Tag: Grampet

  • Gruia Stoica: Vreau să le arăt generaţiilor actuale şi viitoare că se poate

    Omul de afaceri Gruia Stoica, patronul grupului Grampet, din care face parte cea mai mare companie privată feroviară de transport marfă, GFR, care a cumpărat la sfâr­şitul anului trecut divizia de producţie locomotive a Electroputere şi Reloc Craiova, spune că strategia este de a face la Craiova un pol important al industriei feroviare pentru România şi Europa.

    “La Craiova, doresc să dezvolt un pol regional important pentru industria feroviară din România şi din Europa. Intenţia noastră este de a dezvolta activităţile de constucţii şi reparaţii de locomotive şi material rulant de la Craiova şi de a arăta generaţiilor actuale şi viitoare că se poate (…)”, a spus Gruia Stoica, originar din Toflea (judeţul Galaţi).

    Grup Feroviar Român SA, cu afaceri de 176 mil. euro în 2011, principalul client al Diviziei VFU în ultimii doi ani, a preluat documentaţia tehnică, brandul, personalul rămas (aproximativ 90 de persoane), potrivit unui comunicat publicat ieri de Electroputere pe site-ul Bursei. Prin această tranzacţie nu au fost înstrăinate către GFR terenuri şi/sau construcţii, iar suma tranzacţiei este nesemnificativă, arată aceeaşi sursă. În ultimii ani, GFR şi-a mărit profitul şi afacerile, semnând noi contracte, în timp ce compania de stat de transport marfă CFR Marfă s-a prăbuşit.

     

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

  • Dezgheţ de început de an pe piaţa tranzacţiilor

    Omul de afaceri Gruia Stoica, patronul grupului Grampet, din care face parte cea mai mare companie privată feroviară de transport marfă, GFR, cu afaceri de 176 de milioane de euro în 2011, a cumpărat divizia de producţie locomotive a Electroputere Craiova şi compania Reloc Craiova, care repară şi modernizează locomotive.

    Dinu Patriciu Global Services, divizia imobiliară a omului de afaceri Dinu Patriciu, şi compania de dezvoltare imobiliară americană AIG Lincoln sunt la un pas de vânzarea clădirii de birouri Lakeview din Bucureşti către fondul sud-african de investiţii NEPI, cel mai activ investitor de pe piaţa imobiliară locală în ultimii patru ani.

    La începutul săptămânii a fost anunţată o tranzacţie în domeniul asigurărilor şi pensiilor. Grupul olandez Aegon a preluat operaţiunile de pensii private şi asigurări ale Eureko, un business cu active totale de peste 800 milioane de lei, pe care le va integra în diviziile locale. Tranzacţia urcă Aegon, sponsor al echipei Ajax Amsterdam, în clasamentul celor mai mari cinci administratori de pensii private din România.

    Cele trei tranzacţii sunt o dovadă în plus că piaţa de profil se dezmorţeşte, aşa cum indică şi opiniile analiştilor, care au un ton optimist în articolul pe această temă din ediţia Business Magazin care apare luni, 4 februarie.

  • Grup Feroviar Român a cumpărat luni documentaţia de privatizare a Companiei feroviare de marfă din Bulgaria

    “Grup Feroviar Român (…) a cumpărat în nume propriu documentele de privatizare ale BDZ Cargo. În prezent, Grup Feroviar Român analizează aceste documente de privatizare, precum şi impactul pe care privatizarea o va avea asupra GFR-Grampet Group”, se arată într-un comunicat al companiei.

    Nouă companii au cumpărat documentele pentru procedura de privatizare a BDZ, a anunţat marţi Agenţia pentru Privatizare din Bulgaria, la expirarea termenului limită, potrivit agenţiei bulgare de presă Novinite.

    Pe lângă Grup Feroviar Român, documentele de privatizare au fost cumpărate de trei companii din Bulgaria – First Investment Bank, Bulgarian Ship Company şi Bulgarian Railway Company – precum şi de alţi cinci investitori care au acţionat prin intermediul unor firme de avocatură.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grup Feroviar Roman a preluat activitatile de transport feroviar ale Rompetrol

    GFR, parte a Grampet Grup, a achizitionat intreg parcul de
    material rulant utilizat de Rompetrol Logistics (RPL), preluand
    circa 350 de salariati ai RPL implicati in activitatea de transport
    feroviar si manevra. In urma transferului catre GFR, salariatii RPL
    vor beneficia de aceleasi conditii si drepturi, contractul de munca
    ramanand neschimbat.

    “Aceasta tranzactie consolideaza pozitia de lider a GFR pe
    principala sa piata de activitate, cea a transporturilor
    petroliere”, afirma Gruia Stoica, presedintele Grampet Grup. In
    acelasi timp, preluarea activitatilor de transport feroviar ale
    grupului Rompetrol va avea un impact pozitiv asupra activitatii
    operatorilor Grampet din Bulgaria si Ungaria. “Este inca un pas pe
    care il facem pentru a deveni cel mai important operator feroviar
    din Sud-Estul Europei”, afirma Gruia Stoica.

    Contractele de servicii de transport feroviar au fost incheiate de
    GFR cu societatile din grupul Rompetrol pe o perioada de trei ani,
    cu posibilitatea de prelungire cu inca doi ani.

    “Proiectul dezvoltat impreuna cu GFR este unul dintre pasii
    importanti in procesul de optimizare a afacerilor initiat de Grupul
    Rompetrol. Prin aceste masuri ne propunem sa eficientizam fluxul
    financiar in companiile grupului, sa dezvoltam o structura de
    afaceri mai putin complexa si sa reducem costurile pana la un nivel
    optim”, afirma Titov Buzescu, vicepresedinte al diviziei de retail
    a grupului Rompetrol.

    Printre clientii GFR se mai numara OMV Petrom, ArcelorMittal,
    Conpet, Lukoil si Compania Nationala a Huilei. In Romania, Grampet
    Grup detine fabrica de reparatii vagoane Remar Pascani, companiile
    Reva Simeria si societatea Transbordare Vagoane Marfa (TVM) de pe
    ecartamentul ex-sovietic pe ecartamentul european. GFR controleaza
    un parc de peste 13.500 de vagoane si 280 de locomotive.

    In ultimii ani, Grampet Grup a facut investitii substantiale in
    sase tari din Europa de Sud-Est, atat pe segmentul operatorilor
    privati de cale ferata, cat si in zona constructiilor, a
    modernizarilor si reparatiilor de material rulant. In Ungaria,
    Grampet Grup a cumparat atat operatorul feroviar de transport
    marfuri Train Hungary, cat si o fabrica de vagoane. In Bulgaria
    detine pachetul majoritar al companiei Bulgaria Railway Company,
    cel mai important operator privat de cale ferata din tara vecina.
    De asemenea, in ultimii doi ani, Grampet Grup a achizitionat
    pachetul majoritar al unei fabrici de vagoane din Serbia, o casa de
    expeditie din aceeasi tara si alte doua case de expeditii din
    Moldova si Ucraina, ajungand la 8500 de salariati in toata
    regiunea.