Tag: furate

  • Ce au facut soldaţi ruşi din Ucraina cu cerealele furate

    Cerealele furate de ruşi din Ucraina se află deja în Mediterană, spun serviciile de informaţii ucrainene. Cea mai probabilă destinaţie este Siria.

    „Cea mai probabilă destinaţie este Siria”, a spus sursa citată, conform căreia ruşii „continuă să exporte alimente furate din Ucraina pe teritoriul Federaţiei Ruse şi în Crimeea ocupată”, notează CNN.

    Serviciile de informaţii ucrainene au precizat că într-una dintre principalele zone producătoare de cereale – în jurul oraşului Polohî din regiunea Zaporizhzhia – se pregătesc cereale şi seminţe de floarea-soarelui aflate în depozit pentru a fi transportate în Rusia.

    O coloană de camioane ruseşti a părăsit oraşul Enerhodar, care se află tot în regiunea Zaporizhzhia, sub paza militarilor ruşi, a afirmat aceeaşi sursă.

    Destinaţia finală a coloanei a fost Crimeea, a precizat aceasta.

    De asemenea, s-au furat cereale în regiunea Harkov, iar din satul Mala Lepetîha, regiunea Herson, 1.500 de tone de cereale au fost duse în Crimeea.

    Săptămâna trecută, Ministerul Apărării a declarat că aproape o jumătate de milion de tone de cereale ucrainene au fost deja furate.

  • Patru români au furat bicicletele lotului naţional de ciclism al Italiei

    Potrivit DIICOT, procurorii din Vrancea au dispus vineri reţinerea, pentru o perioadă de 24 de ore, a 4 inculpaţi, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri mare risc, introducere în ţară de droguri, deţinerea de droguri şi furt calificat.

    Aceştia sunt acuzaţi că în prima parte a anului 2021 au constituit un grup infracţional organizat care a avut ca scop introducerea în România de cocaină, pe care ulterior o vindeau persoanelor interesate de pe raza judeţelor Vrancea şi Bacău.

    De asemenea, în aceeaşi perioadă, s-a conturat o linie infracţională distinctă ce urmărea vânzarea în ţară a unor bunuri sustrase din diverse state europene.

    Astfel, în 23 octombrie 2021, inculpaţii au furat 22 de biciclete aparţinând lotului naţional al Italiei de ciclism, ce participa la o competiţie în Franţa, cu o valoare a prejudiciului de aproximativ 600.000 euro.

    Procurorii şi poliţiştii au făcut vineri 14 percheziţii domiciliare în judeţul Vrancea în urma cărora au fost identificate şi ridicate 21 de biciclete dintre cele 22 furate din Franţa, 8 ecrane interactive, un DVR, mai multe grame de haşiş şi suma de 13.850 lei şi 2.800 euro.

    A fost identificat şi producătorul celor 22 de biciclete, o firmă din Italia, care şi-a identificat bunurile furate.

    Cei 4 inculpaţi vor fi prezentaţi vineri Tribunalului Vrancea cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.