Tag: Gartner

  • Vremuri faste pentru industria IT

    Felix Enescu spune că bugetul pentru IT este al treilea cel mai important dintr-o companie, după sumele alocate departamentului de logistică şi celui de HR. În următorii ani, importanţa departamentului de IT “va creşte pe măsură ce companiile devin din ce în ce mai dependente de informaţie şi IT, iar abilitatea lor de a lua decizii este din ce în ce mai influenţată de abilitatea de a analiza volume mari de date şi de a furniza soluţii într-un timp cât mai scurt”, a spus Felix Enescu. În schimb, “acea parte a departamentelor de IT care se ocupă de infrastructură, virtualizare, servere va tinde să fie din ce în ce mai mult externalizată către furnizori specializaţi.

    La fel ca în anii precedenţi, angajaţii din industria IT au avut un an foarte bun din punct de vedere al veniturilor, crede Oana Datki, country manager al Consulteam, reprezentantul pe piaţa locală al gigantului cu activităţi în resurse umane Mercer. Salariile angajaţilor din companiile de IT au avut anul trecut o “creştere spectaculoasă”, faţă de restul industriilor, unde salariile pentru top manageri au scăzut în ultimii 4 ani cu 15 până la 20%, a precizat Datki.

    În România, salariul pentru un angajat din top management în companiile de IT este de 13 ori mai mare decât al unui angajat entry level. Salariul de bază anual pentru absolvenţii care sunt la primele joburi într-o companie IT, pe poziţiii entry level, este de aproximativ 50.000 de lei (11.367 de euro), adică un salariu brut lunar de aproximativ 950 de euro, în timp ce pentru top management salariile urcă până la 300.000 de lei anual (68.205 euro), adică aproximativ 5.700 de euro salariul brut lunar. Salariul brut pentru directorii departamentelor IT din companii din alte industrii este de aproximativ 15.000 de lei lunar (aproximativ 3.400 de euro). Diferenţele între salariile din Bucureşti şi cele din alte regiuni ale ţării sunt de aproximativ 20% în favoarea Capitalei.

  • Viitorul după Gartner

    Intr-un fel companiile de consultanţă şi analiză Gartner, Forrester şi McKinsey se comportă precum agenţiile de rating Standard & Poor’s, Fitch sau Moody’s, numai că nu în materie de ţări, ci în materie de tehnologii şi deci, într-o anumită măsură, de furnizori de tehnologii. Un rating bun al Garner poate însemna o sugestie de investiţie, fie în tehnologia recomandată, dacă eşti CIO (chief information officer), fie în acţiunile furnizorului tehnologiei recomandate, dacă eşti investitor individual.

    Lista Gartner pentru 2012 conţine următoarele intrări: (1) tabletele mobile, (2) aplicaţiile şi interfeţele grafice centrate pe dispozitivele mobile, (3) experienţa utilizatorului contextuală şi socială, (4) internetul lucrurilor, (5) mediile de distribuţie software de tip app store / marketplace, (6) aplicaţiile analitice (de business sau de orice date istorice), (7) cantităţile masive şi crescânde de date (Big Data), (8) procesarea In-Memory, (9) serverele cu consum scăzut de energie şi (10) Cloud Computing.

    Înainte de orice, doresc să clarific puţin felul în care firma de analiză îşi imaginează azi lumea tehnologică de mâine, din perspectiva faptului că tehnologia ne influenţează tot mai mult viaţa de zi cu zi.

    Pe scurt, din 2012 începând, Gartner prevede o lume în care dispozitivele mobile vor fi din ce în ce mai prezente (previziunile 1, 2, 3, 5) şi vor deveni, din presiunea de a oferi utilizatorului o experienţă contextuală individualizată şi prin consimţământul acestuia, instrumente eficiente de culegere de date personale (previziunile 3, 4).

    Semne că epoca “post PC” profeţită de Steve Jobs nu e o utopie au existat în 2011, atât din punct de vedere hardware (tablete), cât şi software (UI, sisteme de operare). Anul 2011 a adus cristalizarea luptei sistemelor de operare mobile, cu doi câştigători de durată, Android şi iOS şi cu alte câteva sisteme în dificultăţi ori muribunde: Blackberry, WebOS al HP (descendent al Palm), Symbian şi MeeGo ale Nokia. Mai puţină entropie va însemna mai multă productivitate pentru dezvoltatori, ce vor putea scrie software fără grija portabilităţii (pe Android încă există această grijă), însă după părerea mea, tendinţa aceasta mai are de aşteptat, din două motive: întâi din cauza productivităţii, care pe o tabletă este mult inferioară celei de pe un laptop obişnuit (am insistat o vreme să îmi scriu articolele pentru BUSINESS Magazin pe iPad, în final am renunţat cu regrete, dar decis) şi în al doilea rând, din cauza modelului de distribuţie a aplicaţiilor: modelele app store / marketplace etc. induc încă probleme comerciale şi de proprietate intelectuală nerezolvate. Mai departe, Gartner spune că, în lumea imaginată astfel, datorită dispozitivelor mobile (dar nu numai) vor rezulta cantităţi imense de date ce, din nevoia de a fi analizate cât mai detaliat şi mai rapid pentru a anticipa comportamente, vor conduce la creşterea importanţei instrumentelor analitice şi a tehnologiilor ce facilitează aceste analize (previziunile 6, 7, 8).

    Este deja o realitate faptul că dispozitivele mobile pot să culeagă date individuale (de pildă locaţia geografică) şi de comportament ale utilizatorilor în aşa fel încât să le ofere acestora o experienţă individualizată bazată pe preferinţe şi opţiuni anterioare. Gartner crede că oportunitatea ca aceste date să fie folosite pe scară largă şi pentru scopuri comerciale este prea mare pentru a fi ratată şi vede în această oportunitate un factor major de creştere pentru tehnologiile de data warehousing pe viitor. Eu aş adăuga că la creşterea produselor analitice de date nu vor contribui doar datele “retail” ale potenţialilor consumatori, ci şi depozitele de date organizaţionale mereu în creştere, bazele de date ce întreţin sistemele informatice ale companiilor.

  • Felix Enescu, Gartner: In urmatoarele 6 luni va fi foarte bine sau foarte rau

    “Un lucru important, cu cel mai mare impact, e sa se accelereze promisiunile legate de fondurile structurale. Un numar foarte mare de firme au depus aceste dosare si asteapta degeaba. Orice masura care poate ajuta firmele din domeniu e un lucru bun.”

     

  • Gartner: Doar 700.000 de computere vandute in 2007

    Evaluarea pietei de PC-uri din Romania realizata de compania Gartner nu coincide insa cu cea a companiei IDC, care a calculat piata computerelor din 2007 la un numar total de 944.000 de unitati vandute.

    Diferenta este data de faptul ca cele doua companii de cercetare de piata utilizeaza metode diferite de calcul, situatie care se regaseste in cea mai mare parte a studiilor cu acelasi subiect publicate de acestea.

    Datele Gartner indica faptul ca din punctul de vedere al vanzarilor, Romania a devansat Ungaria, unde au fost vandute 636.042 de unitati anul trecut.

    Cu toate acestea, este inca in urma Republicii Cehe care a inregistrat vanzari totale de 998.507 de computere sau a Poloniei, unde vanzarile depasesc 3,1 milioane de unitati.