Tag: furgoneta

  • Jaf de 100 de milioane de dolari. Hoţii au atacat o dubă încărcată cu bijuterii şi pietre preţioase

    Pietre preţioase şi bijuterii în valoare de 100 de milioane de dolari au fost furate într-un jaf din California. Acestea erau transportate într-o dubă blindată care a fost atacată pe stradă, potrivit Sky News.

    Purtătorul de cuvânt al FBI, Laura Eimiller, a declarat că jaful a avut loc în oraşul Lancaster din nordul comitatului Los Angeles. Ea a adăugat că agenţia colaborează cu autorităţile locale.

    Vehiculul blindat transporta încărcătura preţioasă între două expoziţii de bijuterii când a fost jefuit, susţin autorităţile.

    Brandy Swanson, director al companiei de securitate Brink’s, care deţinea furgoneta, a declarat că au fost luaţi între 25 şi 30 de saci, care conţineau un număr necunoscut de bijuterii.

    Estimările privind valoarea transportului variază foarte mult. 18 victime au raportat pierderi de peste 100 de milioane de dolari, în timp ce un purtător de cuvânt al companiei Brink’s a declarat că obiectele au fost evaluate la mai puţin de 10 milioane de dolari.

    „Conform informaţiilor pe care clienţii ni le-au furnizat înainte de a-şi expedia articolele, valoarea totală a articolelor dispărute este mai mică de 10 milioane de dolari. Colaborăm cu forţele de ordine şi vom rambursa în totalitate clienţilor noştri valoarea bunurilor care le-au fost furate, în conformitate cu termenii contractului nostru”, a anunţat compania.

    Potrivit unui specialist, proprietarii de pietre preţioase şi bijuterii obişnuiesc să nu îşi asigure bunurile la adevărata valoare din cauza costurilor foarte mari.

    „Aici intervine discrepanţa…. Ei sunt devastaţi. Unii dintre aceşti oameni au pierdut tot”, a spus Brandy Swanson.

    Expoziţia internaţională de pietre preţioase şi bijuterii găzduieşte aproximativ 45 de evenimente la nivel naţional în fiecare an.

  • Dacia lansează în acest an Dokker şi Dokker VAN. Cum arată noile modele

    “Dokker este un vehicul cu cinci locuri, practic şi polivalent, disponibil cu una sau două uşi laterale culisante. Dispunând de un portbagaj generos şi oferind o modularitate intuitivă, Dacia Dokker este perfect adaptată clienţilor care îşi doresc un vehicul cu posibilităţi multiple de utilizare, care să asigure atât o călătorie în condiţii de confort pentru cinci adulţi, cât şi transportul, la nevoie, a unor obiecte voluminoase”, se arată într-un comunicat al Dacia.

    Versiunea utilitară, Dokker VAN, se adresează clienţilor din zona comercială, respectiv întreprinzători şi societăţi comerciale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro