Tag: Grigore Horoi

  • Cum a reuşit una dintre cele mai mari companii româneşti să se pregătească pentru toate crizele pe care le întâmpină acum şi a reuşit să treacă peste toate problemele

    Top managementul grupului Agricola a croit un plan concret încă de acum zece ani pentru a putea face faţă crizelor cu faţete multiple, aşa cum este cea cu care economia se confruntă în prezent. Concret, „este vorba de un set de indicatori la care am lucrat pentru ca firmele noastre să aibă un bilanţ echilibrat, o expunere rezonabilă la îndatorare, o rentabilitate minimă care să facă companiile noastre capabile să gestioneze şocuri multimple”, declară Grigore Horoi, preşedinte al grupul de firme Agricola.

     

    Antitermic pentru febră, vitamine pentru imunitate şi antibiotic pentru infecţii. Aşa cum apelăm la tratamente pentru diferite situaţii de sănătate, şi companiile trebuie să aplice diverse măsuri pentru a menţine echilibrul financiar şi nu numai, în condiţii de piaţă aprige. „2023 este pentru firmele grupului nostru, ca de altfel pentru toată economia României, un an plin de provocări.

    Se ştie foarte bine despre efectele crizei energetice, creşterea preţurilor la resursele de bază, incertitudinea şi teama legate de războiul din Ucraina, inflaţia care a erodat puterea de cumpărare a românilor, seceta, dezordinea din piaţa cerealelor şi, toate acestea, după criza Covid care practic a bulversat întreaga planetă.

    Evident că gestionarea unei astfel de crize multiple nu este deloc simplă. Am elaborat programe adaptate la această situaţie şi am reuşit să gestionăm destul de bine provocările care ne-au stat şi încă ne mai stau în cale”, explică Grigore Horoi, care coordonează activitatea grupului cu activităţi în domeniul producţiei de carne de pui, ouă, mezeluri şi alimente semipreparate. Grupul, care reuneşte reuneşte firmele Agricola Internaţional, Salbac, Europrod, Avicola Lumina şi Aicbac, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 1.128 milioane de lei, în creştere faţă de 820 de milioane de lei în 2021. Pentru 2023, bugetul prevede o cifră de afaceri de 1.216 miioane de lei, cu un profit de peste 60 de milioane de lei, în scădere faţă de anul trecut, când acest indicator s-a plasat la 111 milioane de lei.

    Şi pentru că paza bună trece primejdia rea, rezultatele pe primele opt luni ale anului în curs sunt aliniate cu obiectivele setate pentru această perioadă; „realizăm în linii mari obiectivele de vânzări – cantitate şi cifră de afaceri – pe toate liniile de business sau categorii de produs, realizăm indicatorii de profitabilitate care să facă sustenabile afacerile noastre şi pentru viitor”, declară reprezentantul grupului. Lucrul acesta a fost posibil deoarece firmele din grup au fost pregătite din timp să facă faţă unor eventuale crize. „Sunt aproximativ zece ani de când, împreună cu colegii din top managementul firmelor din grupul Agricola, am stabilit un set de indicatori la care am lucrat pentru ca firmele noastre să aibă un bilanţ echilibrat, o expunere rezonabilă la îndatorare, o rentabilitate minimă care să facă companiile noastre capable să gestioneze şocuri de natura celor amintite”, afirmă Grigore Horoi.

    Prezentul nu aduce însă doar pericole, ci şi oportunităţi în ciuda sau poate datorită posibilelor dezechilibre. „Cât despre oportunitate, le-am spus colegilor mei că avem ocazia să demonstrăm colaboratorilor noştri că suntem un partener pe care pot conta”, adaugă reprezentantul grupului cu sediul în Bacău. Tot el susţine că grupul pe care îl coordonează este consecvent şi în relaţia cu consumatorii. „Există tentaţia unor operatori din industria noastră de a «ajusta» calitatea produsului în funcţie de puterea de cumpărare… Noi am ales să menţinem cu orice preţ calitatea produselor, chiar dacă la unele produse cu valoare mare şi preţ unitar pe măsură nu am reuşit să marcăm creşteri de volume aşa cum am fost obişnuiţi. Sunt convins că decizia noastră de a păstra şi chiar îmbunătăţi calitatea ne va răsplăti pe viitor”, declară Grigore Horoi. Sub umbrela Agricola sunt vândute: carne de pui în diverse forme de procesare şi ambalare, puii cu creştere lentă crescuţi fără a li se administra vreodată antibiotic („un produs premium pe care doar Agricola îl are în portofoliu”), o gamă de produse premium prezentă în piaţă sub brandul Bravito, dedicată copiilor şi întregii familii, sub care sunt comercializate exclusiv produse de top de la toate liniile de business ale grupului: pui, mezeluri, ready-meals şi ouă. Cum se schimbă comportamentul de consum? Evident, criza este resimţită de consumatori, care-şi văd veniturile devenind insuficiente pentru facturile la utilităţi şi costurile gospodăriei. Au început să cumpere mai puţin, să vâneze promoţii, să achiziţioneze mai puţin pentru stoc sau familie şi să prefere magazinele de proximitate ori online-ul, punctează Grigore Horoi. „Spuneam în glumă că poate aşa se mai reduce din risipa (alimentară)! Da, pe acest fond, volumele realizate la categoriile de produse cu valoare unitară mare sunt «în acord» cu tendinţele pieţii, care în această perioadă se orientează spre produse mai ieftine, chiar dacă în decizia de cumpărare a consumatorului este de multe ori sacrificată calitatea”. O altă tendinţă evidentă în piaţă este apetitul tot mai mare pentru produsele semipreparate. „La jumătate de an de la declanşarea crizei sanitare canalul HoReCa era blocat şi am constatat o cerere tot mai susţinută pentru produsele de tip ready-meal, tendinţă care se menţine şi astăzi”, afirmă reprezentantul grupului Agricola. În planurile de afaceri ale companiei optimismul se vede cu ochiul liber şi în bugetele de investiţii. Dacă investiţiile din 2021 şi 2022 au fost la un nivel similar – 38 de milioane de lei şi, respectiv, 31 de milioane de lei – pentru anul în curs miza a crescut, până la 86 de milioane de lei.

    „Investim an de an (de parcă nu se mai sfârşeşte!) în tot ce credem că poate aduce un plus pentru afacerile noastre”, afirmă reprezentantul grupului. El punctează că investiţiile din 2023 pentru Agricola se plasează la 7,8 milioane de euro, din care cele mai importante alocări sunt pentru modernizări ferme (1 milion de euro – pentru îmbunătăţirea de performanţe tehnice, reducerea costurilor şi creşterea calităţii), modernizarea staţiei de epurare (0,6 de milioane euro – conformare la legislaţia de mediu), staţie incinerare deşeuri speciale (1 milion de euro – conformare la legislaţia de mediu), achiziţie mijloace de transport (1 milion de euro – plus de calitate a serviciilor logistice, reducere de costuri), achiziţie a unei linii de procesare ouă lichide la Fabrica Praf Ouă (0,3 milioane de euro – produs nou, dezvoltarea portofoliului), parcuri fotovoltaice (aproximativ 1 milion de euro – surse alternative de energie), modernizare fabrica de nutreţuri combinate (0,4 milioane euro).

    Bugetul alocat investiţiilor la Salbac în 2023 este de 3,5 milioane de euro, fonduri necesare pentru centrală termică nouă, centrală fotovoltaice şi modernizarea depozitelor de maturare salamuri.

    2,85 de milioane de euro sunt dedicaţi investiţiilor la Europrod, pentru infrastructură de fabricaţie şi echipamente pentru fabrică, iar alte 2 milioane de euro vizează Avicola Lumina, pentru modernizarea a teri hale de creştere păsări în volieră şi o fermă nouă de tineret păsări rasă uşoară.

    Pui, ouă, ready-meals şi salamuri

    Grupul Agricola reuneşte firmele Agricola Internaţional, Salbac, Europrod, Avicola Lumina şi Aicbac. Pentru întregul grup, investiţiile bugetate pentru anul în curs sunt de aproape trei ori mai mari decât în cei doi ani anteriori. Vânzările previzonate se plasează la un nivel similar cu anul trecut, iar profitul estimat iniţial este de cca 60 de miloane de lei, faţă de 111 milioane de lei anul trecut.


    Miza pe export. În fiecare an, până la 15% din producţia de carne de pasăre a grupului Agricola este exportată, principalele pieţe de peste hotare fiind UK (aproximativ 45% din total exporturi în 2022), Grecia (16%), Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Germania, Franţa, Macedonia, Kosovo. Produsul cel mai căutat la export este pieptul de pui dezosat, urmat de pulpa întreagă refrigerată. Din 2021 grupul băcăuan este prezent şi pe piaţa Africii (Ghana, Gabon, Mozambique, Republica Centrafricană, Angola, Guineea Ecuatorială etc.) cu produse inferioare (aripi B, spinări şi spate congelate).

    La categoria mezeluri (compania Salbac) volumul exporturilor atinge 6,6% din total vânzări şi sunt adresate în special comunităţilor de români din diaspora, pieţele cele mai importante fiind: Spania, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Irlanda, Belgia, Polonia, Olanda şi Danemarca. Produsele preferate în această categorie sunt: Micii Gustoşi, Salamul de Sibiu Agricola, Mix Grill.

    „Obiectivele de viitor ale companiei Salbac privind Salamul de Sibiu IGP ţin în special de stimularea exportului şi creşterea volumului de vânzare în cadrul comunităţilor de români din ţări terţe, precum şi deschiderea de noi pieţe pe relaţii transatlantice: SUA şi Canada. În 2022 au avut loc o serie de acţiuni bilaterale importante privind colaborarea cu departamentul Food Safety and Inspection Service (FSIS) din SUA şi ne-a bucurat obţinerea de curând a acceptului pentru export pe această piaţă, cât mai curând”, declară Grigore Horoi. 

    Europrod, compania din grup specializată în produse de tip redy-meal şi semipreparate, realizează exporturi de circa 36% din total volume vândute, pe pieţele din Franţa şi Anglia, unde sunt preferate nuggets şi burgerii.

    Cât priveşte aşteptările pentru ultima parte de an, planurile nu s-au schimbat dramatic. „Pentru lunile de sfârşit de an ne continuăm cu încăpăţânare planurile şi suntem convinşi că vom realiza ce ne-am propus, chiar dacă vom fi «premiaţi» din mers cu ceva ajustări fiscale, de ordinul câtorva milioane de lei pe lună! Deoarece colegii, partenerii şi toţi stakeholderii noştri au nevoie de încredere în viitorul afacerilor noastre, suntem «condamnaţi» să fim optimişti”, declară Grigore Horoi.   

  • 100 Cei mai admiraţi CEO din România 2021. Grigore Horoi, preşedinte, Grup Agricola Bacău – 090

    A absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi este economist şi doctorand în ştiinţe economice.

    Şi-a început cariera în cadrul grupului de firme Agricola în urmă cu peste două decenii şi jumătate, preluând frâiele conducerii întregului grup în 2009.

    Este căsătorit şi are doi copii, iar dacă ar fi să aleagă altă profesie, i-ar plăcea să fie antrenor.

    Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de peste 683 de milioane de lei.

     

    Top 3 priorităţi pentru viitor:

    1.Œ Am primit din partea AGA în urmă cu un an un nou mandat în Consiliul de Administraţie al Agricola Internaţional S.A. şi angajamentul echipei de management este să creştem valoarea companiilor şi să sporim satisfacţia celor implicaţi: acţionari, angajaţi, parteneri, societate. Avem de mai mulţi ani stabilit un set de indicatori la toate firmele din Grup, pe care îl urmărim în evoluţie, indicatori care garantează o dezvoltare susţinută şi echilibrată a business-urilor noastre. De asemenea, încă de mai mulţi ani aplicăm cu rezultate bune o strategie de business care are ca obiective creşterea şi diferenţierea la nivelul portofoliilor de produse cu care suntem în piaţă. La nivel de conduită, deşi în aceste momente au apărut presiuni enorme pe costuri, Agricola îşi menţine principiul deontologic prioritar: nu facem rabat la calitate la niciun produs al nostru.

    2. Sustenabilitatea afacerilor din Grupul Agricola reprezintă o altă prioritate. Companiile noastre au rădăcini în peisajul economic naţional de peste 60 de ani. Respectăm tot ce au făcut oamenii talentaţi şi muncitori pe care i-am succedat şi ne străduim să facem lucrurile mai bine şi responsabil în raport cu realităţile noilor vremuri. Facem eforturi ca dezvoltarea businessurilor noastre să răspundă nevoilor prezentului fără a aduce atingere capacităţii generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi. Resursele sunt finite, deci trebuie folosite responsabil şi atent pentru a ne asigura că sunt suficiente pentru generaţiile viitoare, fără a scădea calitatea vieţii în prezent. Strategia noastră de dezvoltare abordează sustenabilitatea prin implementarea de acţiuni specifice direcţionate în patru domenii cheie: Oamenii, Produsele, Mediul şi Profitul.

    3.Ž Pregătirea echipei de mâine care să ducă afacerile mai departe. Lucrăm de mulţi ani după sisteme care delimitează în mod pragmatic palierele de reponsabilităţi, încurajăm asumarea şi performanţa şi le împărtăşim în mod constant. În afara altor activităţi similare, derulate la niveluri caracteristice fiecărei companii şi specializărilor, de zece ani avem tradiţia organizării unei întâlniri strategice anuale ale echipei de top management a Grupului Agricola. Anul acesta am invitat la această întâlnire şi tineri manageri, oameni cu potenţial şi apreciaţi pentru ceea ce fac zi de zi, tocmai pentru a le oferi experienţa unei abordări la nivel macro businessurilor noastre, însă şi convinşi de faptul că de la ei vom primi insighturi de calitate.

  • Vânzările Agricola la carnea de pasăre au crescut cu 10% în 2014

    „Vânzările Agricola de carne de pui au crescut faţă de anul precedent în principal datorită creşterii ponderii în mixul de produse comercializate a sortimentelor cu valoare adăugată mare – produse refrigerate tranşate şi dezosate, în detrimentul carcasei de pasăre.

    Am crescut, de asemenea, cantităţile de produse de nişă, cum sunt Puiul Fericit, Puiul Familist, Puiul Antistres, gama Uşor de Gătit si, respectiv, sortimentele din carne de curcă, raţă şi chiar iepure. Rezultatul continuă trendul crescător pe care Agricola îl menţine în ultimii şase ani – vorbim de o dublare a vânzărilor în acest interval – în contextul în care piaţă cărnii de pasăre înregistrează o creştere lentă în 2014 faţă de 2013, de 2%, iar preţul mediu al cărnii de pasăre urmează un trend negativ în Europa, respectiv de – 3 procente în piaţa internă, în aceeaşi perioadă.

    În 2014, 85% din carnea de pui comercializată a fost refrigerată. Exporturile s-au diminuat  cu aproximativ 30% faţă de anul trecut (circa 8% din producţia de carne) deoarece, pe de o parte, ne-am concentrat mai mult pe piaţa internă, în special în zona retailului tradiţional, unde livrăm astăzi 36,5% din producţia de carne, iar pe de altă parte exportul a fost orientat exclusiv pe marfă cu valoare adăugată mare, o parte semnificativă a acesteia fiind vândută sub brand Agricola”, a declarat Grigore Horoi, preşedintele Agricola Bacău.

    Grupul de firme Agricola a înregistrat în 2014 o cifră totală de afaceri de peste 616 mil. lei (aprox. 138,5 mil. euro), cu 4% mai mare decât cea înregistrată anul precedent,.

    La toate celelalte categorii de produse compania a înregistrat creşteri. Astfel, la categoria mezeluri (salamurile crud-uscate şi preparatele fiert-afumate obţinute la Salbac SA, companie din cadrul grupului de firme Agricola), valoarea totală a vânzărilor a fost cu 11% mai mare decât în 2013, în condiţiile în care această piaţă a continuat să se contracte.

    Pentru al şaselea an consecutiv salamurile crud-uscate ale companiei au înregistrat o creştere valorică a vânzărilor, care anul trecut s-a plasat la 16% în valoare şi respectiv 14% în volume.

    „Ne consolidăm poziţia de lideri de piaţă în România la grupa salamurilor crud-uscate, cu vânzări de 16% din total segment. Salamul de Sibiu Agricola a înregistrat pe parcursul anului trecut o cotă de piaţă medie valorică de 51%, respectiv o cotă medie în volum de 50% din total segment Salam de Sibiu comercializat pe piaţa internă. Anul trecut am vândut cu 11% mai mult Salam de Sibiu Agricola decât în anul 2013”, a precizat Grigore Horoi.      

    Europrod SA, care comercializează semipreparate şi produse tip ready-meal, si-a menţinut anul trecut, cumulat, o cotă de piaţă de 19% în categorie. Astfel, în 2014 faţă de anul precedent vânzările companiei Europrod de semipreparate şi produse ready meal au crescut cu 18% în valoare, în condiţiile unei creşteri de 19% a volumelor comercializate.

    La ouă consum, produse la Avicola Lumina Constanţa, s-a înregistrat o creştere cu 13% a cifrei de afaceri în 2014, respectiv o creştere cu aproape 6% a bucăţilor vândute în 2014 (57,894 mil. buc.).

    ”Vorbim în continuare de o perioadă în care preţul mediu înregistrează un trend descrescător, similar celui european. Pentru anul 2015 ne-am propus o menţinere a cantităţilor vândute la carnea de pasăre, o creştere de 10% la mezeluri şi semipreparate. Ne îndreptăm atenţia către creşterea profitabilităţii, în special prin selecţia riguroasă a portofoliului de produse”, a încheiat preşedintele Grigore Horoi.  

    Agricola este unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România şi principalul exportator din această categorie, care în septembrie 2014 a împlinit 22 de ani de la înfiinţare.

    În 2014, Agricola deţine 16% din piaţa cărnii de pui, 19% din piaţa de semipreparate şi produse de tip ready-meal, iar Salamul de Sibiu Agricola este lider în total segment Salam de Sibiu comercializat în România cu 52% cotă de piaţă în valoare.

  • În căutarea cloştii cu puii de aur

    Cele nouă firme reunite acum sub umbrela Agricola rulează în prezent o cifră de afaceri anuală de peste jumătate de miliard de lei, cu rate de creştere anuale de două cifre în ultimii doi ani – consideraţi îndeobşte dificili din mai toate unghiurile de vedere. După ce în 2010 afacerile au crescut cu 27%, iar în 2011 cu 20%, “anul acesta vom creşte cifra de afaceri cu circa 10%”, se aşteaptă Grigore Horoi. El subliniază hotărât că “potenţialul este mult mai mare şi ratele de creştere ar fi fost mult mai mari dacă aveam marfă disponibilă”. Disponibilitatea nu este un lucru la fel de simplu ca a merge la magazin să cumperi ce lipseşte din cămară. Pentru a avea, de pildă, un anumit tip de salam când creşte cererea în mod neprevăzut, trebuie să ai la îndemână toate materiile prime chiar atunci. Iar lanţul afacerii băcăuane cuprinde toate verigile, de la bob la raft. Altfel spus, de la cultivarea cerealelor pentru furaje, creşterea păsărilor şi porcilor la abatoare, depozite, fabrici, lanţul logistic şi o reţea de 59 de magazine.

    Prin urmare, o investiţie pentru creşterea capacităţii de producţie trebuie să aibă corespondent în mai multe verigi ale acestui lanţ. În plus, “sursele pentru investiţii sunt limitate în perioadă de criză”, adaugă Horoi, care lucrează în grup de “o veşnicie”, după cum spune. Se referă la cei peste 20 de ani de când s-a angajat în companie, unde a urcat pas cu pas în ierarhie până în 2009, când a preluat frâiele conducerii pentru întregul grup. “S-a întâmplat ca lucrurile să meargă într-o direcţie plăcută”, evaluează acum privind în urmă. Absolvent de studii economice, el îşi aminteşte că până în 1991 a lucrat la o fermă, iar fostul director al Agricola, Petru Plăcintă, zootehnist care a condus combinatul avicol din Bacău vreme de trei decenii, l-a numit economist-şef al complexului de găini ouătoare. Grigore Horoi este, de altfel, şi unul dintre cei trei acţionari români care deţin pachetul majoritar de acţiuni ale companiei, a cărei istorie începe în urmă cu 55 de ani.

    După ce în perioada comunistă avicolele băcăuane trimiteau peste hotare aproape integral producţia, pentru valută, în 1992 cinci companii au format Agricola, societate constituită cu capital majoritar german (51%) reprezentat de compania Moxel AG, diferenţa de 49% revenind angajaţilor de la acel moment. Peste ani, nemţii s-au retras din acţionariat şi de circa zece ani au ajuns să mai deţină numai 2,24%.

    Numerele sunt specialitatea lui Grigore Horoi, plecând chiar de la alegerea pe care a făcut-o pentru studii, iar informaţiile pe care le dă despre afacere sunt amănunţite. Povesteşte că “pentru un colos ca Agricola, fără să faci lucruri mari, investiţiile se adună şi ajung în fiecare an la două milioane de euro” şi indică ce sume sunt alocate în acest an pentru diviziile grupului, care are acum peste 2.500 de angajaţi.

    În faza studiului de fezabilitate se află un proiect de investiţii de 4 milioane de euro la Suinprod. Una peste alta, investiţiile din ultimii cinci ani se plasează în jurul a 40 de milioane de euro, iar suma depăşeşte 100 de milioane de euro dacă sunt luate în calcul cheltuielile de acest tip din 1992 încoace. Or, pentru o afacere atât de complicată – deopotrivă din cauza mărimii, a ariilor de activitate, dar şi a privatizării companiei – finanţarea n-a fost niciodată floare la ureche. În perioada de creştere economică bancherii erau “atenţi mai cu seamă la real estate”, iar mai nou instituţiile finanţatoare cer “garanţii imense pentru o nouă linie de credit”. Grupul are acum un grad de îndatorare de 50% din cifra de afaceri, iar oficialul Agricola consideră această pondere “normală pentru industria în care activăm”.