Tag: geopolitica

  • O nouă forţă geopolitică se naşte în deşerturile arabe, ajutată de războiul lui Putin

    Când Europa se luptă cu o criză de energie şi a preţurilor ener­gi­ei care o va duce cel mai pro­babil în recesiune, statele pro­du­cătoare de petrol şi gaze din Golf se scaldă în bani şi se bucură de creşteri economice cum avea China în zilele ei bune.

    Toţi ochii sunt pe aceste ţări arabe pentru că de ele depind prezentul şi viitorul energiei în Europa, scrie revista germană Spiegel. Iar influenţa lor creşte şi în alte sectoare, ceea ce aduce în prim-plan o problemă: conducătorii statelor din Golf sunt consideraţi ca fiind au­to­ritari, regi şi şeici pentru care valorile de­mocratice şi libertăţile occidentale contează prea puţin.

    Campionatul Mondial de Fotbal este unul dintre cele mai urmărite evenimente sportive. Câştigarea concursului pentru organizarea ediţiei de anul acesta de către Qatar a fost întâmpinată încă de la început cu critici care n-au încetat nici până acum, când mai sunt câteva zile până primul fluier pentru înce­pe­rea primului meci. Există acuzaţii de corupţie, bogăţiile Qatarului înlesnind suspiciunile că acestă ţară şi-a cumpărat dreptul de or­ganizare.

    De asemenea, există acuzaţii că pre­gătirile pentru eveniment s-au făcut cu muncitori, mai ales străini, care au lucrat în con­diţii apropiate de sclava­gism. Mulţi dintre ei au mu­rit în accidente de mun­că. Merită un astfel de preţ? Stadioane noi, strălucitoare, care au cos­tat peste 6,5 miliarde de dolari sunt gata şi-i aş­teaptă pe fanii fotbalului.

    Cinci din cele opt stadioane pe care se va juca sunt deservite de un sistem de metrou fără manipulant care a costat şi el 36 de miliarde de dolari. Cam­pionatul Mondial de Fotbal din Qatar este cel mai scump din istoria competiţiei.

    Cheltuielile cu infrastructura necesară acestuia sunt estimate la 230-300 de miliarde de dolari. Spre comparaţie, Cupa Mondială din Brazilia a costat „doar“ 11,5 miliarde de dolari. Cam aceasta este puterea financiară a ţărilor din Golf.

    Fondurile suverane de investiţii alte celor şase state din regiune valorează împreună 4.000 de miliarde de dolari şi au investiţii în orice şi peste tot în lume, de la companii ger­mane precum VW, Porsche şi RWE la echipe de fotbal, de Formula 1 şi ligi de golf profe­sionist. Arabia Saudită are propriul program spaţial şi îşi construieşte un centru de cer­cetare a hidrogenului, energia viitorului.

    OMV, compania care până nu demult domina în sectorul energetic central şi est-euro­pean, are printre acţionarii principali (25% din acţi­uni) compania Mubadala Petroleum and Petro­che­micals din Abu Dhabi, o sursă de bani inepuizabilă şi fără de care nu poate lua decizii.

    Colosul de petrol şi gaze polonez de stat PKN Orlen a ce­dat către Aramco, compania naţio­nală de petrol a Arabiei Saudite, o parte din rafinăria de la Gdansk. În schimb, Aramco va acoperi până la 45% din nevoie de petrol a Orlen, care se îndepărtează astfel de com­bustibilul rusesc. Pentru statele din Golf, criza de energie europeană este o oportunitate. 3.500 de miliarde de dolari vor intra în cufe­rele lor în următorii cinci ani dacă preţurile petrolului şi gazelor naturale rămân la nive­lurile ridicate din prezent – un cadou din partea preşedintelui Rusiei Vladimir Putin, comentează Spiegel.

    Pentru că Europa nu mai este interesată să importe energie rusească, petrolul din Ara­bia Saudită şi gazele naturale din Qatar au devenit marfă preţioasă pe care o vor europenii indiferent de preţ. Astăzi pare clar că statele din Golf vor juca un rol principal în noua ordine mondială, în prezent în faza de aşezare. Qatar şi Iran au cele mai mari rezerve de gaze din lume, iar Arabia Saudită este întrecută doar de Venezuela la rezerve dovedite de petrol.

    Aceste poziţii au reprezentat în trecut instrumente puternice de influenţă la nivel global, iar după ce Rusia a invadat Ucraina, puterea a crescut. Europa pur şi simplu nu mai are alte opţiuni. Iar puterea statelor arabe nu se rezumă doar la petrol şi gaze. Sursa de energie a viitorului este hidrogenul verde, produs cu electricitate de la soare şi de la vânt. Deşerturile Peninsulei Arabe oferă condiţiile perfecte pentru construirea de parcuri solare.

    Într-un viitor poate nu prea îndepărtat Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită vor exporta mai mult hidrogen decât petrolul vândut în zilele noastre. Germania promite să fie principala destinaţie, aşa cum a fost şi principala destinaţie europeană a gazelor ruse. Schimbarea nu vine fără pericole. Boom-ul din energie se produce în vremuri tulburi din punctul de vedere geopolitic. Globalizarea încetineşte, iar lumea pare că se împarte din nou în blocuri opuse, că se polarizează: China contra Occident, autocraţii contra democraţii. Alianţele toxice par că pot deveni posibilităţi reale. Iar liderii vestici bat la porţile ţărilor arabe. După încercarea Rusiei de a cuceri Ucraina, cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele american Joe Biden au efectuat recent vizite în regiune. Pentru audienţe s-au aliniat şi preşedintele francez Emmanuel Macron şi fostul premier britanic Boris Johnson. UE intenţionează să stabilească acolo o misiune diplomatică specială. Acest lucru arată în ce parte înclină balanţa puterii. Însă, aşa cum au demonstrat vizitele ministrului german al economiei şi chiar cea a lui Biden, statele din Golf au propria agendă şi propriile interese. Când preşedintele Biden a cerut în vară Arabiei Saudite să majoreze producţia de petrol pentru a opri scumpirile, saudiţii au făcut exact opusul.

  • Asia ar fi cea mai mare perdantă dacă economia globală se va diviza – FMI

    Ţările din Asia şi din Pacific ar putea pierde peste 3% din produsul intern brut dacă comerţul va fi întrerupt în sectoarele afectate de recentele sancţiuni impuse de SUA Chinei şi dacă barierele netarifare din alte domenii vor fi ridicate la “nivelurile din epoca Războiului Rece”, a afirmat instituţia într-un studiu.

    Aceasta este de două ori mai mare decât valoarea pierderilor anuale preconizate la nivel mondial.

    Sectoarele din ţările asiatice ar putea suferi pierderi medii de locuri de muncă de până la 7%, a adăugat FMI.

    “Asia riscă să piardă foarte mult, deoarece este un actor-cheie în lanţurile de aprovizionare globale şi, într-o lume fragmentată, riscă să piardă mai mult decât oricine altcineva”, a declarat Krishna Srinivasan, directorul Departamentului Asia şi Pacific din cadrul FMI, .

    Semnele de fragmentare globală au apărut în timpul războiului comercial dintre SUA şi China în 2018. Dar, de atunci, au apărut şi semne mai îngrijorătoare, precum războiul dintre Rusia şi Ucraina. Sancţiunile impuse Rusiei au adăugat şi mai multă incertitudine în jurul relaţiilor comerciale, a precizat FMI.

    Incertitudinea politică în jurul comerţului, nu doar restricţiile în sine, ar putea împiedica activitatea economică, deoarece firmele îşi opresc angajările şi investiţiile, iar firmele noi amână intrările pe pieţe, a spus FMI.

    De exemplu, FMI a constatat că tensiunile comerciale dintre SUA şi China din 2018 au redus investiţiile cu aproximativ 3,5% după doi ani.

    Organismul internaţional îndeamnă ţările să elimine restricţiile comerciale dăunătoare şi să reducă incertitudinea printr-o comunicare mai clară a obiectivelor politice.

  • Trăim într-o ţară pe care a construit-o mediul de business

    În 30 de ani, economia României a crescut de 10 ori, este membru de încredere al Uniunii Europene şi NATO, însă 4 milioane de români au plecat şi încă pleacă din cauza nivelul de trai şi al serviciilor publice insuficiente. Mediul de afaceri din România este cel care a construit România de astăzi în care, chiar dacă există încă spaţiu de îmbunătăţire, au fost înregistrate progrese semnificative, a fost una dintre concluziile evenimentului aniversar al Deloitte România, realizat cu sprijinul ZF.

  • Lansarea candidaturii lui Victor Ponta: Mândru că sunt mândru

    Motivele populare româneşti din stilistica materialelor electorale şi sloganul “mândri că suntem români” nu sunt însă doar pandantul proiectării “regimului băsist” drept “regimul care i-a umilit pe români”, ci fac apel la un ansamblu de percepţii dinainte de 1989 despre un rol geopolitic important al României, percepţii rămase necultivate cam de la chemarea din 2002 a preşedintelui Bush, între timp devenită desuetă, ca România să devină o punte între NATO şi Rusia.

    Aşa se explică punctele din “proiectul de ţară” asumat de Victor Ponta ca program electoral, unul mai ambiţios decât celălalt. Dacă Tăriceanu, înainte de criză, vedea România între primele 7-8 puteri economice ale Europei, Ponta propune acum ca România să ajungă între primele 15 ţări UE după criteriul competitivităţii economice şi între primele 40 la nivel global, urmând să se poziţioneze ca “economia de top a Europei Centrale şi de Est” (cu o creştere economică de peste 3% anual), hub tehnologic în Europa Centrală şi de Est, centru industrial est-european (dacă menţine o creştere industrială anuală de 9-10%), grânar al Europei, lider regional în energie şi furnizor de energie pentru vecinii săi, în special R. Moldova (în condiţiile în care România ar urma să ajungă până în 2019 a doua ţară independentă energetic din UE, după Danemarca) şi membră a zonei euro începând din 2019.

    Pentru politica externă, obiectivul este “consolidarea parteneriatelor strategice euroatlantice, în special a celui cu SUA”, însoţit de consolidarea relaţiilor cu statele influente la nivel regional (Polonia şi Turcia) şi de stimularea integrării europene a R. Moldova.

  • Lansarea candidaturii lui Victor Ponta: Mândru că sunt mândru

    Motivele populare româneşti din stilistica materialelor electorale şi sloganul “mândri că suntem români” nu sunt însă doar pandantul proiectării “regimului băsist” drept “regimul care i-a umilit pe români”, ci fac apel la un ansamblu de percepţii dinainte de 1989 despre un rol geopolitic important al României, percepţii rămase necultivate cam de la chemarea din 2002 a preşedintelui Bush, între timp devenită desuetă, ca România să devină o punte între NATO şi Rusia.

    Aşa se explică punctele din “proiectul de ţară” asumat de Victor Ponta ca program electoral, unul mai ambiţios decât celălalt. Dacă Tăriceanu, înainte de criză, vedea România între primele 7-8 puteri economice ale Europei, Ponta propune acum ca România să ajungă între primele 15 ţări UE după criteriul competitivităţii economice şi între primele 40 la nivel global, urmând să se poziţioneze ca “economia de top a Europei Centrale şi de Est” (cu o creştere economică de peste 3% anual), hub tehnologic în Europa Centrală şi de Est, centru industrial est-european (dacă menţine o creştere industrială anuală de 9-10%), grânar al Europei, lider regional în energie şi furnizor de energie pentru vecinii săi, în special R. Moldova (în condiţiile în care România ar urma să ajungă până în 2019 a doua ţară independentă energetic din UE, după Danemarca) şi membră a zonei euro începând din 2019.

    Pentru politica externă, obiectivul este “consolidarea parteneriatelor strategice euroatlantice, în special a celui cu SUA”, însoţit de consolidarea relaţiilor cu statele influente la nivel regional (Polonia şi Turcia) şi de stimularea integrării europene a R. Moldova.

  • Putin: URSS era “marea Rusie”. Dispariţia Uniunii este cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului trecut

    Exprimându-se în cadrul unei întâlniri la Kremlin cu veterani şi pensionari, Putin şi-a împărtăşit sentimentele trăite în momentul prăbuşirii, în urmă cu 20 de ani, a regimului comunist. “M-am dus să îmi repar o roată, când persoanele de acolo m-au întrebat: eşti pentru URSS sau pentru Rusia?”, a povestit Putin. Rusia, ca şi alte republici ale Uniunii Sovietice, contesta atunci puterea supremă a lui Gorbaciov. “Le-am spus: dar este vreo diferenţă? Se numeşte altfel, dar este tot Rusia, marea Rusie”, a declarat Putin. “Li s-au spus atâtea minciuni că oamenii nu mai înţelegeau ce se întâmplă (…), li s-a promis că mâine vor trăi ca la Paris sau Londra”, a adăugat Putin, care a calificat la un moment dat dispariţia URSS ca “cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului trecut”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: România îşi bazează securitatea şi pe relaţia bilaterală cu SUA

    “Mă bucur că veţi participa la evenimentul (AP NATO – n.r.) care începe luni şi sunt bucuros că aveţi la dispoziţie un weekend ca să vedeţi, poate, câte ceva în România, pentru că de multe ori oamenii nu cunosc cu adevărat România, dar multe aprecieri greşite sunt transferate dinspre media. Nu este cazul în SUA, avem această problemă în Europa şi suntem bucuroşi de fiecare dată când politicienii europeni vizitează România”, a spus Traian Băsescu la începutul întrevederii. El a mai spus că România este una dintre ţările care îşi bazează securitatea nu numai pe realitatea dată de faptul că este membru NATO, “dar şi pe relaţia bilaterală cu SUA”. “Tocmai ce am semnat la Washington acordul bilateral privind scutul antirachetă. Ne bucurăm că Spania a anunţat ieri că alte elemente ale sistemului vor fi plasate în Spania. Lucrurile merg înainte. Oricum, ceea ce aşteptăm de la acest eveniment este să prefigurăm puţin concluziile care vor fi la summit-ul de la Chicago şi să vedem dacă principalele obiective ale viitorului summit NATO vor fi în concordanţă cu aşteptările noastre”, a menţionat şeful statului român.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Superputerea frugala

    Da, America a trecut de la a fi invingatorul suprem al celui
    de-al Doilea Razboi Mondial la a fi una dintre cele doua
    superputeri ale razboiului rece, apoi de la natiunea indispensabila
    de dupa castigarea razboiului rece la “superputerea frugala” de
    azi. Obisnuiti-va cu asta, caci asa ne va fi noua porecla.
    Pacifistii americani nu mai trebuie sa se teama de razboaie
    aleatorii. Nu mai facem asa ceva. Nu ne mai permitem azi nici sa
    invadam Grenada, mica insula din Marea Caraibelor.

    Inca de la inceputul Marii Recesiuni din 2008, a devenit clar ca
    in America se schimba tipologia liderilor, fie ei politici sau
    corporatisti. In timpul celei mai mari parti a epocii postbelice, a
    fi lider insemna sa oferi oamenilor lucruri. Azi si pentru cel
    putin urmatorul deceniu, a fi lider in America va insemna, in
    contrapartida, sa iei lucruri de la oameni.

    Si nu exista nicio situatie in care liderii americani, pe masura
    ce trebuie sa ia tot mai multe lucruri de la propriii votanti, sa
    nu se gandeasca sa puna deoparte niste bani de la bugetele pentru
    politica externa si pentru razboaiele externe.Politica externa si
    de aparare este un indicator lasat la urma. Multe altele sunt
    taiate mai intai. Dar aceste taieri vin, caci deja se aud
    avertismentele secretarului Apararii, Robert Gates. Iar o America
    superputere frugala va avea efecte in cascada pe tot globul.

    “Superputerea frugala: leadershipul global al Americii intr-o
    era stramtorata financiar” este titlul unei foarte oportune noi
    carti a mentorului si prietenului meu Michael Mandelbaum, expert in
    politica externa la Universitatea Johns Hopkins. “In 2008, toate
    formele de asistenta sociala si de sanatate oferite de guvern au
    constituit cam 4% din PIB”, arata el. In actualul ritm si cu
    generatia exploziei demografice de dupa razboi care va incepe in
    curand sa apeleze la aceste forme de asistenta, pana in 2050 “ele
    vor constitui 18% din tot ce produce SUA”. Asta, pe langa costurile
    de a ne scoate singuri din aceasta recesiune, “va transforma
    fundamental viata publica din Statele Unite si prin urmare si
    politica externa a tarii”. In ultimele sapte decenii, atat in
    materie de politica externa, cat si in cea interna, cuvantul nostru
    de ordine a fost “mai mult”, sustine Mandelbaum. “Sintagma
    definitorie a politicii externe in al doilea deceniu al secolului
    21 si mai incolo va fi insa ‘mai putin’.”

    Cand singura superputere a lumii e impovarata cu o datorie atat
    de mare – atat fata de sine, cat si fata de alte state – toata
    lumea e afectata. Cum? E greu de prezis. Dar stiu ca trasatura cea
    mai importanta si nemaiintalnita a politicii externe americane a
    fost in ultimul secol ritmul in care diplomatii si fortele navale,
    aeriene si terestre americane au oferit bunuri publice – de la mari
    libere la comert liber si de la izolare la antiterorism – de care
    au beneficiat multi altii in afara de noi. Puterea Americii a fost
    elementul esential in mentinerea stabilitatii globale si asigurarea
    unei guvernante planetare in ultimii 70 de ani. Un astfel de rol nu
    dispare, dar se va micsora cu siguranta.

    Marile puteri s-au mai restrans si in trecut: Marea Britanie,
    spre exemplu. Dar, dupa cum observa si Mandelbaum, “cand Marea
    Britanie nu a mai putut sa ofere guvernanta globala, au aparut
    Statele Unite ca sa o inlocuiasca. Acum, nicio tara nu e in stare
    sa inlocuiasca Statele Unite, asa ca pierderea de pace si
    prosperitate internationala risca sa fie mai mare odata cu
    retragerea Americii decat a fost la retragerea Marii Britanii”. La
    urma urmei, Europa este bogata, dar cam bleaga. China este bogata
    ca natiune, dar inca saraca masurata per capita si prin urmare
    ramane puternic orientata spre interior si regional. Rusia,
    imbatata de petrol, poate cauza probleme, dar nu poate proiecta
    putere.

    “Prin urmare, lumea va fi un loc mai dezordonat si mai
    periculos”, estimeaza Mandelbaum.

    Cum poate fi intoarsa aceasta evolutie? Mandelbaum evoca trei
    lucruri: In primul rand, trebuie sa revenim pe un drum sustenabil
    catre crestere economica si reindustrializare, indiferent de
    sacrificiile, munca grea si consensul politic pe care aceasta il va
    presupune. In al doilea rand, trebuie sa ne stabilim prioritatile.
    Ne-am bucurat de un secol in care am avut, in materie de politica
    externa, atat ceea ce este vital, cat si ceea ce este dezirabil.
    Spre exemplu, eu presupun ca putem avea succes in Afganistan cu o
    cantitate infinita de oameni si de bani. Dar este acest succes
    vital? Sunt sigur ca e de dorit, dar e vital? In al treilea rand,
    trebuie sa ne amelioram situatia bugetara si s-o slabim pe cea a
    inamicilor nostri, iar cel mai bun mod in care putem face asta din
    mers este cu ajutorul unei taxe pe carburanti mult mai mare.

    America este pe cale sa invete o lectie foarte dura: iti poti
    asigura prosperitatea cu bani imprumutati pe termen scurt, dar nu
    si puterea geopolitica pe termen lung. Pentru asta iti trebuie un
    motor economic real si in crestere. Si pentru noi s-a cam terminat
    termenul scurt. A fost o vreme cand analiza serioasa a politicii
    externe americane nu presupunea analiza serioasa a politicii
    economice. Nu mai e asa.

    O America amanetata nu va mai avea ulii razboinici sau cel putin
    nu unii pe care sa-i ia cineva in serios.

  • Harta geostrategica a gazului

     

    De cand a inceput criza gazelor, lui Valeriu Binig i se pare ca s-a intors in timp. Mai precis, in anii ‘70, cand autoritatile romane oscilau intre a construi sistemul energetic pe baza de curent electric sau pe baza de gaz. Existenta din belsug a surselor de gaz a determinat regimul comunist sa aleaga aceasta varianta: in fond, necesita mai putine investitii si era mai ieftin, iar schimbari in viitor care sa modifice aceste criterii nu se intrevedeau. Asa a ajuns apartamentul romanesc unul dintre cele mai complexe apartamente europene din punctul de vedere al intrarilor de resurse de energie: o intrare de gaz pentru bucatarie, una de agent termic, una de apa calda si alta de energie electrica. La polul opus, se afla Franta, unde totul este conectat la centrale pe energie electrica, in lipsa gazului. Lui Binig, director al departamentului de Financial Advisory din cadrul casei de consultanta Deloitte Romania, i se pare acum ca sistemul energetic romanesc este destul de complicat si nu crede in curajul vreunei guvernari de a face o schimbare radicala.
     
    Prin schimbare radicala, Valeriu Binig se refera la apropierea strategica de conceptul “apartamentului francez” si la reducerea dependentei de gazul din Rusia prin inlocuirea in cat mai mare masura a gazului cu energia electrica sau prin renuntarea la gaz in cazul unor industrii unde ar fi posibil.
     
    De aceste scenarii se leaga, intr-o mai mica sau mai mare masura, folosirea termenului de “alternative la gazul rusesc” despre care s-a tot vorbit si in acest ianuarie, cand gazul de la Gazprom nu a mai ajuns in Romania, asa cum nu a ajuns in nicio alta tara europeana. Spre deosebire de tarile vest-europene, care au alternativa gazului via Norvegia, tarile est-europene s-au descurcat cum au putut, Romania fiind unul dintre cazurile fericite.
     
    Intr-un studiu publicat la sfarsitul anului 2008, presedintele Societatii Inginerilor din Domeniul Gazelor Naturale Sibiu, Dumitru Chisalita, spunea ca Romania este norocoasa in astfel de momente atat pentru ca are resurse, dar si pentru ca cererea de gaz a scazut semnificativ in ultimii 20 de ani. (La nivelul anului ‘89, in Romania se consumau 140 de milioane metri cubi pe zi, fata de 60 de milioane metri cubi, cat se consuma astazi). “Consumul a scazut prin scaderea industriei, iar gazul existent din productia interna sau cel din import a fost mai mult decat suficient in anii ‘90 si chiar la inceputul anilor 2000, cand absenta industriei permitea asta. Acum insa, chiar daca suntem la acelasi nivel de consum cu anul 1951, este din ce in ce mai greu sa gestionam resursele”, arata studiul facut de Dumitru Chisalita.
     
    In zilele normale de iarna, gazul rusesc care ajunge in Romania poate reprezenta pana la 40% din consumul zilnic (aproximativ 20 de milioane de metri cubi), dupa cum arata datele Societatii Inginerilor din Domeniul Gazelor Naturale Sibiu. Saptamanile trecute, intrarile zilnice s-au redus pana la 4 milioane de metri cubi pe zi, apoi la 2 milioane, pana au ajuns la zero. Primele solutii au fost deschiderea stocurilor Romgaz si inlocuirea – acolo unde a fost posibil – a gazului cu pacura sau carbune. Astfel, 13 regii de termoficare din tara au trecut pe pacura, al carei pret a crescut saptamana trecuta pana la peste 300 de dolari pe tona (cu aproape 50%).
     
    La sfarsitul saptamanii trecute, pretul pe bursa de marfuri al pacurii a scazut intr-o singura zi cu 20% (vinerea trecuta ajunsese la 240 de dolari pe bursa de la Londra). Cu toate acestea, mai multe case de comert au sesizat oportunitatea si au lansat oferte de vanzare pentru pacura sau carbune. Una dintre cele mai mari oferte a fost cea a casei elvetiene de comert Vitol, care a lansat catre Romania doua vapoare de pacura, unul de 50.000 de tone, iar altul de 30.000 de tone, dar si doua vapoare de huila care ar putea ajunge in Romania la sfarsitul lunii ianuarie sau mijlocul lunii februarie.

    Vanzarile de pe bursa de marfuri au ajuns in minoritate insa saptamanile trecute, dupa ce Guvernul a dat mana libera companiilor pentru vanzarea prin negociere directa de pacura sau alti combustibili pentru incalzire (in mod normal, contractele de achizitie dintre companiile de stat si companiile furnizoare private trebuie incheiate pe bursa). In acest context, autoritatile au anuntat ca am putea rezista fara gazul rusesc timp de 60 de zile.

     
    In conditiile in care constructia sistemului energetic romanesc permite sa rezistam fara importuri maximum doua luni, intrebarea ce s-a nascut in mintea oricarei persoane care stie ca Romania are totusi si resurse de gaze si care mai stie ca sunt tari civilizate care traiesc fara gaz este cum ar arata Romania fara aceasta discutie suparata cu Estul de la fiecare inceput de an?

     

  • Sa fie mai multi poli

    Populatia globului doreste o lume multipolara, in care puterea SUA sa se diminueze in paralel cu cresterea rolului Uniunii Europene pe scena internationala, arata cel mai mare sondaj de opinie realizat vreodata, efectuat de Gallup International la comanda Consiliului European pentru Relatii Externe.
    Potrivit sondajului, 35 la suta din cele 57.000 de persoane intervievate in 52 de tari doresc cresterea influentei Uniunii Europene. Editia din 2007 a „Vocii Poporului“ noteaza ca cetatenii lumii nu sunt de acord cu extinderea influentei Statelor Unite si a Iranului: 39 la suta dintre respondenti doresc contracararea puterii Iranului, iar 37 la suta a Statelor Unite.
    Nici Rusia si China nu scapa de parerile negative, in conditiile in care 29, respectiv 32 la suta dintre cei chestionati cred ca ar fi bine ca puterile acestora sa fie limitate. Sondajul a fost realizat in 52 de tari din Europa, Asia, Africa, America, unde au fost intervievate aproximativ 57.000 de persoane. Marja de eroare este de plus/minus 3 la suta.