Tag: Guban

  • Pantofii Guban: o istorie de opt decenii şi tinereţea de la mall

    Vezi aici infograficul la dimensiune mare.

    Societatea a fost preluată de circa cinci ani de fondul de investiţii american New Century Holdings, reprezentat în România prin NCH Advisors. Datoriile au fost achitate şi noul proprietar a investit 200.000 euro în retehnologizare, training pentru angajaţi, campanii de promovare. Pariul cu Guban s-a tradus într-o întreagă serie de schimbări majore. Distribuţia, de pildă, se făcea prin revânzători şi exclusiv în România. În 2012, 40.000 de perechi de pantofi au fost vândute în circa 140 de magazine din întreaga ţară. Or în momentul în care desfacerea se face exclusiv prin intermediul revânzătorilor, tot ei fac şi regulile. Pentru ca Guban să fie mai puţin dependentă de revânzători, compania a început să-şi dezvolte primele magazine, primul dintre ele fiind deschis în Băneasa Shopping City. Planurile pentru mai multe spaţii proprii, materialele noi folosite în producţie, strategia de export şi colaborările cu designeri români celebri ca Mihaela Glăvan sunt numai câteva dintre deciziile care fac brandul românesc de încălţăminte să recâştige teren pas cu pas. Iar Cicoare spune că previziunile pentru anul în curs se referă la o cifră de afaceri de 7 milioane de lei, faţă de 6,5 milioane de lei în 2013.

  • Celebra marcă Guban recâştigă teren

    Privatizată prin metoda MEBO, adică angajaţii au devenit acţionari ai firmei, compania a ajuns să se confrunte, în 2009, cu grave probleme financiare. ”Compania înregistra datorii de peste 1,5 milioane de euro la bănci”, explică Eugeniu Cicoare, manager general al G.P. & Company SA. Societatea a fost preluată de circa cinci ani de fondul de investiţii american New Century Holdings, reprezentat în România prin NCH Advisors. Datoriile au fost achitate şi noul proprietar a investit 200.000 euro în retehnologizare, training pentru angajaţi, campanii de promovare. Pariul cu Guban s-a tradus într-o întreagă serie de schimbări majore. Distribuţia, de pildă, se făcea prin revânzători şi exclusiv în România. În 2012, 40.000 de perechi de pantofi au fost vândute în circa 140 de magazine din întreaga ţară. Or în momentul în care desfacerea se face exclusiv prin intermediul revânzătorilor, tot ei fac şi regulile. Pentru ca Guban să fie mai puţin dependentă de revânzători, compania a început să-şi dezvolte primele magazine, primul dintre ele fiind deschis în Băneasa Shopping City. Planurile pentru mai multe spaţii proprii, materialele noi folosite în producţie, strategia de export şi colaborările cu designeri români celebri ca Mihaela Glăvan sunt numai câteva dintre deciziile care fac brandul românesc de încălţăminte să recâştige teren pas cu pas. Iar Cicoare spune că previziunile pentru anul în curs se referă la o cifră de afaceri de 7 milioane de lei, faţă de 6,5 milioane de lei în 2013.

  • Un olimpic la fizică a ales să nu mai muncească pentru alţii. Acum are angajaţi în România, Germania, Franţa şi Emirate

    Fost olimpic naţional la fizică şi un matematician abil, Bogdan Herea a aplicat la sfârşitul liceului pentru o bursă la L’Institut National des Sciences Appliquees din Lyon. A terminat în 1995 EURINSA, după care a urmat o specializare de trei ani în inginerie informatică. A studiat apoi şi a lucrat în Franţa, timp de 13 ani; a obţinut cetăţenia franceză, dar a ales să se întoarcă în ţară în 2005. A pornit la Cluj PiTechnologies, companie de consultanţă soft şi dezvoltare de sisteme de securitate online. A câştigat un număr de clienţi importanţi – Muzeul Luvru, Festivalul de Film de la Cannes, Cartier, Kenzo, Groupe Societe Generale sau Grupul Louis Vuitton Moet Hennessy. În timp, compania s-a dezvoltat şi oferta s-a diversificat: consultanţă, creaţie şi implementare de soluţii IT, securitate, optimizarea şi dezvoltarea afacerilor.

    Au apărut noi clienţi: Imperial Tobacco, LG, SNCF, Organizaţia Mondială a Vamilor, E.ON Energie România sau Grupul OMNICOM, iar numărul de angajaţi al companiei a crescut de la câţiva în 2005 la 160 în 2013 şi 250 în 2014. În prezent compania are o cifră de afaceri de 5 milioane de euro şi birouri sau echipe operaţionale în Bucureşti, Cluj, Târgu-Mureş, Berlin, Paris, Lausanne şi Dubai.

    În 2012 Bogdan Herea a primit trofeul “Entrepreneur Francophone de l’Annee” din partea GADIF şi a devenit, în acelaşi an, preşedinte al Clubului de Afaceri Francofon din Cluj. “Singura formă prin care poţi trăi viaţa interesant e să evoluezi. Dincolo de talent managerial, vocaţie pentru business şi competenţe tehnice, ai nevoie de un al şaselea simţ ca să depistezi şi să cultivi valoarea în oamenii tăi. Dacă ei sunt excepţionali, la fel e şi businessul tău”, spune Bogdan Herea.


    Bogdan Herea face parte din promoţia tinerilor manageri de top din 2014. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.


    Comandă acum catalogul în format electronic la preţul de 35 lei.

    Cantitate: buc.
     

     

  • La 32 de ani administrează şapte companii, toate fiind pe un trend crescător

    A fost recrutat tot din zona industrială, mai precis din domeniul deşeurilor periculoase, şi anterior s-a ocupat şi de proiecte în domeniul energiilor regenerabile.

    Producătorul de pantofi Guban este doar una dintre cele şapte companii de administrarea cărora tânărul se ocupă împreună cu colegii săi. “Cele şapte firme au specific de industrie grea, cu excepţia Guban, care este partea frumoasă a pachetului”, spune mai în glumă, mai în serios Marius Ion.

    Pariul cu Guban s-a tradus într-o întreagă serie de schimbări majore, explică Ion. Cifra de afaceri a Guban a ajuns în 2012 la 6,5 milioane de lei, cu o marjă de profit de până în 5%, iar estimările pentru anul trecut se referă la o marjă de până la 10%, cu o cifră de afaceri de 7,5 milioane de lei. “Rezultatele financiare, la fel ca în toate societăţile din grup, sunt pe trend crescător de trei ani”, precizează Ion.

    Pentru ca Guban să fie mai puţin dependentă de revânzători, administratorul a propus deschiderea de magazine proprii, iar de la idee până la inaugurarea primului spaţiu propriu, în Băneasa Shopping City, a trecut cam un an. Nu amenajarea a consumat mult timp, ci căutările, povesteşte el. Chiar lângă fabrica timişoreană, pe porţile căreia prima pereche de pantofi a ieşit în 1959, se află un spaţiu de vânzare, care va fi reamenajat anul viitor şi unde marfa “se vinde foarte bine, în jur de 10% din cifra de afaceri, având expuse în jur de 1.000 de modele”.

    Magazinul din Băneasa Shopping City are 82 mp, iar investiţia s-a plasat în jurul a 100.000 de euro, bani ce includ deopotrivă amenajarea şi stocul. “Ne aşteptăm să devină campion în termeni de vânzări”, spune Marius Ion, care precizează că acest lucru se traduce în rezultate echivalente cu “măcar zece procente din cifra de afaceri”.


    Marius Ion face parte din promoţia tinerilor manageri de top din 2014. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.


    Comandă acum catalogul în format electronic la preţul de 35 lei.

    Cantitate: buc.