Enzo Anselmo Ferrari este pilotul de curse italian care a dezvoltat marca de automobile Ferrari şi echipa Scuderia Ferrari Grand Prix, cunoscut şi drept „Il Commendatore“. Ferrari s-a născut pe 18 februarie 1898 în Modena, Italia. Certificatul de naştere consemnează naşterea sa pe 20 februarie, dat fiind faptul că o puternică furtună de zăpadă l-a împiedicat pe tatăl său să înregistreze naşterea sa în registrul local.
A fost cel mai tânăr din cei doi fii ai lui Alfredo şi Adalgisa Ferrari. Tatăl său era fiul unui băcan şi fondase un atelier în care realiza componente metalice. Când avea 10 ani, Enzo Ferrari a fost martorul câştigului lui Felice Nazzaro în 1908 la Circuitul din Bologna, un eveniment care l-a inspirat să devină pilot de curse. Tatăl şi fratele său au murit în 1908 ca urmare a pandemiei mortale de gripă de după Primul Război Mondial. Ferrari a fost şi el foarte bolnav, iar în 1918 a fost eliberat de datoria de a servi în război. Afacerea familiei s-a prăbuşit, iar Ferrari a început să îşi caute un loc de muncă în industria auto. Nu a fost acceptat în cadrul reprezentanţei Fiat din Torino şi s-a mulţumit cu munca de şofer de test pentru C.M.N. (Costruzioni Meccaniche Nazionali), un producător auto din Milano.
A fost mai târziu promovat ca şofer de curse şi şi-a făcut debutul în 1919, în cadrul circuitului Parma-Poggio di Bercete, unde a terminat al patrulea la categoria la care participa. În acelaşi an, a participat şi la Targa Floria, dar a fost nevoit să se retragă după o defecţiune la maşină. În 1920 a părăsit C.M.M. pentru Alfa Romeo. În 1923 a primit insigna Prancing Horse, care decora fuselajul avionului prietenului său din armată, Francesco Baracca, de la mama acestuia. Insigna a fost luată din rămăşiţele avionului în care a murit misterios Baracca în 1918. Ferrari va folosi ulterior insigna pe maşinile sale după ce îşi va alcătui propria echipă.
Şocat de moartea lui Antonio Ascari în 1925, a refuzat oportunitatea de a participa la curse mai prestigioase oferită de Alfa Romeo şi s-a concentrat pe management şi dezvoltatea echipei Alfa Cars. Ferrari a participat cu aceasta la curse până în 1932, când a părăsit Alfa Romeo şi a pus bazele echipei sale, Scuderia Ferrari. În 1937, Alfa Romeo a decis să recâştige controlul asupra diviziei de curse şi l-au reangajat pe Ferrari ca sporting director. Nemulţumit de acest aranjament, a părăsit compania şi a fondat Auto-Avio Costruzioni, o companie ce oferea componente echipelor participante la curse. Deşi o clauză din contract îl restricţiona să participe la curse şi la designul maşinilor pentru patru ani, a reuşit să producă două maşini. Odată cu începerea Celui de Al Doilea Război Mondial, fabrica lui Ferrari a început să producă pentru guvernul fascist al lui Mussolini.
După ce Aliaţii au bombardat fabrica, Ferrari a relocat-o din Modena în Maranello. La sfârşitul războiului, a început să producă maşini folosind propriul nume şi a fondat Ferrari S.p.A. în 1947. Echipa sa a debutat în Torino, în 1948, iar prima victorie a venit un an mai târziu, la Lago di Garda. Prima victorie majoră a fost în 1949, la cele 24 de ore din Le Mans, cu un Ferrari 166M condus de Luigi Chinetti şi Peter Mitchell-Thomson. În 1950, echipa lui Ferrari a participat la proaspăt înfiinţatul campionat Formula 1 şi a fost singura echipă ce a rămas de la introducere. Ferrari a câştigat primul Grand Prix în 1951.
Decizia de a continua cursele a adus noii companii victorii şi recunoaştere publică. Totuşi, vitezele în creştere, infrastructura slabă şi lipsa măsurilor de siguranţă au făcut ca, în 1957, în cadrul Mille Miglia, să se întâmple un accident grav: unui Ferrari condus de Alfonso de Portago ce ajunsese la o viteză de 250 km/oră i-a explodat un cauciuc şi a ieşit în mulţime, omorându-i atât pe pilot şi copilot, cât şi nouă spectatori. Enzo Ferrari şi producătorul de anvelope au fost acuzaţi de omor într-un proces ce a fost încheiat în 1961.
Până la sfârşitul anilor 1960, dificultăţile financiare, precum şi necesitatea de a satisface noi măsuri de siguranţă şi de reducere a emisiilor de gaze în producţia de maşini l-au determinat pe Ferrari să caute un partener de afaceri. Şi-a vândut în 1969 jumătate din companie către Fiat, cu înţelegerea că va rămâne la controlul a 100% din activităţile de curse ale companiei. În 1971 a părăsit postul de managing director al diviziei de automobile, iar în 1974 l-a numit pe Luca Corderi di Montezemolo ca manager al echipei de Formula 1. Niki Lauda a câştigat campionatul în 1975 şi 1977.
Enzo Ferrari a murit la data de 14 august 1988 în Maranello, la 90 de ani. Moartea sa nu a fost făcută publică decât două zile mai târziu, la cererea sa, pentru a compensa înregistrarea târzie de la naştere. Grand Prix-ul italian a fost ţinut la câteva săptămâni după moartea lui Ferrari, iar rezultatul a fost câştigarea cursei de Ferrari, aceasta fiind singura cursă din sezonul respectiv ce nu a fost câştigată de McLaren.