Tag: GAVRILESCU

  • Graţiela Gavrilescu: Protocolul cu PSD-ALDE nu a fost denunţat din punct de vedere legal

    Referitor la excluderea sa din ALDE, Gavrilescu a precizat că “ dacă cineva mi-ar fi spus, acum 5 ani, când i-am transmis prerogativele de preşedinte al ALDE lui Călin
    Popescu Tăriceanu, că mâna cu care am scris şi am semnat toate documentele de înfiinţare a acestui partid îmi va fi muşcată, fără nicio remuşcare, de acesta, cu siguranţă, nu aş fi crezut”

    “Dar, unii oameni, odată urcaţi pe scaunul puterii şi ameţiţi de linguşelile consilierilor de conjunctură, uită cine le-a fost alături la greu. Şi uită cum au ajuns sus şi încep să creadă că li se cuvine orice, oricând, oricum, veşnic, din partea tuturor. Lui şi marilor bărbaţi politici, care, astăzi ( vineri n.r.), au decis, pe furiş, fără curajul de a mă privi în ochi!, să mă radieze din ALDE, le pregătesc şi eu o surpriză, în instanţă”, a scris Graţiela Gavrilescu, pe Facebook.

    Aceasta consideră că deciziile luate în Delegaţia Permanentă din 26 august sunt lovite de nulitate, pentru ca întrunirea acesteia nu s-a făcut statutar.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gavrilescu: Avem proiect de modificare a legislaţiei pe ambalaje; încercăm să evităm penalităţile

    În mod evident, decizia CE de a sesiza Curtea Europeană de Justiţie privind obligaţia României de a modifica legislaţia privind deşeurile de ambalaje nu este cea mai fericită situaţie. Dar, chiar şi ajunşi în acest punct, România va continua demersurile de a soluţiona această situaţie, iar orice fel de penalităţi europene să fie evitate”, spune Graţiela Gavrilescu.

    Ministrul a explicat că, potrivit experienţei altor state care s-au aflat în situaţii similare, procedura la Curtea de Justiţie a UE (CJUE) durează cel puţin jumătate de an, iar, dacă în aceasta perioadă România rezolvă problema, procesul va fi, automat, suspendat.

    Ministerul Mediului a elaborat deja un proiect de act normativ pe aceasta temă, documentul aflându-se, în prezent, pe circuitul de avizare interministerial.

    Comisia Europeană a anunţat, miercuri, că trimite România în faţa CJUE pentru neîndeplinirea obligaţiei de a modifica legislaţia privind deşeurile de ambalaje, în acord cu versiunea revizuită a Directivei privind ambalajele.

    “Statele membre au avut obligaţia de a asigura intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege necesare pentru asigurarea conformităţii cu directiva până la 30 septembrie 2013. România, care a depăşit termenul iniţial, a primit o scrisoare de punere în întârziere la 29 noiembrie 2013, urmată de un aviz motivat la 11 iulie 2014. La mai mult de un an şi jumătate de la expirarea termenului, directiva încă nu a fost transpusă în legislaţia naţională. Prin urmare, Comisia a decis să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a UE”, se arată în comunicatul CE.

  • Gavrilescu: Programul RABLA va continua în 2015. Capitala, Prahova şi Argeş, cele mai multe casări în 2014

    “Acest program este unul foarte popular, cu rezultate foarte bune anul trecut. Cu siguranţă, va continua, însă forma sa exactă în 2015 o vom cunoaşte abia după aprobarea bugetului AFM, lucru care sperăm că se va întâmpla foarte curând”, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Graţiela Gavrilescu.

    Potrivit informaţiilor transmise la solicitarea MEDIAFAX de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), care gestionează programul Rabla, anul trecut au fost decontate 17.030 de tichete pentru persoane fizice şi 3.361 pentru persoane juridice.

    Pentru prima dată, numărul tichetelor alocate persoanelor juridice (3.000) a fost suplimentat, precizează reprezentanţii AFM.

    Tot în premieră, anul trecut programul Rabla pentru persoane fizice a presupus eliberarea de tichete electronice de reducere direct la dealer-ul auto de la care beneficiarul dorea să-şi cumpere maşina nouă. Tichetele n-au mai fost repartizate pe judeţe, ci au putut fi extrase de dealeri dintr-o bază naţională, în funcţie de înscrieri. Persoanele care aveau maşini mai vechi de opt ani le-au putut duce la casat, la orice colector autorizat, pentru a obţine reducerea de 6.500 de lei pentru cumpărarea unui nou autoturism. Chiar dacă a fost sub formă de tichet electronic, această reducere a putut fi transmisă altor persoane, ca şi în alţi ani.

    Astfel, în 2014, au fost duse la casat 20.391 de maşini vechi şi au fost decontate tot atâtea tichete pentru achiziţia de maşini noi, de către persoanele fizice şi juridice.

    În Bucureşti, au fost casate 4.607 de maşini vechi şi cumpărate 6.041 de maşini noi.

    În judeţul Prahova, au fost casate 1.045 de autovehicule şi cumpărate 987 de maşini noi, iar în Argeş, au fost casate 998 de maşini vechi şi cumpărate 929 de autovehicule noi.

    În Constanţa, au fost 908 casări, dar 1.090 de maşini noi cumpărate cu tichetul Rabla.

    Vâlcenii şi persoanele juridice din judeţ au dus la casat 822 de maşini vechi, dar au folosit doar 289 de tichete pentru a cumpăra maşini noi.

    În continuarea clasamentului judeţelor cu cele mai multe maşini vechi casate sunt Timiş (681), Iaşi (667), Cluj şi Braşov (câte 619), iar în ceea ce priveşte reînnoirea parcului auto următoarele locuri sunt ocupate de aceleaşi judeţe, dar în altă ordine: Iaşi (749), Timiş (724), Braşov (647) şi Cluj (615).

    Printre beneficiarii programului Rabla 2014 pentru persoane juridice au fost: Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), care a obţinut 429 de tichete, CNADNR (123) şi Secretariatul General al Guvernului (SGG), care a obţinut 51 de tichete, folosite pentru achiziţia de maşini Dacia Duster pentru Republica Moldova.