Tag: FRH

  • „Nu aveţi 5000 euro? Facem noi chetă…” – Federaţia Română de Handbal criticată aspru de suporteri

    În câteva postări repetate, Angela Pop, cea care de foarte mulţi ani însoţeşte naţionala feminină de handbal, alături de mai mulţi suporteri români, la toate turneele finale europene, mondiale şi olimpice, a cerut reprezentanţilor Federaţiei Române de Handbal să ia atitudine faţă de arbitrajul considerat părtinitor, din ultimul meci de la europene.

    Angela Pop a solicitat ca FRH să depună memoriu la Federaţia Europeană de Handbal (EHF), pentru a apăra onoarea delegaţiei române, a componentelor echipei naţionale şi a suporterilor.

    Într-un răspuns la una din postările de pe contul oficial de facebook al FRH, Angela Pop a scris:

    „Încă mai aşteptăm sa vedem o reacţie serioasă din partea FRH, nu o glumă ca în textul de la postare.”

    În replică, singura dealtfel la valul de critici primite, FRH a scris:

    „La nivel personal, putem discuta, avem opinii ferme. La nivel instituţional, există proceduri, indiferent cât de puţin ne place acest lucru. Solidaritatea există, contează enorm şi vă mulţumim. Deocamdată, atât putem afirma public. Deocamdată…”

    Ulterior, presa sportivă din România a vehiculat informaţia conform căreia memoriului, ce se solicită a fi depus la EHF, nu i se dă curs pentru că acesta ar costa 5.000 de euro, bani pe care FRH nu i-ar avea sau nu ar fi dispusă să îi aloce.

    Această informaţie a dus la o nouă reacţie din partea Angelei Pop, care a scris:

    „Nu aveţi 5000 euro? Facem noi chetă, oricum ne-am susţinut financiar 100% deplasarea, cazarea, masa şi biletele la meciuri, iar lumea crede că suntem sponsorizaţi. Nu oameni buni, nu suntem!

    FRH să stea liniştită, NOI suntem în tribună pentru echipă şi în fiecare an vom face aceleaşi sacrificii şi credite ca să le însoţim la turneele finale.

    Fetelor, întregii echipe, noua celor din tribună şi tututor românilor de acasă, trebuie să le arătaţi că nu sunteţi puşi acolo doar ca să vă încasaţi salariul lunar. Vă propunem să vă donaţi salariile pe luna asta şi să depuneţi memoriu, măcar din respect pentru fete.”

     

  • Reacţia Cristinei Neagu după controversele legate de arbitraj la europene: „Merit mai mult respect”

    Felul în care România a pierdut meciul cu Muntenegru (scor 34-35) a produs reacţii, unele chiar vehemente, în rândul suporterilor români, al jucătoarelor echipei naţionale şi a specialiştilor din handbal.

    Conform unor analize video ulterioare, arbitrele din Austria care au oficiat partida la centru au făcut cel puţin 16 greşeli de interpretare, cea mai flagrantă fiind considerată un dublu dribling pe faza de atac a muntenegrencelor, pe finalul meciului, la scorul de 33-34, nesancţionat, urmat imediat de acordarea pentru acestea a unei aruncări de la 7 metri.

    Penalizarea acelei greşeli ar fi putut da şansa echipei conduse de Florentin Pera să obţină egalarea la atacul pe care l-ar fi avut imediat după aceea.

    Indignată de maniera de arbitraj, Cristina Neagu a reacţionat dur în interviurile de după meci, postând miercuri dimineaţa un nou mesaj sugestiv.

    „România merită mai mult respect. Merit mai mult respect. Ce s-a întâmplat aseară depăşeşte fair play-ul şi respectul, valori pe care le preţuiesc atât de mult în sportul nostru. Moment trist pentru handbal în general”, a scris Neagu, care marţi seara a marcat 9 goluri, devenind cea mai bună marcatoare la Campionatele Europene, într-un clasament comun, masculin şi feminin.

    Căpitanul echipei României a ajuns la 296 de goluri marcate la un campionat european , depăşind nume mari ale handbalului mondial precum Sigurdsson, Hansen, Karabatic sau Radicevic.

    Liderul galeriei echipei naţionale, Angela Pop, a reacţionat şi ea la cele întâmplate, cerând imperios Federaţiei Române de Handbal să ia măsuri şi să depună memoriu la Federaţia Europeană de Handbal.

    Singurele reacţii ale FRH după meci au fost postate pe facebook şi pe site-ul instituţiei, însă acestea nu fac deocamdată referire la un eventual demers.

    „Buturuga mică răstoarnă carul mare. S-au temut de noi şi au apelat la mijloace pe care onoarea şi spiritul de fair play le pun sub semnul întrebării. Ne vom ridica, avem puterea să răzbatem, să arătăm inimi puternice. România, victorie!”, s-a scris la puţin timp după meci, pe pagina de socializare.

    În schimb, mesajul de pe site-ul frh.ro, publicat miercuri dimineaţa, nu mai face referiri, nici voalate, la adresa arbitrajului:

    „Am câştigat o echipă. Poate cel mai bun meci de la Euro 2022, după opinia unor jurnalişti străini, s-a desfăşurat ca o demonstraţie de caracter şi atitudine a echipei. Felicitări fetelor noastre pentru voinţa şi pentru însufleţirea cu care au luptat, până la ultimul strop de energie. Mai avem un meci, cel cu Germania. Căutăm victoria, căutăm o bucurie pentru inimile suporterilor noştri, atât de importanţi. Mulţumim tuturor pentru susţinere!”

    România joacă miercuri cu Germania ultimul meci din grupa principală, cu începere de la ora 16.30.

     

  • Cristina Neagu şi Mihai Popescu, handbaliştii anului 2016, conform voturilor antrenorilor

    Federaţia Română de Handbal (FRH) a anunţat, miercuri, prin intermediul site-ului oficial, sportivii laureaţi ai anului 2016. Cristina Neagu a fost desemnată handbalista anului, în timp ce Mihai Popescu a fost ales drept cel mai bun handbalist al acestui an, conform frh.ro.

    Câştigătorii distincţiilor au fost stabiliţi în urma unui vot exprimat de către antrenorii echipelor din Liga Naţională Feminină şi Masculină.

    Interul stânga Cristina Neagu de la Buducnost Podgorica, căpitanul echipei naţionale de handbal feminin a României, a fost desemnată cea mai bună handbalistă româncă a anului 2016. Portăriţa Paula Ungureanu a fost aleasă cea mai bună handbalistă româncă din Liga Naţională, în timp ce suedeza Isabelle Gullden, de la CSM Bucureşti, a fost aleasă cea mai bună jucătoare străină din Liga Naţională.

    Citiţi mai multe pe Mediafax