Tag: ghise

  • Iniţiativă a lui Ghişe: Guvernul să negocieze recuperarea datoriilor istorice ale altor ţări faţă de România, printre care şi cea a Germaniei

    Ghişe a anunţat, într-o conferinţă de presă, că a depus, marţi, la Senat, o propunere legislativă privind recuperarea datoriilor istorice ale altor ţări faţă de România, potrivit căreia Guvernul ar urma să fie mandatat să facă aceste demersuri.

    Potrivit iniţiativei legislative, Guvernul ar urma să fie mandatat să deschidă negocierile cu unele ţări membre ale UE, precum şi cu Federaţia Rusă “cu scopul recuperării datoriilor de stat faţă de România”.

    Ghişe a menţionat că iniţiativa sa vine în condiţiile în care planul Juncker pentru investiţii şi relaxarea monetară a UE a fost lansat în luna martie, fapt care “oferă oportunitatea istorică pentru ca statul român să îşi renegocieze recuperarea datoriilor de stat ale altor state faţă de România”.

  • Ghişe anunţă că vrea să înfiinţeze Partidul pentru Creşterea Salariilor şi Pensiilor din România

    El a afirmat, într-o conferinţă de presă susţinută la Senat, că scopul partidului este ”creşterea, dar mai ales alinierea salariilor şi pensiilor din România la media Uniunii Europene într-un orizont de timp de 10-12 ani”.

    Senatorul şi-a declarat speranţa că partidul va fi înregistrat până la sfârşitul anului 2015.

    Potrivit afirmaţiilor sale, această formaţiune politică nu va fi cantonată într-o doctrină politică, fiind “un partid – proiect”.

    Senatorul a arătat că, ”în funcţie de cum se va dezvolta”, partidul va participa în alegeri singur sau într-o alianţă.

    “Suntem deschişi să ne aliem cu oricine care sprijină în România acest scop – creşterea şi alinierea pensiilor la mediile din UE”, a adăugat el.

  • CONGRES PNL – Klaus Iohannis este noul lider al liberalilor. Partidul rezultat din fuziunea cu PDL se va numi PNL

    Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a precizat la congres, în discursul de candidat la preşedinţia partidului, că viziunea sa include faptul ca PNL să dea preşedintele României pentru două mandate, iar PNL să guverneze cel mai târziu din 2016, tot pentru două mandate. “PNL are puterea, are voinţa pentru a determina mersul României în următorii zece ani”, a declarat Iohannis.

    În privinţa fuziunii cu democrat-liberalii, noul preşedinte a anunţat că PDL a acceptat ca noul partid rezultat din fuziunea cu PNL să se numească Partidul Naţional Liberal.

    Liberalii îşi aleg şi 31 de vicepreşedinţi, dintre cei 56 care s-au înscris în cursă.

    La congres au venit invitaţi din partea societăţii civile, a sindicatelor şi patronatelor, precum şi reprezentanţi ai ambasadelor. De asemenea, sunt prezenţii liderii PDL, Vasile Blaga, Cătălin Predoiu, Gheorghe Flutur, Gheorghe Falcă, George Scripcaru şi Anca Boagiu, dar şi preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • CONGRES PNL – Formaţiunea liberală îşi alege conducerea. A început votul

    Senatorul Ioan Ghişe şi primarul Sibiului, Klaus Iohannis, candidaţi la şefia partidului, şi-au prezentat proiectele. Votul pentru alegerea preşedintelui de partid a început la ora 13.00.

    În cadrul Congresului de sâmbătă se vor mai alege 31 de vicepreşedinţi, 56 de persoane înscrindu-se în cursă.

    Pe lângă alegerea noii conduceri a PNL, Congresul va mai adopta trei rezoluţii propuse de actualul preşedinte interimar al PNL, Klaus Iohannis, pentru fuziunea cu PDL, asocierea la PPE, dar şi desemnarea candidatului din partea liberalilor la alegerile prezidenţiale.

    Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a menţionat că greşeala PNL din anii 2000 a fost aceea de a nu se afilia PPE, greşeală care dacă nu ar fi fost făcută la acel moment ar nu s-ar fi ajuns la eşecul demersului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu din 2012.

    Mai mult pe www.mediafax.ro

  • Ghişe: Cine vrea unitatea dreptei, să se înscrie în PNL. Mimarea iubirii dreptei este făţărnicie

     Ghişe a anunţat, într-o conferinţă de presă, că îşi menţine candidatura la şefia PNL, iar despre Klaus Iohannis a spus că este “un contracandidat”.

    În plus, Ioan Ghise a ţinut să precizeze că negocierile care se duc zilele acestea pentru “unitatea dreptei” nu respectă Statutul partidului.

    “Începând cu luni, 26 mai, Biroul Politic al PNL este demisionar, are rolul, până la Congres, să exercite gestiunea curentă a partidului şi să organizeze Congresul. Tot ceea ce în aceste zile se negociază, alianţe, fuziuni şi orice altceva, este o încălcare a Statutului”, a spus el.

    Senatorul PNL Ioan Ghişe a arătat că toţi cei care cred în valorile dreptei şi se revendică politic de dreapta se pot înscrie în PNL, partid de dreapta care a contribuit de 140 de ani la crearea statului român.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ghişe: Legea privind eutanasierea câinilor nu respectă principiul bicameralismului

     “Este o chestiune de principiu legată de faptul că, prin decizia numărul 1 din ianuarie 2012, Curtea Costituţională s-a pronunţat că e neconstituţional ca într-una dintre Camerele Parlamentului să se dea o soluţie diametral opusă faţă de soluţia dată de cealaltă Cameră. E nevoie de un control de constituţionalitate. Facem distincţie între soluţia administrativă şi constituţionalitatea textului de lege. Trebuie să suporte un control de constituţionalitate, altfel riscă să fie atacată în justiţie, după ce s-au produs nişte efecte mai mult sau mai puţin fericite”, a spus Ghişe.

    Cu privire la criticile de neconstituţionalitate, autorii obiecţiei apreciază că dispoziţiile legale criticate încalcă Constituţia, deoarce a fost încălcat principiul bicameralismului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şedinţa PNL pentru nominalizarea la Transporturi, amânată cu o oră, “din motive obiective”

     Până la ora 12.00, la sala de şedinţe a grupului PNL din Camera Deputaţilor, unde a fost convocată şedinţa, au venit câţiva dintre membrii conducerii partidului, printre care Tudor Chiuariu, Norica Nicolai, Ioan Ghise, Andrei Gerea, precum şi o parte dintre liderii de filiale.

    Cei veniţi la şedinţă înainte de ora 12.00 au fost anunţaţi că reuniunea va debuta la ora 13.00, “din motive obiective”, fără a fi furnizate şi alte detalii.

    Pe de altă parte, în jurul orei 11.30, PNL a dat publicităţii un comunicat de presă în care precizează că decizia de clasare emisă de Curtea de Apel Oradea în cazul promovat de ANI împotriva deputatului Ovidiu Silaghi este definitivă şi irevocabilă. De asemenea, PNL aminteşte şi că Ovidiu Silaghi a mai fost ministru al Transporturilor în perioada mai-decembrie 2012.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Parlamentul A RESPINS referendumul iniţiat de Traian Băsescu

     La şedinţa Parlamentului în care s-a discutat scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu referitoare la organizarea unui nou referendum privind Parlamentul unicameral cu maximum 300 de aleşi, senatorul PNL Ioan Ghise a cerut de mai multe ori cuvântul invocând o procedură, iar Zgonea a refuzat solicitându-i să menţioneze articolul din Regulament pe care îl vizează.

    “X sau X+1 sau X+2 articol”, i-a răspuns, pe rând, Ghişe care l-a acuzat pe Zgonea de “abuz”.

    În final, lui Ghişe i-a fost dat cuvântul, acesta arătând că Parlamentul reprezintă suveranitatea poporului şi că la precedentul referendum de suspendare a preşedintelui nu a finalizat procedura. Potrivit lui Ghişe, la referendumul din 2012 Parlamentul trebuia să decidă procedura de urmat, iar Parlamentul nu a făcut acest lucru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De la Ceauşescu la Matrioşka. Perlele politice ale săptămânii

    “Înţeleg că domnul Crin Antonescu a dat al 8.793-lea avertisment, după care a căzut pe spate şi a adormit” – preşedintele Traian Băsescu despre avertismentul USL că l-ar putea suspenda iar

    “Băsescu este disperat şi pornit împotriva tuturor, ca Ceauşescu în 1989” – premierul Victor Ponta

    “Victor Ponta este pentru români «nimicul Titulescu», iar alături de Crin Antonescu, sunt cele două păpuşi ruseşti Matrioşka ale lui Dan Voiculescu” – vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu

    “Mă gândesc să am o carieră în care să urc permanent” – Elena Udrea, fruntaş PDL

    “În perioada 2002-2003, Elena Udrea nu cred că se preocupa de revizuirea Constituţiei – din câte se spune, pe atunci, se juca în curte la PSD cu Cosmin Guşă şi cu alţi tineri întreprinzători” – fostul premier Adrian Năstase

    “Victoria ARD se marchează prin capacitatea de a construi în urma rezultatului alegerilor generale o coaliţie de guvernare aptă apoi să ofere un nume pentru premier” – Mihai Răzvan-Ungureanu, copreşedinte ARD

    “Contează felul în care interacţionează candidatul cu electoratul. Cei mai buni prieteni ai mei sunt gunoierii” – Radu Mazăre, primarul Constanţei

    “Domnul Răzvan Ungureanu (…) şi domnul preşedinte Traian Băsescu (…) au dorit să vin aici şi să candidez în sectorul 5, deşi nu mai am vârsta aceea la care mă pot expune pentru a face politică” – candidatul ARD Alexandru Ciocâlteu

    “Eşti un pui de gândac” – Corneliu Vadim Tudor, liderul PRM, către senatorul PNL Ioan Ghişe

  • Ghişe, la Congresul PPE, cu un tricou pe care scrie “7.403.836 de români l-au demis pe Băsescu”

    El a declarat presei că se va plimba pe holurile Parlamentului pentru ca participanţii la Congresul PPE să poată vedea mesajele inscripţionate pe tricolul său. “7.403.836 Romanians dismissed Băsescu” (7.403.836 de români l-au demis pe Băsescu, n.r.), este mesajul inscripţionat pe faţa tricoului purtat de Ghişe, iar “The people are sovereign” (Poporul este suveran, n.r.) este scris pe spatele tricoului acestuia. După întoarcerea preşedintelui Băsescu la Controceni în urma referendumului de demitere din această vară, Ghişe a protestat, în repetate rânduri, în mod similar, la Palatul Cotroceni.

    Mai multe pe mediafax.ro