Tag: fundeni

  • A fost reluată furnizarea agentului termic pentru Institutul Clinic Fundeni

    RADET a reluat, vineri, furnizarea agentului termic pe platforma Fundeni. Noua conducere a Institutului Clinic Fundeni a explicat cum a gestionat situaţia cât timp nu a fost apă caldă şi căldură.

    Managerul Institutului Clinic Fundeni, Anca Coliţă, a spus că situaţii precum cea de joi, când nu a fost apă caldă şi căldură, ar putea pune în pericol viaţa pacienţilor.

    „Cerem instituţiilor responsabile să ia măsuri pentru rezolvarea propriilor probleme, luând în calcul că, pe platforma medicală Fundeni sunt zilnic mii de bolnavi, majoritatea în stare foarte gravă. Joi, ziua în care RADET a sistat furnizarea agentului termic, pentru ICF a fost foarte dificilă. În primul, rând pentru ne-am dorit ca aceste probleme să nu afecteze pacienţii şi am mobilizate forţe suplimentare din aparatul tehnic, care să supravegheze continuu instalaţiile electrice suprasolicitate de utilizarea unui număr de trei ori mai mare de aparate de încălzire”, a spus Anca Coliţă.

    Potrivit acesteia, a fost convocat comitetul director al IC Fundeni, care a mobilizat resursele necesare pentru a analiza situaţia reală din spital.

    „S-a verificat ca, în toate unităţile de Transplant Hepatic, Renal şi Medular, blocurile operatorii şi cele trei secţii de Anestezie Terapie Intensivă, instalaţiile proprii de climatizare să funcţioneze la parametrii normali. În plus, cele 700 de aparate de aer condiţionat existente au funcţionat astfel încât să asigure temperatura ambientală acceptabilă, pentru ca pacienţii să nu aibă de suferit. De asemenea, au fost distribuite aproximativ 200 de pături pentru saloanele care nu au aer condiţionat şi totodată au fost instalate calorifere electrice, acolo unde au fost solicitate. Pentru secţiile în care nu a fost apă caldă, au fost pregătite peste 2.500 de pachete de serveţele umede şi loţiuni pentru păr (capeline). Şefii de secţie au evaluat permanent situaţia pentru ca să poată identifica şi remedia orice problemă care ar fi afectat siguranţa pacienţilor”, a mai spus Coliţă.

    RADET a anuntat că, joi, în jurul orei 17.00, a avut loc o avarie la Magistrala de termoficare Grozăveşti – Griviţa, cu o vechime de 40 de ani, termenul estimat de remediere fiind de 12 – 14 ore.

    Aceasta a fost a doua avarie anunţată joi de RADET. Regia a mai precizat că, urmare a unei avarii produse pe Magistrala de termoficare 2Dn 600, veche de 43 de ani, se sistează furnizarea agentului termic pentru un interval de maximum 24 de ore în zona Fundeni. Cinci puncte termice si două instituţii sunt afectate de această avarie, printre care şi Spitalul Fundeni.

  • BUSU ar putea fi operat DIN NOU. Actorul este internat la Fundeni. Un medic vine cu o statistică ALARMANTĂ

    Actorului Florin Busuioc i-ar putea fi montat un al doilea stent. Vasele de sânge ale acestuia sunt foarte subţiri şi riscă să se rupă fără un asemenea dispozitiv.

    Medicul Tudor Ciuhodaru consideră că este greu de evaluat evoluţia ulterioară.
     
    ”Aceste vizite într-o Secţie de Terapie Intensivă ar trebui limitate într-o ţară în care infecţiile nosocomiale sunt prezente. Este o situaţie alarmantă. Unul din cinci supravieţuitori ai unui infarct suferă un al doilea eveniment cardiac în următorii ani”, a declarat Ciuhodaru.
     
    Actorul Florin Busuioc a suferit un infarct miocardic marţi seara, după un spectacol la Craiova. A fost resuscitat şi este internat la Spitalul de Urgenţă din Craiova, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. După ce medicul Paul Traşcă i-a montat un stent, Busu este acum în afara oricărui pericol.
     
  • REŢETE FALSE la Spitalul Fundeni: Trei medici au emis 1.100 reţete false, un lanţ de farmacii le-a decontat fraudulos la CASMB

     Parchet: Trei medici au emis 1.100 reţete false, un lanţ de farmacii le-a decontat fraudulos la CASMB

    Trei medici au emis 1.100 de reţete false pentru medicamente oncologice şi hematologice, pe numele unor pacienţi, iar reprezentanţii unei firme ce deţine un lanţ de farmacii au decontat fraudulor pentru acestea, la CASMB, aproximativ 8,3 milioane de lei, potrivit Parchetului Tribunalului Bucureşti.

    Procurorii au început, în luna mai, urmărirea penală în acest caz faţă de zece persoane suspectate de săvârşirea, după caz, a infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Tribunalului Bucureşti transmis agenţiei MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şeful Clinicii de chirurgie Fundeni: Câştig între 1.000 şi 2.000 de euro pe lună, nu aş putea pleca

     Întrebat  în emisiunea “După 20 de ani”, difuzată duminică de Pro TV, cât câştigă pe lună, Popescu a răspuns că “undeva între 1.000 şi 2.000 de euro, ca echivalent”.

    Referitor la posibilitatea de a pleca să lucreze în străinătate, pentru un salariu mult mai mare, el a spus că nu ar putea “funcţiona” în afara Spitalului Fundeni. “Nu m-aş putea integra în niciun alt colectiv”, a adăugat el, subliniind că, dată fiind vârsta pe care a împlinit-o (60 de ani – n.r.), nu va mai primi oferte pentru a munci străinătate.

    În contextul salariilor relativ mici din sistemul sanitar românesc, în emisiune a fost abordat şi subiectul plăţilor informale – bani sau “atenţii”.

    Profesorul Irinel Popescu a ţinut să sublinieze că ideea de a condiţiona actul medical este absolut condamnabilă, precizând pe de altă parte că plăţi informale există şi în state avansate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mica de la “Abracadabra” a murit joi după amiază, în spital

     “Michaela Niculescu a murit în urma unui şoc hemoragic prin sângerare masivă. Fusese internată cu insuficienţă hepatică, ciroză hepatică, a fost transferată de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti în urmă cu două săptămâni”, a declarat pentru MEDIAFAX managerul Institutului Clinic Fundeni, Dr. Carmen Orban.

    Michaela Niculescu a urmat Facultatea de Limbi Străine şi a obţinut două doctorate, la Oxford şi Viena. A fost traducător, redactor şi producator în cadrul unei edituri, lector universitar şi specialist în IT. Şi tocmai ăsta ar fi fost păcatul ei: munca titanică şi orele puţine de odihnă şi-ar fi pus amprenta pe sănătatatea tinerei, potrivit stirileprotv.ro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ion Diaconescu a murit

    Fostul preşedinte al PNŢCD a fost externat în 3 octombrie din Institutul de Cardiologie “C.C. Iliescu” Fundeni. Ion Diaconescu spunea recent că s-a retras din viaţa politică, dar doar din activitate, nu însă şi în ceea ce priveşte dorinţele şi idealurile sale politice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro