BusinessMagazin

Tag: gosling

  • Cronică: De ce merită La La Land să câştige Oscarul pentru cel mai bun film (şi nu doar atât)

    Insist asupra coloanei sonore, fiindcă doar muzica lui Hurwitz este un motiv suficient pentru a vedea filmul. Este un manifest pentru iubitorii de muzică bună, în special pentru cei care apreciază jazzul. Dacă pun la socoteală şi prestaţia protagoniştilor, în special interpretarea Emmei Stone, nu văd cum ar putea cineva să-i „fure” Oscarul pentru cel mai bun film. Şi nici n-am ajuns încă la regizor.

    Şi chiar dacă Emma Stone ia prim-planul, adevărata surpriză vine de la Ryan Gosling. L-am mai văzut în câteva roluri remarcabile – Ides of March sau The Big Short – dar naturaleţea de care dă dovadă în La La Land e venită parcă de nicăieri.

    Victoria de la Globurile de Aur, acolo unde La La Land a câştigat 7 premii din tot atâtea nominalizări, nu e aşadar întâmplătoare. Pe lângă Ryan Gosling şi Emma Stone, şi apariţia lui J.K. Simmons aduce un plus de culoare binevenit.

    Din punct de vedere tehnic, filmul este impecabil. Mişcarea camerei e fluentă atunci când cadrul o cere şi fragmentată atunci când e cazul; Damien Chazelle a interpretat aproape de perfecţiune scenariul pe care tot el l-a semnat.

    Chazelle, ajuns la cel de-al treilea lungmetraj, reuşeşte ceea ce pare o utopie în industria cinematografică de azi: să producă un succes de box-office fără efecte speciale, fără personaje de benzi desenate, fără roboţi şi alte bălării care au împânzit cinematografele în ultimii ani. La doar 31 de ani, regizorul din Rhode Island a reuşit să îşi creeze un nume prin poveşti simple, transpuse într-un mod aproape perfect în filmele sale. Şi Whiplash, celălalt film al său remarcat de critici, a purtat aceleaşi caracteristici.

    Cu riscul de a mă repeta, mă bucur sincer că un astfel de film a primit lumina verde a celor de la Hollywood. Simplitatea poveştii e cea care dă farmecul filmului; e o poveste în care sunt siguri că vă veţi regăsi, într-o anumită măsură. Mă îndoiesc că La La Land semnalizează o nouă direcţie a industriei de film, dar sper că va inspira şi pe alţi tineri cineaşti să aleagă un alt drum în creaţiile lor decât cele care nu mai surprind pe nimeni.

    Veţi remarca faptul că nu am menţionat, în cele de mai sus, faptul că La La Land este un musical. Nu este întâmplător; mi-aş dori că prejudecăţile legate de acest gen să nu împiedice pe nimeni de la plăcerea reală a vizionării acestei pelicule.

    Până în prezent, La La Land se dovedeşte o afacere bună şi din punct de vedere financiar: încasările la nivel global au ajuns la 130 de milioane de dolari, în vreme ce bugetul filmului a fost de doar 30 de milioane. Whiplash, filmul anterior semnat de Chazelle, a adus încasări de 40 de milioane de dolari de pe urma unei cheltuieli de 3,3 milioane. Şi dacă vă întrebaţi cum se mai pot realiza filme cu un buget atât de mic, vă amintesc că Whiplash a fost nominalizat la 5 premii Oscar (inclusiv „Cel mai bun film”), adjudecându-şi statuetele pentru „Cel mai bun actor în rol secundar” – J.K. Simmons, „Cel mai bun montaj” şi „Cel mai bun mixaj de sunet”.)

    La La Land este o poveste de dragoste din Los Angeles, dar şi o declaraţie de dragoste la adresa Oraşului Îngerilor. Este un film pentru toate vârstele, pentru toţi iubitorii de film, pentru toţi cei care îşi permit, din când în când, luxul de a visa.

    NOTA: 9/10

    REGIA: DAMIEN CHAZELLE
    DURATĂ: 128 MINUTE
    DATA LANSĂRII: 25 DECEMBRIE 2016

    DISTRIBUŢIE: RYAN GOSLING, EMMA STONE, J.K. SIMMONS
    BUGET: 30 MILIOANE DOLARI

  • Cronică: De ce merită La La Land să câştige Oscarul pentru cel mai bun film (şi nu doar atât)

    Insist asupra coloanei sonore, fiindcă doar muzica lui Hurwitz este un motiv suficient pentru a vedea filmul. Este un manifest pentru iubitorii de muzică bună, în special pentru cei care apreciază jazzul. Dacă pun la socoteală şi prestaţia protagoniştilor, în special interpretarea Emmei Stone, nu văd cum ar putea cineva să-i „fure” Oscarul pentru cel mai bun film. Şi nici n-am ajuns încă la regizor.

    Şi chiar dacă Emma Stone ia prim-planul, adevărata surpriză vine de la Ryan Gosling. L-am mai văzut în câteva roluri remarcabile – Ides of March sau The Big Short – dar naturaleţea de care dă dovadă în La La Land e venită parcă de nicăieri.

    Victoria de la Globurile de Aur, acolo unde La La Land a câştigat 7 premii din tot atâtea nominalizări, nu e aşadar întâmplătoare. Pe lângă Ryan Gosling şi Emma Stone, şi apariţia lui J.K. Simmons aduce un plus de culoare binevenit.

    Din punct de vedere tehnic, filmul este impecabil. Mişcarea camerei e fluentă atunci când cadrul o cere şi fragmentată atunci când e cazul; Damien Chazelle a interpretat aproape de perfecţiune scenariul pe care tot el l-a semnat.

    Chazelle, ajuns la cel de-al treilea lungmetraj, reuşeşte ceea ce pare o utopie în industria cinematografică de azi: să producă un succes de box-office fără efecte speciale, fără personaje de benzi desenate, fără roboţi şi alte bălării care au împânzit cinematografele în ultimii ani. La doar 31 de ani, regizorul din Rhode Island a reuşit să îşi creeze un nume prin poveşti simple, transpuse într-un mod aproape perfect în filmele sale. Şi Whiplash, celălalt film al său remarcat de critici, a purtat aceleaşi caracteristici.

    Cu riscul de a mă repeta, mă bucur sincer că un astfel de film a primit lumina verde a celor de la Hollywood. Simplitatea poveştii e cea care dă farmecul filmului; e o poveste în care sunt siguri că vă veţi regăsi, într-o anumită măsură. Mă îndoiesc că La La Land semnalizează o nouă direcţie a industriei de film, dar sper că va inspira şi pe alţi tineri cineaşti să aleagă un alt drum în creaţiile lor decât cele care nu mai surprind pe nimeni.

    Veţi remarca faptul că nu am menţionat, în cele de mai sus, faptul că La La Land este un musical. Nu este întâmplător; mi-aş dori că prejudecăţile legate de acest gen să nu împiedice pe nimeni de la plăcerea reală a vizionării acestei pelicule.

    Până în prezent, La La Land se dovedeşte o afacere bună şi din punct de vedere financiar: încasările la nivel global au ajuns la 130 de milioane de dolari, în vreme ce bugetul filmului a fost de doar 30 de milioane. Whiplash, filmul anterior semnat de Chazelle, a adus încasări de 40 de milioane de dolari de pe urma unei cheltuieli de 3,3 milioane. Şi dacă vă întrebaţi cum se mai pot realiza filme cu un buget atât de mic, vă amintesc că Whiplash a fost nominalizat la 5 premii Oscar (inclusiv „Cel mai bun film”), adjudecându-şi statuetele pentru „Cel mai bun actor în rol secundar” – J.K. Simmons, „Cel mai bun montaj” şi „Cel mai bun mixaj de sunet”.)

    La La Land este o poveste de dragoste din Los Angeles, dar şi o declaraţie de dragoste la adresa Oraşului Îngerilor. Este un film pentru toate vârstele, pentru toţi iubitorii de film, pentru toţi cei care îşi permit, din când în când, luxul de a visa.

    NOTA: 9/10

    REGIA: DAMIEN CHAZELLE
    DURATĂ: 128 MINUTE
    DATA LANSĂRII: 25 DECEMBRIE 2016

    DISTRIBUŢIE: RYAN GOSLING, EMMA STONE, J.K. SIMMONS
    BUGET: 30 MILIOANE DOLARI

  • Premiile BAFTA:.”La La Land”, cele mai multe nominalizări; două filme cu participare românescă, pe listă

    Musicalul “La La La” a obţinut cele mai multe nominalizări la Premiile Academiei Britanice de Film (Bafta), la unsprezece categorii, în timp ce “Son of Saul” şi “Toni Erdmann”, două lungmetraje cu participare românească, au fost nominalizate pentru “cel mai bun film străin”, informează BBC.

    Musicalul hollywoodian “La La Land” este nominalizat la Premiile Academiei Britanice de Film pentru “cel mai bun film al anului”, în timp ce actorii Ryan Gosling şi Emma Stone, protagoniştii lungmetrajului care a obţinut cele mai multe premii la gala Globurile de Aur 2017, au fost nominalizaţi la Premiile Bafta în categoriile “cel mai bun actor în rol principal”, şi “cea mai bună actriţă.”

    De asemenea, actorii britanici Andrew Garfield, Emily Blunt şi Hugh Grant se află în cursa pentru trofee Bafta ce recompensează performanţe actoriceşti.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • “Toni Erdmann”,desemnat cel mai bun film străin al anului 2016 de New York Film Critics Circle

    Musicalul romantic “La La Land”, în regia lui Damien Chazelle, în care protagonişti sunt Ryan Gosling şi Emma Stone, a fost desemnat cel mai bun film al anului de New York Film Critics Circle (NYFCC), iar “Toni Erdmann” a fost numit “cel mai bun film străin”, informează usatoday.com.

    “Toni Erdmann” o coproducţie Germania-Austria-România, regizat de Maren Ade, a fost desemnat “cel mai bun film străin” al anului 2016 de asociaţia New York Film Critics Circle, în timp ce musicalul “La La Land” a primit titlul de “cel mai bun film” al anului 2016.

    Maren Ade, regizoarea şi scenarista filmului “Toni Erdmann”, este absolventa Academiei de Film din Munchen. În 2001, pune bazele Komplizen Film împreună cu Janine Jackowski cu care produce filmul său de diplomă “The Forest for the Trees” (2003). Filmul primeşte o serie de distincţii în traseul festivalier, printre care Premiul Special al Juriului la Festivalul de Film de la Sundance (2005), precum şi o nominalizare la German Film Prize. Următorul lungmetraj semnat de Ade, “Everyone Else”, are premiera mondială în 2009 în Competiţia Oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Maren Ade primeşte Ursul de Argint pentru Cel Mai Bun Film (Marele Premiu al Juriului), în vreme ce Birgit Minichmayr e recompensată cu statueta de argint pentru rolul principal feminin. “Everyone Else” a fost distribuit în peste 25 de ţări şi primeşte 3 nominalizări la German Film Award.

    Din distribuţia filmului “Toni Erdmann” fac parte Peter Simonischek şi Sandra Hüller, Michael Wittenborn, Thomas Loibl, Trystan Pütter, Hadewych Minis, Lucy Russell alături de actorii români Vlad Ivanov, Ingrid Bisu, Alexandru Papadopol şi Victoria Cociaş.

    Filmat aproape integral în România în vara anului 2014, “Toni Erdmann” este coprodus de Ada Solomon prin Hi Film Productions.

    Trailer-ul filmului, aici: https://www.youtube.com/watch?v=j0uwi5EPnpA.

    Musicalul “La La Land”, cu Ryan Gosling şi Emma Stone, este un tribut adus epocii de aur a musicalurilor hollywoodiene, deşi povestea din film se petrece în contemporaneitate. Pelicula a avut premiera în competiţia Festivalului de Film de la Veneţia, pe 31 august 2016.

    Gosling interpretează rolul unui pianist de jazz care se îndrăgosteşte de o actriţă debutantă (Emma Stone). Cei doi întâmpină obstacole pe măsură ce-şi clădesc cariere de succes. De asemenea, JK Simmons, care a câştigat premiul Oscar pentru rolul din filmul “Whiplash” şi cântăreţul John Legend sunt în distribuţie.

  • Cronică de film: The Nice Guys

    În calitate de regizor, Shane Black surprinde destul de bine starea de spirit a anilor ‘70, oferind o mulţime de detalii spectatorilor. Atmosfera retro iese în evidenţă chiar din primele secunde, prin fontul titlurilor de deschidere şi coloana sonoră specifică vremii. De-a lungul filmului, epoca este evocată prin repere muzicale, detalii de design de producţie şi de costume sau aluzii la alte filme.

    Prima scenă e chiar foarte reuşită: un copil se furişează în dormitorul părinţilor în mijlocul nopţii şi fură o revistă pentru adulţi de sub pat, admirând fata de pe copertă. Imaginea rămâne pe el câteva secunde, sugerând parcă modul în care el se vede întâlnind-o, peste ani, în viaţa reală.

    Combinaţia dintre actorii principali e potrivită din mai multe puncte de vedere: interpretarea lui Russell Crowe, diferită de cele cu care eram obişnuiţi, o completează perfect pe cea a lui Gosling. Cei doi sunt amuzanţi şi dau o notă de lejeritate filmului, pe alocuri lăsând chiar impresia că improvizează o parte din replici. Partea cea mai bună a filmului este dată însă de dialoguri: aici se vede mâna lui Shane, care livrează replici spumoase de la început până la final.

    Altfel, vorbim de un film poliţist care se aseamănă într-o oarecare măsură cu The Man from UNCLE; diferenţa majoră este că nu mai vorbim de spioni, ci de poliţişti. Nici măcar de poliţişti, ca să fiu mai exact, ci de oameni cu arme. Personajul lui Gosling, Holland March, este un detectiv particular din Los Angeles, iar Jackson Healy (Crowe) este un fel de recuperator. Cei doi îşi unesc forţele în momentul în care Misty Mountains, o vedetă a industriei pentru adulţi, dispare fără urmă. Chiar dacă cei doi aşa-zişi eroi ajung la un moment dat implicaţi în tot felul de conspiraţii la nivel înalt, scenariul păstrează totuşi o doză destul de mare de umor; este, până la urmă, o comedie.

    The Nice Guys oferă publicului posibilitatea de a urmări un film care nu este populat cu supereroi şi care are principalul obiectiv de a oferi 120 de minute de distracţie; în mare măsură reuşeşte acest lucru, drept pentru care îl recomand tuturor celor care vor să mai şi râdă în sala de cinema.