Tag: fuia

  • Stelian Fuia, audiat la DNA în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu

    Fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia a declarat, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că va face declaraţii după discuţiile cu procurorii, “dar şi mâine în Comisie”. Acesta a venit la DNA însoţit de avocatul său, Cristian Ene.

    DNA a anunţat, în 8 ianuarie, că a fost începută urmărirea penală faţă de Stelian Fuia, director la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulea la data faptelor, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial.

    În acelaşi dosar sunt cercetaţi sora şi cumnatul acestuia, Alexandrina şi Daniel State, asociaţi la SC Procera Agrochemicals, acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, în formă calificată.

    Procurorii au arătat, în rezoluţia de începere a urmăririi penale, că Stelian Fuia, în calitate de director la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice (SCDPAM) Fundulea, “a omis îndeplinirea unui act de serviciu în cadrul unei proceduri de executare silită”, fapt ce a permis vânzarea ilegală, printr-o licitaţie din 19 decembrie 2005, a unor imobile din patrimoniul statului către o persoană fizică, banii fiind plătiţi societăţii la care sora acestuia era asociat.

    Stelian Fuia, deşi ştia că împotriva Staţiunii de Cercetare Fundulea s-a declanşat, ca urmare a unei sentinţe civile, o procedură de executare silită a unor bunuri pe care instituţia le deţinea în calitate de concesionar, nu a făcut contestaţie la executare, conform Codului de procedură civilă, şi nu a arătat că bunurile se aflau în patrimoniul statului, au precizat procurorii în documentul citat.

    Fapta a avut în vedere stingerea unei datorii pe care, iniţial, Staţiunea de Cercetare Fundulea o avusese faţă de Staţiunea Didactică Belciugatele. După încuviinţarea executării silite, cu acordul Staţiunii Fundulea, dreptul de a recupera datoria a fost preluat, printr-un contract de cesiune de creanţă, de societatea la care sora şi cumnatul lui erau asociaţi, respectiv Procera Agrochemicals.

    “Avantajele patrimoniale obţinute de SC Procera Agrochemicals, după executarea silită, s-au reflectat, în mod direct, în patrimoniul învinuiţilor State Alexandrina şi State Daniel (soră şi cumnat ai lui Fuia Stelian), asociaţi la SC Procera Agrochemicals. Cei doi beneficiari ai foloaselor au cunoscut şi au acceptat prejudicierea statului prin modalitatea descrisă mai sus”, se mai arată în documentul citat.

    Fostul ministru Stelian Fuia a fost ajutat în procedura ilegală de licitaţie în cazul imobilelor Staţiunii de Cercetare Fundulea de un executor judecătoresc şi “a îndestulat” firma surorii şi cumnatului său cu aproape 180.000 de lei, potrivit procurorilor.

    “Numitul Fuia Stelian, în calitate de director la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulea, funcţie pe care a deţinut-o în perioada 1 martie 2005 – 15 decembrie 2008, cu ştiinţă, a omis îndeplinirea unui act de serviciu, în cadrul unei proceduri de executare silită, fapt ce a condus la scoaterea ilegală, prin procedura de licitaţie organizată de învinuitul Constantin Oprişan (executor judecătoresc faţă de care este deja începută urmărirea penală) la 19 decembrie 2005, a unor imobile din patrimoniul statului, în valoare de 243.950 de lei şi la îndestularea în acest mod a creditorului SC Procera Agrochemicals România SRL cu suma totală de 174.631 de lei”, au arătat procurorii în ordonanţa de începere a urmăririi penale.

    Fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia declara, pentru MEDIAFAX, că dosarul “nu are legătură” cu activitatea sa politică, că este “mai vechi, de peste opt ani” şi că în 2012 s-a dispus în cazul său neînceperea urmăririi penale.

    Fuia a precizat că are “o hârtie” de la Ministerul Finanţelor care certifică faptul că activele la care se face referire în dosar sunt şi astăzi în domeniul public al statului.

    “Acest dosar nu are legătură cu activitatea mea politică. Dosarul este unul vechi de peste opt ani şi, din câte ştiu eu, a fost închis printr-o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale în 2012. Surprinzător este că apare acest dosar, nu ştiu ce elemente noi au apărut pentru a se schimba rezoluţia, vom vedea. Important este că pentru activele supuse executării eu am făcut tot ce e posibil ca ele să rămână în domeniul public al statului. Eu am atacat în justiţie, ca director, actul de execuţie şi, la ora actuală, dacă cineva este curios să verifice situaţia activelor de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulea, putea vedea că şi astăzi aceste active sunt în domeniul public”, a explicat Fuia.

    În octombrie 2008, Agenţia Naţională de Integritate sesiza Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cazul lui Stelian Fuia, atunci deputat PDL de Călăraşi, solicitând să facă verificări pentru fals în declaraţia de interese.

    Agenţia Naţională de Integritate arăta atunci că Fuia, în calitate de director al Staţiunii de Cercetare Fundulea, a încheiat un contract cu firma Procera Agrochemicals Romania SRL, la care deţinea 50 la sută din acţiuni, nerespectând dispoziţiile legale privind conflictul de interese.

    În urma verificărilor prealabile, ANI a constatat neconcordanţe referitoare la acţionariatul SC Procera Agrochemicals Romania SRL, firmă la care Fuia ar fi fost acţionar, conform declaraţiilor de interese depuse de acesta.

    Potrivit datelor înregistrate atunci la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, SC Procera Agrochemicals Romania SRL nu avea asociaţi persoane fizice.

    Procurorii Parchetului instanţei supreme au dispus, în 3 martie 2010, netrimiterea în judecată a lui Fuia, pentru fals în declaraţia de interese.

    Decizia a fost contestată de ANI la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în 30 aprilie 2010, plângerea fiind respinsă ca nefondată în 23 iunie 2010.

    În februarie 2012, Stelian Fuia, atunci deputat şi preşedinte al PDL Călăraşi, era propus la conducerea Ministerului Agriculturii, în Cabinetul Ungureanu. El a condus ministerul Agriculturii din 9 februarie 2012 până la sfârşitul lunii aprilie a aceluiaşi an.

    Stelian Fuia a fost, între anii 2004 şi 2006, vicepreşedintele PD Călăraşi, apoi timp de un an a fost secretar general al filialei, iar din 2007 până în 2008 a îndeplinit funcţia de prim-vicepreşedinte al PD Călăraşi. În ianuarie 2011 a fost ales preşedinte al Organizaţiei Judeţene Călăraşi a PDL. Stelian Fuia a demisionat din PDL la jumătatea anului 2012.

  • Fuia: Românii nu consumă miere din cauza mentalităţii şi preferă produsele fast-food

    “Astăzi copiii preferă să mănânce la fast food, sau produse care conţin mult zahăr şi cred că ar fi mult mai bine ca copiii noştri să consume în loc de zahăr produse din miere sau apicole. O să am o discuţie cu ministrul Sănătaţii pentru programul privind mierea în şcoli. Legea există de ceva timp, normele de aplicare nu au fost emise şi o să vedem din ce motive”, a spus Fuia. El a afirmat că atunci când nu va mai fi ministru se va apuca, probabil, de apicultură. Ministrul a adăugat că în luna mai va vizita România o delegaţie de oameni de afaceri din China şi unul dintre domeniile de interes pentru ei îl reprezintă apicultura, respectiv importul de miere din România.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Opoziţia odihnită şi sirena lui Ungureanu. Perlele politice ale săptămânii

    “Eu nu sunt însă, ca în epopeea lui Ulise, o sirenă care atrage spre pierzare oamenii. Deocamdată constat aşteptarea, gândindu-mă proiectiv” – premierul M. R. Ungureanu despre aşteptarea cetăţenilor pentru un partid de dreapta pe care să-l conducă el

    “Domnul Boc a picat, doamna Udrea a picat, domnul Blejnar a picat şi el, deci BUB s-a realizat. Mai e A, o să pice şi A” – Victor Ponta, liderul PSD, referindu-se la dorinţa opoziţiei ca Roberta Anastase să plece de la şefia Camerei Deputaţilor

    “Faptul că sunt absolvent al unor instituţii de prestigiu din judeţul Cluj, respectiv al Facultăţii de Zootehnie, pe lângă cea de Drept, mă ajută să îl înţeleg tot mai bine pe dl. Ponta” – Daniel Buda (PDL), preşedintele Comisiei juridice a Camerei

    “Ce-a zis, mă, Mariana Câmpeanu? Bă, băiatule, eu cred că, dacă se dezbracă în pielea goală, mai câştigă un vot-două în Craiova, poate” – Antonie Solomon, primarul Craiovei, despre deputatul PNL Mariana Câmpeanu

    “Dacă în vreo ţară premierea e mită, atunci în ţara aia domină Satana” – Gheorghe Becali, liderul PNG, achitat în dosarul “Valiza” în care oferise 1,7 mil. euro jucătorilor de la U Cluj ca să-i învingă pe cei de la CFR Cluj

    “Ei sunt mai bolovani, se duc la restaurant” – Silviu Prigoană, candidatul PDL la Primăria Capitalei, despre stilul de a petrece Paştele al cei doi fii mai mari ai săi, Honorius şi Silvius

    “Acest program este o rablă. Consumă o tonă de hârtii birocratice şi are o primă pentru un Logan, nu un tractor” – Stelian Fuia, ministrul agriculturii, despre programul Rabla pentru tractoare

  • Frankenstein, poker şi Ceauşescu. Perlele politice ale săptămânii

    “Bucureştenii nu trebuie să-şi pună speranţele şi încrederea într-o construcţie politică de tip Frankenstein” – Elena Udrea, şefa PDL Bucureşti, despre candidaţii USL la alegerile locale

    “Boc ne-a ipotecat casa, ne-a oprit copiii să mai meargă la şcoală, le-a spus părinţilor noştri să nu se mai ducă la spital că nu mai sunt bani. A venit Ungureanu şi a început să ne vândă din casă: patul, televizorul, tot ce mai găseşte” – Victor Ponta, preşedintele PSD

    “În politică, în viaţă în general, câştigă cei care joacă şah, nu poker” – Andrei Chiliman, demis din fruntea PNL Bucureşti, făcând aluzie la preferinţa pentru poker a lui Crin Antonescu, liderul PNL

    “În locul USL, as fi jucat poker politic. Şi aş fi plătit cu sec. Cred că n-ar fi fost o idee foarte rea să-l vedem pe domnul Băsescu demisionând de Sf. Maria. Vrei bluff? Uite bluff!” – Mircea Geoană, fost preşedinte al Senatului, despre refuzul de către USL al propunerii prezidenţiale de demisie

    “După 20 de ani de fărâmiţare a patrimoniului agricol, trebuie să vedem că Ceauşescu n-a fost tâmpit cu asocierea în cooperativă şi că fără asociere irosim potenţial agricol” – Stelian Fuia, ministrul agriculturii

    “Dacă el a rupt alianţa cu mine, s-a întors lumea cu fundul în sus. Este implicat în dosare foarte grele. Dacă nu eram eu, el era şi acum puşcăriaşul de serviciu” – C.V.Tudor, liderul PRM, despre Gh. Becali

  • Ministrul Agriculturii “face piaţa” la supermarket

    “Din supermarket. Acolo mă duc duminica şi cumpăr pentru o săptămână tot ce îmi trebuie”, a răspuns Fuia, întrebat de un jurnalist dacă achiziţionează alimente din piaţă sau din supermarket. Precedentul ministru de resort, Valeriu Tabără, se declara “duşman” al marilor lanţuri de magazine, acuzându-le în mai multe rânduri că măresc nejustificat preţurile alimentelor. Tabără a vehiculat chiar ideea obligării supermarketurilor de a închide duminica magazinele, pentru a proteja astfel micii producători care vând în pieţe.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Fuia: Zăpezile au refăcut deficitul de apă din sol. S-a asigurat un start bun pentru culturile de primăvară

    “S-a vehiculat foarte mult că iarna severă pe care am avut-o a afectat sectorul agricol. Chiar dacă s-au creat nişte probleme în domeniul producţiei de legume, îndeosebi la micii producători în solarii, zăpada şi apa venită prin zăpadă au contribuit la refacerea deficitului de apă din sol, ceea ce asigură un start bun pentru culturile de primăvară”, a spus ministrul. El a adăugat că “informaţiile din teren” sunt că în primăvară însămânţările se vor face în condiţii bune. “Din culturile de toamnă, cea mai afectată este cultura de rapiţă, până la 80%, şi o să vedem în continuare evaluările, dar aceste suprafeţe vor fi reînsămânţate cu culturi de primăvară”, a mai spus Fuia.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Fuia: Şansele de a bloca vânzarea terenurilor către străini după 2013 sunt aproape de zero

    “Ca să închidem un subiect care a fost de ceva timp în dezbatere – vânzarea terenurilor către străini. S-a făcut multă vorbire de către multe persoane în ultimul timp ce trebuie să facem noi ca să blocăm vânzarea terenurilor către străini din 2013 încolo”, a spus Fuia. El a adăugat că cei care au “făcut vorbire” au uitat să citească textul tratatului de aderare. “Noi am acceptat prin tratatul de aderare această clauză, această obligaţie, că la 31 decembrie 2013 vom liberaliza piaţa terenurilor agricole. Şi cine vorbeşte astăzi că vom putea impune un moratoriu de câţiva ani de zile se înşală. Ar trebui să ne uităm ce tratat de aderare al unei ţări care a aderat după 2004 a fost modificat vreodată, până la ora actuală. Deci şansele de a bloca vânzarea terenurilor către străini după 2013 sunt aproape de zero. Asta nu înseamnă că nu vom face demersuri”, a spus el.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Fuia: Scăderea TVA la alimente nu figurează pe agenda Guvernului în acest an

    “În condiţiile financiare actuale nu putem vorbi de o relaxare fiscală şi, dacă ne uităm la ţările din jur, pe de o parte Grecia, unde este o cedare de suveranitate, şi la Ungaria, unde TVA a cescut la 27%…”, a spus Fuia. La ultima conferinţă în calitate de ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără a spus că TVA la alimete ar trebui redusă de la 24% la sub 10%, măsura urmând să aibă ca efect scădea preţului la alimente şi diminuarea evaziunii fiscale.

    Mai multe pe mediafax.ro