„Marea demisioneală”, traducerea în română pentru The Great Resignation, valul de demisii ale angajaţilor americani după pandemie, s-a transmis şi în România, chiar dacă nu la aceeaşi scară. Reconsiderarea priorităţilor în timpul pandemiei, spun experţii în resurse umane, a stat la baza acestui fenomen. RAWI ABDELAL, Profesor de la Harvard Business School, crede însă că valul de nemulţumire generală, nu doar la adresa jobului, îşi are rădăcinile într-o altă cauză, independentă de evenimentele curente: o criză a demnităţii. Ce înseamnă asta şi cum s-a ajuns aici?
Distribuţia venitului sau a bogăţiei este un fapt material. De fapt, ne pricepem foarte bine la măsurarea lui, dar sentimentul de nedreptate este un fapt social şi de fapt este destul de greu de măsurat. Dacă am fi mai buni în măsurarea sentimentului de nedreptate al oamenilor, am fi mult mai puţin surprinşi de Brexit. Am fi mult mai puţin surprinşi de alegerea preşedintelui Trump”, spune Rawi Abdelal, profesor la Harvard Business School. El a ţinut un discurs la evenimentul aniversar al EY România, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de prezenţă locală. Cu un doctorat obţinut la Universitatea Cornell, are mai multe cărţi publicate şi premiate. În prezent studiază fenomenul deglobalizării şi geopolitica energiei din Europa şi Eurasia.
Nemulţumirea socială, crede Rawi Abdelal, stă practic la baza mişcărilor sociale precum marea demisioneală, Brexit sau alegerea conducătorilor radicali sau chiar la baza deglobalizării. Nu este o criză a veniturilor, ci a demnităţii, spune el. „În multe societăţi, am avut o mare dezbatere între stânga şi dreapta despre ce să facem cu faptul că oamenii par să fie atât de supăraţi. Şi, în general, stânga a spus că poate vor fi mai puţin supăraţi dacă le dăm bani. Dacă îi taxăm pe cei care au bani şi transferăm acei bani celor care au pierdut, astfel poate că vor fi mai puţin supăraţi”, spune profesorul şi dă exemplul Franţei şi Statelor Unite – cum a evoluat inechitatea socială măsurabilă şi nemulţumirea oamenilor, mai greu măsurabilă. În vreme ce inegalitatea veniturilor a crescut peste tot în lume, în medie, în Franţa a scăzut simţitor în ultimii 30 de ani.
Abdelal dă exemplul coeficientului Gini în Franţa şi SUA. Acest coeficient măsoară inegalitatea veniturilor şi ia valori între 0 şi 1, unde 0 este egalitate perfectă, iar 1 este inegalitate perfectă. Cu cât coeficientul este mai mare, cu atât este mai inegală distribuţia veniturilor în societate. „Am găsit pentru două măsuri ale inegalităţii veniturilor în două ţări, coeficientul Gini brut, care este inegalitatea veniturilor care predomină într-o societate înainte ca statul să intervină să impoziteze şi să transfere veniturile. Şi apoi indicele Gini net, care este după ce statul a intervenit.” Atât pentru Franţa, cât şi pentru SUA, indicele brut, care nu măsoară şi impactul intervenţiei statului asupra distribuirii veniturilor, a crescut, deci inegalitatea s-a majorat. În Franţa însă, indicele Gini net, care ia în considerare intervenţia statului, a scăzut, mulţumită intervenţiilor statului. „Franţa a încercat ceea ce stânga ne-a spus că ar trebui să facem, şi anume a redistribuit veniturile atât de bine încât Franţa a devenit mai egală decât era acum 30 de ani, în ciuda creşterii inegalităţii economice generale. Şi a făcut poporul francez mai puţin nemulţumit? Nu. 40% dintre americani cred că globalizarea este o forţă a binelui. Doar 37% dintre cetăţenii francezi cred că globalizarea este o forţă a binelui. Ce învăţăm din asta? Nu e vorba de bani. Ce are în schimb Franţa? Şomaj foarte mare şi, într-adevăr, şomaj foarte mare în rândul tinerilor.” Privarea oamenilor de participarea la piaţa muncii, la a avea un sens, înseamnă privarea de demnitate, spune Abdelal: „Îi lipsim de un sens şi de un scop prin munca lor. Şi ceea ce înseamnă asta este că nu trăim printr-o criză a distribuţiei veniturilor. Trăim o criză a distribuirii demnităţii, a muncii semnificative”.
Ce legătură are asta cu „marea demisioneală”, însă? Totul are de-a face cu această criză a demnităţii, crede profesorul, care dă exemplul unui magazin din SUA unde angajaţii au demisionat în masă şi au lăsat un bilet cu motivul: „Managerul nu ne tratează cu respect”. Nu orice companie a suferit demisii în masă sau frustrări din partea angajaţilor, adaugă el: „Dar fiecare firmă care a făcut acest lucru din cauza asta şi fiecare firmă care a înflorit în acest moment este una care investeşte în mentorat şi relaţii. S-ar putea să luăm un loc de muncă pentru bani, dar rămânem acolo pentru relaţiile cu conexiunile noastre şi cu oamenii pentru care lucrăm”. Abdelal a mai vorbit despre fenomenul deglobalizării, care se leagă de asemenea de nemulţumirea socială. „Versiunea globalizării pe care am experimentat-o în ultimii 25 sau 30 de ani se apropie rapid de sfârşit şi intrăm într-o nouă economie globală. Aşadar, aceasta este o oportunitate pentru noi să reflectăm puţin asupra motivului pentru care această versiune a globalizării se apropie de sfârşit şi să începem să ne imaginăm ce urmează şi cum se încadrează România în ea, cum se încadrează Europa în acest nou sistem global.”
Trăim a doua mare eră a globalizării, care acum se apropie de final, spune el, care studiază prima mare globalizare între 1870 şi 1914, când a început Primul Război Mondial. „Din orice punct de vedere, acea perioadă a fost extraordinară în ceea ce priveşte cât de bine integrate erau pieţele. Pieţe pentru bunuri, pieţe pentru servicii, pieţe pentru capital. Toate erau libere.” Prima lovitură adusă acelei ere a globalizării a venit în august 1914. Şi după încheierea războiului, a existat un efort de a reconstrui globalizarea, aşa cum fusese înainte de război. În anii 1920, acest efort a eşuat în mijlocul haosului financiar din anii 1920. Creşterea protecţionismului comercial în Statele Unite, care a fost urmată de războaie comerciale în întreaga lume, Marea Depresiune din 1927. „Am experimentat o mare tranziţie de putere, aşa cum trăim şi astăzi (de la SUA ca lider economic autoritar la China şi SUA ca poli egali de putere economică – n. red) . Am asistat la creşterea reacţiilor populiste împotriva globalizării, aşa cum trăim astăzi şi la creşterea conflictelor marilor puteri aşa cum trăim astăzi. Tot ceea ce a distrus ultima eră a globalizării este cu noi astăzi.”
