Tag: Ghimbav

  • În SFÂRŞIT A primit undă verde!! Se construieşte un AEROPORT în unul dintre cele mai populare oraşe turistice din România

    Scheletul va fi din beton armat, iar pereţii din sticlă. Subsolul va fi destinat fluxului de bagaje şi unor spaţii administrative (transformatoare, rezerve de apă, depo­zite), la parter va fi zona de check-in (cu 10 birouri) şi spa­ţii comerciale, iar la etaj vor fi patru fluxuri de securitate, zona de control paşapoarte, zona de îmbarcare şi spaţii comerciale. Conform arhitectului Dorin Ştefan, pentru realizarea proiectului tehnic va fi nevoie de aproximativ trei luni, iar pentru realizarea lucrărilor propriu-zise, de un an şi jumătate.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Una dintre cele mai mari companii ale lumii ar putea ÎNCHIDE operaţiunile din România daca Guvernul nu ia măsuri

    Bruno Even a făcut aceste declaraţii pentru cotidianul La Tribune în contextul în care ministrul român al Apărării, Mihai Fifor, efectuează o vizită oficială în Franţa, unde se va întâlni cu omologul său francez, Florence Parly.

    Directorul general al Airbus Helicopters, Bruno Even, aşteaptă o poziţionare fermă din partea României.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România va avea un nou AEROPORT. Şantierul va fi redeschis după o pauză de cinci ani

    Consiliul Judeţean Braşov este în curs de atribuire a licitaţiei pentru reluarea lucrărilor la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, iar o primă etapă de lucrări va presupune cinci obiective noi, iar lucrările vor începe la sfârşitul lunii aprilie şi vor dura patru luni.

    Primul este calea de rulare Alfa, care va face legătura între pistă şi parcarea avioanelor, cu o lungime de 200 de metri şi o lăţime de 23 de metri, plus acostamente. Aceasta va fi construită din dale de ciment cu o grosime de 41 de centimetri, ca de altfel şi parcarea, care va avea o dimensiune de 135 de metri pe 145 de metri. Aici vor putea staţiona trei aeronave categoria C, cu anvergura aripilor de 36 de metri.

    Totodată, un al treilea element din acest proiect este sistemul de canalizare complex, care va asigura atât preluarea apelor de pe pistă, cât şi de pe calea de rulare şi parcare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Airbus Helicopters caută producători români de echipamente

    Airbus Helicopters doreşte să creeze în România un cluster de furnizori care să livreze soluţii şi echipamente pentru Airbus Helicopters, a anunţat compania în timpul unei întâlniri cu 70 de firme care a avut loc la sediul noii fabrici din Ghimbav.

     „Suntem nerăbdători să începem să producem în România elicopterul H215. Suntem impresionaţi de interesul manifestat de furnizorii români de a lucra cu noi. Credem în capacitatea lor de a livra calitate în condiţii de cost optime şi cu respectarea termenelor şi abia aşteptăm să lucrăm împreună pentru a spori competenţele acestora. Scopul nostru este să dezvoltăm în România un lanţ de aprovizionare care să deservească nu doar elicopterele produse de Airbus Helicopters Industries în România, dar şi reţeaua noastră globală”, a spus Serge Durand, Director general al Airbus Helicopters Industries.

    La întâlnirea cu Airbus Helicopters au participat, printre altele, companii precum Aerostar, Aeroteh, Romtehnica, IAR, Electromagnetica, Alro Slatina, IMSAT, Turbomecanica, Sonovision Romania, Siemens.

     „Suntem pregătiţi să începem producţia de elicoptere H215 aici, la Braşov, de îndată ce vom avea o comandă semnificativă care să asigure fluxul minim de producţie necesar rodajului industrial”, a mai spus Serge Durand.

    H215 este un elicopter construit cu mândrie în România, un aparat de zbor robust şi rentabil, potrivit pentru o gamă largă de misiuni precum cele utilitare, operaţiuni ONU de menţinere a păcii, misiuni logistice şi de suport, inclusiv militare (H215 M), potrivit comunicatului de presă trimis de reprezentanţii companiei. Certificat atât de EASA (Agenţia Europeană pentru Siguranţă în Aviaţie) cât şi de FAA (Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA), elicopterul H215 este echipat cu cele mai moderne tehnologii, îndeplinind cele mai recente condiţii de siguranţă. În particular, H215 poate zbura sigur în condiţii de vizibilitate degradată datorită pilotului automat în patru axe.

     „Industria aeronautică din România se bucură de experienţă şi competenţă şi noi ne aflăm aici pentru a-i ajuta pe furnizorii locali să consolideze aceste capabilităţi şi să se dezvolte, cu scopul final, comun de a crea împreună un produs de calitate, realizat în România. Nu este un început, ci mai degrabă o continuare a cooperării istorice bogate a Airbus cu furnizorii români. Sunt optimist”, a spus Franck Micholet, Vice-preşedinte, Director  Sisteme Dinamice şi Achiziţii Strategice la Airbus Helicopters.

    Airbus Helicopters, o divizie a Airbus Group, furnizează cele mai eficiente soluţii civile şi militare pentru elicoptere la nivel mondial. Actuala sa flotă cuprinde aproape 12.000 de elicoptere operate de mai mult de 3000 de clienţi din 154 de ţări. Airbus Helicopters angajează mai mult de 22.000 de oameni în întreaga lume iar în 2015 a generat venituri de 6,8 miliarde de euro

  • MOTIVUL INCREDIBIL pentru care planorul dispărut în Bucegi era EXTREM DE SPECIAL

    Căutările planorului de la Ghimbav, pilotat de Mircea Crăciun, cu care s-a pierdut legătura joi, 6 august, au continuatfără ca autorităţile implicate în operaţiunea de căutare şi salvare să aibă încă vreun succes.

    MOTIVUL INCREDIBIL pentru care planorul dispărut în Bucegi era EXTREM DE SPECIAL

  • PLANORUL DISPĂRUT de la Ghimbav: Operaţiunile de căutare au fost reluate. Peste 850 de persoane şi cinci elicopetere participă la căutare

    UPDATE 10:35 – Peste 850 de persoane şi cinci elicopetere participă la căutare

    Peste 850 de forţe de ordine şi voluntari participă la operaţiunile de căutare a planorului care a decolat, joi, de la Ghimbav şi nu a mai revenit la bază, la căutări luând parte cinci elicoptere, dar şi aparate de zbor aparţinând Aeroclubului României, potrivit unui comunicat al MAI.

    La operaţiunile de căutare, care se desfăşoară astăzi în judeţele Braşov, Prahova, Argeş şi Dâmboviţa, participă pompieri, jandarmi, poliţişti, militari, salvamontişti, pădurari şi voluntari.

    “În urma analizelor care au avut loc la finalul primei zile de căutări, vicepremierul Gabriel Oprea a dispus ca un număr de 210 pompieri din ISU Dolj, Teleorman, Vâlcea, Bacău, Vrancea, Alba, Mureş, Călăraşi şi din Unitatea Ciolpani, să se alăture forţelor mobilizate deja pentru această operaţiune complexă de căutare. Aceste forţe suplimentare au intrat în dispozitiv în această dimineaţă având la dispoziţie opt autocamioane şi patru şenilate (trei în Braşov şi una în Prahova)”, se precizează într-un comunicat al MAI.

    Totodată, în judeţul Braşov a fost amplasat un punct de comandă mobil coordonat de prim-adjunctul şefului Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, care va conduce din teren operaţiunile de căutare de la sol.

    “Componenta aeriană a misiunilor de astăzi este asigurată de două elicoptere ale MAI şi patru ale MApN, acestora urmând să li se alăture aparate de zbor aparţinând Aeroclubului României. Primele zboruri de căutare au început în jurul orei 6.30, fiind vizată, în primă fază, zona Bran, Sinaia, Predeal”, se menţionează în comunicatul MAI.

    În prima zi a căutărilor s-a acţionat cu un număr de peste 650 de forţe şi 99 de vehicule şi aeronave aparţinând MAI, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Transporturilor, Salvamont, Serviciilor de Voluntari, Ambulanţa, Ocoalelor Silvice şi unor diverse organizaţii.

    Sâmbătă dimineaţă, la ora 7.00, au fost reluate căutările planorului care a dispărut, joi, după ce a fost lansat de pe aerodromul din Ghimbav, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, care participă la acţiunile de căutare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Conform sursei citate, forţe de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău au venit în sprijinul celor care participă la operaţiunea de căutare a planorului în zonele muntoase din mai multe judeţe.

    Operaţiunile de căutare a planorului dispărut fuseseră sistate vineri seară, din cauză că zona unde aveau loc este una dificilă şi de risc, inclusiv pentru salvatori, declara secretarul de stat în MAI Raed Arafat, care adăuga că exista chiar riscul să ajungă la planor, dar să nu-l depisteze planorul chiar dacă ajungeau la el.

    Joi, în jurul orei 21.50, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a fost sesizat de către ROMATSA că un planor care a decolat în jurul orei 12.30 din zona Aerodromului Ghimbav nu a mai revenit la bază.

    Din datele obţinute a reieşit că pilotul aparatului de zbor are 56 de ani, ”mare experienţă” şi executa un zbor privat în zona Postăvarul, potrivit MAI.

    Procurorii de la Parchetul Curţii de Apel Braşov s-au sesizat din oficiu joi, pe rolul acestei unităţi constituindu-se un dosar penal cu privire la faptul că în aceeaşi zi planorul, care a decolat fără un plan de zbor la ora 12.30, a dispărut, iar pilotul, singura persoană aflată la bord, nu a mai contactat reprezentanţii Aeroclublului Ghimbav sau familia şi nu a mai revenit la bază.

    Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Parchetul Curţii de Apel Braşov, din primele verificări a reieşit că ”pilotul a închiriat de la Aeroclubul Ghimbav serviciul de transport al planorului proprietate personală, iar în temeiul acestei relaţii contractuale” a fost dus cu un avion în Masivul Postăvarul, de unde a decolat.

    ”Procurorii braşoveni solicită ajutorul opiniei publice cu orice informaţie care poate duce la identificarea planorului, viaţa pilotului depinzând de trecerea timpului“, se mai arăta în comunicatul citat.

    De asemenea, MAI anunţa, vineri după-amiază, că peste 650 de persoane şi 99 de vehicule şi aeronave participă la căutarea planorului.

    ”Alături de elicopterele MAI şi MApN la această operaţiune participă patru avioane aparţinând Aeroclubului României şi un elicopter aparţinând unei firme private. Pentru acoperirea eficientă a perimetrului de căutare fiecare aeronavă desfăşoară misiuni în zone prestabilite. Alături de forţele Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale sunt implicate resurse de la Salvamont, Ocolul Silvic şi Transsylvania Offroad Club”, mai arată MAI.

    La rândul lor, reprezentanţii ROMATSA au anunţat că pilotul planorului a folosit ultima dată telefonul mobil joi, la ora 13.06, în timp ce traversa staţiunea Predeal.

    De asemenea, sursa citată menţiona că, potrivit reglementărilor în vigoare, pentru zborul în această clasă de spaţiu aerian nu este obligatorie depunerea unui plan de zbor, iar pilotul poate obţine informaţii la cerere.

     

  • Elicoptere Super Puma MK1, produse la Ghimbav în colaborare cu Airbus

    Prezent la eveniment, premierul Victor Ponta a amintit că România deţine deja de la compania Airbus 8 elicoptere EC185 pentru SMURD şi s-a arătat convins că ministerele Apărării şi de Interne vor beneficia de pe urma propiectului Super Puma MK1.

    “În perioada următoare atât armata, Ministerul Apărării Naţionale, cât şi Ministerul de Interne au nevoie să-şi modernizeze fllotele de elicoptere şi sunt convins că un produs fabricat în România cu tehnologia cea mai înaltă la nivel mondial este un obiectiv pentru ministerele de resort”, a spus Ponta.

    El a adăugat că la proiect s-a lucrat mult timp şi trebuie să se lucreze în continuare, astfel încât în 2015 să se deschidă linia de producţie pentru Super Puma MK1, iar în 2016 să poată zbura prima aeronavă produsă de acest tip produsă la Ghimbav.

    Guillaume Faury a susţinut, la rândul său, că noua linie de producţie de la Ghimbav va fi benefică pentru România din punctul de vedere al tehnologiei, know how-ului, locurilor de muncă şi va spori competitivitatea economiei româneşti pe plan internaţional, oferind posibilităţi de export.

    Faury a evocat lunga tradiţie a Airbus în România, de la fabricarea sub licenţă în anii ’70 a elicopterelor Puma şi Alouette, până la înfiinţarea Eurocopter în 2012 şi proiectele de modernizare a aeronavelor de tip Puma.

    Ministrul Constantin Niţă a declarat, totodată, că Guvernul va oferi sprijinul său acestui proiect, în conformitate cu normele Uniunii Europene, şi şi-a exprimat speranţa că noua linia de producţie va fi inaugurată anul viitor.

    Acţionarii IAR Braşov (IARV), companie controlată de stat, au hotărât să pună la dispoziţia Vadstena, firma înregistrată de Airbus Helicopters în România, un teren de 15.000 de metri pătraţi pentru producţia de elicoptere Super Puma în România, precum şi intrarea indirectă în acţionariatul firmei din România a Airbus Helicopter.

    Pe terenul respectiv Vadstena urmează să construiască o hală industrială în suprafaţă de 8.550 de metri pătraţi, destinată proiectului pentru producerea elicopterelor de tip SuperPuma MK1 în România.

    Acţionarii au mandatat Consiliul de Administraţie al IAR şi conducerea executivă să negocieze contractul pentru teren, care trebuie să conţină mai multe clauze.

    Astfel, terenul va fi pus la dispoziţia Vadstena pe durata derulării proiectului privind producerea elicopterelor de tip SuperPuma MK1 în România, dar nu mai mult de 99 de ani, în timp ce preţul trebuie să fie cel puţin egal cu cel stabilit de o firmă autorizată de evaluare.

    Contractul referitor la teren nu va putea fi transferat unui terţ decât cu acordul IAR.

    În plus, Vadstena trebuie să achite taxele şi impozitele locale pentru teren şi clădiri.

    Contractul pentru terenul de 15.000 de metri pătraţi va intra în vigoare numai după luarea deciziei privind implementarea acestui proiect pe platforma IAR şi după scoaterea terenului vizat din inventarul capacităţilor de apărare ale IAR, se arată într-un raportul transmis BVB.

    Totodată, acţionarii au aprobat ca profitul rămas nerepartizat, cumulat la nivelul anului 2013, cuvenit IAR din partea Eurocopter România, să fie utilizat pentru fondul de dezvoltare şi cumpărarea unei participaţii la Vadstena, având în vedere calitatea IAR de acţionar al Eurocopter România.

    Intrarea indirectă în acţionariatul firmei din România a Airbus Helicopters se va face numai după încheierea unui acord între Airbus Helicopters, Vadstena, Eurocopter România şi IAR, care să stipuleze strategia pentru repartizarea profiturilor celor două companii controlate de Airbus Helicopters, astfel încât IAR să aibă garanţia că va încasa dividende în anii în care oricare dintre cele două companii înregistrează profit.

    Acordul trebuie să prevadă şi programul şi nivelul de implicare industrială pe termen mediu a IAR în proiectul producţiei de elicoptere, sau în alte proiecte Airbus Helicopters, la nivelul de cel puţin 140.000 ore manoperă/an.

    Elicopterul Super Puma are două locuri pentru piloţi şi până la 19 locuri pentru pasageri. Aparatul are, în versiunea EC225, o rază de acţiune de 1.135 de lilometri şi poate atinge o viteză maximă de 345 km/h.

    Elicopterele din familia Super Puma sunt recunoscute pentru aspectul robust, capacitatea foarte bună de ridicare a încărcăturii şi abilitatea de operare în condiţii de mediu ostile.

    Airbus Helicopters, denumită anterior Eurocopter, are aproximativ 23.000 de angajaţi la nivel mondial, şi este prezentă în România prin Eurocopter România, unde deţine 51% din acţiuni, diferenţa fiind controlată de IAR.

    Eurocopter România, creată în 2002, a dezvoltat activităţi legate de piaţa civilă şi militară şi este principalul centru industrial din cadrul grupului care execută lucrări de reparaţie/revizie şi modernizare pentru elicopterele Puma şi Alouette de pe piaţa mondială.

    Din 2008, Eurocopter România a lansat activităţile pentru elicopterele Super Puma, asigurând lucrările aferente de întreţinere, reparaţiile capitale şi upgrade-urile.

    Fabrica IAR Braşov, înfiinţată acum 90 de ani, a produs până în 1945 peste 1.000 de avioane de diferite tipuri, iar după cel de-Al Doilea Război Mondial a fost transformată în unitate de producţie de tractoare.

    În 1968, fabrica de avioane a fost redeschisă sub numele ICA Braşov şi s-a specializat în producţia de elicoptere în parteneriat cu Aerospatiale Franţa, în prezent subsidiară a Eurocopter.

    IAR este listată pe piaţa Rasdaq a BVB, iar Ministerul Economiei deţine 64,9% din acţiuni.

  • Nouă tone de carne expirată din august 2013, descoperite într-un depozit din Ghimbav, Braşov

     Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Braşov au confiscat, de la un depozit din Ghimbav, nouă tone de carne expirată, în principal picioare de porc, pentru care Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) recomandase să fie distrusă, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

    Carnea provenea de la o firmă din Polonia.

    În timpul controlului, inspectorii au mai costatat că într-o maşină de transport materiale publicitare, fără autorizaţie de transport carne, erau încărcate mai multe pungi cu carne prefabricată, care expirase în urmă cu aproximativ cinci luni, potrivit unor surse din CJPC Braşov.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Emil Boc: Banii din privatizari vor fi folositi pentru plata datoriei publice

    “Potrivit procedurilor legale, inseamna ca acei bani se
    utilizeaza pentru ceea ce insemna plata datoriei publice, prin
    excelenta. Avand mai putin bani de la bugetul de stat pentru plata
    datoriei publice, ne raman mai multe resurse pentru investitii. Cu
    alte cuvinte, orice ban care vine din privatizare indirect se duce
    in investitii”, a explicat prim-ministrul.

    Premierul Emil Boc s-a aflat marti la Ghimbav cu ocazia inaugurarii
    fabricii de componente aviatice premium a Premium Aerotec,
    subsidiara a grupului european EADS. Fabrica va produce componente
    pentru aeronavele Airbus A320, A330 si A380, livrand deja din
    decembrie pana acum 250.000 de componente. Conform directorului
    executiv al Premium Aerotec, Dieter Meiners, capacitatea de
    productie la care se va ajunge va fi de 1,3 milioane de componente
    pe an.

    Investitia in fabrica Premium Aerotec, unde sunt angajati 260 de
    oameni, a fost de 40 de milioane de euro. “Romania este tara
    europeana unde am investit cel mai mult in ultimii ani, cu exceptia
    tarilor de origine ale EADS”, a declarat Louis Gallois,
    presedintele executiv al EADS, citat de AFP, referindu-se la
    Franta, Germania, Spania si Marea Britanie.

    “Aceasta investitie este un model de succes si seriozitate pentru
    ceea ce inseamna afaceri si locuri de munca in Romania. Prezenta
    EADS in Romania este o confirmare a faptului ca Romania este o tara
    in care se poate investi, este o tara in care autoritatile locale
    si nationale isi tin cuvantul, isi onoreaza obligatiile si prin
    parteneriat putem dezvolta afaceri care duc numele Romaniei peste
    tot in lume”, a declarat premierul Boc.

    Guvernul roman a acordat pana acum un ajutor de stat “in jur de 4-5
    milioane de euro” pentru fabrica Premium Aerotec, dintr-un total
    care va ajunge la 19 milioane de euro.

    In afara de fabrica de la Ghimbav, EADS mai are in derulare doua
    afaceri in Romania: contractul de peste 800 de milioane de euro
    pentru securizarea frontierelor, necesar pentru accesul in spatiul
    Schengen, si societatea mixta Eurocopter Romania, formata de EADS
    cu IAR Ghimbav si care se ocupa de reparatii si intretinere de
    elicoptere si de distributia produselor Eurocopter in Romania.

  • Premium Aerotec investeste 45 de milioane de euro in constructia unei fabrici din Romania

    Noua fabrica din Romania va fi integrata, alaturi de cele din
    Augsburg, Bremen, Nordenham si Varel, din Germania, in grupul de
    companii Premium Aerotec. Contractul pentru terenul de 60.000 de
    metri patrati, destinat constructiei noii fabrici, a fost semnat in
    prezenta primului ministru Emil Boc si a ministrului Economie,
    Adriean Videanu.

    Unitatea de productie va intra in functiune chiar de anul acsta,
    extinderea urmand sa fie incheiata la sfarsitul lui 2011,
    investitiile alocate de Aerotec urmand sa se ridice la 45 de
    milioane de euro.

    Acest poriect va crea aproximativ 300 de noi locuri de munca la
    Brasov, numarul acestora urmand s acreasca progresiv. Comenzile
    pentru noua fabrica din Ghimbav vor veni de la subfurnizori in
    cadrul programelor existente de dezvoltare a avioanelor.

    “Am ales acest amplasament deoarece aici am gasit cele mai bune
    conditii si calificari in domeniul productiei de componente pentru
    avioane”, spune Hans Lonsinger, CEO al Aerotec.