Tag: Grup Feroviar Roman

  • Grup Feroviar Român concurează cu ruşii pentru preluarea companiei naţionale de marfă din Bulgaria

    Directorul executiv al PPCA, agenţia de privatizare din Bulgaria, a declarat pentru cotidianul Standard, preluat de Novinite, că documentaţia pentru licitaţie a fost deja cumpărată de şase investitori, RZD fiind de asemenea interesată de achiziţie. Cinci dintre investitorii care au cumpărat documentaţia sunt reprezentaţi de firme de consultanţă sau case de avocatură, cu excepţia Bulgarian Railway Company (BRC), controlată de Grup Feroviar Român. Oficialul PPCA a precizat că grupul rus a solicitat o prelungire a termenului până la care pot fi depuse oferte deoarece sărbătorile de iarnă au întârziat pregătirea documentelor necesare.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Grup Feroviar Român vrea să preia companiile feroviare elene, la concurenţă cu Franţa şi Rusia

    Astfel, trei companii feroviare europene sunt interesate să cumpere integral sau parţial transporturile feroviare de stat din Grecia, în cadrul programului de privatizări asumat de guvernul de la Atena în schimbul pachetelor de asistenţă financiară externă de la Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), potrivit surselor citate. Rusia vrea să cumpere integral reţeaua de căi ferate din Grecia şi operatorul ei, Trainose, iar Grup Feroviar Român (GFR), cel mai mare operator feroviar privat din România, şi-a exprimat interesul pentru operaţiunile de mărfuri, au afirmat doi înalţi oficiali eleni.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Grup Feroviar Roman a preluat activitatile de transport feroviar ale Rompetrol

    GFR, parte a Grampet Grup, a achizitionat intreg parcul de
    material rulant utilizat de Rompetrol Logistics (RPL), preluand
    circa 350 de salariati ai RPL implicati in activitatea de transport
    feroviar si manevra. In urma transferului catre GFR, salariatii RPL
    vor beneficia de aceleasi conditii si drepturi, contractul de munca
    ramanand neschimbat.

    “Aceasta tranzactie consolideaza pozitia de lider a GFR pe
    principala sa piata de activitate, cea a transporturilor
    petroliere”, afirma Gruia Stoica, presedintele Grampet Grup. In
    acelasi timp, preluarea activitatilor de transport feroviar ale
    grupului Rompetrol va avea un impact pozitiv asupra activitatii
    operatorilor Grampet din Bulgaria si Ungaria. “Este inca un pas pe
    care il facem pentru a deveni cel mai important operator feroviar
    din Sud-Estul Europei”, afirma Gruia Stoica.

    Contractele de servicii de transport feroviar au fost incheiate de
    GFR cu societatile din grupul Rompetrol pe o perioada de trei ani,
    cu posibilitatea de prelungire cu inca doi ani.

    “Proiectul dezvoltat impreuna cu GFR este unul dintre pasii
    importanti in procesul de optimizare a afacerilor initiat de Grupul
    Rompetrol. Prin aceste masuri ne propunem sa eficientizam fluxul
    financiar in companiile grupului, sa dezvoltam o structura de
    afaceri mai putin complexa si sa reducem costurile pana la un nivel
    optim”, afirma Titov Buzescu, vicepresedinte al diviziei de retail
    a grupului Rompetrol.

    Printre clientii GFR se mai numara OMV Petrom, ArcelorMittal,
    Conpet, Lukoil si Compania Nationala a Huilei. In Romania, Grampet
    Grup detine fabrica de reparatii vagoane Remar Pascani, companiile
    Reva Simeria si societatea Transbordare Vagoane Marfa (TVM) de pe
    ecartamentul ex-sovietic pe ecartamentul european. GFR controleaza
    un parc de peste 13.500 de vagoane si 280 de locomotive.

    In ultimii ani, Grampet Grup a facut investitii substantiale in
    sase tari din Europa de Sud-Est, atat pe segmentul operatorilor
    privati de cale ferata, cat si in zona constructiilor, a
    modernizarilor si reparatiilor de material rulant. In Ungaria,
    Grampet Grup a cumparat atat operatorul feroviar de transport
    marfuri Train Hungary, cat si o fabrica de vagoane. In Bulgaria
    detine pachetul majoritar al companiei Bulgaria Railway Company,
    cel mai important operator privat de cale ferata din tara vecina.
    De asemenea, in ultimii doi ani, Grampet Grup a achizitionat
    pachetul majoritar al unei fabrici de vagoane din Serbia, o casa de
    expeditie din aceeasi tara si alte doua case de expeditii din
    Moldova si Ucraina, ajungand la 8500 de salariati in toata
    regiunea.

  • Revista presei economice din Romania

    Cardurile de sanatate vor incepe sa fie emise
    din ianuarie 2011, in ritm de circa un milion pe luna, iar in prima
    faza le vor primi asiguratii prin contributie, adica 7 milioane de
    cetateni, pretul unui card urmand sa fie de aproximativ 2 euro,
    informeaza Gandul. In primele noua luni ale anului, peste
    42% din exporturile Romaniei au fost reprezentate de masini si de
    echipamente de transport, iar aceleasi domenii ocupa si primul loc
    in clasamentul importurilor, cu o pondere de circa 35%.

    Dupa eoliene, vine boomul pe solar, sustine
    Evenimentul Zilei: incurajati de subventiile mari oferite de
    stat, investitorii au in plan peste 500 MW din surse fotovoltaice,
    iar daca luam in calcul ca un MW fotovoltaic costa circa 4 milioane
    euro, atunci investitiile aferente s-ar ridica la peste 2 miliarde
    euro. Compania China Town Romania va construi un complex comercial
    in comuna Afumati, cu o investitie de peste 100 de milioane de
    euro.

    In timp ce economiile in lei sunt remunerate de banci cu dobanzi
    sub inflatie, randamentele la depozitele in euro sunt printre
    cele mai mari din Europa, constata Romania Libera,
    mentionand ca doar Italia intrece Romania in privinta randamentelor
    la economiile in moneda europeana. Comuna Mociu din judetul Cluj
    este prima localitate din Romania iluminata cu leduri, cel care a
    proiectat acest sistem fiind Eugen Saplacan, un inginer al firmei
    Skylight Project.

    Miliardarii ascunsi ai Romaniei: Adevarul face un profil al
    lui Gruia Stoica, supranumit “regele vagoanelor” si proprietarul
    celui mai mare operator feroviar privat din tara, Grup Feroviar Roman, ale carui afaceri s-au
    nascut din ruina CFR. Investitorii care pana acum doi ani umflau ca
    un balon piata imobiliara s-au indreptat spre energiile
    regenerabile, sector unde cresterea este la fel de nesanatoasa, si
    pentru sistemul energetic national, si pentru factura populatiei la
    electricitate, spun specialisti din domeniu.

    Cum isi pastreaza Microsoft angajatii: salarii
    peste media pietei, masini premium si abonamente la masaj, scrie
    Ziarul Financiar, notand ca subsidiara romaneasca a
    gigantului IT va face 50 de noi recrutari pana in luna iulie a
    anului viitor. Paradoxul crizei imobiliare: cea mai mare companie
    de pe RASDAQ e din sectorul imobiliar – Generalcom Bucuresti
    (GECM), companie controlata de omul de afaceri francez Alain Bonte,
    cu o capitalizare de peste 300 mil. lei, mai mult chiar decat in
    2007.