Tag: glume

  • Glume şi critici la adresa Mariei Grapini după audierea lui Kovesi: ”Nu meritaţi votul meu”

    “Am tot citit că dna Laura Codruţa Kovesi “a fost pusă în dificultate” de Maria Grapini. Cred că L.C.K a avut nevoie de interpret după ce a vorbit M. Grapini. De aici “dificultate”″, a scris Clotilde Armand pe pagina personală de Facebook.

    Europarlamentul Maria Grapini a avut cea mai dură intervenţie în timpul audierii foste şefe DNA, pe care a acuzat-o că minte şi căreia i-a cerut să explice cum va putea conduce Parchetul European după ce a fost demisă de la DNA, scrie stirileprotv.ro

    La scurt timp după finalul audierii Laurei Codruţei Kovesi, pagina de Facebok a europarlamentarului Maria Grapini a fost invadată de comentarii negative.

    Câteva dintre comentariile postate pe pagina de Facebook a Mariei Grapini:

    “Doamna Grapini, ati reusit, in fata Europei, sa va aratati atat caracterul, dar si cat de mizerabila e politica partidului dvs! Sa stiti ca azi ati ajutat-o pe Kovesi cu interventia dvs de prost gust!???? V-ati facut de ras! Iar!”

    – “Medicamente!! Medicamente!! Nici de pe foaie nu eşti în stare sa citeşti, tuta suprema!”

    – ”Nu vă meritaţi votul meu, nu pot să-l retrag”

    – ”Felicitări pentru prestaţia din Parlamentul European, previzibilă de altfel. Am putut să vedem din nou ce **** sunteţi”.
     

  • Un ministru face glume pe seama gripei: M-a vaccinat mama la naştere. N-am mai răcit de câţiva ani

    „M-a vaccinat mama la naştere sau după. Nu ştiu dacă mai trebuie, chiar nu ştiu”, a răspuns Eugen Teodorovici, marţi, întrebat dacă s-a vaccinat contra gripei.
     
    România este aproape să declare epidemie de gripă, în condiţiile în care numărul deceselor a ajuns 48 din această cauză, iar aceste decese s-au înmulţit mai ales în ultimele două săptămâni.
     
    „N-am mai răcit de câţiva ani de zile. De ce nu ştiu”, a mai spus Teodorovici.
     
  • Pentru că am râs de el ani de zile, Dorel se întoarce împotriva noastră

    Dragoş Damian, CEO al Terapia Cluj, spune într-o opinie: „Există un deficit major de personal calificat în industria de manufactură (producţie) unde generaţia tânără nu vrea să se angajeze, nefiind pregătită vocaţional şi rezistând oricăror proiecte de conversie profesională. Asta vine din familie şi societate, s-a creat o adevărată cultură «antimeseriaşi»  caz uimitor relatat de presă: părinţii şi profesorii de la un colegiu economic se opun comasării cu un liceu tehnologic, pe motiv că elevii acestuia din urmă (care urmează şi învăţământ dual) pot deteriora valoarea elevilor celui dintâi; gluma cu Dorel, care este parte din cultura pop a millennialilor, se întoarce împotriva României”.
    Nu cred că v-aţi gândit la Dorel din această perspectivă. Aţi râs de el, am râs cu toţii de el, dar acum se întoarce împotriva noastră. Cum pot noile generaţii care nu merg la facultate sau la un liceu teoretic să îmbrăţişeze o meserie, dacă lumea şi societatea râd de ele? Dacă noi râdem de Dorel, americanii, ca să dau cel mai bun exemplu, îşi promovează pe toate canalele şi prin toate filmele profesii şi meserii de care societatea şi economia au nevoie.
    Am văzut cu toţii sute de filme cu avocaţi, bancheri, de poliţişti să nu mai spunem, medici, militari, trupe speciale şi, nu în ultimul rând, politicieni.
    În timp ce la noi politicienii sunt văzuţi ca ultimii oameni, în America sunt la polul opus.
    Considerăm o bună parte din filmele americane infantile, dar, aşa cum sunt, promovează cultura muncii, promovează viaţa de familie, promovează speranţa că la un moment dat va fi bine.
    Cu toţii vă amintiţi de celebrul film Wall Street, cu Michael Douglas, de la finalul anilor ’80. Nu cred că a fost un exemplu mai bun de a îndrepta tinerii către piaţa bursieră, către lumea de acolo, cu bune şi cu rele, decât acel film. Exact când finanţele şi băncile de investiţii americane aveau nevoie de sânge proaspăt.
    Generaţii întregi au visat şi visează să fie ca în fimul Wall Street. Şi fac tot posibilul ca filmul să devină şi realitatea lor. Nu întâmplător americanii au cele mai mari, cele mai puternice şi cele mai influente bănci din lume.
    Gândiţi-vă la Anatomia lui Grey ca la cel mai bun promo de recrutare pentru sectorul medical. Nu există altă reclamă mai bună. Gândiţi-vă la House of Cards sau la Viaţa la Casa Albă, cât de mult îşi promovează americanii politica şi dorinţa de a avea un loc la masă.
    Nu ştiu dacă noi am putea să ne lăudăm cu un film care să promoveze cultura muncii, să promoveze o profesie, să susţină îndreptarea noilor generaţii către un anumit domeniu.
    Ce ştiu eu este că după ce vezi Senatorul melcilor nu vrei să fii parte din peisaj, sau după ce vezi reclamele în care apare celebrul Dorel nu ai mai vrea să-ţi trimiţi copilul la o şcoală duală sau profesională.MasterChef, Vocea României şi Românii au talent, plus alte spectacole de acest tip, mai salvează anumite profesii, meserii, joburi.
    Dragoş Damian de la Terapia, care are nevoie de meseriaşi, constată cu amărăciune cum Dorel a distrus o întreagă imagine şi o întreagă cultură, a meseriaşului. Cu toţii plătim acest lucru. Pentru că am râs de el ani de zile, Dorel se întoarce împotriva noastră. 

  • Ce glume spun europenii despre vecinii lor.„Ce fac mamele belgiene când apa din cadă este prea caldă pentru bebeluşi? Îşi pun o pereche de mânuşi”

    Când spui Europa te gândeşti la bătrânul continent, la crize (imigranţilor, din Grecia, Uniunea Europeană), la fotbal, la cultură, dar şi la contraste.

    În acelaşi timp este şi locul unde trăiesc zeci de culturi care dezvoltă afinităţi una pentru cealălaltă, rivalităţi sau se iau peste picior. De exemplu, este cunoscută frăţia noastră cu moldoveni, dar şi rivalitatea cu maghiarii.

    Romain Seignovert s-a gândit să speculeze aceste lucruri şi a publicat o carte cu glumele şi bancurile spuse de anumite ţări europene despre vecinii lor.

    Câteva glume din carte:

    „Care este diferenţa dintre suedezi şi finlandezi? Suedezii au vecini drăguţi” sau modul în care portughezii care râd de aroganţa spaniolilor „Potrivit unui sondaj recent, 11 din 10 spanioli au declarat că se simt superiori celorlalte culturi”.

    Polonezii râd de jucătorii de fotbal ai Germaniei. „Jucătorii de fotbal germani sunt ca mâncarea germană: dacă nu este importată din Polonia atunci nu sunt este bună”

    Italia

    Afiş pe un autobuz: Nu vorbi cu şoferii. Au nevoie de mâini pentru condus.

    Trei motive pentru care Isus a fost italian: numai un fiu italian trăieşte cu mama lui până la 30 de ani. Numai un fiu italian ar putea crede despre mama lui că este încă virgină. Numai o mamă italiancă ar putea crede despre fiul ei că este Dumnezeu.

    Belgia despre Olanda

    „Cum începe fiecare reţetă de gătit olandeză? Împrumută şase ouă, 200g de făină, jumătate de litru de lapte…”

    „Ce fac mamele belgiene când apa din cadă este prea caldă pentru bebeluşi? Îşi pun o pereche de mânuşi”

    Marea Britanie

    Englezul: „Aduc şase sticle de bitter”
    Irlandezul: Aduc şase sticle de Guiness
    Scoţianul: Aduc şase prieteni

    Danemarca despre Suedia

    „Care este cel mai bun lucru care a venit vreodată din Suedia? Un ferrybot gol”

    Germania despre Polonia

    Când este Crăciunul în Polonia? La două zile după cel din Germania

    Austria despre Germania

    Marea diferenţă dintre austrieci şi germani este că germanii ar vrea să-i înţeleagă pe austrieci, dar nu pot, iar austriecii îi înţeleg pe germani, dar ar prefera să nu-i înţeleagă.

    România despre Ungaria

    Mi-am făcut toate testele, iar doctorul îmi spune că nu este nicio îndoială, sunt xenofob. Încă o boală pe care am luat-o de la unguri.

    Belgia despre Franţa

    De ce au ales francezii cocoşul drept simbol naţional? Pentru că este singurul animal care cântă atunci când este în rahat până la genunchi.

  • Studiourile Marvel au rămas fără idei – VIDEO

    Spun compromis pentru că Thor: Ragnarok încearcă să-şi acopere lipsurile cu o supradoză de umor, dar asta nu e ceva chiar atât de simplu de făcut. Toate filmele produse de Marvel sunt pe alocuri amuzante, pentru că altfel şi-ar pierde jumătate din spectatori, dar ultima parte a trilogiei Thor pare gândită mai degrabă ca o succesiune de glume. Suspansul lipseşte cu desăvârşire – nu că Universul Marvel ar excela la acest capitol – iar faptul că ştii ce urmează să se întâmple în majoritatea scenelor nu ajută deloc. Era însă de aşteptat ca regizorul să abordeze un stil bazat pe comedie, având în vedere că el a intrat în atenţia publicului cu What We Do in the Shadows – o parodie la adresa filmelor cu vampiri.

    Taika Waititi nu este doar regizorul filmului, el joacă şi rolul unui nou personaj CGI din Universul Cinematografic Marvel, pe nume Korg. De altfel, Waititi este cunoscut pentru faptul că are şi roluri în filmele pe care le regizează.

    Un punct pe care Taika Waititi a mizat prea mult, din punctul meu de vedere, e relaţia dintre Thor şi fratele său vitreg, Loki. E o temă care se repetă în toate cele trei părţi şi reprezintă şi baza scenariului din Avengers. N-aş avea neapărat ceva împotriva explorării relaţiei dintre cei doi, dar lucrurile încep şi se termină de fiecare dată la fel. Loki îl trădează pe Thor, Thor se ceartă cu Loki, Loki îl salvează pe Thor, Thor şi Loki se împacă. Cei de la Marvel ar putea să găsească şi un alt fir narativ.

    Reprezentarea lui Hulk este total diferită de cele anterioare. Alter ego-ul lui Bruce Banner nu mai e doar un monstru verde care urlă şi se caţără pe clădiri: în Ragnarok el vorbeşte, face glume şi flirtează cu femei. Nu a fost cea mai bună idee. Ca un fapt interesant, trebuie să ştiţi că Hela, interpretată impecabil de Cate Blanchett, este primul personaj negativ feminin din filmele Studiourilor Marvel.

    Dar dincolo de interpretări, scenariu, glume mai mult sau mai puţin reuşite şi predictabilitate, marea problemă a filmului e că foarte multe scene par improvizate. Sunt câteva dialoguri în care aş fi putut să jur că actorii şi-au uitat replicile, iar asta nu e ceva ce vezi prea des în producţiile Marvel.

    Nu are rost să ne întrebăm dacă Thor: Ragnarok va avea sau nu succes la box-office, pentru că orice film care poartă însemnele Marvel Studios are deja câteva sute de milioane de dolari garantate. E poate şi motivul pentru care cei de acolo au început să o lase mai uşor cu ideile creative. E doar o părere, sigur, dar aş paria că mulţi spectatori îşi doresc o nouă ”colecţie“ de eroi scoşi de la naftalină.

    În concluzie, Thor: Ragnarok e un film pentru fani, dar nu e genul de film care să aducă noi fani. Am râs la film, recunosc că m-am distrat, dar n-am ieşit cu nerăbdarea de a vedea următorul film produs de Marvel.

    NOTA: 6,5/10

     

  • Ce glume spun europenii despre vecinii lor.„Ce fac mamele belgiene când apa din cadă este prea caldă pentru bebeluşi? Îşi pun o pereche de mânuşi”

    Când spui Europa te gândeşti la bătrânul continent, la crize (imigranţilor, din Grecia, Uniunea Europeană), la fotbal, la cultură, dar şi la contraste.

    În acelaşi timp este şi locul unde trăiesc zeci de culturi care dezvoltă afinităţi una pentru cealălaltă, rivalităţi sau se iau peste picior. De exemplu, este cunoscută frăţia noastră cu moldoveni, dar şi rivalitatea cu maghiarii.

    Romain Seignovert s-a gândit să speculeze aceste lucruri şi a publicat o carte cu glumele şi bancurile spuse de anumite ţări europene despre vecinii lor.

    Câteva glume din carte:

    „Care este diferenţa dintre suedezi şi finlandezi? Suedezii au vecini drăguţi” sau modul în care portughezii care râd de aroganţa spaniolilor „Potrivit unui sondaj recent, 11 din 10 spanioli au declarat că se simt superiori celorlalte culturi”.

    Polonezii râd de jucătorii de fotbal ai Germaniei. „Jucătorii de fotbal germani sunt ca mâncarea germană: dacă nu este importată din Polonia atunci nu sunt este bună”

    Italia

    Afiş pe un autobuz: Nu vorbi cu şoferii. Au nevoie de mâini pentru condus.

    Trei motive pentru care Isus a fost italian: numai un fiu italian trăieşte cu mama lui până la 30 de ani. Numai un fiu italian ar putea crede despre mama lui că este încă virgină. Numai o mamă italiancă ar putea crede despre fiul ei că este Dumnezeu.

    Belgia despre Olanda

    „Cum începe fiecare reţetă de gătit olandeză? Împrumută şase ouă, 200g de făină, jumătate de litru de lapte…”

    „Ce fac mamele belgiene când apa din cadă este prea caldă pentru bebeluşi? Îşi pun o pereche de mânuşi”

    Marea Britanie

    Englezul: „Aduc şase sticle de bitter”
    Irlandezul: Aduc şase sticle de Guiness
    Scoţianul: Aduc şase prieteni

    Danemarca despre Suedia

    „Care este cel mai bun lucru care a venit vreodată din Suedia? Un ferrybot gol”

    Germania despre Polonia

    Când este Crăciunul în Polonia? La două zile după cel din Germania

    Austria despre Germania

    Marea diferenţă dintre austrieci şi germani este că germanii ar vrea să-i înţeleagă pe austrieci, dar nu pot, iar austriecii îi înţeleg pe germani, dar ar prefera să nu-i înţeleagă.

    România despre Ungaria

    Mi-am făcut toate testele, iar doctorul îmi spune că nu este nicio îndoială, sunt xenofob. Încă o boală pe care am luat-o de la unguri.

    Belgia despre Franţa

    De ce au ales francezii cocoşul drept simbol naţional? Pentru că este singurul animal care cântă atunci când este în rahat până la genunchi.

  • Studiourile Marvel au rămas fără idei

    Spun compromis pentru că Thor: Ragnarok încearcă să-şi acopere lipsurile cu o supradoză de umor, dar asta nu e ceva chiar atât de simplu de făcut. Toate filmele produse de Marvel sunt pe alocuri amuzante, pentru că altfel şi-ar pierde jumătate din spectatori, dar ultima parte a trilogiei Thor pare gândită mai degrabă ca o succesiune de glume. Suspansul lipseşte cu desăvârşire – nu că Universul Marvel ar excela la acest capitol – iar faptul că ştii ce urmează să se întâmple în majoritatea scenelor nu ajută deloc. Era însă de aşteptat ca regizorul să abordeze un stil bazat pe comedie, având în vedere că el a intrat în atenţia publicului cu What We Do in the Shadows – o parodie la adresa filmelor cu vampiri.

    Taika Waititi nu este doar regizorul filmului, el joacă şi rolul unui nou personaj CGI din Universul Cinematografic Marvel, pe nume Korg. De altfel, Waititi este cunoscut pentru faptul că are şi roluri în filmele pe care le regizează.

    Un punct pe care Taika Waititi a mizat prea mult, din punctul meu de vedere, e relaţia dintre Thor şi fratele său vitreg, Loki. E o temă care se repetă în toate cele trei părţi şi reprezintă şi baza scenariului din Avengers. N-aş avea neapărat ceva împotriva explorării relaţiei dintre cei doi, dar lucrurile încep şi se termină de fiecare dată la fel. Loki îl trădează pe Thor, Thor se ceartă cu Loki, Loki îl salvează pe Thor, Thor şi Loki se împacă. Cei de la Marvel ar putea să găsească şi un alt fir narativ.

    Reprezentarea lui Hulk este total diferită de cele anterioare. Alter ego-ul lui Bruce Banner nu mai e doar un monstru verde care urlă şi se caţără pe clădiri: în Ragnarok el vorbeşte, face glume şi flirtează cu femei. Nu a fost cea mai bună idee. Ca un fapt interesant, trebuie să ştiţi că Hela, interpretată impecabil de Cate Blanchett, este primul personaj negativ feminin din filmele Studiourilor Marvel.

    Dar dincolo de interpretări, scenariu, glume mai mult sau mai puţin reuşite şi predictabilitate, marea problemă a filmului e că foarte multe scene par improvizate. Sunt câteva dialoguri în care aş fi putut să jur că actorii şi-au uitat replicile, iar asta nu e ceva ce vezi prea des în producţiile Marvel.

    Nu are rost să ne întrebăm dacă Thor: Ragnarok va avea sau nu succes la box-office, pentru că orice film care poartă însemnele Marvel Studios are deja câteva sute de milioane de dolari garantate. E poate şi motivul pentru care cei de acolo au început să o lase mai uşor cu ideile creative. E doar o părere, sigur, dar aş paria că mulţi spectatori îşi doresc o nouă ”colecţie“ de eroi scoşi de la naftalină.

    În concluzie, Thor: Ragnarok e un film pentru fani, dar nu e genul de film care să aducă noi fani. Am râs la film, recunosc că m-am distrat, dar n-am ieşit cu nerăbdarea de a vedea următorul film produs de Marvel.

    NOTA: 6,5/10

     

  • Povestea brazilianului care se află la cârma GSK România

    “Ca brazilian, poţi să creezi mai uşor o relaţie bună cu românii, pentru că sunt multe asemănări între cele două ţări”, declară Andre Vivan da Silva, CEO-ul GlaxoSmithKline (GSK) România. Printre cele enumerate de el se regăseşte, pe de o parte, perioada de „libertate”, referitoare la regimul politic – Brazilia „s-a eliberat” în 1984, iar România cinci ani mai târziu. Pe de altă parte, dacă ne raportăm la factorii economici, la indicatorii de performanţă per capita, la PIB, cele două ţări arată aproximativ la fel, spune şeful GSK România, care povesteşte că propunerea de a prelua această funcţie i-a fost pe plac din start.

    Însă povestea carierei sale începe cu 30 de ani în urmă, pe vremea când tânărul Andre avea doar 15 ani şi a fost nevoit să muncească. „Pe de-o parte, am început să lucrez pentru a căpăta experienţă, dar în Brazilia trebuie să munceşti pentru că ai nevoie”, povesteşte el. Pe de altă parte, munca este valoarea pe care familia ta ţi-o oferă, într-o cultură în care membrii familiilor trebuie să coopereze, să se ajute între ei. „Aşa am început – făceam cercetări de piaţă în stradă, livram mâncare, o ajutam pe mama la diverse. După care am fost în armată. Toate acestea s-au întâmplat până la 21 de ani”, adaugă Da Silva. Cea mai importantă lecţie pe care a învăţat-o în această perioadă a fost faptul că a plecat de la zero, iar pentru a creşte şi pentru a ajunge lider de companie a avut de parcurs un drum lung, presărat cu numeroase experienţe.

    În industria farma a intrat în 1994, când şi-a început cariera ca reprezentant de vânzări. „Pot să-mi definesc cariera în farma ca 555. Cinci ani ca reprezentant de vânzări, cinci companii diferite, cinci ţări diferite”, precizează el. De ce punctează pe cei cinci ani ca reprezentant de vânzări? Pentru că asta a fost baza: „Am înţeles cumpărătorul, m-am confruntat cu problemele, am fost faţă în faţă cu refuzurile, cu oportunităţile, cu riscurile. Asta mi-a oferit mai multă experienţă şi putere”, declară Andre Vivan da Silva. După cei cinci ani, a decis să-şi continue studiile şi să îmbine şcoala cu munca, aşa că a absolvit studii economice, după care a făcut un master în resurse umane şi încă unul, în Marea Britanie, în strategie. „Când am decis să urmez un master în Marea Britanie, am demisionat. Pe atunci lucram la Ely Lilli. Principala învăţătură pentru mine a fost aici curajul de a demisiona, în contextul economiei instabile din Brazilia. Când faci aşa ceva întâmpini multă rezistenţă – de la prieteni, de la apropiaţi. Îmi amintesc reacţiile cu care m-am confruntat eu: «Eşti nebun, cum să pleci în UK, aşa, fără niciun ban?». Dar am făcut-o!”, povesteşte Da Silva.

    În Marea Britanie, Da Silva a trăit experienţe memorabile, spune el şi dă ca exemplu faptul că a lucrat un an la McDonald’s, unde, pe lângă faptul că avea nevoie de bani să se întreţină, a profitat de toate oportunităţile de a învăţa. „McDonald’s nu a fost pentru mine doar un job pentru a face bani, ci am studiat corporaţia, mecanismul, pe lângă faptul că lucram cu tineri de 16 ani, eu având 28”, povesteşte brazilianul. De aceea, consideră că este folositor pentru orice tânăr să profite de orice oportunitate care se iveşte în viaţă la un moment dat, „iar dacă reacţionezi negativ la anumite lucruri, mintea ta va fi ocupată să reziste la ele, în loc să vezi partea pozitivă”, adaugă el.

    Ulterior, un alt moment ce i-a marcat cariera a fost revenirea la Eli Lilly. După ce şi-a încheiat studiile s-a întors în Brazilia şi a parcurs un alt şir de interviuri la Ely Lilli, unde i s-a oferit o poziţie în resurse umane, în 2000. A ales acest domeniu atât datorită studiilor sale, dar şi faptului că îi plăcea să lucreze cu oamenii, să se implice în politicile de cultură organizaţională. „Când am decis că vreau să studiez resurse umane – fiind în perioada în care eram reprezentant de vânzări – am simţit din nou rezistenţă din partea apropiaţilor. Mă întrebau de ce HR, când marketingul, ingineria erau domeniile aflate atunci pe val”, spune el. Însă unul dintre lucrurile pe care le-a învăţat, de-a lungul timpului, a fost să nu renunţe la visele sale şi să ia propriile decizii, aşa că a mizat din nou pe părerile sale, în detrimentul celor apropiaţi. Iar motivaţia pentru care a ales HR a fost simplă: a considerat şi atunci, dar şi acum că este singura modalitate de a aduce sustenabilitate în lume. „Procesele, produsele se schimbă în timp, însă oamenii rămân.Trebuie să fii foarte puternic pentru a face faţă rezistenţei. Un factor important este pe cine asculţi, pentru că, în multe cazuri, mai ales în lumea de azi, nu suntem foarte selectivi cu ceea ce trăim zi de zi, pe cine ascultăm, mai ales când vine vorba de carieră”, consideră CEO-ul GSK.

    După această perioadă, având în vedere experienţa sa în resurse umane, a fost trimis spre departamentul de marketing, domeniu în care a lucrat în trei companii diferite, manager pe toate ciclurile produsului, de la stadiul de concept al unui produs până la livrarea sa. De la Lilly s-a mutat la Lundbeck, apoi la Organon şi Schering Plough, pe e-marketing. Experienţa căpătată până în acest punct l-a propulsat spre următorul pas: poziţii de conducere a afacerilor. Toate acestea în Brazilia, „unde mi-am construit cariera” şi unde a luat contact pentru prima dată cu GSK, la începutul lui 2009.

    În GSK a primit, iniţial, o poziţie de conducere a unei divizii de business, cea de produse inovative, aflate sub protecţia brevetului, fiind responsabil de un buget de circa 70 de milioane de lire sterline. La puţin timp însă, a înfruntat prima mare provocare din cadrul companiei: superiorul său direct i-a spus că obiectivul diviziei sale este să crească cu 38%. „Ce puteam să spun? M-am uitat la el şi i-am răspuns: Dă-mi spaţiu, voi reuşi”, povesteşte Da Silva. Însă ambiţia nu a fost singurul lucru care i-a adus, în cele din urmă, reuşita. Înţelegerea contextului, a pieţei, a fost un alt atu pe care s-a sprijinit; piaţa creştea într-un ritm de 11-12%, însă el a luat în calcul atât poziţionarea companiei la acea vreme, aşa cum o percepeau clienţii, dar şi spaţiul de dezvoltare pe care îl avea la dispoziţie. „Nu vorbim doar de ceea ce se vede la suprafaţă, dar şi despre ce nu vezi, iar acel spaţiu trebuie să fie valorificat. Cred că am fost condus de provocare, de schimbare. Iubesc schimbarea”, punctează CEO-ul. Astfel, divizia de care era responsabil a ajuns în trei ani la circa 130 de milioane de lire sterline.

    Trei ani mai târziu, în 2011, a primit oferta de a se muta în Londra, unde trebuia să se ocupe de creşterea eficienţei unei unităţi, prin reorganizarea departamentelor de marketing, vânzări şi digital; avea o echipă de circa 40 de oameni, jumătate fiind în Singapore şi jumătate în Anglia, iar provocările au fost diferite, mai ales culturale. „Cum te adaptezi diferitelor culturi, într-o perioadă mai scurtă de timp? Câteva lucruri pe care poţi să le faci, pe lângă cele câteva cuvinte pe care le poţi învăţa, fac diferenţa pentru aceşti oameni. Spre exemplu, poţi împrumuta câteva dintre obiceiurile lor”, explică acesta. În Marea Britanie a locuit timp de doi ani, după care a primit o poziţie pe perioadă determinată, de şase luni, în China, unde rolul său era de a reorganiza afacerea, de a ajuta organizaţia să se plieze pe noile misiuni. „China este un loc diferit, unde înveţi multe. De exemplu, dacă vrei să te apropii de cineva, trebuie să bei, altfel nu le eşti prieten. Cu cât eşti mai beat, cu atât te apropii mai tare, deci eşti un adevărat prieten”, povesteşte Da Silva râzând. De altfel, adaugă el, experienţa din China a fost o mare provocare pentru că niciodată nu ştii ce gândeasc oamenii, nu le înţelegi expresiile, iar în acest caz „trebuie să-ţi dai seama de mecanism, pentru că nu reacţionează, au aceeaşi faţă tot timpul”.

     

  • Cronică de film: un James Bond care şi-a uitat glumele acasă

    Recrutul trebuie acum să îl înfrunte pe Ghost, un fost-recrut-devenit-răufăcător care urmase acelaşi program de pregătire din CIA, ne explică agenţii, dar la un moment dat o luase razna. Ciudat este că Ghost seamănă izbitor de mult cu Mitch; nu ştiu dacă asta au vrut producătorii, dar au fost câteva scene în care nu mai ştiam pe care recrut îl urmăresc. Trecând peste asta, aflăm că personajele pozitive trebuie să oprească un complot şi încep o urmărire prin Istanbul, Londra şi Roma.

    Problemele filmului sunt multe şi evidente: în primul rând, scenariul seamănă cu alte zeci sau sute de scenarii folosite în filmele de acţiune. Nu în filmele de spionaj, atenţie, pentru că acelea utilizează de obicei un fir narativ ceva mai subtil; aici e vorba de asasini şi de cât de mulţi terorişti poate fiecare să omoare. În al doilea rând, dialogul dintre personaje e marcat de contradicţii: Mitch aude tot timpul că răzbunarea nu e calea de urmat, dar i se cere la fiecare 60 de secunde să mai execute pe cineva. În cele din urmă, trebuie menţionat că American Assassin este complet lipsit de umor. Şi dacă vă întrebaţi de ce e nevoie de umor într-un film de acţiune, gândiţi-vă la seria James Bond şi la motivul pentru care lumea merge de 56 de ani în sălile de cinema pentru a urmări aventurile britanicului.

    Ciudat este că regizorul Michael Cuesta a realizat destul de multe producţii având ca temă spionajul – majoritatea pentru micul ecran, ce-i drept; el a stat în spatele camerei la mai multe episoade din serialul Homeland, recunoscut pentru intriga construită într-un mod exemplar. Tot Cuesta a regizat şi Kill the Messenger, un thriller pe care vi-l recomand sincer. În condiţiile astea, mi se pare de neînţeles modul în care a tratat American Assassin.

    Cât despre actori, singurul care merită menţionat e Michael Keaton; el îşi face bine treaba, aşa cum ne-a obişnuit, dar cred că regizorul ar fi trebuit să profite mai mult de prezenţa sa şi să îl evidenţieze pe actorul nominalizat la Oscar.

    Pentru American Assassin, lucrurile nu stau foarte bine nici pe site-urile de specialitate: Rotten Tomatoes îi oferă doar 34% recenzii pozitive. Cu toate acestea, banii par să se adune în conturile celor de la Lionsgate: filmul a debutat cu încasări de 20 de milioane de dolari la nivel global, în condiţiile în care bugetul a fost de doar 33 de milioane.

    În concluzie, vorbim de un film de acţiune care nu vă va ţine cu sufletul la gură, dar pe care îl puteţi urmări fără a lua telecomanda în mână la fiecare 5 minute. N-aş spune nici că merită un drum la cinema, fiind un film pe care îl puteţi vedea fără probleme pe micul ecran.

    Nota: 6,5/10

  • Colegi de cameră de coşmar: la ce să te aştepţi dacă împarţi apartamentul cu oameni puşi mereu pe farse – GALERIE FOTO

    Când împarţi o locuinţă cu alţi oameni, este de la sine înţeles că trebuie să faci cu rândul anumite treburi casnice.

    Dar aceste lucruri sunt nimicuri în comparaţie cu ce trebuie să suporte anumiţi indivizi de la colegii lor de cameră, ale căror „suferinţe” au fost pozate şi împărtăşite cu lumea virtuală, arată Daily Mail.

    O cameră de dormitor acoperită cu post-it-uri, mesaje pasiv agresive sau glume sărate care să-l ruşineze pe cel căruia i se adresează sunt doar câteva dintre cele expuse.