Tag: Gala Business Magazin

  • Gala Business Magazin. 13 ani de admiraţie în afaceri

    Proiectul 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA are scopul de a arăta că reuşita în business ţine mai ales de impact şi inspiraţie, de oamenii care conduc businessurile din România şi de felul în care pot ei să influenţeze în bine alţi tineri antreprenori şi manageri aflaţi la început de carieră, practic cele două lumi în care este construit şi universul Business magazin.

    Clasamentul a fost realizat ca urmare a voturilor primite de la mediul local de afaceri, prin intermediul unei platforme construite de compania de resurse umane Undelucram.ro. Din partea unei singure companii, au putut vota maximum 3 persoane, cu funcţii de management în cadrul companiei. Votanţii au avut posibilitatea de a acorda 10 voturi pentru executivii şi antreprenorii pe care îi admiră de pe piaţa locală.

    În cei 13 ani de existenţă, catalogul 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA i-a adus în prim-plan pe cei care conduc unele dintre cele mai mari şi cunoscute businessuri româneşti sau multinaţionale. Schimbările din mediul local de afaceri s-au reflectat şi în rezultatul votului admiraţiei, iar unii dintre cei care au ocupat poziţii de top în primii ani nu se mai regăsesc acum în clasament, locul lor fiind luat de manageri noi, de reprezentanţi ai unor domenii care nici nu existau în urmă cu un deceniu sau de fondatori ai unor start-up-uri de succes. Există şi excepţii, ale unor şefi de companii care au trecut testul timpului.

  • Gala Business Magazin – “The Network Party” (VIDEO)

    La eveniment au urcat pe scenă pentru a primi premii din partea Business Magazin şapte manageri de succes şi patru dintre oamenii de business care au scris în revistă.

    Cei care au primit Premiile Business Magazin au fost: Răsvan Radu – CEO UniCreditTiriac Bank, Raul Ciurtin – antreprenor Albalact, Iulian Stanciu – eMAG, Mihai Marinescu – Coca Cola Moldova, Cătălin Olteanu-Heel – FM Logistics, Kinga Daradics – MOL, Orlando Sazs – Renania. Au mai fost acordate patru premii intitulate “Bine aţi venit în redacţie”, oamenilor care semnează permanent în revistă. Câştigatorii au fost: Iuliana Stan – Human Synergistics, Roxana Bălcescu – CMB Travel, Bogdan Cioc – SAP Romania şi Adriana Sohodoleanu – biscuit.ro

  • Tinerii manageri de top din Romania, premiati de Business Magazin (GALERIE FOTO)

    In urma cu patru ani BUSINESS Magazin lansa o provocare pentru
    piata media romaneasca: un catalog al tinerilor manageri si
    antreprenori care isi conduceau propriile afaceri. Adica cei care
    desi aveau mai putin de 40 de ani, reusisera sa fie recunoscuti in
    domeniul lor de activitate. Aflat la a patra editie, catalogul “100
    Tineri Manageri de Top” aduna povestile si viziunea a inca 100 de
    manageri, fiecare relevant pentru industria din care face
    parte.

    Dintre cei 100 de manageri prezentati in acest an, sase au fost
    selectati pentru premii de juriul format din patru headhunteri –
    George Butunoiu (George Butunoiu Consulting), Madalina Balan (Hart
    Human Resources Consulting), Daniela Necefor (Total Business
    Solutions) si Marga Radu (Country Manager Profipower). Premiul
    “Industrial markets” a fost castigat de Alin Niculae, fondatorul si
    managerul Oscar Downstream, motivatia juriului fiind legata de
    faptul ca omul de afaceri a construit si conduce cea mai puternica
    companie de pe piata oil&gas neafiliata unui grup
    international. Vanzarile cu 20% mai mari ale Heineken Romania in
    2008 au motivat alegerea lui Mihai Marinescu (director de vanzari
    al Heineken Romania) pentru premiul “Consumer Markets”.

    La categoria IT&C, premiul a fost luat de Sorin Mindrutescu
    (directorul general al Oracle), manager care reprezinta si
    interesele tuturor afacerilor americane in Romania, ca director al
    AmCham (Camera de Comert Romano-Americana). La categoria “Alte
    Servicii”, Andrei Caramitru, partenere in cadrul McKinsey Romania a
    fost castigator, iar Adela Jansen, director de resurse umane la BRD
    a luat premiul la categoria “Financial Services”. Premiul
    “Antreprenoriat” a fost adjudecat de Vasile Armenean, fondatorul si
    managerul Betty Ice, cel mai mare producator local de inghetata,
    care si-a dezvoltat afacerea treptat din 1991 ajungand in 2007 pe
    locul al doilea in piata de inghetata, dupa Nestle.

    In cadrul galei organizate impreuna cu partenerul Romtelecom,
    BUSINESS Magazin a mai acordat si alte cinci premii speciale:
    “Managerul celei mai profitabile fabrici” castigat de Edmund Piess
    (directorul general al Lafarge Medgidia), “Creatorul unei lumi
    neafectate de criza”, castigat de George Lemnaru (fondatorul si
    directorul general al jocului eRepublik), “Omul de incredere”,
    castigat de Cosmin Cocean (VP Refining in cadrul Rompetrol Group),
    “Premiul pentru curaj in afaceri” castigat de Radu Tudorache
    (antreprenor) si “Pretul corect pe metru patrat” castigat de Radu
    Merica (director general al ECE Projektmanagement si fost director
    al Tiriac Holding). Cei mai multi manageri premiati de BUSINESS
    Magazin se considera norocosi pentru ca au avut sansa de a se forma
    intr-o economie trepidanta, cu suisuri si coborasuri, din care au
    putut invata cum se conduc afacerile atat in crestere accelerata,
    cat si in criza economica.