BusinessMagazin

Tag: General Electric

  • Declinul unui gigant: General Electric a pierdut 500 de miliarde de dolari din capitalizarea de piaţă în ultimii 20 de ani, de peste două ori PIB-ul României de astăzi

    În data de 28 august 2000, cel mai „fierbinte” produs al Apple era un computer colorat, Donald Trump era un mogul imobiliar în New York, iar General Electric valora circa 600 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.

    Apple şi Trump au trecut fiecare la pasul următor, însă General Electric este la un pas de un prag pe care nicio companie nu îşi doreşte să îl atingă: pierderea a jumătate de trilion de dolari din capitalizarea de piaţă în ultimii 18 ani.

    Luni, compania a anunţat că îl va înlocui pe CEO-ul John Flannery, care nu a reuşit să încetinească prăbuşirea companiei în mai mult de un an de când a preluat conducerea.

    Simbolul american valorează acum puţin peste 100 de miliarde de dolari, acţiunile închizând şedinţa de marţi la 12,32 dolari, iar investitorii dau semnale că nu se aşteaptă ca situaţia să se îmbunătăţească.

    Colapsul – de 81% faţă de maximul istoric – este cu atât mai evident pus în balanţă cu anunţurile recente conform cărora Apple a ajuns la valoarea de 1 trilion de dolari, urmată de Amazon la scurt timp.

    Prima lovitură puternică pentru GE a fost imediat după atacurile din 11 septembrie, când businessul de motoare şi cel de asigurări au primit câte un şoc. Cu toate acestea, cea mai are parte din declin a fost înregistrată în ultimii ani.

    Acţiunile au scăzut cu 45% în 2017 pe fondul unor vânzări foarte slabe şi a lipsei de cash, pentru ca în 2018 acţiunile să scadă până astăzi cu încă 35% de la începutul anului.

    Din cauza acestui declin, compania a fost eliminată din indicele industrial Dow Jones în luna iunie, ceea ce a generat noi scăderi.

    Ce înseamnă 500 de miliarde de dolari: De peste două ori PIB-ul României, valoarea actuală a Facebook, sau câte o cafea cu lapte de la Starbucs în fiecare dimineaţă pentru următorii 464 de milioane de ani.

     

  • 14 corporaţii care domină industria auto globală

  • Cum a ajuns ca un colos al ingineriei, care la un moment dat era cea mai valoroasă companie din lume, să valoreze mai puţin decât Netflix

    General Electric, la un moment dat cea mai mare companie din lume în funcţie de capitalizarea de piaţă, este acum mai mică decât Netflix. Imperiul General Electric a ajuns la o valoare de piaţă de 113 miliarde de dolari (26 martie), pe când Netflix a crescut la 130 de miliarde de dolari.

    Citiţi mai jos cum s-a destrămat imperiul General Electric (articol din noiembrie 2017)

    Compania care a pierdut peste 400 de miliarde de dolari

     

  • Capitalistul săptămânii – William Edward Boeing

    Tatăl său, Wilhelm Böing, originar din Germania, s-a îmbogăţit prin exploatarea minieră. El deţinea numeroase terenuri şi avea şi o afacere secundară de comercializare de cherestea. Boeing şi-a anglicizat numele în William Boeing după ce s-a întors de la studiile în Elveţia pentru a se înscrie la Universitatea Yale. Trei ani mai târziu, a părăsit universitatea pentru a intra în afaceri. A cumpărat păduri şi a intrat şi el în afacerea cu cherestea.

    În timp ce era preşedinte la Greenwood Timber Company, Boeing a călătorit la Seattle, unde, în cadrul unei expoziţii, a văzut prima „maşinărie“ zburătoare pilotată de om. A fost fascinat de aceasta, iar în scurt timp şi-a cumpărat un avion de la compania Glenn L. Martin şi a luat lecţii de zbor de la Martin însuşi. Boeing a lovit însă aeronava şi, când i s-a spus că vor trece mai multe luni până când piesele pentru repararea acesteia vor fi disponibile, i-a spus prietenului său George Conrad Westervelt: „Am putea construi un avion mai bun noi înşine şi am putea să-l construim mai rapid“.

    William Boeing a decis astfel să intre în industria aviaţiei. A cumpărat un atelier vechi de bărci din apropiere de Seattle, unde şi-a construit fabrica. A fondat afacerea în 1916 alături de un prieten, denumind-o Pacific Aero Products. Odată cu intrarea Americii în primul război mondial, în aprilie 1917, Boeing a schimbat numele companiei în Boeing Airplane Company. Compania a livrat Marinei Americane 50 de aeronave. La sfârşitul războiului, William Boeing a început să se concentreze pe aeronavele comerciale şi a construit o operaţiune de servicii poştale de succes, iar ulterior una de zboruri de pasageri ce a evoluat în United Airlines.

    În 1934, guvernul Statelor Unite l-a acuzat pe Boeing de practici monpoliste. În acelaşi an, Poşta Aeriană a obligat companiile aviatice să îşi separe operaţiunile de zbor de cele de dezvoltare şi producţie. Compania lui William Boeing a fost împărţită în trei companii diferite. Ulterior, , William Boeing şi-a vândut acţiunile şi a părăsit compania. După ce s-a retras din industria aviaţiei, şi-a petrecut restul vieţii pentru a dezvolta proprietăţi şi a creşte cai. A murit pe 28 septembrie 1956, la 74 de ani, cu un an înaintea zborului primului avion comercial cu reacţie Boeing 707.

    Pe piaţa locală, diverşi producători de componente de aeronave produc şi pentru Boeing, un exemplu în acest sens fiind o fabrică din Bucureşti deţinută de gigantul american General Electric care a apărut în 2002 printr-un parteneriat între General Electric şi firma românească Turbomecanica.

  • Căderea imperiului: compania care a pierdut peste 400 de miliarde de dolari

    Imperiul General Electric se destramă, bucată cu bucată. Compania este nevoită să-şi vândă din firme pentru a-i calma pe investitori. Acţiunile i s-au prăbuşit cu 36% anul acesta. Declinul nu este ceva nou, deoarece, de când au atins un maxim în 2000, acţiunile au scăzut cu 67%. Compania şi-a pierdut peste 400 de miliarde de dolari din capitalizare de atunci.

    ”Eram preşedinte de doar două zile şi avioane cu motoare construite de mine loveau o clădire căreia eu îi făcusem asigurarea, acoperită de o reţea pe care tot eu o deţineam“, povestea în vremurile sale de glorie Jeffrey R. Immelt, care a devenit conducătorul imperiului General Electric pe 7 septembrie 2001. Patru zile mai târziu, lumea intra într-o nouă eră.

    Tocmai moştenise conducerea a ceea ce era atunci cea mai mare companie în funcţie de capitalizarea de piaţă de la unul dintre cei mai veneraţi căpitani ai industriei, Jack Welch. Avioane, asigurări, finanţare şi multe altele – Jack Welch construise un imperiu total, pe care Immelt avea să-l cârmuiască prin vremuri de criză economică, prin scandaluri, şocuri pe bursă şi perioade de neîncredere din partea consumatorilor.

    Zborul lui Immelt spre culmile gloriei s-a oprit brusc în vara acestui an. Cumva, Immelt, care şi-a început cariera la GE cu un dezastru, cu atacurile teroriste de pe 11 septembrie, a reuşit să transforme imperiul lui Welch dintr-o formidabilă companie de inginerie industrială şi financiară într-un dezastru financiar. Până şi avioanele companiei au fost consemnate la sol, la propriu, într-un mare scandal, pentru ca GE să poată facă economie la bani. Sub conducerea lui Immelt, GE a reuşit să distrugă o parte însemnată din avuţia acţionarilor şi a ajuns acum cel mai slab performer al indicelui bursier american Dow Jones. Acţiunile i s-au prăbuşit cu 36% anul acesta, dar declinul nu este ceva nou: de când au atins un maxim în 2000, acţiunile au scăzut cu 67%. Compania şi-a pierdut peste 400 de miliarde de dolari din capitalizare de atunci. Însă luna trecută, acţiunile GE au avut cea mai proastă săptămână de după martie 2009 încoace, adică de după Marea Criză. GE nu şi-a mai revenit niciodată după catastrofa serviciilor sale financiare din perioada ultimei crize. Sub furia investitorilor, Immelt a plecat în august de la conducerea GM, mai devreme decât îi prevedea mandatul.

    GE, care are aproape 300.000 de angajaţi, s-a grăbit să acţioneze. Odată cu Immelt au plecat mai mulţi executivi de top, printre care Jeffrey Bornstein, directorul financiar. Ieşirea sa a fost o surpriză pentru mulţi. Noul CEO, John Flannery (Immelt, 61 de ani, a demisionat din funcţia de CEO la 1 august şi intenţiona să continue în funcţia de preşedinte până la 31 decembrie. Însă Flannery a fost numit preşedinte pe 2 octombrie), face eforturi pentru reducerea costurilor. GE a amânat construirea noului său sediu din Boston şi şi-a consemnat la garaj maşinile companiei destinate uzului sutelor de directori. Dar Wall Streetul nu este satisfăcut de aceste sacrificii, iar investitorii sunt speriaţi de rezultatele fiannciare slabe ale companiei, ceea ce ridică perspectiva unor măsuri mai drastice, cum ar fi concedierile, notează CNN.

    O problemă pe care Immelt în mare parte a ignorat-o şi care a răbufnit la începutul verii acestui an este cea a deficitului de 31 de miliarde de dolari pe care GE o are la pensii. Este cea mai mare gaură pe care o are o companie cuprinsă în indicele S&P 500 şi cu 50% mai mare decât a oricărei alte companii din SUA. Este un deficit care s-a umflat în ultimii ani, când Immelt a cheltuit peste 45 de miliarde de dolari pe răscumpărarea de acţiuni pentru a calma nervii Wall Streetului şi pentru a-i linişti pe investitorii activişti ca Nelson Peltz, una din legendele lumii sale (a atacat Procter & Gamble şi s-a îmbogăţit forţând PepsiCo să-şi schimbe strategiile). Problema pensiilor are în parte de-a face cu randamentele mici care au afectat ca o boală pensiile din întreaga lume corporatistă americană pe măsură ce ratele de dobândă foarte mici au ajuns să domine peisajul postcriză. Problema GE subliniază preocupările mai profunde cu privire la concentrarea capitalismului modern pe rezultatele imediate, o strategie despre care unii spun că ignoră viitorul şi că în cele din urmă ar putea lăsa pe toată lumea – inclusiv pe acţionari – în pierdere, scrie Bloomberg. Noua conducere va trebui să fie atentă şi la pensiile de 50 de miliarde de dolari pe care compania va trebui să le plătească în următorul deceniu. La sfârşitul anului trecut, pensiile aveau pasive de 95 de miliarde de dolari şi active de doar 63 de miliarde de dolari, o rată de finanţare de 67%. Deocamdată nimeni nu spune că GE este în pericol iminent de a intra în default pe obligaţiile către pensii deoarece are timp să-şi acopere cea mai mare parte a deficitului. În ajutor i-ar putea veni băncile centrale (Fed, Banca Angliei) care au început să majoreze dobânzile de politică monetară şi să ridice astfel randamentele.

    O altă problemă este că unii investitori şi-au pierdut de tot răbdarea, sau încrederea, şi nu este vorba de jucători oarecare. În august, era clar că Berkshire Hathaway, vehiculul de investiţii al legendarului Warren Buffett, se retrage din acţionariatul GE.

    Compania investitorului miliardar a vândut 10,6 milioane de acţiuni GE în al doilea trimestru, un pachet care ar fi avut o valoare de 315 milioane de dolari la 31 martie, potrivit unor documente oficiale. Berkshire a primit cea mai mare parte a acţiunilor în 2013, după ce investitorul a împrumutat GE cu aproximativ 3 miliarde de dolari în octombrie 2008, în timpul crizei.

  • Povestea lui David Sarnoff, unul dintre fondatorii NBC

    David Sarnoff s-a născut în 1891 în Uzlyany, Belarus, la acea vreme parte din Imperiul Sovietic. El a emigrat la vârsta de 9 ani în Statele Unite, la New York, unde a vândut ziare pentru a-şi putea întreţine familia. Deşi îşi dorea să aibă o carieră în presă, a acceptat un loc de muncă în cadrul Commercial Cable Company şi apoi unul la Marconi Wireless Telegraph Company of America, punând bazele unei cariere de peste 60 de ani în comunicaţii electronice.

    De-a lungul următorilor 13 ani, Sarnoff a crescut de la asistent la director comercial al companiei, învăţând toate aspectele tehnice şi de business. Faţă de mulţi alţi colegi de-ai săi, care vedeau radioul doar ca o unealtă de comunicare între două persoane, Sarnoff a înţeles repede puterea pe care o oferea distribuirea informaţiilor către mii de oameni.

    Atunci când General Electric a cumpărat Marconi şi a transformat-o în Radio Corporation of America, Sarnoff a trimis o scrisoare superiorilor în care explica cât de mult ar putea beneficia dacă ar transmite anumite evenimente pe postul de radio. Ignorat în primă fază, el a reuşit totuşi să transmită în direct meciul de box dintre Jack Dempsey şi Georges Carpentier, din iulie 1921; a fost un moment care a dus la o creştere fără precedent a cererii pentru aparate radio. În următoarele 18 luni, Sarnoff a devenit din ce în ce mai influent, iar în 1925 Radio Corporation of America a lansat National Broadcasting Company (NBC), prima reţea de staţii radio din America. Patru ani mai târziu, Sarnoff a fost numit preşedinte al reţelei.
    David Sarnoff a avut un rol esenţial în construirea şi dezvoltarea transmisiilor pe unde medii (AM), acesta fiind principalul standard pentru radioul public în secolul XX.

    La sfârşitul anilor ’20, omul de afaceri a devenit atras de potenţialul televiziunii şi a decis să investească resurse considerabile pentru a lansa un post TV. în 1928, el a luat legătura cu un inginer pe nume Vladimir Zworykin; acesta i-a prezentat un plan care prevedea costuri de doar 100.000 de dolari pentru lansarea unui post care să transmită filme şi ştiri.
    Sarnoff a fost impresionat de proiect şi a acceptat, dar aveau să treacă 6 ani până la primele rezultate, iar costurile de dezvoltare s-au ridicat la aproape 50 de milioane de dolari.

    În timpul celui de-al doilea război mondial, Sarnoff a lucrat alături de oamenii preşedintelui american Dwight T. Eisenhower, furnizând echipamente care să permită transmiterea în direct a momentului debarcării în Normandia. Aflând că germanii au distrus turnul radio din Paris, el a comandat construcţia unei antene suficient de puternice pentru a transmite informaţii forţelor aliate de pe întregul continent; se puneau astfel bazele postului Radio Europa Liberă, care a continuat să transmită şi după încheierea războiului.

    David Sarnoff s-a retras din activitate în 1970, la vârsta de 79 de ani, şi a murit un an mai târziu. în onoarea sa, autorităţile din New Jersey au deschis un muzeu ce prezintă aspecte ale vieţii sale.
     

  • Sfârşitul globalizării pentru Ungaria. Una dintre cele mai mari companii din lume a decis să PLECE după 27 de ani, după ce…

    ​GE a demerat discuţii pentru vânzarea în totalitate a operaţiunilor de iluminat, mutare care ar afecta o mare parte din fabricile grupului din Ungaria şi jumătate din personalul de acolo, scrie agenţia maghiară de presă MTI, care citează o informare făcută lor de GE.

    Sub conducerea de două decenii a legendarului CEO Jack Welch, General Electric a crescut dintr-un producător de 13 miliarde de dolari de becuri şi electrocasnice în 1981 într-un conglomerat industrial de 480 de miliarde de dolari în 2000.

    Sfârşitul globalizării pentru Ungaria. Una dintre cele mai mari companii din lume a decis să PLECE după 27 de ani, după ce…

  • Alexandra Munteanu lucrează pentru General Electric din 2006, iar de anul trecut ocupă funcţia de country manager România & Republica Moldova în cadrul diviziei GE Healthcare

    Alexandra Munteanu lucrează pentru General Electric din 2006, iar de anul trecut ocupă funcţia de country manager România & Republica Moldova în cadrul diviziei GE Healthcare.

    Alexandra Munteanu este la bază finanţist: a absolvit în 2003 Academia de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, în 2007 a obţinut certificarea ACCA (Association of Chartered Certified Accountants), în perioada 2003–2005 a lucrat în cadrul Ernst & Young România, în calitate de auditor, iar în 2005-2006 a ocupat funcţia de analist financiar în cadrul BRD – Groupe Société Générale.

    În cadrul GE a fost mai întâi Finance Manager, fiind responsabilă pentru toate activităţile financiare şi de contabilitate ale GE Healthcare în România şi Republica Moldova. Ulterior a devenit vicepreşedinte pentru sud–estul Europei al diviziei Customer Financing din cadrul GE Global Growth & Operations, printre responsabilităţile sale numărându-se structurarea finanţării pentru clienţii tuturor diviziilor GE, printre care GE Energy, GE Lighting, GE Water, GE Oil & Gas, GE Healthcare

    . În 2014 a fost numită Country Manager al GE Healthcare pentru România & Republica Moldova, poziţie din care este responsabilă pentru toate operaţiunile diviziei în cele două ţări şi din care conduce o echipă formată din 30 de angajaţi. Crede că au ajutat-o mult de-a lungul carierei calităţi personale precum curiozitatea, responsabilitatea sau concentrarea absolută pe ceea ce şi-a propus. Este pasionată de înot, iar cea mai mare parte a timpului liber o petrece alături de fiul său, în vârstă de 5 ani. „Succesul este de fapt format din tenacitate, un lung şir de eforturi susţinute şi reuşite mai mici care ne responsabilizează, ne obligă să ne dorim să depăşim etapa în care suntem la momentul respectiv.”

  • Un start pe care ar fi bine să nu-l ratăm

    Companiile promit şi creşterea numărului de angajaţi, mai bine de o treime cu 5 până la 30% sau peste, iar 87% dintre companii vor creşte salariile. 38% au bugetat pentru 2015 o creştere a salariilor între 5 şi 20% sau chiar mai mult. În aceste condiţii studiul trage concluzia, corectă, că motorul creşterii economice va redeveni cererea: 66% dintre executivi se aşteaptă la o creştere a cererii pentru produsele şi serviciile companiei lor în 2015, în timp ce 32% estimează o stagnare şi doar 2% o tendinţă negativă. Notabil mi se pare şi faptul că satisfacţia clienţilor a intrat în rândul celor mai importanţi trei indicatori care definesc succesul pe piaţa locală, în detrimentul unor indicatori financiari, fiind în 2015 cel mai important element al succesului unei companii. La studiu au răspuns 202 executivi de top.

    Despre măsurile de relaxare fiscală ce apar în noul Cod fiscal veţi fi aflat deja – reducerea TVA, a accizelor, eliminarea taxei pe stâlp, scăderea cotei unice de impozitare, alte reduceri de taxe, cu totul un pachet de măsuri care, am văzut opinii, s-ar putea situa, ca importanţă, peste introducerea cotei unice din 2005. Şi care s-ar traduce prin reducerea veniturilor bugetare cu 37 de miliarde de lei în patru ani; deja am văzut – scriu acest text joi,19 februarie – îngrijorări exuberante legate de cum, când, în ce fel?!

    Am mai văzut astfel de îngrijorări, de la sindicalişti la presă internaţională, în preajma introducerii sus pomenitei cote unice de impozitare; toate s-au risipit după aplicarea măsurii, ca şi când nu ar fi fost, iar perioada care a urmat a fost una dintre cele mai faste pentru noi toţi, cu sau fără legătură directă.

    Avem aşadar semnale pozitive din partea companiilor – creşteri ale afacerilor şi numărului de angajaţi dar şi a cererii, şi avem un set de măsuri guvernamentale promiţătoare. Pentru ca toate acestea, plus creşterea economică, să treacă în zona ”să simţim şi noi o îmbunătăţire„, lucrurile trebuiesc privite şi manevrate mai în ansamblu şi coroborate cu un set de măsuri de sprijinire a antreprenoriatului, ceva mai mult decât ”10.000 de euro pentru un tânăr„, cu eficientizarea aparatului administrativ şi a companiilor de stat (insolvenţa fiind una dintre măsurile care ar mai curăţa copacii de uscături), cu un program naţional de retehnologizare, începând cu zona de cercetare-dezvoltare şi terminând cu achiziţia de utilaje. Am regăsit la profesorul Nicolae Dănilă o idee interesantă, pe care o reiau, cea a unei bănci de dezvoltare, care să finanţeze sau cofinanţeze programe bazate pe fonduri europene sau fonduri private.

    Şi propunerile pot continua, pentru că nu spun noutăţi, ci doar adun la un loc o sumă de idei menite să schimbe ce se mai poate schimba în ţara asta, în bine. Un start pe care ar fi bine să nu-l ratăm, poate şi pentru că 20 de ani de stagnare sau scădere economică din 25 de ani de capitalism sunt, pur şi simplu, prea mulţi. Este o schimbare care ţine mai mult de noi şi mai puţin de organisme financiare internaţionale, prea prudente când ar trebui să fie entuziaste şi prea entuziaste când ar trebui să fie cuminţi, de Uniunea Europeană, mult prea puţin uniune şi mult prea mult politicianistă.

    ”Mariana„, personaj shakespearian pictat de John Everett Millais, un tablou despre aşteptare şi melancolie şi osteneală.

  • Următoarea mare criză

    În perioada lui Welch, unul dintre cei mai bine cotaţi lideri de companii din istorie şi unul dintre primele staruri CEO ale lumii, veniturile GE au crescut cu 385%, iar capitalizarea bursieră a companiei cu 4.000%. Welch a preluat compania în 1981, la începutul unei epoci de creştere economică, o piaţă „bull“, cum îi spun amercanii. De remarcat discrepanţa, dacă îi putem spune aşa, dintre creşterea veniturilor şi cea a capitalizării bursiere a companiei, care vine dintr-un fapt simplu: General Electric câştiga bani mereu şi mereu, cu perseverenţă, un fapt care conferea investitorilor ecelei epoci un sentiment de siguranţă, sentiment care s-a transferat în achiziţia de acţiuni.

    În epoca Immelt, care a venit la conducerea GE în plină criză dotcom, a apărut managementul modern, dacă putem, iarăşi, să-i spunem aşa; de pildă manipulări ale câştigurilor (în 2009 GE plătea o amendă de 50 de milioane de dolari impusă de Securities and Exchange Commission, la sfârşitul unei investigaţii care releva că au „vândut“ locomotive unor instituţii financiare, de exemplu). În acelaşi timp trebuie spus că subcreşterea constantă de pe vremea lui Welch se datora managerierii câştigurilor, a transferului de bani dintr-un buzunar în altul. Al companiei, evident. Indiferent de metode, de pieţe în urcare sau în criză, este clar că avem o separare între două sisteme, între două moduri de a face afaceri: abordarea tenace a lui Welch, cumva tributară cuminţeniei anilor de boom de după cel de-al doilea război mondial, şi cea exuberantă, să-i spunem, a lui Immelt, în ton cu epoca internetului.

    Mi-am adus aminte de acest grafic, twitter-it de cineva, în momentul în care am citit că Apple a devenit prima companie din lume de 700 de miliarde de dolari. Iniţial, mi-am spus că este un semnal al acelui bubble tehnologic de care se tot teme lumea în ultimii doi-trei ani: capitalizări uriaşe, IPO-uri gigantice, o frenezie a tranzacţiilor, tineri softişti deveniţi milionari peste nopate, un şuvoi de bani spre oricine are o idee şi tăria să o susţină, totul augumentat cu doze de Facebook şi de Alibaba.

    Pe urmă mi-am dat seama că temerile mele sunt oarecum nejustificate şi că o nouă criză este destul de puţin probabilă, mai ales că nici nu s-ar vedea prea bine în climatul internaţional destul de încărcat de acum – temeri de război, datorii neplătite, crize politice, tot felul de „leaks“-uri. Ce criză mai poţi trăi într-o lume în care Baltic Dry Index a atins 666 de puncte, întreb?

    Marea criză a vremurilor ce vor veni nu va fi tehnologică sau financiară, ci umană. Robert Reich, profesor de economie şi fost oficial în administraţia Clinton, vorbeşte de o întoarcere în mentalităţile secolulului XIX. Lumii i-a trebuit destul de mult timp să treacă de la exploatare la decenţă şi o anume corectitudine – siguranţa locului de muncă, salariu minim, program de lucru, eliminarea muncii copiilor. Actuala criză a deteriorat din nou echilibrele de pe piaţa muncii, iar oamenii valorează mai puţin, pur şi simplu. Politicienii, corporaţiile şi instituţiile financiare, spune Reich, au câştigat destulă putere pentru a reorganiza piaţa muncii în aşa fel încât să îşi sporească averile, iar oamenii au rămas undeva în urmă. Confirmarea este chiar în statisticile recent apărute, care arată că 1% din cei mai bogaţi oameni ai planetei vor ajunge în scurt timp să deţină mai mult de jumătate din averea mondială – de la 44% în 2009 au ajuns să deţină 48% în 2014. Echilibrele sociale ale lumii sunt fragile, şi din această cauză vedeţi acest text într-o revistă de afaceri; oamenii trebuie să înţeleagă că în lipsa unor standarde, totul se poate nărui destul de uşor.