Tag: haltere

  • Nicu Vlad exclus pe viaţă din haltere din cauza implicării în cazuri de dopaj

    Ungurul Ajan, care a negat orice abatere, şi românul Nicu Vlad, au fost acuzaţi de „complicitate şi manipulare” în ceea ce priveşte infracţiunile de dopaj de către ITA în iunie anul trecut.

    Cei doi au primit interdicţii pe viaţă din partea Tribunalului de Arbitraj Sportiv pentru „muşamalizarea, întârzierea şi obstrucţionarea gestionării rezultatelor pentru anumiţi sportivi care au comis încălcări ale regulilor antidoping (ADRV)”, a precizat ITA într-un comunicat.

    ITA, o organizaţie independentă care implementează programe antidoping pentru federaţiile internaţionale, a preluat programul de dopaj al IWF în perioada premergătoare Jocurilor Olimpice de la Tokyo.

    Acuzaţiile de comportament necorespunzător împotriva unor oficiali de top ai IWF au fost descoperite pentru prima dată de către postul german de televiziune ARD, în 2020, şi au fost confirmate în urma unei anchete efectuate de profesorul Richard McLaren în anul următor.

    “ITA a investigat 146 de cazuri nerezolvate în perioada 2009-2019, care au fost transmise către ITA de către Agenţia Mondială Antidoping (WADA)”, a precizat ITA.

    „În timpul investigaţiei ITA, a reieşit că unii oficiali ai IWF şi ai federaţiilor naţionale membre au comis şi ei înşişi ADRV-uri de complicitate şi manipulare în legătură cu anumite cazuri.”

    Nicu Vlad a participat la patru ediţii ale Jocurilor Olimpice şi a câştigat mai multe medalii: de aur în 1984 la Los Angeles, argint în 1988 la Seul şi bronz în 1996 la Atlanta. La Jocurile Olimpice din 1992 (Barcelona) s-a clasat pe locul IV.

    El este, de asemenea multiplu medaliat la campionatele mondiale şi europene. În total a obţinut 43 de medalii la Campionatele Mondiale, dintre acestea 14 fiind de aur, 25 de medalii olimpice şi europene, doborând totodată şi două recorduri mondiale.

    După retragere, a fost antrenor, iar din 2001 este Preşedinte al Federaţiei Române de Haltere, membru în Comitetul Executiv al Federaţiei Europene. A fost membru în Comisia Tehnică a Federaţiei Internaţionale de Haltere şi în 2009 a devenit vicepreşedinte al forului mondial.

  • Loredana Toma a fost aleasă cea mai bună halterofilă europeană a anului 2021

    Loredana Toma este triplă campioană europeană în 2021 şi deţinătoarea recordului european la stilul smuls, în limitele categoriei 64 kg.

    Contracandidatele sale au fost: Emily Jade Campbell (Marea Britanie), Elena Cîlcic (Rep. Moldova), Saziye Edorgan (Turcia), Liana Ghiurjian (Armenia), Solfrid Koanda (Norvegia), Alina Maruşciak (Ucraina), Nina Streckx (Belgia), Patricia Caroline Strenuous (Suedia) şi Dora Meriama Tchakounte (Franţa).

    La masculin, titlul de cel mai bun halterofil european din 2021 a revenit georgianului Laşa Talahadze, campion european, mondial şi olimpic în 2021, deţinătorul recordurilor la smuls, aruncat şi total la cat. +109 kg, cu 4.750 de voturi.

    Loredana Toma îşi va primi trofeul în cadrul ceremoniei de deschidere a celei de-a 100-a ediţii a Campionatelor Europene pentru seniori, pe 27 mai, la Tirana (Albania).

     

  • Aur pentru Loredana Toma la Campionatul Mondial de Haltere

    Sportiva din lotul condus de Nicu Vlad a cucerit cea mai strălucitoare medalie, cu un total de 273 kilograme, după ce a ridicat 109 kilograme la smuls şi 128 de kilograme la procedeul aruncat. Cea mai importantă performanţă a halterofilei cu şanse la JO de la Tokyo este cea de la total – probă olimpică.

    La această ediţie a CM lipsesc Rusia, China, Kazahstan, Turcia – ţările mari din haltere – din cauza scandalurilor de dopaj în care au fost implicate aceste naţiuni în ultimii ani.

    CLASAMENT PROCEDEUL SMULS (63 kg)

    1. Loredana Toma 109 kg
    2. Maude Charon (Canada) 102 kg
    3. Lina Rivas (Columbia) 101 kg

    CLASAMENT PROCEDEUL ARUNCAT (63 kg)

    1. Loredana Toma 128 kg
    2. Wamalun Ratawalan (Thailanda) 127 kg
    3. Lina Rivas (Columbia) 124 kg

     

  • Anunţ trist pentru sportul românesc: halterofilul Gabriel Sîncrăian ar putea fi suspendat pe viaţă!

    Gabriel Sîncrăian a concurat la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, la categoria 85 kg, şi a obţinut medalia de bronz cu nou record personal, de plus 20 de kilograme.

    Proba A recoltată de Agenţia Mondială Antidoping în urma concursului olimpic a ieşit pozitivă, iar acum se analizează proba B. “Conform regulamentului, Sâncrăian poate fi suspendat pe viaţă. Dacă nu, următoarea penalizare, conform codului, ar fi de 8 ani”, a declarat Nicu Vlad pentru Dolce Sport.

    CITEŞTE MAI MULTE AICI

  • Ruşine până la capăt: România pierde una dintre cele 5 medalii de la Rio din cauza dopajului

    Halterofilul Gabriel Sîncrăian, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Rio, ar fi fost depistat pozitiv în cadrul unui control antidoping, potrivit TVR. Federaţia Română de Haltere a precizat că nu a primit nicio notificare din partea forului internaţional.

    Potrivit postului public de televiziune, România va pierde medalia de bronz, iar Comitetul Olimpic şi Sportiv Român va trebui să plătească 100.000 de euro către Comitetul Internaţional Olimpic. Delegaţia României ar putea rămâne cu patru medalii, una de aur, una de argint şi două de bronz.

    Halterofilul român a concurat la categoria 85 kg şi a obţinut medalia de bronz cu nou record personal, de plus 20 de kilograme. Sportivul din Bistriţa a ajuns la şase kilograme de recordul mondial, performanţă cu care a s-a clasat pe locul 3. Sîncrăian a totalizat 390 kg, după 173 kg la stilul smuls şi 217 kg la aruncat.

    Citiţi mai multe www.mediafax.ro

  • Ruşine până la capăt: România pierde una dintre cele 5 medalii de la Rio din cauza dopajului

    Halterofilul Gabriel Sîncrăian, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Rio, ar fi fost depistat pozitiv în cadrul unui control antidoping, potrivit TVR. Federaţia Română de Haltere a precizat că nu a primit nicio notificare din partea forului internaţional.

    Potrivit postului public de televiziune, România va pierde medalia de bronz, iar Comitetul Olimpic şi Sportiv Român va trebui să plătească 100.000 de euro către Comitetul Internaţional Olimpic. Delegaţia României ar putea rămâne cu patru medalii, una de aur, una de argint şi două de bronz.

    Halterofilul român a concurat la categoria 85 kg şi a obţinut medalia de bronz cu nou record personal, de plus 20 de kilograme. Sportivul din Bistriţa a ajuns la şase kilograme de recordul mondial, performanţă cu care a s-a clasat pe locul 3. Sîncrăian a totalizat 390 kg, după 173 kg la stilul smuls şi 217 kg la aruncat.

    Citiţi mai multe www.mediafax.ro