Tag: GAZE ŞIST

  • Ponta: Se pare că nu avem gaze de şist, ne-am bătut foarte tare pe ceva ce nu avem

    El a susţinut declaraţia la Antena 3, după ce a arătat că România trebuie să fie independentă energetic şi să aibă propriile resurse off-shore şi convenţionale, iar moderatorul i-a propus ca “povestea cu gazele de şist” să fie amânată puţin, deoarece resursele existente în Marea Neagră asigură independenţa energetică a ţării pentru 30 ani, în timp ce gazele de şist reprezintă o temă controversată care aduce multe puncte defavorabile oricărui politician care o susţine.

    “Oricum s-a amânat, pentru că…se pare că nu avem gaze de şist, ne-am bătut foarte tare pe ceva ce nu avem. Nu cred că ne-am bătut pe ceva care exista”, a spus Ponta, fără a dori să prezinte detalii, motivând că nu poate spune mai mult de atât.

    El a precizat că gazele convenţionale din Marea Neagră sunt în explorare.

    În urmă cu o lună, ministrul Economiei, Constantin Niţă, afirma că România poate fi jucătorul principal în domeniul energetic, iar exploatarea gazelor de şist va trebui să fie acceptată de majoritatea statelor, spunând că România are un avantaj extraordinar, deoarece dispune de toate resursele energetice posibile.

    În luna iulie, compania Chevron a finalizat activităţile de explorare a gazelor de şist la sonda de la Siliştea-Pungeşti, judeţul Vaslui, după două luni de foraj la adâncimi de 3.000 de metri, precizând atunci că informaţiile obţinute pe parcursul operaţiunilor vor fi analizate pentru stabilirea potenţialului zăcământului.

    Compania Chevron a demarat, la începutul lunii mai, lucrările de explorare a gazelor de şist în extravilanul localităţii vasluiene Siliştea, comuna Pungeşti, fiind prima locaţie din România unde compania petrolieră a început prospecţiunile pentru identificarea unor posibile zăcăminte neconvenţionale.

    Societatea Chevron România mai deţine trei acorduri de mediu în judeţul Vaslui pentru explorarea gazelor de şist în localităţile Păltiniş – Băceşti, Popeni – Găgeşti şi Puieşti. De asemenea, compania petrolieră a mai obţinut, în aprilie 2014, şi cea de-a doua autorizaţie de construire pentru amplasarea unei noi sonde de explorare în perimetrul deţinut la Puieşti.

    După ce compania Chevron a obţinut, în 3 octombrie 2013, autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România, la Pungeşti au avut loc mai multe proteste violente ale localnicilor.

    Şi activişti din şapte ţări ai organizaţiei Greenpeace au protestat faţă de operaţiunile de explorare a gazelor de şist în România, dar premierul Victor Ponta a susţinut aceste operaţiuni, arătând că gazele de şist reprezintă un subiect care trebuie discutat serios, deoarece, dacă nu există gaze din producţia internă, atunci alternativa este cumpărarea acestora din Rusia.

  • Ponta, după discuţia cu Chevron: Guvernul sprijină gazele de şist. În final, va rămâne doar o minoritate radicală

    Şeful Guvernului a susţinut declaraţia la Washington, la finalul unei întâlniri cu reprezentanţii companiei americane Chevron.

    El a arătat din nou că, pentru România, independenţa energetică este un obiectiv strategic naţional, care poate fi atins prin folosirea resurselor convenţionale, inclusiv cele din Marea Neagră, dar şi printr-un sprijin pe care Guvernul este foarte hotărât să îl acorde tuturor explorărilor de resurse neconvenţionale, de gaze de şist, efectuate în România nu doar de compania americană Chevron, ci şi de alte companii, atât timp cât sunt respectate toate standardele de mediu.

    “Avantajele economice sunt uriaşe. Mi s-a confirmat încă o dată că Statele Unite ale Americii sunt pe cale de a câştiga o mare bătălie în economia mondială prin faptul că folosesc în acest moment resurse mult mai ieftine – gazul Statelor Unite este la o treime faţă de preţul din Europa -, în ultimii ani aproape un milion de noi locuri de muncă au fost create în Statele Unite ale Americii în domeniul exploatării gazelor şi a petrolului de şist şi aflam cu mare invidie – pentru că ştiu că e un subect care în România a generat atâtea probleme sociale şi economice, chiar şi politice – că se construiesc şapte noi combinate de îngrăşăminte chimice, adică ceea ce în România şi în toată Europa se cam închide, tocmai pentru că preţul gazului este deja cel mai competitiv pe plan mondial. Mă gândeam că mi-aş dori ca şi în România să putem să ne păstrăm combinatele de îngrăşăminte, toate acele facilităţi industriale care folosesc gaz, fără a mai avea probleme miniştrii sau cei care aprobă astfel de lucruri, printr-un mod foarte simplu: preţuri mai ieftine”, a sus Ponta.

    El a precizat că reprezentanţii Chevron i-au comunicat că nu intenţionează să se retragă din România, ci să comunice mai clar atât condiţiile de protecţie a mediului şi cele tehnologice, cât şi avantajele economice.

    “Eu sunt absolut convins – şi ei sunt convinşi – că o parte importantă dintre cei care sunt împotrivă sunt deschişi la aceste explicaţii, trebuie doar să le primească. Va rămâne, cum se întâmplă în toate ţările din lume, o minoritate radicală care nu va asculta niciun argument oricât de raţional, dar care nu poate să impună majorităţii o decizie sau renunţarea la un proiect strategic naţional”, a adăugat Ponta.

    Premierul a precizat că toate companiile care investesc în România trebuie să ştie că nu au motive de teamă şi că legea este respectată, iar persoanele care încalcă aceste legi şi atentează la integritatea altei persoane sau a proprietăţilor sunt sancţionate.