Ca să ajungi la Neuschwanstein trebuie să iei trenul din München şi să mergi aproape două ore, până în Fussen, un oraş aflat la poalele Alpilor Bavarezi care pare rupt dintr-o pictură în culori vii. La o primă vedere pare că nu vei găsi două case de aceeaşi culoare. Dacă, după multe căutări prin acest orăşel cu străzi întortocheate şi îngus-te, găseşti totuşi, cu siguranţă ele se vor deosebi fie prin picturile pereţilor exteriori, fie prin designul obloanelor.
Situat la mai puţin de zece kilometri de graniţa cu Austria, oraşul nu atrage prea mult atenţia asupra sa, fiind pus în umbră de mult mai popularul Neuschwanstein, aflat la doar câteva minute de mers cu autobuzul.Nu mulţi sunt cei care se opresc să se plimbe prin centrul istoric – cu puţin efort întregul oraş poate fi inclus în acest centru -, să studieze arhitectura diametral opusă a celor două biserici şi feţele puţinilor localnici aflaţi pe străzi într-o zi de weekend. Fussen este de altfel destinaţia perfectă de weekend pentru germanii şi austriecii din apropiere. Pentru turiştii din restul lumii poate fi o evadare de una-două zile din München şi Innsbruck. Fiecare dintre cele două oraşe este o adevărată perlă arhitectonică ce oferă zeci de obiective turistice, de la parcuri la muzee. Dacă doreşti însă să scapi pentru puţină vreme de agitaţia oraşelor mari şi să te abaţi de la un program de vizite la minut, nu trebuie decât să iei trenul sau maşina spre Fussen.
Aici, odată ajuns în gară nu trebuie decât să urmezi cursul natural al străzilor şi ai ajuns în centru. Fie că o iei la stânga sau la dreapta nu te poţi pierde, însă poţi rătăci pe străzi ore în şir. Uneori ai impresia că eşti într-o poveste: casele par din turtă dulce precum în Hänsel şi Gretel. Pentru a simţi cu adevărat atmosfera bavareză trebuie să te opreşti într-unul dintre restaurantele sau cafenelele cu specific şi să încerci tradiţionalul wurst şi mult prea cunoscuta bere, fie ea filtrată sau nefiltrată. Deşi eşti în ţara strudelului de mere şi a cârnaţilor, poţi să încerci o pizza, un croissant cu cafea sau un gyros într-unul dintre localurile internaţionale.
Localurile, indiferent de specific, au un punct comun – sunt decorate cu lemn, mobilate cu lemn şi încălzite cu lemn. Iar dacă în Paris mănânci molecular, iar la Londra fusion, în Bavaria mănânci mult şi bine, indiferent de ce ai în farfurie.Cu stomacul plin poţi să o iei din nou spre gară unde sunt aliniate autobuzele care îşi aşteaptă cuminţi călătorii spre castelul Neuschwanstein şi spre Hohenschwangau. Şi Fussen are propriul său castel, care domenşte de pe un dâmb peste întregul oraş, însă prin comparaţie cu surorile sale mai mari este răţuşca cea urâtă între lebede.
După zece minute cu autobuzul ajungi la poalele munţilor care ascund cele două castele. Nu eşti în pustiu propriu-zis, dar nu eşti nici într-o zonă locuită. Autobuzul te lasă pe o stradă presărată cu hoteluri, baruri şi cafenele, unde turiştii se odihnesc după expediţia pe munte. De-o parte şi de alta a şoselei care se termină cu un lac stau cele două castele. Ca să ajungi la fiecare dintre ele ai două opţiuni – câteva zeci de minute pe jos sau câteva minute cu trăsura trasă de cai.
Drumul pe jos nu durează în niciunul dintre cazuri mai mult de 30 de minute – asta dacă nu te opreşti să savurezi încă un wurst pe drum, situaţie în care timpul capătă alte dimensiuni. Prin pădure te întâlneşti cu mulţi asiatici zâmbitori şi cu câţiva europeni care admiră peisajul. În cazul celor din urmă înţelegi mai uşor ceea ce spun.
Drumul prin pădure către Neuschwanstein îţi permite de multe ori să întrezăreşti castelul, care pare din ce în ce mai pământean pe măsură ce te apropii. De jos, din stradă, îl vezi cocoţat în vârf de munte şi de acolo se uită parcă la tine de sus, la propriu şi la figurat. Când ai ajuns lângă, aerul măreţ este împrumutat de oameni, care privesc măruntele sate din jur. Cel mai bine vezi castelul de pe Marienbrücke, un pod ce pare suspendat în aer între două stânci. Iarna, podul este închis. Este un exerciţiu de curaj să îl parcurgi şi vara, darămite iarna. De aici, castelul pare efectiv că răsare din munte şi astfel capătă un aer şi mai impunător.
Cu o istorie de 150 de ani în spate, clădirea a văzut multe capete încoronate şi artişti, iar pereţii săi au auzit multe poveşti de dragoste. Construit în cinstea compozitorului Richard Wagner, ca un refugiu pentru Ludovic al II-lea al Bavariei, Neuschwanstein a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru studiourile Disney care au construit “după chipul şi asemănarea sa” palatul Frumoasei din Pădurea Adormită. În fiecare an mai bine de un milion de oameni vin să vadă castelul fanion al Bavariei. Pentru cei care încă mai cred în poveşti, drumul până aici, cu sau fără trăsură, nu poate fi decât o incursiune în lumea basmelor. Toţi ceilalţi au nevoie doar de mai multe exerciţii de imaginaţie.