Tag: Graff Lab

  • Frumoasele ziduri din L.A.

    Pentru a-i ajuta pe artistii necunoscuti sa se descurce pe cont
    propriu, Ricardo Guerrero a angajat contabili care sa-i invete cum
    sa-si administreze banii, precum si artisti profesionisti care sa
    le arate cum sa-si puna talentul la lucru si pe alt mediu de
    expresie in afara de pereti, ceea ce i-ar putea ajuta intr-o
    eventuala cariera.

    Proiectul lui Guerrero, denumit Graff Lab si lansat in urma cu
    patru ani, dupa reducerea fondurilor pentru educatia artistica a
    copiilor in scoli si dupa inchiderea unui tunel unde artistii
    stradali in devenire se puteau exprima in siguranta, este un
    program de week-end care le ofera celor interesati spatiu de
    expresie in zona din jurul unei cladiri de birouri din metropola
    americana, unde au pereti la dispozitie pentru exersarea
    creativitatii.

    De la infiintare, Graff Lab a atras de la adolescenti la persoane
    de peste treizeci de ani. Graff Lab este deschis oricui, cu
    conditia sa nu faca parte dintr-o banda de infractori. A reusit
    chiar sa atraga participanti din cartiere indepartate, unii dintre
    cei deveniti de-ai casei aflandu-se in cautarea unui loc in care
    sa-si manifeste talentul dupa ce avusesera probleme cu politia
    pentru ca fusesera surprinsi in timp ce desenau pe alte ziduri din
    oras.