Tag: greseala

  • O greşeală pe care nu o va uita niciodată. Pariul care l-a costat pe un trader al Mitsubishi 320 de milioane de dolari

    Mitsubishi, cea mai mare casă de tranzacţionare din Japonia, a anunţat că unul dintre angajaţi a cumpărat poziţii în mod neautorizat încă din luna ianuarie şi a suferit pierderi masive când preţul petrolului a scăzut, în timpul verii.

    Mai mult, Mitsubishi a ieşit din toate poziţiile la mijlocul lunii august, când petrolul Brent era sub nivelul de 60 dolari barilul, astfel ratând creşterile de preţ din luna septembrie, când jumătate din capacitatea de export a Arabiei Saudite a fost devastată într-un atac cu drone.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai mare regret al miliardarului Bill Gates. A pierdut 400 miliarde de dolari doar pentru că s-a mişcat prea incet

    Bill Gates, fondatorul Microsoft şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, susţine că cea mai mare greşeală a sa a fost să permite celor de la Google să dezvolte sistemul de operare Android înaintea Microsoft – o greşeală care l-a costat 400 miliarde dolari în venituri potenţiale, potrivit Business Insider.

    „Cea mai mare greşeală pe care am făcut-o este să nu gestionez dezvoltarea Android de către Microsoft, încât Microsoft este platforma standard pentru telefoanele care nu sunt Apple”, spune Gates.

    Miliardarul a făcut aceste remarci într-o conversaţie cu Julia Hartz, CEO şi cofondator al Evetbrite, într-un eveniment organizat de Village Globale.

    „Chiar este pe principiul învingătorul ia tot. (…) Este loc doar pentru un singur sistem non-Apple pe piaţă, şi cât valorează el? 400 de miliarde de dolari”, spune Gates.

     

  • Pantofi cu gust

    Brandul de îngheţată american Coolhaus şi-a sărbătorit a zecea aniversare printr-o colaborare cu producătorul K-Swiss pentru un model de pantofi sport care are talpa plină de bombonele decorative şi numărul 10 pe limbă, iar mai nou firma Koio a lansat un model de pantofi sport împreună cu maestrul patiser Dominque Ansel.

    Materialele şi culorile folosite amintesc de ingredientele unui croasant franţuzesc, croasant care se regăseşte şi ca ornament la baza şireturilor, scrie LA Times. 

  • Cum au băut oaspeţii unui restaurant o sticlă de vin de peste aproape 5.000 de euro fără să îşi dea seama

    Reprezentaţii restaurantului Hawksmoor Manchester au declarat peTwitter, în mod ironic, că speră ca clienţii lor au avut o seară bună după ce le-a fost oferit, din greşeală, o sticlă din anul 2001 de vin Chateau le Pin Pomerol. Preţul acestuia era de 4.500 de lire sterline. Oaspeţii restaurantului comandaseră un Bordeaux care costa 260 de lire sterline, dar au primit în schimb sticla de 17 ori mai scumpă, potrivit BBC.

    Un chelner care a făcut eroarea a declarat că a fost sfătuit „să ţină bărbia sus fiindcă astfel de greşeli se mai întâmplă”. Un purtător de cuvânt al restaurantului a declarat că managerul a aflat despre greşeală abia mai târziu, după ce vinul a fost deja servit.
    Mesajul publicat de restaurant pe Twitter a generat numeroase reacţii pe reţeaua socială, printre care: „Trebuie să mergem în Manchester” sau „Pun pariu că cei care l-au băut nu au făcut diferenţa”. Potrivit unui ghid de testare online a vinurilor citat de BBC, există în lume doar 500 de sticle din Chateau le Pin Pomerol.
     

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Cornelia Nicolae, retail sales manager { Eastern Europe Stefanel }

    •   Coordonează operaţiunile Stefanel din România, Turcia, Polonia, Germania şi Austria.
    •   Are o experienţă de peste 15 ani în retailul vestimentar, înainte de Stefanel lucrând în cadrul Lee Cooper şi BSB Fashion.
    •   Principala regulă după care se ghidează în carieră este aceea potrivit căreia exemplul personal face diferenţa în cadrul unei echipe, dar spune că la fel de important este să cultivi respectul pe toate palierele businessului, faţă de furnizori şi, mai ales, faţă de clienţi, şi să munceşti din greu, să te lupţi pentru ce vrei şi să ai încredere în tine.
    •   Consideră că pentru a reuşi în mediul de afaceri din România este nevoie de pasiune şi experienţă, dar la fel de important este să iei lucrurile pas cu pas, să munceşti, să evoluezi, să înveţi limbi străine, să îţi şlefuieşti intuiţia şi priceperea, să creşti ca lider.
    •   Îi sfătuieşte pe cei care vor să înceapă o carieră în acest domeniu să înceapă de jos, să se angajeze într-un magazin de fashion şi să crească pas cu pas, aceasta fiind calea de a şti dacă domeniul acesta li se potriveşte şi de a vedea dacă pot creşte şi învăţa. 

    Cifră de afaceri (2018): 26 mil. lei
    Număr de angajaţi: 70 

  • Capitaliştii săptămânii: Will Keith Kellogg şi John Harvey Kellogg

    Will Keith Kellogg s-a născut pe 7 aprilie 1860, în Battle Creek, Michigan. El a fost cel de-al şaptelea din cei şaisprezece copii ai lui John Preston şi Ann Janette Kellogg. Părinţii lui făceau parte dintr-un nou grup religios cunoscut sub numele de Adventiştii de Ziua a Şaptea.

    Tatăl lui Kellogg deţinea o companie ce producea mături în Battle Creek, iar tânărul a început să lucreze acolo, ca vânzător de mături, la vârsta de 14 ani, după ce a renunţat la şcoală. Fratele său mai mare, John Harvey Kellogg (născut la date de 26 februarie 1852), a absolvit Facultatea de Medicină din New York în anul 1875. Un an mai târziu, John Kellogg s-a întors în Battle Creek şi a preluat ceea ce a fost cunoscut ca Institutul Adventist pentru Reforma Sănătăţii. El a redenumit sanatoriul din Battle Creek şi l-a transformat într-un centru de sănătate renumit internaţional.

    Dr. Kellogg avea idei radicale despre hrană şi dietă pentru acea vreme, cum ar fi, de exemplu, faptul că o dietă bogată în proteinele din nuci este cheia longevităţii. În 1877, John a conceput un tip de cereale uscate, iar ulterior, el şi fratele său Will au experimentat cu alte cereale faţă de cele existente deja pe piaţă la acea vreme.

    Până în 1894, cei doi au lucrat cu o pastă de grâu fiartă, pe care medicul spera să o facă mai uşor digerabilă pentru unii pacienţi ai sanatoriului său. Una dintre mostrele produse a fost lăsată însă accidental în aer liber pentru câteva ore şi s-a uscat. Ei au trecut-o oricum prin rolele de procesare a cerealelor pe care le foloseau şi au descoperit, cu surprindere, rezultatul: fiecare bob de grâu a ieşit aplatizat în fulgi subţiri şi nu în foi mari, ca în trecut. Cei doi şi-au dat seama că au conceput astfel, din greşeală, un nou tip de aliment. Aveau în faţă primii fulgi de cereale din lume.

    Fraţii Kellogg au vândut noile cereale sub denumirea de Granose prin intermediul companiei Sanitas Nut Food Company. Pacienţii de la sanatoriu au apreciat produsul atât de mult încât l-au cumpărat şi prin intermediul poştei. Will Kellogg a realizat astfel că fabrica, un hambar situat pe teritoriul sanatoriului, trebuia să fie mutată într-un loc separat pentru a-şi proteja secretul comercial.

    John Kellogg i-a îndemnat pe clienţii sanatoriilor să viziteze complexul şi să vadă cum au fost făcute cerealele pe care le apreciau atât de mult. Acest lucru a condus la un incident notoriu din istoria spionajului industrial american: un bărbat pe nume C. W. Post a vizitat sanatoriul din motive de sănătate, a văzut cum funcţionează procesul de procesare a cerealelor şi a fost inspirat să-şi înfiinţeze propria companie de cereale. Compania Post Cereals, care mai târziu a devenit General Foods, a apărut ca un concurent major al Kellogg’s.

    Evoluţia companiei Kellogg’s nu a fost lipsită de obstacole – parte dintre acestea aduse chiar de relaţiile tensionate dintre cei doi fraţi. Will Kellogg a decis să înfiinţeze o companie separată de sanatoriu, dar doctorul a refuzat să o finanţeze. Cu toate acestea, fraţii au ajuns la un punct comun când a venit vorba de crearea unui nou tip de fulgi din cereale, în care să folosească porumbul în loc de grâu.

    În 1898 au lansat Sanitas Toasted Corn Flakes, produs care conţinea pe cutie o imagine a sanatoriului Battle Creek. În 1900, într-un interval de timp în care John a ieşit din ţară timp de câteva săptămâni, Kellogg a construit o nouă fabrică. Când medicul s-a întors a fost atât de supărat pe fratele său, încât i-a cerut acestuia să-i ramburseze imediat suma investită.

    Pe când compania se apropia de aniversarea de zece ani, Battle Creek a devenit capitala producţiei de cereale din America, cu zeci de companii care activau pe această piaţă, iar marca Sanitas a rămas în urma competitorilor. În cele din urmă, John Kellogg a fost de acord să finanţeze o companie cu totul nouă în schimbul unei cote de două treimi din acţiunile sale în companie. În 1906 a luat astfel naştere Battle Creek Toasted Corn Flake Company.

    Doctorul Kellogg a continuat să aibă conflicte legate de strategia fratelui său şi chiar de misiunea companiei – el s-a opus ferm adăugării zahărului la oricare dintre produse, de exemplu.

    Cu altă ocazie în care fratele său era în afara ţării, Will Kellogg a început să cumpere acţiuni în companie pe care medicul le folosea pentru a plăti unii dintre angajaţii săi de la sanatoriu. Acest lucru i-a dat o cotă mai mare de proprietate a companiei, dar a înrăutăţit relaţiile dintre cei doi.

    W.K. Kellogg şi-a folosit averea privată pentru a înfiinţa şi o fundaţie filantropică axaă pe finanţarea unor studii referitoare la cancer. Fundaţia W.K. Kellogg a devenit una dintre cele mai bogate organizaţii filantropice din Statele Unite şi a fost deosebit de generoasă în Battle Creek. Activele sale au fost estimate la peste 7 miliarde de dolari în 2005. În 1932, a finanţat o şcoală în Battle Creek pentru elevii de gimnaziu.

    Înainte de moartea sa, în 1943, John Kellogg i-a scris lui Will o scrisoare de împăcare, cerându-i scuze pentru comportamentul său, dar Will a refuzat să o citească până la scurt timp înainte de moartea sa din 1951.

    În 1937, William Kellogg şi-a pierdut vederea, doi ani mai târziu s-a retras din funcţia de preşedinte al companiei Kellogg, dar a rămas în consiliul de administraţie al acesteia. Şi-a păstrat un birou la Fundaţia W.K. Kellogg, unde mergea zilnic, până la împlinirea a 91 de ani, pe 7 aprilie 1951. A murit aproape şase luni mai târziu.

    Compania Kellogg a suferit lovituri financiare la sfârşitul anilor 1990. Consumatorii păreau să nu mai vrea preţurile mai ridicate pentru Corn Flakes şi Rice Krispies Frosted Flakes, mai ales atunci când brandurile concurente erau mult mai ieftine. În prezent, Kellogg’s este unul dintre cei mai mari producători americani din industria alimentară, cu afaceri care au ajuns în 2017 la 12,92 miliarde de dolari şi care are 33.000 de angajaţi. Potrivit ZF, Kellogg’s a venit în România acum trei ani cu un centru de servicii şi are până în prezent 300 de angajaţi, iar în retail compania americană este prezentă cu brandul Pringles.

  • Ce a reuşit acest tânăr să facă dintr-o greşeală stupidă alţii nu reuşesc oricât de mult ar munci şi şi-ar dori

    În 2008, Kaarmann, în vârstă de 28 de ani, lucra la Londra în funcţia de consultant de management, când a primit un bonus foarte mare de Crăciun, în valoare de 10.000 de lire sterline (11.500 euro). Dat fiind că ratele dobânzilor erau mai mari în Estonia, el s-a gândit să transfere banii din contul său bancar din Marea Britanie în contul de economii estonian, pentru a câştiga mai mult din numerar. „Aşa că am plătit băncii din Marea Britanie o taxă de 15 lire sterline şi am transferat suma de 10.000 de lire sterline, dar după o săptămână am văzut că am cu 500 de lire sterline mai puţin decât mă aşteptasem în contul estonian”, povesteşte Kristo, acum în vârstă de 38 de ani, pentru BBC.

    „Am început să săd şi să aflu ce s-a întâmplat şi mi-am dat seama că eram incredibil de prost crezând că banca din Marea Britanie mi-ar fi oferit cursul de schimb afişat pe Reuters şi Bloomberg. În schimb, banca a folosit un curs de schimb de 5% mai puţin favorabil, cum fac toate băncile. A fost greşeala mea”.

    Kristo şi-a promis că va găsi o modalitate de a transfera bani în străinătate, fără să fie nevoie de bănci. Iniţial, aceasta a implicat în proces doar un alt prieten estonian, pe Taavet Hinrikus, care era pe atunci director al firmei de telecomunicaţii Skype, transferând bani între ei, din lire în coronae estoniene şi invers.

    Procesul a funcţionat; În curând au construit o reţea de prieteni estonieni – cu toţii expaţi sau întorşi acasă, în Estonia – despre care Kristo şi Taavet şi-au dat seama că ar putea reprezenta primul grup-ţintă al noii companii. Astfel, în 2011, ei au lansat platforma TransferWise cu sediul în Londra, o tehnologie care permite utilizatorilor să transfere bani peste hotare într-o altă monedă la rata medie a pieţei, pentru o taxă fixă de 0,5%.
    Astăzi, TransferWise este o afacere globală, iar pe lista investitorilor îi includ pe fondatorul companiei Virgin Media, Richard Branson şi pe co-fondatorul PayPal, Max Levchin.

    Pentru primul an, Kristo şi Taavet au crescut afacerea în mod organic, bazându-se pe economiile lor. Clienţii au aflat iniţial din vorbă-n vorbă despre noua companie, dar au crescut brusc după o recenzie pozitivă lăsată pe un site de tehnologie. Pentru a evita orice probleme legale, Kristo şi Taavet au obţinut autorizaţii de la organismul de reglementare al Regatului Unit, Autoritatea pentru Servicii Financiare, înainte de lansarea serviciului lor.

    La începutul anului 2012, Kristo şi Taavet au început să caute primii investitori. „În total am vorbit cu aproximativ 15 investitori, dar toţi ne-au dezamăgit”, spune Kristo. Cum nu au găsit niciun investitor în Europa, au reuşit în cele din urmă să găsească finanţare din partea unui mic fond de investiţii din New York, numit IA Ventures. În timp ce TransferWise creştea constant, apăreau şi ceilalţi investitori. Acum, compania a crescut cu 305 milioane lire sterline.

    Între timp, site-ul şi aplicaţia acestuia au fost folosite de mai mult de patru milioane de persoane şi sunt disponibile în 50 de ţări, cu 49 de valute. Compania spune că 3 miliarde de lire sterline sunt acum transferate prin intermediul serviciului său în fiecare lună.

    Cu un al doilea mare birou în capitala estoniană Tallinn şi alte opt în locaţii precum Tampa Bay, Budapesta şi Tokyo, TransferWise a înregistrat o creştere a veniturilor cu 75%, până la 117 milioane lire sterline, până la sfârşitul lunii martie 2018. Profitul anual a rămas la 6,2 milioane de lire sterline, iar numărul de angajaţi a ajuns la 1.400.

    „Au fost multe necunoscute când am început”, spune el. „Oare ar avea cineva încredere în acest site creat de doi tipi estonieni? Ar avea şi altcineva această problemă pe care noi am vrut să o rezolvăm?”, au fost doar câteva dintre întrebările pe care şi le-au pus cei doi la început de drum, dar succesul pe care l-au avut a fost cel mai bun răspuns.

  • Profesor de română, după eroarea de la simulare: Ministrul Andronescu să îşi dea demisia/ Este o greşeală impardonabilă, este degradantă

    Profesoara de limba şi literatura română care predă la un colegiu de tradiţie din Craiova, Ofelia Burtea, declară că greşeala de a confunda poeţii tocmai la un subiect pentru simularea Evaluării Naţionale este impardonabilă.
     
    „Este o traducere bună, dar este de neacceptat faptul că reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale au confundat poeţii. Această confuzie nu arată altceva decât că responsabilii de disciplina Limba şi literatura română din Ministerul Educaţiei Naţionale nu stăpânesc chestiuni elementare de literatură. Este o greşeală impardonabilă, este degradantă pentru învăţământul românesc. Loveşte în tradiţia culturală a acestei ţări. Cu ce autoritate vor mai veni ei să propună subiecte pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat când se vede că nu au noţiuni elementare?”, se întreabă profesorul Ofelia Burtea de la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova.
     
    De altfel, dascălul susţine că după această greşeală ar trebui să fie demişi cei din Ministerul Educaţiei Naţionale.
     
    „Trebuie luat în calcul însă şi un alt aspect. Dacă un elev greşeşte rezolvarea unui subiect, pică examenul. Ce se întâmplă cu cei din Ministerul Educaţiei Naţionale când fac greşeli tocmai la subiecte de examen naţional? Nu este nicio reacţie până acum, dar doamna ministru ar trebui să îşi dea demisia. În acest caz şi noi, ca societate civilă, ar trebui să boicotăm aceste simulări, să ieşim în stradă până când doamna ministru şi cei care au greşit îşi vor da demisia”, a spus Ofelia Burtea.
     
    De altfel, dascălul susţine că subiectele nu respectă cerinţele pentru vârstă.
     
  • De ce refuzul de a angaja un inginer l-a costat pe Mark Zuckerberg 19 miliarde de dolari

    În mijlocul anului 2009, Brian Acton era un inginer software care nu-şi găsea de muncă. Deşi avea ani de experienţă la companii precum Yahoo sau Apple, tânărul Acton a fost refuzat şi de Twitter şi de Facebook. O greşeală care a costat-o pe Facebook 19 miliarde de dolari. De ce?

    Pentru că nicio companie nu l-a angajat, Acton s-a alăturat lui Jan Koum, fost angajat Yahoo, şi au pornit în 2009 un startup care avea să devină regele mesageriei, WhatsApp. Cinci ani mai târziu, Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, a decis să achiziţioneze Whatsapp pentru 19 miliarde de dolari. Facebook a plătit patru miliarde de dolari în numerar şi 12 miliarde în acţiuni. Pe lângă cele 16 miliarde dolari, fondatorii şi angajaţii WhatsApp au primit acţiuni în valoare de 3 miliarde dolari.

    Cum a apărut ideea pentru WhatsApp?

    În ianuarie 2009, Koum şi-a cumpărat un iPhone şi a înţeles că App Store-ul, care pe atunci avea şapte luni, urma să evolueze spre o nouă industrie de aplicaţii. L-a vizitat pe Alex Fishman, un prieten rus care obişnuia să invite oameni din comunitatea rusească la el acasă, şi a discutat cu el ore întregi despre dezvoltarea unei noi aplicaţii. Le-a venit astfel ideea dezvoltării unei agende telefonice care să prezinte statusul persoanelor din listă. Acton a convins cinci prieteni de la Yahoo să investească 250.000 de euro în afacere, iar ca răsplată a primit statutul de cofondator şi acţiuni în companie.

    Povestea lui Acton este una a norocului, persistenţei şi este foarte probabil să le creeze anxietate recrutorilor şi managerilor deoarece angajarea persoanelor potrivite este un exerciţiu al şansei.

    În septembrie 2017, Acton a anunţat că părăseşte Yahoo pentru a înfiinţa o fundaţie. 

  • Vicepremierul Stănescu critică gestul obscen al lui Iordache: A făcut o mare greşeală. Nu suntem la stadion

    „Din păcate, cred că a greşit Iordache când a făcut, pentru că nu se face, nu suntem la stadion, suntem totuşi în Parlamentul României şi deputatul Iordache, vicepreşedinte al Camerei, cred că a făcut o mare greşeală”, a declarat vicepremierul Paul Stănescu.

    Deputatul Florin Iordache a evitat să comenteze gestul din plenul Parlamentului, unde a ridicat degetele mijlocii de la ambele mâini, spunând doar că ….”Vi s-a părut. E un punct de vedere”.

    “Vi s-a părut. E un punct de vedere. Păi şi bun, cu mâinile ridicate, care e problema? Bun”, a fost reacţia lui Florin Iordache.

    Imaginile din plen l-au suprins pe Florin Iordache în momentul în care se întorcea de la pupitru şi a ridicat ambele mâini cu degetele mijlocii în aer.

    „Domnul preşedinte al Comisiei pentru sistematizarea, unificarea în domeniul justiţiei tocmai a proferat gesturi obscene de la această tribună a Parlamentului către colegii parlamentari. Acele gesturi obscene, domnule Iordache, nu le arătaţi nouă, le arătaţi românilor”, a declarat deputatul USR Stelian Ion.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro