Tag: grefier

  • Joburi plătite bine şi care nu necesită studii superioare: “Piaţa se confruntă cu o lipsă de specialişti”

    Astfel, în topul meseriilor rare, unde este necesară absolvirea unei facultăţi, se află cele de inginer topograf, inginer tehnician aparatură medicală, monitor studii clinice, inginer geodez şi actuar.

    “Unele dintre aceste meserii sunt rare prin natura lor, piaţa locurilor de muncă fiind una nu foarte ofertantă, aşa cum este cazul inginerilor în topografie sau a celor geodezi. Însă, în cazul joburilor de actuar, piaţa se confruntă cu o lipsă de specialişti”, a declarat Raluca Peneş, HR Coordinator Smartree.

    În ceea ce priveşte remuneraţia pentru aceste poziţii, reprezentanta Smartree a subliniat că, dacă salariul inginerilor specializaţi în topografie, geodezie şi aparatură medicală poate să înceapă de la 2.500 lei net/lună, actuarii pot câştiga un minimum de 3.000 lei net/lună. De asemenea, un job rar şi foarte bine plătit este cel de monitor studii clinice, unde salariul mediu ajunge  în jurul a 6.000 lei net/lună.

    Dincolo de meseriile rare, unde este necesară o diplomă de licenţă, există totuşi o listă de poziţii la fel de rar întâlnite, unde însă personalul nu are nevoie de pregătire superioară. Astfel, în topul meseriilor de acest fel se află cele de controlor trafic aerian, sudor argon, macaragiu, alpinist utilitar, grefier sau somelier.

    “Chiar dacă nu este necesar să ai studii suprioare, acestea sunt totuşi meserii speciale, care presupun anumite cursuri şi calificari. Pentru a ajunge controlor de trafic aerian, în afara examenului de admitere, unul foarte strict, urmează o perioadă de formare profesională, specifică acestui domeniu. De asemenea, calificarile de macaragiu şi sudor sunt dobândite în urma absolvirii unor şcoli profesionale, iar pentru cele de grefieri şi somelieri, sunt organizate cursuri de formare profesională specifice”, a mai spus Raluca Peneş.

    Însă, odată realizate calificările necesare, aceste categorii de joburi aduc cu sine avantajul unei remuneraţii ridicate. Astfel, salariul de început al unui controlor de trafic aerian este de aproximativ 20.000 lei net/lună, ajungând si la 30.000 lei net/lună, după câţiva ani de experienţă.

    Pe de altă parte, macaragii, sudorii specialziaţi în argon şi alpiniştii utilitari câştigă, în medie, între 3.000 şi 3.500 lei net/lună. Somelierii, în funcţie de competenţe şi nivelul de experienţă, pot câştiga în medie 4.500 lei net/lună, iar salariul unui grefier poate urca până la 4.000 lei net/lună.

    Raluca Peneş a subliniat, de asemenea, că meseriile de macaragiu şi sudor sunt tot mai rar întâlnite, deoarece există un deficit acut de personal calificat în aceste domenii, foarte mulţi dintre cei ce deţin astfel de aptitudini îndreptându-se către joburi în alte ţări.

    Smartree, unul dintre liderii din România pe piaţa de externalizare a proceselor de HR, a fost înfiinţată în anul 2000 şi oferă o gamă completă de servicii de la salarizare, administrare de personal, analiză şi raportare pentru management, recrutare, muncă temporară, până la consultanţă în domeniu.

    Smartree procesează 550.000 de angajaţi anual şi are peste 150 de clienţi, în majoritate companii multinaţionale, dar şi companii cu capital integral românesc. Smartree beneficiază de experienţa şi competenţele a peste 80 de specialişti în payroll, administrare de personal şi recrutare.

  • Universitatea Ecologică, în atenţia CSM după ce a anunţat că organizează studii pentru grefieri

    Universitatea Ecologică din Bucureşti a postat pe site-ul său, la secţiunea unde este prevăzută admiterea în anul şcolar 2014 – 2015, o ofertă educaţională pentru calificarea profesională de grefier. Conform sursei citate, durata de studii ar urma să fie de un an, fiind scoase la concurs 150 de locuri.

    În acest context, reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii anunţă că modalităţile de recrutare şi formare a grefierilor sunt prevăzute de Legea numărul 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice.

    “Astfel, recrutarea grefierilor se face, de regulă, prin Şcoala Naţională de Grefieri, concursul de admitere în această instituţie organizându-se anual, la nivel naţional, de către Şcoala Naţională de Grefieri, sub coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii. O a doua modalitate de recrutare a grefierilor, subsidiară, în cazul în care activitatea instanţelor sau parchetelor nu se poate desfăşura în condiţii normale din cauza numărului mare de posturi vacante, este prin concurs, care se desfăşoară la nivelul curţilor de apel, a parchetelor de pe lângă curţile de apel, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, potrivit Regulamentului aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.

    În prezent, potrivit Clasificării Ocupaţiilor din România (COR), există nouă grupe majore, ocupaţia de “grefier” figurând în grupa majoră 3 – Tehnicieni şi alţi specialişti din domeniul tehnic, subgrupa majoră 34 – Alţi specialişti în domeniul juridic, social şi cultural, grupa minoră 341 – Alţi specialişti în domeniul juridic şi social, grupa de bază 3411 – Specialişti în domeniul juridic şi asimilaţi, la poziţia 341103.

    “Astfel, calificările pentru care se pot organiza programe finalizate cu certificate de calificare sunt expres şi limitativ prevăzute în Nomenclatorul ce constituie Anexa la Ordinul comun al Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei numărul 35 din 26 ianuarie 2004 şi al Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului numărul 3.112 din 27 ianuarie 2004, printre acestea nefiind prevăzută şi calificarea de “grefier” “, subliniază CSM.

    De asemenea, nomenclatoarele calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învăţământul preuniversitar, precum şi durata de şcolarizare au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului numărul 844 din 2002. Anexa numărul 4 la acest act normativ o constituie Nomenclatorul calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin şcoala postliceală – nivelul 3 avansat de calificare, în cuprinsul căruia nu se regăseşte şi calificarea de “grefier”.

  • DNA: Judecătorul Stan Mustaţă, un grefier şi alte patru persoane, urmăriţi penal pentru corupţie

     Potrivit DNA, în această cauză există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, în perioada octombrie 2013 – aprilie 2014, judecătorul Stan Mustaţă şi celelalte cinci persoane, între care un grefier de la Curtea de Apel Bucureşti, au constituit sau aderat la un grupul infracţional în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară, urmărind obţinerea de beneficii materiale.

    Cei şase sunt suspectaţi de luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare sau folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis agenţiei MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Se taie pensiile speciale ale diplomatilor, aviatorilor si grefierilor

    Vor fi recalculate prin determinarea punctajului mediu anual
    conform prevederilor Legii nr.19/2000 pensiile personalului
    auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al
    parchetelor de pe langa acestea, ale personalului diplomatic si
    consular; ale functionarilor publici parlamentari, ale deputatilor
    si senatorilor, ale personalului aeronautic civil navigant
    profesionist din aviatia civila si pensiile de serviciu ale
    personalului Curtii de Conturi.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info