Tag: geografie

  • În jurul lumii

    Remus Gall şi sora lui, Simona Gall, îşi doreau de mulţi ani un glob pământesc uriaş, care să şi arate interesant, nu doar de departe, ci şi de aproape. Au pus bazele Biodome Systems, o firmă care proiectează domuri geodezice – clădiri în formă de minge, eficiente energetic –, dar nu s-au limitat doar la această divizie de business, aşa că, tot sub formă de sferă, au început să proiecteze şi globuri pământeşti.
    „Singurele globuri de pe piaţă care erau atât de mari cum ne doream erau pictate cu acuarele în culori tocite şi mai aveau şi preţuri de zeci de mii de euro. Aşa că, în 2018, ne-am decis să ne facem şi noi un glob exact cum ne-am dorit întotdeauna, ca cele din romanele de Jules Verne”, povesteşte Remus Gall.
    S-au pus pe treabă, dar, după luni întregi de încercări, nu au ieşit mai mult de câteva prototipuri eşuate. Au luat-o de la capăt de mai multe ori, iar asta a presupus eforturi financiare şi sacrificii. Dar curând au apărut şi progresele.
    Modelul poartă numele The Blue Planet şi a cumulat peste şase luni de trudă. Are peste 2.500 de etichete şi detalii în relief de o mare acurateţe, rezultatul folosirii imaginilor fotografice exacte din satelit. Investiţia până acum a ajuns la 100.000 de euro, atât în prototipuri, cât şi în brevete pentru tehnica nouă de a face globuri pământeşti, cu pigmenţi similari cu cei folosiţi în realizarea vitraliilor din catedralele medievale.
    „În luna noiembrie am finalizat ultimul prototip. Acum aşteptăm clienţi care să vrea aceste globuri. Noi le putem oferi atât globuri personalizate din punctul de vedere al culorilor, cât şi hărţi unice şi chiar masa pe care globul poate fi aşezat, care poate să fie de diferite forme şi mărimi.”
    Un astfel de glob costă 5.000 de euro şi şi-ar putea găsi locul fie într-o casă ori un birou care vrea să fie înnobilat cu un astfel de obiect care te poartă în jurul lumii într-o secundă, fie în muzee sau şcoli, ca recuzită pentru micii exploratori.
    „Fabricăm globurile 100% în România, la Carei. Este un proces foarte migălos, manual, care durează până la trei luni pentru un singur glob cu diametrul de 80 de centimetri”, explică Remus Gall.
    Dincolo de prototipul deja realizat, cei doi fraţi vor să dezvolte noi modele de globuri în 2020, cu hărţi istorice şi mai multe detalii. Unul dintre modele urmează să ilustreze planeta Pământ în anul 2100, după ce nivelul oceanelor se va ridica.
    „Până atunci, putem face la comandă orice tip de glob în variaţii de culori, în funcţie de preferinţele clientului.”


    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero. În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.


    MuskOx – producţie de tricouri pentru activitate fizică (Braşov)
    Fondator: Claudiu Neamţu
    Investiţie iniţială: 65.000 de euro
    Prezenţă: online (pe site-ul propriu şi pe eMag)


    Arete – producţie de şosete pentru bărbaţi (Prahova)
    Fondatori: Cosmin Neagu şi Mihai Dinu
    Investiţie iniţială: 15.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 10.000 de euro
    Prezenţă: showroomuri din Bucureşti şi Cluj-Napoca


    7bucate – abonamente la cutii cu alimente tradiţionale (Bucureşti)
    Fondator: Cosmin Daneş
    Investiţie iniţială: 5.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru primul semestru din 2020: 15.000 de euro
    Prezenţă: online, cu livrare în Bucureşti


    Şugubăţ – afacere cu cheesecake pe băţ (Bucureşti)
    Fondator: Alexandru-Adrian Manole
    Investiţie iniţială: 60.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 15.000 de euro/lună
    Prezenţă: la festivaluri în ţară şi în Bucureşti, pe strada Ion Câmpineanu


    Friddi – gelaterie artizanală (Bucureşti)
    Fondatori: Ciprian Sălceanu, Alexandru Becuţ, Simona Retevoescu
    Investiţie iniţială: 200.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2020: peste 500.000 de euro
    Prezenţă: Piaţa Romană din Bucureşti

  • Prima noapte la închisoare. Avocatul lui Mazăre: S-a apucat de citit istorie, geografie. I-au mai intrat doi colegi în cameră

    „Este OK, nu a reacţionat în niciun fel, se aştepta (să fie arestat, n.r.). (Starea lui, n.r.) e foarte bună. Este sănătos. Rămâne în carantină 21 de zile. Nu am stat să discutăm de regrete. Am fost să discutăm juridic ce urmează. Astăzi (marţi, n.r.) o să îl ducă la instanţă şi cam atât. S-a odihnit, a dormit, citeşte. Citeşte ce cărţi prinde. Citeşte foarte mult, istorie, geografie, politic. S-a apucat de citit. Nu s-a plâns de absolut nimic. A fost aseară singur în cameră. Astăzi (marţi, n.r.) i-au mai intrat doi colegi şi este OK”, a declarat avocatul lui Radu Mazăre, Lizeta Haralambie.

    Apărătorul a mai subliniat că fostul primar al Constanţei i-a dictat un comunicat care va fi transmis presei după ce va fi redactat.

    Radu Mazăre aşteaptă să fie dus de la Penitenciarul Rahova la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţa să confirme mandatul de arestare preventivă dispus în dosarul Polaris. În acest dosar, Mazăre a fost condamnat în primă instanţă la 9 ani şi 10 luni de închisoare.

    Fostul primar a fost plasat, în acest dosar, sub control judiciar, însă acesta a încălcat condiţiile şi a plecat în Madagascar, fiind emis mandat de arestare pe numele său. Potrivit procedurii, inculpatul trebuie prezentat în faţa instanţei pentru confirmarea mandatului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Întrebare din Geografia de clasa a IV-a, la care cei mai mulţi români nu ştiu răspunsul: Unde este centrul ţării?

    Cei mai mulţi români ştiu precis care sunt extremele ţării noastre: în nord – Hodoriştea, în est – Sulina, în sud – Zimnicea, iar în vest – Beba Veche. Dar centrul ţării unde se află?

    Se pare că „buricul” României îl reprezintă un sat din judeţul Sibiu, Dealul Frumos. Nu s-au înregistrat măsurători oficiale, însă localnicii şti că sunt în centrul  ţării de la bunicii şi străbunicii lor, o legendă care a rezistat timpului şi pe care ei, la rândul lor, o predau copiilor din localitate.

    Potrivit wikipedia, Dealu Frumos, mai demult Şulumberg, Şulemberg, (în dialectul săsesc Schinebärch, Šinebarχ, în germană Schönberg, în trad. “Dealu Frumos”, în maghiară Lesses, Leses ) este un sat în judeţul Sibiu, Transilvania. Aparţine de comuna Merghindeal şi se situează la 89 de kilometri faţă de reşedinţa de judeţ.

    Puţini ştiu însă că acest loc ferit de agitaţia modernă este cunoscut drept centrul ţării. Dacă te afli pe drumul dinspre Agnita înspre Sibiu, o tăblie montată chiar la intrarea în Dealul Frumos te anunţă că ai intrat în epicentrul României. O găselniţă turistică inteligentă care te face, ca turist, să te optreşti şi să cercetezi locurile.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Directorul Editurii Pedagogice: Autorii manualului de Geografie vor fi acţionaţi în judecată

    “Niciun manual din toate cele editate de Editura Didactică şi Pedagogică, în acest an, nu s-a editat ilegal. Au existat multe acuzaţii din acest punct de vedere. (…) Identitatea evaluatorilor rămâne una ascunsă. Aş dori să-i rog frumos să nu mai îndrăznească vreodată să se înscrie ca evaluatori la o competiţie. (…) Când vezi că patru evaluatori şi un profesor universitar laudă o carte în asemenea hal, iar cartea are atâtea greşeli, din punctul meu de vedere este impardonabil. Este culpa autorilor care pe lângă că au scris manuscrisul cu atâtea greşeli, au mai declarat public că acele greşeli au fost făcute în timpul tehnoredactării de către editură”, a declarat Maria Mihaela Nistor, directorul Editurii Didactice şi Pedagogice, în cadrul unei conferinţe de presă organizată, luni, la Ministerul Educaţiei Naţionale.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Greşeli în manualul de Geografie pentru clasa a VI-a. Asociaţia Părinţilor: Este inadmisibil

    Noul manual de Geografie pentru elevii din clasa a VI-a, aprobat în iunie 2018 de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Editura Ministerului Educaţiei Naţionale, conţine mai multe greşeli.

    De exemplu, pe una dintre hărţile de la pagina 50, Turnu Măgurele este poziţionat în locul Drobetei-Turnu Severin, iar în loc de Marea Roşie este scris Marea Moartă. De asemenea, Insula Ascension este greşit scrisă “Asuncion”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată Jocurile Olimpice 2018 de Iarnă din spaţiu | FOTO, VIDEO

    Agenţia Europeană Spaţială a situat satelitul său Sentinel-2  deasupra oraşului-gazdă al Jocurilor Olimpice de Iarnă 2018, PyeongChang, în data de 30 ianuarie, oferind imagini care care îţi taie respiraţia ale munţilor pe care vor avea loc majoritatea evenimentelor în aer liber.

    În Nord-Vest se află oraşul Gangneung, unde multe evenimente în spaţii închise vor avea loc. Satelitul Airbus Pleiades arată locaţiile unde se vor desfăşura competiţii precum hockey, curling şi patinaj artistic.

    Jocurile Olimpice de Iarnă 2018 de la PyeongChang au început oficial vineri şi durează 16 zile.

     

  • Cum arată Jocurile Olimpice 2018 de Iarnă din spaţiu | FOTO, VIDEO

    Agenţia Europeană Spaţială a situat satelitul său Sentinel-2  deasupra oraşului-gazdă al Jocurilor Olimpice de Iarnă 2018, PyeongChang, în data de 30 ianuarie, oferind imagini care care îţi taie respiraţia ale munţilor pe care vor avea loc majoritatea evenimentelor în aer liber.

    În Nord-Vest se află oraşul Gangneung, unde multe evenimente în spaţii închise vor avea loc. Satelitul Airbus Pleiades arată locaţiile unde se vor desfăşura competiţii precum hockey, curling şi patinaj artistic.

    Jocurile Olimpice de Iarnă 2018 de la PyeongChang au început oficial vineri şi durează 16 zile.

     

  • Primele fotografii cu SUV-ul care ar putea fi o adevărată lovitură pe piaţa auto

    Când am crescut, am început să ştim mai multe. Exige, Elise, Evora erau nişte modele deja cunoscute celor care lucrau mai ales în presă. Dar a fost mereu o maşină pe care am perceput-o ca ultraexclusivistă, cu preţuri foarte mari şi serii limitate de producţie. Adevărul cam ăsta era până am zărit prin Bucureşti un Lotus (nu mai ştim ce model) care arăta ca o jucărie plasticoasă.

    Acum, englezii vor să revină pe valul pe care erau în anii 90 şi asta nu se poate întâmpla decât cu un plan comercial. Un plan comercial egal maşină comercială. Iar dacă Porsche, Maserati, Bentley sau Lamborghini au trecut la SUV, e un pas vital şi pentru Lotus.

    Vezi imaginile pe www.promotor.ro

  • Disciplina care ar putea DISPĂREA din programa şcolară, deşi se dă şi la BACALAUREAT

    Societatea de Geografie din România a promovat un memoriu privind susţinerea Geografiei în planul-cadru pentru învăţământul liceal. Mii de profesori susţin demersul.

    Deşi nu a apărut încă, proiectul noii programe şcolare pentru clasele de liceu, se pare că va aduce o serie de modificări importante în ceea ce priveşte disciplinele studiate de liceeni.

    Una dintre schimbările propuse în noul plan-cadru ar urmă să transforme Geografia în Cenuşăreasa disciplinelor. Practic, se vor reduce la sânge numărul de ore pentru această materie.

    Astfel, potrivit unor informaţii neoficiale, Geografia ar urma să fie eliminată total din orarul liceenilor de la colegiile tehnice, filiera tehnologică, iar la filiera teoretică, la clasele de real, aceasta ar urma să figureze doar în clasele a IX-a şi a X-a, scrie portalinvatamant.ro.

    În acest context, profesorii din ţară s-au mobilizat şi au făcut demersuri către Ministerul Educaţiei pentru păstrarea disciplinei Geografie în nucleul disciplinelor de liceu.  

  • Disciplina care ar putea DISPĂREA din programa şcolară, deşi se dă şi la BACALAUREAT

    Societatea de Geografie din România a promovat un memoriu privind susţinerea Geografiei în planul-cadru pentru învăţământul liceal. Mii de profesori susţin demersul.

    Deşi nu a apărut încă, proiectul noii programe şcolare pentru clasele de liceu, se pare că va aduce o serie de modificări importante în ceea ce priveşte disciplinele studiate de liceeni.

    Una dintre schimbările propuse în noul plan-cadru ar urmă să transforme Geografia în Cenuşăreasa disciplinelor. Practic, se vor reduce la sânge numărul de ore pentru această materie.

    Astfel, potrivit unor informaţii neoficiale, Geografia ar urma să fie eliminată total din orarul liceenilor de la colegiile tehnice, filiera tehnologică, iar la filiera teoretică, la clasele de real, aceasta ar urma să figureze doar în clasele a IX-a şi a X-a, scrie portalinvatamant.ro.

    În acest context, profesorii din ţară s-au mobilizat şi au făcut demersuri către Ministerul Educaţiei pentru păstrarea disciplinei Geografie în nucleul disciplinelor de liceu.