Tag: Gral Medical

  • Gral deschide oficial în semestrul doi spitalul privat

    Gral deschide oficial în semestrul doi spitalul privat  Liviu Iancu Gral Medical preconizează că în al doilea semestru al anului va deschide oficial, în Bucureşti, primul său spital privat, pe care îl dezvoltă pe o infrastructură existentă, din fonduri proprii, şi nu de la zero, cum intenţionase iniţial. Compania a decis transformarea, în etape, a unui centru de diagnostic în spital, deşi planurile iniţiale vizau o investiţie greenfield de 30 milioane euro, cu finanţare externă. Astfel, investiţia în clădirea în care este dezvoltat spitalul a debutat cu o clinică, care a fost completată ulterior cu un centru de imagistică, unul de dializă, unul de radioterapie şi chimioterapie şi, în acest an, cu secţia de chirurgie. „Anul 2012 a fost anul în care am decis să lansăm investiţia secţiei de chirurgie din fonduri proprii. Direcţia a fost dată de costurile de oportunitate, pornind de la ideea că infrastructura de ambulatoriu a spitalului se finalizase, iar singurul element care lipsea era secţia de chirurgie. Acesta este şi motivul pentru care am investit peste un milion de euro în blocul operator, iar în semestrul al doilea vom opera primii pacienţi. În semestrul al doilea preconizăm lansarea oficială a spitalului, cu 55 de paturi“, a declarat directorul de dezvoltare-promovare al companiei, Robert Chiţan, care a precizat că investiţia nu mai este de 30 milioane euro.

    Continuarea pe www.zfcorporate.ro

  • Gral finalizează anul viitor un spital de 30 milioane de euro

    “Infrastructura pentru spitalul privat evoluează rapid, de aceea considerăm că vom reuşi să facem spitalul funcţional 100% în anul 2013 conform estimărilor iniţiale”, a declarat Robert Chiţan, director promovare-dezvoltare al companiei. Gral Medical estimează că anul viitor va ajunge la afaceri de aproximativ 19 milioane de euro, comparativ cu nivelul de 16 milioane de euro (73 mil. lei) din 2012. Rata profitului din acest an a companiei este de 7%.

    Mai multe pe zf.ro

  • Antreprenorul care nu va vinde niciodată. Ce spune Robert Şerban despre viitorul Gral Medical

    “Politica şi cultura noastră organizaţională sunt diferite. Jucătorii mari sunt supermaketuri, iar eu sunt magazin specializat. De aceea, eu nu concurez cu ei.” Pe biroul lui Robert Şerban, situat în zona pieţei Alba Iulia din Bucureşti, stă, printre alte volume în copertă roşie, cartea “Marile Speranţe”. Din holul care duce spre biroul fondatorului Gral Medical se zăreşte curtea interioară de care se leagă speranţele de creştere a businessului pentru următorii ani. Şerban spune că nu şi-a propus niciodată să ofere un pachet complet de servicii pacienţilor, ci a ales nişe pe care să acţioneze în mod profesionist: analize de laborator, dializă şi oncologie. “Supemarketurile le fac pe toate la un nivel acceptabil, eu ofer numai o bucată la un nivel mai înalt. Sunt şi avantaje, şi dezavantaje”, spune Şerban, cu trimitere la faptul că nici noul proiect al Gral Medical nu va ieşi din acest tipar. Grupul Gral Medical a rulat afaceri de 15 milioane de euro anul trecut, în timp ce pentru 2012 şi-a bugetat o cifră de afaceri de 18,5 milioane de euro.

    Noul spital pe care soţii Şerban vor să îl construiască vine “într-o logică a dezvoltării”, ideea pornind în 2009 ca urmare a cererii pacienţilor din ambulatoriu de a-şi rezolva nevoile prin internare. Spitalul va fi construit în curtea clinicii din zona pieţei Alba Iulia din Bucureşti, alegerea fiind motivată de faptul că restul de facilităţi deja existente vor contribui la mai buna funcţionare a unităţii. Investiţia va fi de circa 40 de milioane de euro, iar spitalul va fi construit de către dezvoltatorul Bog’art, deţinut de omul de afaceri Raul Doicescu, până la finalul anului 2013. Finanţarea proiectului s-a făcut din credite bancare oferite de Banca Europeană de Investiţii, dar şi din resurse proprii. “Nu poţi face greşeala să porneşti pe anumite specialităţi şi apoi să schimbi brusc, de aceea spitalul va merge pe aceleaşi linii cu clinicile deja existente”, explică Şerban. În piaţă erorile persistă, iar investitorii care consideră că un aparat de RMN sau TC (computer tomograf) amplasat într-o clădire garantează succesul unei astfel de afaceri încă există. Spune că se uită în curtea concurenţei doar când intră pe “felia” lui pentru că “supemarketurile se luptă între ele”. Cât despre viitor, nu se teme că marii operatori ar putea intra în ariile sale de acţiune, după ce au mizat ani la rând pe un pachet complet de servicii.

    În condiţiile în care sistemul public nu mai poate oferi ce le e necesar pacienţilor, cererea trebuie acoperită de operatorii privaţi, fie ei din România sau din străinătate. Şerban spune că bariera financiară sau cea legată de cunoaşterea limbii îi ţin pe mulţi în ţară, ei devenind clienţii clinicilor private locale. Gral Medical deţine în prezent 27 de puncte, care grupează clinici şi laboratoare, şapte dintre ele fiind amplasate în capitală. Creşterea businessului a fost însă organică, fără achiziţii din piaţă. Motivul îl enunţă chiar Robert Şerban: “Trebuie să-ţi asumi anumite părţi slabe ale unei achiziţii. Cea mai mare provocare e să faci două companii să funcţioneze la fel, iar în prestarea de servicii e greu să schimbi mentalităţi”. Criza nu l-a ajutat să găsească locaţii mai ieftine pentru clinicile sale. Contrar aşteptărilor, preţurile nu au scăzut, pentru că tarifele se stabilesc în Bucureşti, iar mulţi preferă să aştepte decât să închirieze. În afara capitalei, oferta de spaţii este şi mai redusă, de aceea proprietarii de clădiri au ales să ţină preţurile la fel de sus ca în anii buni ai economiei. Provincia diferă şi la capitolul cererii din partea pacienţilor: nu doar tarifele sunt mai mici, ci şi pretenţiile şi tipul de servicii oferite.

    Cu toate planurile de dezvoltare în derulare, Şerban nu se gândeşte să iasă din afacere, deşi primeşte “foarte multe oferte”. În anii trecuţi, principalii operatori din piaţă, MedLife şi Centrul Medical Unirea, devenit Regina Maria, au renunţat la pachete importante de acţiuni cedate unor fonduri de investiţii străine. Antreprenorul susţine însă că îi place ce face şi nu înţelege ce ar câştiga din faptul că va avea la masă încă o persoană care să-i sugereze ce şi cum ar trebui să procedeze: “M-am apucat de afaceri tocmai ca să nu-mi spună nimeni ce am de făcut, să fiu propriul meu stăpân”. Vorbeşte cu pasiune de intenţia sa de a lăsa afacerea copiilor săi şi susţine cu tărie crezul său din toţi aceşti ani, pe care ţine să-l transmită cu fiecare ocazie mai departe: “Încercaţi să aveţi antreprenori români, pentru că, dacă veţi avea numai companii străine, veţi munci numai pentru alţii şi veţi ajunge să rămâneţi cu mâna întinsă. O ţară puternică are antreprenori puternici”. Şerban spune că va repeta convingerile sale de câte ori va fi necesar pentru că mulţi au uitat cât de important e să păstrezi afacerile autohtone în actualul context economic.

  • Seful Gral Medical: Sanatatea nu este ca mezelul, nu poti sa amani cheltuiala

    “Sistemul de stat merge in jos si oamenii trebuie sa se indrepte
    undeva. Sanatatea nu este ca mezelul, sa poti sa cumperi mai ieftin
    sau sa mananci paine daca nu au bani”, spune Robert Serban.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Gral Medical, afaceri de 5 mil. euro in S1

    “Avand in vedere faptul ca trendul de crestere a cifrei de afaceri cu peste 70% s-a mentinut si in prima parte a semestrului al doilea, preconizam sa putem sa mentinem aceasta rata si pana la sfarsitul anului, ceea ce reprezinta sensibil mai mult decat nivelul bugetat”, a declarat directorul general al companiei, Georgeta Serban.

     

    Principalii factori care au determinat avansul din prima parte a anului au fost marirea volumului de vanzari in centrele medicale nou deschise, precum si investitiile in celelalte unitati detinute atat in Capitala, cat si in Bucuresti, potrivit informatiilor furnizate de reprezentantii companiei. La inceputul anului, compania a anuntat ca se asteapta, in 2008, la o cifra de afaceri de 32,4 milioane de lei (aproximativ 9,1 milioane la un curs de 3,5 lei pentru un euro).

     

    In prima jumatate a anului acesta, compania a cheltuit un milion de euro pentru modernizarea a doua laboratoare din Bucuresti si Ploiesti, iar pana la sfarsitul anului suma se va dubla, investitia fiind directionata catre modernizarea noilor proiecte din domeniul radiologiei si imagisticii medicale.

     

    In prezent, compania este unul dintre principalii furnizori de servicii medicale atata pentru asigurarile sociale de sanatate, cat si pentru cele private, deservindu-si clientii in cele zece centre medicale la nivel national, dintre care sase sunt amplasate in Bucuresti, iar cate unul in Ploiesti, Sibiu, Craiova si Pitesti.

     

    Valoarea pietei medicale private din Romania se ridica la aproximativ 250-300 de milioane de euro si inregistreaza cresteri anuale de 20-30%, dar inca este o piata mica, reprezentand doar 2-3% din totalul pietei de servicii medicale, conform estimarilor marilor jucatori. Principalii competitori ai Gral Medical pe piata serviciilor medicale private sunt sunt MedLife (cu o cifra de afaceri estimata anul acesta la 21 de milioaene de euro), Medicover, Romar, Medcenter si Centrul Medical Unirea, care vor rula in 2008 afaceri de 11-15 milioane de euro.