Tag: grajdan

  • Guvernarea USL, un copil cu prea multe moaşe

    După PNL, care voia desfiinţarea CAS, ministrul Mariana Câmpeanu a promis şi ea că sistemul de pensii va fi reformat, va fi mărit salariul minim, vor fi indexate pensiile şi va fi modificat Codul muncii. Excedat de situaţie, premierul Victor Ponta i-a rugat cu frumosul pe colegi să vorbească mai puţin, dat fiind contextul delicat al crizei europene, şi să precizeze că orice schimbare în sistemul fiscal se va face numai cu acordul UE-FMI-BM.

    Ca să arate că îi şi sancţionează pe cei ce vorbesc neîntrebaţi, Ponta l-a demis rapid pe Petre Lificiu, vicele ANRE, fiindcă a tratat majorarea cu 5% a tarifelor la energie îndemnându-i pe cetăţeni să stingă becul la baie când pleacă de acasă. Mult mai complicat va fi însă de reglat relaţia cu partenerii din USL care fie se opun unor măsuri anunţate de însuşi Victor Ponta (Crin Antonescu, liderul PNL, ostil taxei de solidaritate pentru bugetarii cu venituri peste 4.500 de euro), fie îi vâră continuu sub nas persoane controversate, cu potenţial de a pune în pericol guvernarea (cazul pesedistului nenumit care l-a recomandat pe Grăjdan pentru şefia ISC, spre folosul lui Adrian Năstase), fie se erijează în strategi ai guvernării (cazul lui Viorel Hrebenciuc, care a anunţat că preşedintele Traian Băsescu va fi suspendat în februarie 2013).

    Merită, în context, să ne amuzăm de felul cum, dintr-un funcţionar demis rapid de premierul Victor Ponta pentru gafa de a fi retras de capul lui Inspectoratul de Stat pentru Construcţii din dosarul Trofeul Calităţii în care e judecat ex-premierul Adrian Năstase, Constantin-Adrian Balaban-Grăjdan a ajuns peste noapte o figură misterioasă, creditată ba cu rolul de om de sacrificiu, numit de Ponta la ISC ca să-l scoată pe Adrian Năstase din sus-numitul dosar, ba cu rolul de om al DNA, pus de procurori să-i compromită pe Năstase şi Ponta. Judecând după felul cum trustul de presă al PC i-a luat apărarea la 22 mai, când Grăjdan a retras ISC din procesul Trofeul Calităţii, ideea de trimis ocult al DNA e ridicolă, însă fapt e că acţiunile lui Grăjdan au reuşit deja să umple cu noroi atât imaginea lui Adrian Năstase, sunat de Grăjdan la 6 dimineaţa în 22 mai, cât şi imaginea lui Victor Ponta, târât de “cadriştii” USL într-un scandal de care guvernarea se putea lipsi uşor dacă Grăjdan nu ajungea la şefia ISC.

  • Fostul şef al ISC este cercetat de DNA pentru favorizarea infractorului, după ce a decis retragerea instituţiei din procesul Trofeul Calităţii

    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au audiat, joi, pe Constantin Adrian Balaban-Grăjdan şi i-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, respectiv de favorizare a infractorului. După mai bine de opt ore de audieri, Grăjdan a fost lăsat să plece, el fiind cercetat în libertate în acest dosar.

    Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale întocmite de procurori, în 22 mai, Constantin-Adrian Balaban Grăjdan, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi a procedurilor interne privind circuitul documentelor şi fără a avea avizul vreunei direcţii din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), a întocmit, a semnat şi a transmis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o adresă potrivit căreia renunţă, în numele instituţiei, la pretenţiile civile în dosarul “Trofeul calităţii”, se arată într-un comunicat de vineri al DNA.

    Mai multe pe mediafax.ro