Tag: Guy Ritchie

  • Cronică de film: Întoarcere în lumea copilăriei

    Lansat în 1992, Aladdin s-a bucurat de un mare succes la public, câştigând două premii Oscar, pentru cea mai bună coloană sonoră originală, precum şi pentru cel mai bun cântec original.

    În regia lui Guy Ritchie, versiunea din 2019, care este un live-action remake, îi are în rolul principal pe Mena Massoud (Aladdin), alături de Naomi Scott (Jasmine) şi Will Smith (Genie), dar şi pe Billy Magnussen, Nasim Pedrad şi Marwan Kenzari în rolul răufăcătorului Jafar.

    Problema cu Aladdin este că seamănă prea mult cu originalul, iar elementele de grafică generate pe calculator nu aduc elementul de prospeţime pe care alte remake-uri l-au avut.

    Mare parte din filmări au avut loc, din august 2017 în ianuarie 2018, la studiourile Longcross şi Arborfield din Marea Britanie, dar şi pe teren, în Iordania. Acţiunea filmului are loc în Arabia, în oraşul imaginar Agrabah, un port comercial pe Drumul Mătăsii. Ca şi originalul lansat de Disney, noul film  se inspiră din Aladdin şi lampa fermecată”, o poveste din „O mie şi una de nopţi”.

    Designerul de costume Michael Wilkinson a petrecut foarte mult timp documentând autenticitatea costumelor pe care urma să le îmbrace personajele, tocmai pentru că a vrut ca hainele să spună o poveste în egală măsură universală şi geografică. Wilkinson a mers inclusiv în Africa, Turcia şi Pakistan pentru a studia diferitele tipuri de materiale cu care putea lucra.

    Despre actori, numai de bine, dar ei sunt „încuiaţi“ – cu excepţia câtorva scene – în scenariul filmului din 1992. Will Smith e potrivit în rol, dar cred că regizorul ar fi putut să-i ofere ceva mai multă libertate de mişcare. Marwan Kenzari nu reuşeşte să fie fie antipatic, iar „chimia“ dintre Massoud şi Scott e aproape inexistentă.

    Personal mi se pare trist că cei de la Disney (şi nu numai) preferă să reia poveştile deja prezentate decât să caute unele noi. E evident că cele vechi, deja confirmate de public, vor avea din nou succes şi vor aduce bani, dar poate că respectul faţă de spectatori ar trebui să impună şi aducerea unor lucruri noi pe marele ecran.

    Nu înţeleg nici de ce Guy Ritchie, unul dintre cei mai talentaţi regizori ai generaţiei sale, a acceptat să regizeze filmul. Ritchie are în CV filme excelente (Lock, Stock & Two Smoking Barrels, Sherlock Holmes) şi cred că ar putea găsi proiecte mult mai potrivite pentru talentele sale. Sigur, cecul semnat de Disney a contat probabil destul de mult.

    În concluzie, Aladdin e un film decent, dar care nu surprinde în niciun fel. Ar fi putut fi o producţie mult mai bună dacă ar fi existat interes în acest sens.


    Nota: 6,5/10

    Aladdin
    Regia: Guy Ritchie
    Distribuţie: Will Smith, Mena Massoud, Naomi Scott
    Buget: 183 milioane dolari
    Durată: 2 ore 8 minute
    Data lansării: 24 mai

  • Sherlock Holmes danseaza pe muzica lautareasca din 23 decembrie (GALERIE FOTO, VIDEO)

    In regia lui Guy Ritchie, “Sherlock Holmes 2: Jocul Umbrelor” il readuce Robert Downey Jr. in rolul celui mai faimos detectiv din lume, iar pe Jude Law in interpretarea formidabilului sau partener, Dr. Watson.

    Sherlock Holmes a fost intotdeauna cel mai destept om din incapere… pana acum. O noua minte criminala stralucita este in libertate – Profesorul Moriarty (Jared Harris) – si nu numai ca ii este egal lui Holmes ca intelect, dar capacitatea lui de a face rau, combinata cu lipsa constiintei ar putea sa ii confere un avantaj asupra renumitului detectiv.

    “Sherlock Holmes 2: Jocul Umbrelor” pe marile ecrane (GALERIE FOTO)

    Cand Printul Incoronat al Austriei este gasit mort, probele, asa cum le-a interpretat Inspectorul Lestrade (Eddie Marsan), duc spre sinucidere. Dar Sherlock Holmes deduce ca printul a fost victima unei crime – o crima care este doar o mica piesa dintr-un puzzle mult mai mare si mult mai monstruos, pus la cale de Profesorul Moriarty.

    Imbinand afacerile cu placerea, Holmes merge pe urmele indiciilor la un club secret al gentlemenilor, unde el si fratele lui, Mycroft Holmes (Stephen Fry) ciocnesc in cinstea ultimei nopti de burlac a lui Dr. Watson. Acolo Holmes o intalneste pe Sim (Noomi Rapace), o tiganca ghicitoare, care vede mai mult decat spune si a carei implicare fara voie in moartea printului o face urmatoarea victima a criminalului. Holmes reuseste, cu greu, sa ii salveze viata si, drept rasplata, ea accepta sa il ajute.

    “Sherlock Holmes 2: Jocul umbrelor” vine in premiera din 23 decembrie, in cinematografele: Hollywood Multiplex (Bucuresti si Oradea), CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex – Baneasa, Glendale Studio (Bucuresti), Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Arad, Galeria Arad, Bacau, Braila, Baia Mare, Timisoara, Iasi, Pitesti, Targul Mures), Cityplex (Constanta, Tulcea, Brasov, Bucuresti), Odeon Cineplex Cluj, Cinema Cortina (Oradea), Centrul Cultural Eugen Ionescu (Slatina), Grand Mall Cinema (Satu Mare), Patria (Bucuresti si Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj) si Cinema Premiera (Ploiesti). Un film distribuit de MediaPro Distribution.