poate detasa
    pentru a deveni o tableta.

    Inutil de precizat ca majoritatea produselor prezente la CES se
    bazeaza pe procesoare ARM. In schimb, merita sa aduc cateva
    clarificari privind aceasta gama de procesoare, pentru ca multa
    lume isi imagineaza ca acestea sunt produse de firma britanica cu
    acelasi nume. De fapt, ARM Holding doar proiecteaza arhitectura si
    modelele pentru o gama de procesoare RISC cu consum redus de
    energie, ceea ce le face extrem de atractive pentru dispozitivele
    mobile si pentru cele inglobate in alte produse. Practic, peste 90%
    dintre telefoanele mobile si tablete folosesc procesoare din
    aceasta gama. Aproape 80% dintre procesoarele inglobate se bazeaza
    tot pe aceasta arhitectura. ARM Holding licentiaza modelele unui
    mare numar de fabricanti, care le comercializeaza sub nume propriu.
    De exemplu, procesorul NVIDIA Tegra 2 care echipeaza Eee Pad
    Transformer este un procesor ARM.

    Acum avem toate datele pentru singura surpriza oferita de CES:
    Microsoft, prin vocea lui Steve Ballmer, a confirmat speculatiile
    conform carora compania vizeaza portarea sistemului Windows pe
    procesoare ARM. Da, versiunea 8 va rula si pe ARM. Logica acestei
    miscari este, desigur, sansa de a echipa deja foarte popularele
    tablete – si mi-am exprimat saptamana trecuta rezervele privind
    sansele de reusita ale acestei strategii. Dar exista si impedimente
    de ordin tehnic, pentru ca portarea nu implica doar o simpla
    recompilare a surselor (cum a sugerat Ballmer), ci mult mai multe
    chestiuni, printre care optimizarea nu e cea din urma.

    Insa problema majora este ca Windows nu este construit pentru
    interfata multitouch specifica tabletelor, asa ca adaptarea va fi
    inca si mai complicata. Pe de alta parte, e vorba de imensa baza de
    aplicatii – care sunt de fapt principala atractie pentru Windows –
    si este greu de crezut ca foarte multi producatori vor fi dispusi
    sa faca aceste eforturi. In fine, Microsoft nu a indicat niciun
    termen pentru aceasta portare, iar daca lansarea se va amana prea
    mult, e posibil ca piata sa arate deja cu totul altfel. Cu
    siguranta va exista cerere pentru tablete ceva mai puternice, mai
    tech-oriented, dar Ubuntu Linux este deja adaptat pentru ARM si
    dispune si de o distributie anume croita (Remix), asa ca n-ar fi
    exclus din partea celor nerabdatori sa aleaga aceasta varianta. Iar
    experienta imi spune ca, odata ce-ai gustat Ubuntu, nu te mai
    intorci.

    Nici Intel nu iese prea bine din aceasta miscare – si, de fapt,
    intreaga evolutie a pietei o dezavantajeaza. In primul rand, e o
    chestiune oarecum simbolica: sintagma “Wintel” tinde sa-si piarda
    din greutate. In al doilea rand, se poate spune ca si-a facut-o cu
    mana lui. Intel a obtinut in 1997 designul StrongARM, proiectat de
    DEC in colaborare cu Advanced RISC Machines (vechiul nume ARM), si
    a dezvoltat nucleul XScale. Dar, cum vanzarile masive de procesoare
    x86 produceau veniturile consistente, Intel si-a pierdut interesul
    pentru noua platforma si in 2006 a vandut XScale, ratand astfel
    sansa de a deveni un jucator important intr-o piata care inca nu se
    intrezarea.Destramarea traditionalei aliante dintre Microsoft si
    Intel este iminenta, iar Horace Dedlu – fost manager la Nokia –
    vede in aceasta o confirmare a sfarsitului erei PC-urilor. Anul
    trecut s-au vandut circa 16 milioane de tablete (90% iPad), iar
    Microsoft si Intel n-au luat un cent din afacere. Ce va fi anul
    acesta?

  • Aladdin cel econom

     

    Casa familiei Anderson a parut inca de acum trei ani, de cand a fost construita, un mister si in acelasi timp o imagine a luxului si a tehnologiei de varf pentru musafiri. Luminile se aprind automat atunci cand cineva intra in camera, iar televizorul selecteaza singur programele, in functie de preferintele membrilor familiei. Locuinta, situata in centrul Las Vegasului, este dotata cu detectoare de fum si de foc si senzori de apa, iar sistemul de incalzire controleaza si regleaza singur temperatura locuintei. “Toate caracteristicile pe care casa le are au fost posibile cu ajutorul tehnologiei ZigBee”, a spus Adam Anderson, proprietarul locuintei. “Astfel am redus consumul de energie, iar cheltuielile de intretinere lunara ale casei au scazut semnificativ.”
     
    Tehnologia ZigBee, care in esenta ofera o posibilitate mai simpla si mai ieftina de comunicare prin unde radio decat WiFi sau Bluetooth, spre exemplu, functioneaza in benzile radio de uz industrial, stiintific si medical, la puteri de 868 MHz in Europa, 915 MHz in Statele Unite si in Australia si 2,4 GHz in restul lumii. Tehnologia, al carei standard a fost definit in 2003, se afla sub tutela ZigBee Alliance, un grup de companii din care fac parte si Honeywell, Hewlett Packard, Philips sau Texas Instruments. La inceputul acestui an, ZigBee Alliance numara in jur de 300 de membri, cu aproximativ 50 mai multi fata de perioada similara din 2008.
     
    Mai nou, hotelul din complexul de lux CityCenter, construit de MGM Mirage la Las Vegas cu o investitie de 7 miliarde de dolari, va fi dotat pana in 2010 cu echipamente ZigBee. Scot Campbell, directorul de tehnologie al MGM Mirage, spune ca 10.000 de termostate wireless si 5.000 de ecrane TV tactile aflate in cladire vor fi monitorizate dintr-un soi de turn de control unde vor fi in total peste 65.000 de receptoare ZigBee conectate la retea. “Altfel ar fi trebuit sa ascundem cablurile aferente tuturor acestor echipamente in pereti, un proces complicat si costisitor”, spune Campbell.
     
    ZigBee este o tehnologie accesibila, care poate fi folosita in casele oamenilor pentru o multime de lucruri, de la securitate si pana la controlul temperaturii, sustine Will West, directorul executiv al companiei Control4, compania care se va ocupa de gestionarea retelei wireless din hotelul CityCenter. Totusi, un asemenea sistem automatizat, care sa acopere toate necesitatile dintr-o locuinta, nu este deloc ieftin, segmentul de consumatori careia se adreseaza tehnologia fiind mai degraba orientat spre consumul de lux. “Pentru acest tip de consumatori, nu tehnologia in sine este cea mai importanta, ci faptul ca prin intermediul ei au confortul de a nu mai aprinde si stinge lumina atunci cand se muta dintr-o camera in alta si de a nu apasa mai mult de un buton pentru a se uita la televizor”, comenteaza West. Iar faptul ca printre echipamentele care pot folosi tehnologia nu se numara cele de mici dimensiuni, de genul telefoanelor mobile, al PDA-urilor sau al laptopurilor, restrange din potentialul de crestere a penetrarii ZigBee.
     
    E drept ca nu cu casele (sau hotelurile) inteligente a inceput oferta ZigBee: tehno­logia a fost promovata mai intai pentru uz in domeniul industrial (controlul proceselor, managementul activelor, al mediului, colectarea de date de interes medical), pentru confortul cladirilor comerciale (controlul dispozitivelor electronice, senzori si detectori) sau pentru servicii mobile (plati prin telefonul mobil). Iar in zona industriala, tehnologia a prins destul de bine.
     
    Furnizorul de energie eoliana Southwest Windpower, spre exemplu, monitorizeaza turbinele de vant prin tehnologia ZigBee, avand posibilitatea sa gestioneze mai usor productia de energie si sa aiba la dispozitie un timp mai mare de reactie daca apar eventuale defectiuni sau probleme de suprasolicitare a turbinelor. ZigBee Alliance estimeaza ca in acest an vor fi instalate intre 2 si 3 milioane de contoare wireless de energie care sa masoare si sa gestioneze consumul in functie de necesitati, majoritatea in California, Texas si Michigan. Consumatorii nu numai ca vor putea sa monitorizeze cata energie consuma, in timp real, dar dispozitivele wireless vor putea ajusta si cheltuielile aferente acestor servicii. Spre exemplu, sistemul poate interveni in cazul in care energia este risipita sau consumul depaseste un anumit plafon de cheltuieli alocate de consumatori pentru factura de curent.
     
    Pentru ZigBee Alliance insa, planul cel mai ambitios e sa cucereasca o parte din piata caselor inteligente, iar un hotel ca CityCenter, proiect de care se vorbeste deja de ani buni in relatie cu aceasta tehnologie, e un instrument de marketing cum nu se poate mai nimerit. Concurenta e de asteptat sa creasca insa pe acest segment, si nu atat pe baza inmultirii ofertelor de lux, ci a celor care promit pur si simplu economii de energie.
     
    O companie din Estonia numita Yoga, de pilda, ofera solutii de “casa inteligenta” cu sloganul pretului mic: in urma unei investitii de 1.500 de euro, un consumator poate sa achizitioneze un sistem Yoga, care ii promite posibilitatea reducerii cheltuielilor de incalzire, ventilare si iluminare cu 50%. Fondatorii sistemului, Priit Vimberg si Raivo Raestik, au spus ca dupa instalarea Yoga in biroul lor din Tallinn au redus cheltuielile de intretinere lunare cu aproximativ 40%, pentru ca sistemul permite ca luminile sa ramana aprinse strict in timpul in care oamenii se afla in birou. “Deja sistemul a fost instalat atat in biroul nostru, cat si in cateva cladiri din Tallinn, iar acum avem planuri de extindere la nivel mondial”, au comunicat fondatorii, precizand ca pentru a-si putea promova produsul in Vest ar avea nevoie de o finantare de 9,7 milioane de euro. Vimberg si Raestik nu se feresc sa spere ca pana in 2015 compania va avea venituri anuale de nu mai putin de un miliard de euro.

     

  • Locul acela minunat

    Oamenii de afaceri sau turistii care au vizitat Japonia se intorc cu aceeasi poveste: japonezii sunt atat de pasionati de tehnologie, incat chiar si la toaleta te trezesti inconjurat de butoane cu multe simboluri indescifrabile, care indeplinesc functii la care strainul obisnuit cu un spatiu rece si simplist nici cu gandul nu gandeste.
     
    Niponii, faimosi pentru pasiunile considerate bizare in Vest, au dezvoltat un adevarat cult chiar si pentru toalete. Ceea ce marketerii din restul lumii au considerat o achizitie de nevoie ei au reusit sa o transforme intr-o parada a obiectelor de design supertehnologizate. Au incalzit scaunele, au montat difuzoare pentru muzica ambientala pentru o atmosfera mai relaxanta si au directionat precis jeturile de apa. Aceasta in cazul toaletelor de baza, pentru ca modelele mai complicate verifica presiunea sangelui, curata, usuca, preiau mirosul din atmosfera, pornesc automat lumina si chiar pretind ca salveaza casnicii (gratie functiei “marriage saver”, care coboara automat capacul vasului).
     
    Astfel de detalii ajung sa faca diferenta dintre companii pe o piata de miliarde de euro. Toto, cea mai mare firma de profil, care detine doua treimi din piata nipona, a avut vanzari de 4,2 miliarde de dolari in 2006, are 20.000 de angajati, sapte fabrici in Japonia si este prezenta in 16 tari. Piata a ajuns la asemenea valori, pentru ca preocuparea pentru toalete sofisticate nu e deloc o inventie de marketing, ci o tema a discursului din societate. Scriitorul Yoko Mure, in colectia de eseuri despre toalete, se intreaba cum a reusit societatea din Vest sa supravietuiasca folosind toalete reci si atat de simpliste. Limba japoneza a preluat si cuvinte inventate de producatori: Washlet, de exemplu (numele unei toalete high-tech foarte populare), a devenit un termen generic, care a intrat in vocabularul de uz curent.
     
    Washlet a fost promovat de Toto, care din 1980 si pana in prezent a vandut 20 de milioane de Washlet unei natiuni de 130 de milioane de locuitori. Conform statisticilor companiei, numarul gospodariilor japoneze care detin un Washlet este mai mare decat al celor dotate cu un computer – o adevarata performanta intr-o tara supertehnologizata.
     
    Strategia care a transformat toaleta dintr-un rau necesar intr-o vedeta high-tech este demna de a face obiectul unui studiu de caz pentru specialistii in marketing. Mai ales ca in urma cu 60 de ani, Japonia era o tara unde dominau latrinele. In mai putin de un secol, industria a reusit o performanta care echivaleaza cu cea de a convinge un carutas sa isi achizitioneze direct un Ferrari.
     
    Iar concurenta intre marile companii de pe aceasta piata este cat se poate de intensa. Inax este concurentul principal al lui Toto, cele doua companii vand produse similare si de fapt datele arata ca Inax a lansat o toaleta de tip Washlet inaintea lui Toto, numai ca in prezent detine numai 30% din piata. Se pare ca Toto a reusit sa ii convinga pe japonezi sa achizitioneze produsul sau, desi Inax au fost primii pe piata, datorita unei campanii bine gandite. La inceput, toaletele Washlet de la Toto au fost instalate in hoteluri sau mari centre comerciale, adica in locuri publice, unde puteau fi testate de oricine, ceea ce le-a asigurat o crestere lenta, dar sigura a popularitatii. Pe de alta parte, publicitatea a avut un rol decisiv. In 1982, publicul japonez a fost fermecat de un clip publicitar in care aparea o cantareata faimoasa in Japonia, Jun Togawa (varianta locala a lui Cyndi Lauper), care interpreta un cantecel care inca poate fi reprodus de oricine – “Even bottoms have feelings”.
     
    Chiar si rivalii de la Inax recunosc ca Toto a avut clipuri reusite. In ceea ce ii priveste, Inax a lansat clipuri care au avut ca personaj principal un actor imbracat intr-un costum de gorila, asezat pe un vas de toaleta – un fel de Frumoasa si Bestia, in care Frumoasa castiga. Ajutati de strategia neinspirata a concurentilor, pe fondul cresterii economice a tarii din anii ’80, cei de la Toto au reusit sa-si dubleze vanzarile. Mai departe insa nu s-au lasat ametiti de succesul Washlet si, constienti ca toaletele trebuie sa tina pasul cu timpul, au lansat modele din ce in ce mai inteligente. De exemplu, Neorest, un model care in doua zile se familiarizeaza cu obiceiurile proprietarului si ajusteaza apa si caldura in consecinta, stie cand sa opreasca caldura si care este temperatura preferata, are senzori care detecteaza fiecare miscare a proprietarului. Toto s-a asociat si cu Daiwa House, o companie de constructii, pentru a proiecta Intelligent Toilet, care poate masura nivelul de zahar din urina si greutatea utilizatorului.

  • Locul acela minunat

    Oamenii de afaceri sau turistii care au vizitat Japonia se intorc cu aceeasi poveste: japonezii sunt atat de pasionati de tehnologie, incat chiar si la toaleta te trezesti inconjurat de butoane cu multe simboluri indescifrabile, care indeplinesc functii la care strainul obisnuit cu un spatiu rece si simplist nici cu gandul nu gandeste.
     
    Niponii, faimosi pentru pasiunile considerate bizare in Vest, au dezvoltat un adevarat cult chiar si pentru toalete. Ceea ce marketerii din restul lumii au considerat o achizitie de nevoie ei au reusit sa o transforme intr-o parada a obiectelor de design supertehnologizate. Au incalzit scaunele, au montat difuzoare pentru muzica ambientala pentru o atmosfera mai relaxanta si au directionat precis jeturile de apa. Aceasta in cazul toaletelor de baza, pentru ca modelele mai complicate verifica presiunea sangelui, curata, usuca, preiau mirosul din atmosfera, pornesc automat lumina si chiar pretind ca salveaza casnicii (gratie functiei “marriage saver”, care coboara automat capacul vasului).
     
    Astfel de detalii ajung sa faca diferenta dintre companii pe o piata de miliarde de euro. Toto, cea mai mare firma de profil, care detine doua treimi din piata nipona, a avut vanzari de 4,2 miliarde de dolari in 2006, are 20.000 de angajati, sapte fabrici in Japonia si este prezenta in 16 tari. Piata a ajuns la asemenea valori, pentru ca preocuparea pentru toalete sofisticate nu e deloc o inventie de marketing, ci o tema a discursului din societate. Scriitorul Yoko Mure, in colectia de eseuri despre toalete, se intreaba cum a reusit societatea din Vest sa supravietuiasca folosind toalete reci si atat de simpliste. Limba japoneza a preluat si cuvinte inventate de producatori: Washlet, de exemplu (numele unei toalete high-tech foarte populare), a devenit un termen generic, care a intrat in vocabularul de uz curent.
     
    Washlet a fost promovat de Toto, care din 1980 si pana in prezent a vandut 20 de milioane de Washlet unei natiuni de 130 de milioane de locuitori. Conform statisticilor companiei, numarul gospodariilor japoneze care detin un Washlet este mai mare decat al celor dotate cu un computer – o adevarata performanta intr-o tara supertehnologizata.
     
    Strategia care a transformat toaleta dintr-un rau necesar intr-o vedeta high-tech este demna de a face obiectul unui studiu de caz pentru specialistii in marketing. Mai ales ca in urma cu 60 de ani, Japonia era o tara unde dominau latrinele. In mai putin de un secol, industria a reusit o performanta care echivaleaza cu cea de a convinge un carutas sa isi achizitioneze direct un Ferrari.
     
    Iar concurenta intre marile companii de pe aceasta piata este cat se poate de intensa. Inax este concurentul principal al lui Toto, cele doua companii vand produse similare si de fapt datele arata ca Inax a lansat o toaleta de tip Washlet inaintea lui Toto, numai ca in prezent detine numai 30% din piata. Se pare ca Toto a reusit sa ii convinga pe japonezi sa achizitioneze produsul sau, desi Inax au fost primii pe piata, datorita unei campanii bine gandite. La inceput, toaletele Washlet de la Toto au fost instalate in hoteluri sau mari centre comerciale, adica in locuri publice, unde puteau fi testate de oricine, ceea ce le-a asigurat o crestere lenta, dar sigura a popularitatii. Pe de alta parte, publicitatea a avut un rol decisiv. In 1982, publicul japonez a fost fermecat de un clip publicitar in care aparea o cantareata faimoasa in Japonia, Jun Togawa (varianta locala a lui Cyndi Lauper), care interpreta un cantecel care inca poate fi reprodus de oricine – “Even bottoms have feelings”.
     
    Chiar si rivalii de la Inax recunosc ca Toto a avut clipuri reusite. In ceea ce ii priveste, Inax a lansat clipuri care au avut ca personaj principal un actor imbracat intr-un costum de gorila, asezat pe un vas de toaleta – un fel de Frumoasa si Bestia, in care Frumoasa castiga. Ajutati de strategia neinspirata a concurentilor, pe fondul cresterii economice a tarii din anii ’80, cei de la Toto au reusit sa-si dubleze vanzarile. Mai departe insa nu s-au lasat ametiti de succesul Washlet si, constienti ca toaletele trebuie sa tina pasul cu timpul, au lansat modele din ce in ce mai inteligente. De exemplu, Neorest, un model care in doua zile se familiarizeaza cu obiceiurile proprietarului si ajusteaza apa si caldura in consecinta, stie cand sa opreasca caldura si care este temperatura preferata, are senzori care detecteaza fiecare miscare a proprietarului. Toto s-a asociat si cu Daiwa House, o companie de constructii, pentru a proiecta Intelligent Toilet, care poate masura nivelul de zahar din urina si greutatea utilizatorului.