Tag: Gagarin

  • Pe urmele lui Gagarin. Excursie de 200.000 de dolari in spatiu (FOTO+VIDEO)

    Excursiile se regasesc in oferta a trei agentii de turism din
    SUA, care promoveaza vacante pe Virgin Galactica, nava spatiala
    comerciala a lui Sir Richard Branson de la Virgin Group, scrie
    SunSentinel.com

    Trei americani, dintre care unul este David Mendal, proprietarul
    Forest Travel of Aventura, una dintre cele trei agentii care au pus
    la vanzare excursiile in spatiu, au dat si ei avans 20.000 de
    dolari, adica 10% din suma totala pe care vor trebui sa o plateasca
    pentru a ajunge in spatiu. Un alt cuplu a decis sa amane achizitia
    unei locuinte pentru a se numara si ei pe lista excursionistilor in
    spatiu.


    Interes exista peste tot in lume, cu rezervari venite din Spania
    si chiar Japonia, spune Jeannie Cartier Sauleau, prorpietarul
    agentiei Sixt Star Travel.Astfel, cele trei agentii mizeaza ca vor
    mai gasi alti cel putn 30 de clienti pentru acest pachet de vacanta
    neobisnuit. Printre ei se va numara cu siguranta si Sir Richard
    Branson, impreuna cu mama si copi sai.

    Nava spatiala va fi lansata din desertul din New Mexico, atasata
    unui avion ajutator care o va duce la o inaltime de peste 15
    kilometri de la sol, dupa care va fi detasata si proiectata la
    aproape 105 kilometri distranta de Pamant. “De acolo, pasagerii vor
    putea vedea totul pe o raza de 1.600 de kilometri”, spune Peter
    Friedman de la Unique Travel.

    Odata in spatiu, turistii excentrici vor avea voie sa pluteasca
    prin cabina pentru patru pana la sapte minute, simtind pe propria
    piele legile imponderabilitatii, moment in care nava va porni
    inapoi spre Pamant, la cel mult doua ore dupa decolare.

    Pretul de 200.000 de dolari va include si trei zile de pregatire
    si instructaj pentru excursie.

  • Poveste, nostalgie, istorie – cum se mai vand ceasurile

    Ce ofera acum vechile marci Poljot sau Vostok si cum poti crea o
    nisa pe o piata care incepe cu ceasul din coltul desktopului sau de
    pe ecranul telefonului si se termina cu minunatiile mecanice ce
    folosesc otel recuperat din epava Titanicului sau fragmente de
    meteoriti? Raspunsul este simplu, crede Iulian Marinescu,
    directorul general al Vostok-Spirit, importatorul ceasurilor create
    de Volmax, fosta Poljot si de Vostok Europe: vinzi istorie,
    poveste, putina nostalgie, eviti zona trendy. Clientii lui
    Marinescu au intrat in show-room si au cerut, simplu, ceasul lui
    Gagarin, iar autorul acestui text a tinut musai sa vada un ceas
    fabricat din metalul recuperat din rachetele militare SS-20
    dezafectate.

    Unii cred ca oferta lui Marinescu este si o investitie: un
    cunoscut om de afaceri roman a cumparat ceasuri rusesti de 25.000
    de euro, cateva pentru a le face cadou si altele pe care le tine la
    banca, intr-o caseta de valori. Omul de afaceri crede ca valoarea
    ceasurilor va creste in timp si ca peste 20 de ani modelele rare pe
    care le-a ales isi vor spori cu mult valoarea. Povestea lui Iulian
    Marinescu, care va implini 33 de ani in curand, incepe cu un pusti
    care colinda de doua ori pe saptamana Ermitajul, care face liceul
    la Iasi si termina Artele la Bucuresti. Iar dupa 14 ani in
    industria publicitara din Romania decide sa isi creeze propriile
    campanii publicitare si descopera industria orologera rusa.
    Concureaza cu alte 11 companii din Romania care se ocupau mai mult
    sau mai putin cu orologeria si care doreau sa devina importatori si
    le face rusilor o propunere, prezentandu-le un plan de afaceri si o
    strategie pe patru ani. Rusii accepta, iar Marinescu admite ca la
    baza deciziei lor au stat si faptul ca s-a nascut la Chisinau si ca
    stie limba rusa sau modul in care gandesc oamenii acolo.


    Timp de doi ani afacerea s-a pozitionat discret, fiind prezenta
    pe internet si cu cateva spoturi publicitare pe canalele TV
    destinate celor iubitori de aventura si stiinta. Chiar si asa
    vanzarile au mers bine, spune Marinescu, situandu-se in zona
    sutelor de mii de euro. Compania vrea acum sa isi prezinte oferta
    si marei mase de clienti, asa ca de anul viitor tinteste marile
    orase din Romania, cu standuri dedicate si o prezenta mai activa pe
    piata. Prezente discrete in Romania, ceasurile rusesti se vand bine
    in Statele Unite si in Asia. In SUA exista un cult pentru modelul
    Komandirskie – “comandant” in traducere, ceas produs de Vostok si
    care a fost in perioada URSS ceasul oficial al ofiterilor din
    Armata Rosie, nefiind disponibil comercial. Ceasul este cel mai
    ieftin si, paradoxal, este singurul ceas rusesc care este
    falsificat.

    “Se falsifica tocmai din cauza succesului de care se bucura in
    lume, pentru ca este poate singurul din zona <funny> si
    <trendy>, dar falsurile sunt grosolane”, spune Marinescu. In
    Asia in schimb se vand ceasurile din zona de pret de 500 de euro,
    Singapore fiind cel mai bun client pentru companiile producatoare.
    In Europa piete semnificative sunt Grecia sau Polonia; este
    adevarat ca in ultimul caz rusilor le-au trebuit patru ani de la
    lansare pana la consacrare, pentru ca “polonezii aveau o problema
    cu rusii”.

    Tocmai pentru a evita o serie de “probleme”, rusii au decis sa
    nu insiste pe latura “razboinica” cu care multi oameni sunt tentati
    sa ii asocieze – Armata Rosie, victoria in al Doilea Razboi
    Mondial, marsul pana la Berlin -, ci cu realizari tehnice sau
    culturale: in Europa modelul Maxim Gorki, produs de Vostok Europe,
    are mare succes, iar modelul Sturmanskie a intrat in istorie drept
    ceasul purtat la mana de primul cosmonaut al lumii, Iuri Gagarin.
    Mecanismul cronograf 3133, poate cea mai de succes creatie a
    rusilor de la Poljot, detine recorduri de prezenta in spatiul
    cosmic, iar ceasul Buran echipat cu 3133 este ceasul oficial al
    presedintiei ruse. Este vorba de o editie limitata, de cate 200 de
    exemplare (numarul 172 este la Bucuresti) cu semnatura lui Dmitri
    Medvedev, placat cu aur si pretuit la 850 de euro.

    Pentru a se individualiza pe o piata extrem de dinamica,
    fabricantii au inceput sa foloseasca in ceasurile create nu numai
    diamante sau metale pretioase, ci si metal recuperat din epava
    Titanicului, cenusa vulcanului din Islanda sau material din
    meteoriti. “Noi nu trebuie sa inventam astfel de elemente de
    marketing, ele exista deja”, zambeste Iulian Marinescu,
    referindu-se la mixul de nave spatiale, cosmonauti, piloti,
    scriitori, automobile, avioane sau rachete balistice care
    individualizeaza ceasurile rusesti. Ceasul si-a pierdut utilitatea
    si a devenit un accesoriu de personalitate, un obiect ce defineste
    personalitatea si preocuparile celui ce il poarta. Cum va reactiona
    romanul intre ceasul ofiterului din Armata Rosie, cel al lui
    Gagarin si cel cu semnatura lui Dimitri Medvedev este un experiment
    cel putin interesant.