Tag: François Bloch

  • 100 Cei mai admiraţi CEO din România – 087. François Bloch, CEO, BRD – Groupe Société Générale

    #banking #carierapestegranite #mandatdublu

    François Bloch a preluat la sfârşitul anului 2016 de la Philippe Lhotte conducerea BRD, care este acum a treia cea mai mare bancă de pe piaţa românească după active. Mandatul său a fost reînnoit, la finalul anului 2020, pe o perioadă de patru ani. Înainte de a ajunge la BRD-SocGen, executivul a fost prim-vicepreşedinte executiv la Rosbank, subsidiara din Rusia a grupului francez Société Générale. Are o bogată experienţă internaţională, atât în retail, cât şi în investment banking, lucând în Franţa, Germania, SUA şi Rusia. Este absolvent al École nationale de la statistique et de l’administration économique din Paris.

  • Cât mai câştigă un şef de bancă: François Bloch, CEO-ul BRD, a avut în 2022 o indemnizaţie de 2,1 mil. lei (431.000 euro) şi beneficii de 788.000 de lei. Remuneraţia variabilă, 500.000 de euro

    „Remuneraţia variabilă acordată pentru performanţa anului 2022 a fost de 500.000 euro brut, din care a intrat în drepturi, în martie 2023, pentru suma de 200.000 euro brut şi nu a intrat în drepturi pentru suma de 300.000 euro brut, a cărei plată a fost amânată“

    Odată cu publicarea convoca­toarelor societăţilor listate la BVB, prin care se discută rapoartele pe 2022 sau se aprobă dividende acolo unde este cazul, investitorii pot analiza şi remuneraţiile pentru conducerea fiecărei companii listate în parte, acesta fiind al doilea an când socie­tăţile de la BVB publică remune­raţiile pe fondul unei directive europene.

    BRD, a treia cea mai mare instituţie de credit din România, după Banca Transilvania şi BCR, a publicat în raportul de remunerare de pe site-ul propriu remuneraţia totală acordată în 2022 pentru fiecare director executiv. „Pentru 2022, François Bloch, Director General, a primit o remuneraţie fixă compusă din indemnizaţie anuală în valoare de 2.134.869 lei brut şi beneficii în natură în valoare de 788.084 lei brut, care au fost plătite conform Politicii de remunerare“, arată BRD.

    „Remuneraţia variabilă acordată pentru performanţa anului 2022 a fost de 500.000 euro brut, din care a intrat în drepturi, în martie 2023, pentru suma de 200.000 euro brut şi nu a intrat în drepturi pentru suma de 300.000 euro brut, a cărei plată a fost amânată. Plata remuneraţiei variabile pentru anul 2022 se va face conform schemei de amânare şi reţinere fie în numerar (44% din remuneraţia variabilă), fie în echivalent în acţiuni (56% din remuneraţia variabilă)”, arată BRD care menţionează într-o notă de subsol că beneficiile în natură includ contribuţiile angajatorului menţinute în ţara de origine, Franţa.

    Sumele apar în raportul de remunerare al BRD, publicat în cadrul secţiunii AGA de pe site-ul băncii. „În 2022, François Bloch a primit remuneraţie fixă suplimentară de la Societe Generale Franţa de 2.668 euro brut. Nu a primit altă remuneraţie fixă suplimentară sau alta remuneraţie variabilă de la alte entităţi ale Grupului. În 2022, nu a fost efectuată nicio modificare a structurii pachetului de remunerare totală“.

    Claudiu Cercel, director general adjunct, a primit o remuneraţie fixă compusă din indemnizaţie anuală în valoare de 1 mil. brut şi beneficii în natură în valoare de 31.952 lei brut. „Remuneraţia variabilă acordată pentru performanţa anului 2022 a fost de 125.000 de euro brut, din care a intrat în drepturi, în martie 2023, pentru suma de 50.000 de euro brut şi nu a intrat în drepturi pentru suma de 75.000 de euro brut, a cărei plată a fost amânată“.

    BRD a avut un profit net de 1,3 mld. lei în 2022 şi venituri bancare de 3,3 mld. lei. Banca are 8,7 mld. lei capitalizare iar în ultimele 12 luni acţiuni au minus 30%. Spre comparaţie indicele BET are minus 3,6%.

  • Citatul săptămânii: FranÇois Bloch, CEO al BRD – SocGen: Ne aşteptăm ca inflaţia să se scrie din nou cu o singură cifră spre sfârşitul acestui an

    Ne aşteptăm ca inflaţia să se scrie din nou cu o singură cifră spre sfârşitul acestui an, într-un context caracterizat de dobânzi de piaţă înalte şi foarte probabil de o mai mare prudenţă din partea companiilor şi gospodăriilor, care ar putea fi tentate să-şi amâne sau să-şi limiteze planurile de investiţii.

    FranÇois Bloch, CEO al BRD – SocGen, într-un interviu ZF

  • Profit de aproape 1 mld. lei în 9 luni/2022 pentru BRD, în creştere cu peste 12%, după un avans comparabil al creditării. Creditarea companiilor a făcut un salt anual de 31%, avansul pe segmentul IMM fiind de aproape 50%

    ♦ François Bloch, CEO al BRD: „Avântul creditării s-a menţinut la un nivel ridicat. Creditarea companiilor a avut o performanţă remarcabilă (+31%), susţinută de ambii săi piloni, cu o creştere extraordinară a creditării atât pe segmentul IMM-urilor, cât şi pe cel al companiilor mari“ ♦ Venitul net bancar al BRD a depăşit 2,4 mld. lei, după o creştere cu 11,6%.

    BRD-SocGen, a treia bancă de pe piaţa locală după active, a înregistrat în primele 9 luni din 2022 un profit net de 998 mil. lei lei, în creştere cu 12,6% faţă de rezultatul din acelaşi interval din 2021, în condiţiile în care veniturile şi creditarea au crescut cu circa 12% în termeni anuali.

    La nivelul întregului grup BRD, profitul net a fost în perioada ianuarie-septembrie 2022 de peste 1 mld.  lei, mai mare cu 10% faţă de câştigul din 9 luni din 2021, conducând la o renta­bilitate a capitalurilor proprii de aproape 17%, în comparaţie cu nivelul de 13% obţinut în aceeaşi perioadă a anului trecut.

    „În primele nouă luni ale anului 2022, BRD a înregistrat o performanţă solidă la nivelul tuturor liniilor de activitate, în ciuda unui context economic plin de provocări. Avântul creditării s-a menţinut la un nivel ridicat“, a declarat François Bloch, CEO al BRD Soc-Gen.

    Venitul net bancar al BRD a avansat în 9 luni/2022 până la peste 2,4 mld. lei, cu 11,6% peste nivelul din 9 luni/2021, în principal ca urmare a ma­jorării veni­tu­rilor nete din dobânzi şi comisioane. Pe o tendinţă de creştere au fost şi cheltuielile operaţionale ale băncii, care au ajuns la 1,2 mld. lei, după o creştere anuală cu 7,3%.

    La nivelul întregului grup BRD, venitul net bancar a atins 2,54 mld. lei în creştere cu 9,8% în dinamică anuală, iar cheltuielile operaţionale au totalizat aproape 1,3 mld. lei în primele nouă luni ale anului 2022, în creştere cu 5% în dinamică anuală, excluzând contribuţiile plătite la Fondurile de Garantare a Depozitelor şi de Rezoluţie (69,2 mil. lei vs 49,4 mil. lei în 2021).

    „Bazându-se pe o activitate comercială dinamică şi amplă, BRD a realizat, la finalul primelor nouă luni ale acestui an, o performanţă financiară solidă. Venitul net bancar a crescut pe fondul unor volume mai mari şi unor dobânzi de piaţă în creştere, încorporând, în acelaşi timp, remunerarea semnificativ crescută a depozitelor clienţilor noştri. În ciuda unei importante presiuni inflaţioniste, creşterea cheltuielilor operaţionale a fost temperată printr-o disciplină riguroasă a cheltuielilor. Costul riscului a fost ţinut sub control, confirmând calitatea şi sănătatea portofoliuluiî, a mai explicat şeful BRD.

    Grupul BRD a înregistrat o creştere a venitului operaţional brut de 13,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Ca urmare, raportul cost/venit s-a îmbunătăţit cu 2,2 puncte procentuale, până la 47,5% pe primele nouă luni ale anului 2022, în scădere de la 49,6%, nivel înregistrat în perioada similară a anului precedent (dacă excludem contribuţiile cumulate la Fondurile de Garantare a Depozitelor şi de Rezoluţie).

    Soldul creditelor acordate de BRD a crescut în 9 luni/2022 cu 12% faţă de nivelul din 9 luni/2021, la peste 35,5 mld. lei.

    Pentru întregul grup BRD, soldul creditelor nete, inclusiv creanţele din leasing, au crescut cu 11,5% în dinamică anuală, la 30 septembrie 2022, la 37,5 mld. lei. Pe segmentul retail, creşterea de 3,2% a fost susţinută atât de segmentul persoane fizice, cât şi de cel al clienţilor companii mici. Creditele pentru locuinţe au rămas principalul motor, cu o creştere consistentă, de 21% în dinamică anuală, a producţiei noi în primele nouă luni ale anului, în timp ce creditarea pentru consum reflectă încetinirea pieţei.

    Finanţările acordate companiilor au înregistrat un avans de +30,9% faţă de 30 septembrie 2021, determinat atât de activitatea impresionantă pe segmentul IMM-urilor (+49,5% faţă de 30 septembrie 2021), cu credite în valoare de 1,4 mld. lei aprobate în cadrul programului IMM Invest, care a fost operational până la sfârşitul lunii iunie 2022) şi o creştere solidă a creditelor acordate companiilor mari (+22,4% faţă de septembrie 2021). Activitatea de leasing a înregistrat, de asemenea, o creştere importantă, +12,2% faţă de 30 septembrie 2021, potrivit informaţiilor transmise de bancă.

    „Creditarea persoanelor fizice cu împrumuturi pentru locuinţe a progresat în continuare, producţia nouă fiind cu 21% mai mare. Cota de piaţă pe creditele de consum a rămas rezilientă în condiţiile unei încetiniri a pieţei, după anul-record 2021. Creditarea companiilor a avut o performanţă remarcabilă (Ă31% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut), susţinută de ambii săi piloni, cu o creştere extraordinară a creditării atât pe segmentul IMM-urilor, cât şi pe cel al companiilor mari. BRD s-a implicat activ în programele guvernamentale de sprijinire a economiei, cu credite aprobate în valoare de 1,4 mld. lei în primul semestru al anului 2022 (programul IMM Invest nu a mai fost operaţional după finalul lunii iunie). Sprijinirea economiei va continua în cadrul noului program IMM Invest Plus, care a început în luna octombrie 2022î, a explicat şeful BRD.

    Ca urmare a creşterii creditării s-au majorat şi câştigurile băncii din dobânzi.

    Venit net din dobânzi la nivelul BRD a depăşit 1,6 mld. lei, după un salt cu 13% faţă de 9 luni/2021. La nivel de grup, creşterea de 12,2%, faţă de perioada similară a anului trecut, a veniturilor nete din dobânzi, până la peste 1,7 mld. lei se datorează avansului solid al volumelor, precum şi ratelor dobânzilor în creştere, conform explicaţiilor transmsie de bancă. Evoluţia înglobează şi efectul cheltuielilor în creştere cu dobânzile pentru resursele atrase, în condiţiile în care şi clienţii retail, şi cei non-retail au beneficiat de o remunerare superioară a depozitelor.

    Veniturile nete din comisioane au înregistrat un avans de 1,9% la nivel de grup, în dinamică anuală, consecinţă a unui volum mai mare de operaţiuni cu carduri şi a vânzărilor în creştere de produse de asigurare, contrabalansat parţial de venituri mai mici din servicii de e-banking, dată fiind migrarea clienţilor retail la noua aplicaţie de mobile banking gratuită, You BRD. Celelalte venituri au marcat şi ele creşteri solide (Ă13,4% faţă de perioada similară a anului trecut) datorită creşterii consistente a activităţilor de tranzacţionare şi de vânzări pe toate categoriile de produse.

    În ceea ce priveşte indicatorii de risc de credit, nivelurile acestora reflectă calitatea foarte bună a portofoliului de credite, susţine BRD.

    Rata creditelor neperformante a rămas la nivelul minim record de 2,6% (faţă de 3,2% la sfârşitul lunii septembrie 2021), iar gradul de acoperire cu provizioane a continuat să crească până la 78% (faţă de 75% la finalul lunii septembrie 2021). În primele nouă luni din 2022, costul net al riscului a înregistrat o cheltuială netă cu provizioanele de 37 mil. lei (în raport cu o reluare în venituri de mil. lei în primele nouă luni din 2021), determinată de constituiri aferente portofoliului performant ca urmare a tendinţelor macro-economice, în timp ce portofoliul neperformant a fost o sursă de recuperări constante în decursul anului.

    Pe partea de depozite atrase de BRD, soldul economiilor a înregistrat o creştere cu doar 2,5% în 9 luni/2022, la 55,3 mld. lei. La nivelul întregului grup BRD, depozitele clienţilor au atins 55,2 mld. lei, mai mari cu 2,5% faţă de 9 luni/2021, „într-o piaţă tensionată din punctul de vedere al lichidităţii.î „Avansul depozitelor retail a provenit în special din intrările în creştere în conturile la vedere în valută ale clienţilor persoane fizice şi în depozitele la termen în lei, în contextul unor rate de dobândă majorate. Depozitele marilor clienţi corporativi au crescut cu 6% faţă de 30 septembrie 2021, în condiţiile unui avans solid al depozitelor în leiî, a transmis banca.

    BRD a fost participant activ (cu o cotă medie de piaţă de 40%) la distribuirea celor trei emisiuni de obligaţiuni guvernamentale Fidelis, destinate investitorilor de retail, care au avut loc în primele nouă luni ale anului 2022, o valoare de 1,8 mld. lei fiind subscrisă prin intermediul reţelei băncii. BRD a făcut paşi importanţi înainte către un parcurs complet digitalizat pentru clienţi prin fluxul 100% online de emitere a cardurilor de credit, accesibil pe site-ul BRD şi prin intermediul aplicaţiei online banking You BRD, precum şi prin serviciul de plăţi instant oferit clienţilor persoane fizice în You BRD. Adopţia digitală a crescut în continuare, aşa cum arată numărul semnificativ mai mare de utilizatori ai aplicaţiei de mobil You BRD, care, la data de 30 septembrie 2022, se apropia de 1 milion.

    Activele BRD au înregistrat o creştere cu circa 4% faţă de nivelul din 9 luni/2021 până la 69 mld. lei.

  • Citatul săptămânii. François Bloch, CEO, BRD – Groupe Société Générale: „​Dezvoltarea economică nu mai poate fi concepută astăzi fără să avem în vedere schimbările climatice sau aspectele care ţin de incluziune, diversitate sau o societate justă.“

    „​Dezvoltarea economică nu mai poate fi concepută astăzi fără să avem în vedere schimbările climatice sau aspectele care ţin de incluziune, diversitate sau o societate justă, iar economia românească dă semnale că este conştientă de schimbarea de care este nevoie, deşi la finele anului trecut, finanţările verzi însumau 4% din totalul creditelor acordate de bănci companiilor“,

    a declarat François Bloch, CEO, BRD – Groupe Société Générale, în raportul anual de sustenabilitate al băncii.

  • TOP DIGITAL TRANSFORMERS: François Bloch, CEO, BRD Groupe Société Générale – „Digitalizarea este un instrument, nu un scop în sine”

    1. Cum aţi defini transformarea digitală în domeniul dvs. de activitate?

    Sunt două aspecte în bankingul digital.

    Primul este legat de activităţile faţă în faţă cu clientul, ceea ce numim front-end. Aici, transformarea digitală înseamnă simplitatea furnizării serviciilor bancare într-un mod rapid şi de încredere, având tot timpul în centrul atenţiei clientul şi nevoile acestuia. Înseamnă demitizarea sistemului bancar, în aşa fel încât acesta să devină măcar atât de atrăgător pentru ca un client să îşi gestioneze singur nevoile financiare de zi cu zi, dar şi furnizarea unor servicii personalizate prin intermediul unei bănci omnicanal. Cuvântul-cheie este comoditatea: clienţii noştri pot accesa produsele sau serviciile noastre atunci când doresc, de unde doresc. Este o schimbare uriaşă faţă de relaţia bancară tradiţională din trecut, când clienţii trebuiau să vină la bancă în timpul programului. Al doilea aspect al transformării digitale abordează procesele şi sistemele noastre interne (back-end). Este vorba despre automatizarea proceselor, introducerea inteligenţei artificiale în diverse domenii precum marketingul şi controlul, scurtarea timpului de procesare. Principalele avantaje aici sunt îmbunătăţirea experienţei clienţilor şi reducerea riscurilor operaţionale.

    2. Cum a stimulat pandemia digitalizarea în cazul companiei pe care o reprezentaţi?

    Pandemia a adus rapid în atenţie chestiuni care aşteptau de multă vreme să fie discutate şi la care am fost obligaţi să răspundem rapid şi să le testăm din mers: telemunca, fiabilitatea şi robusteţea acestui model de colaborare. Serviciile au trecut din sucursale la self-service şi canale mobile, rămânând mai aproape ca niciodată de client. Am primit impulsuri tehnologice de pretutindeni, a căror implementare trebuia privită cu prudenţă, însă fără a ezita prea mult. După cum putem vedea acum, am răspuns cu succes acestei provocări. Dar acelaşi lucru ar trebui spus despre clienţii noştri, mulţi dintre ei optând pentru servicii la distanţă. Am observat o creştere clară a numărului de descărcări ale noii noastre aplicaţii mobile, YOU BRD, precum şi o creştere semnificativă în ceea ce priveşte utilizarea ei.

    Experienţă: François Bloch a preluat la sfârşitul anului 2016 conducerea BRD-SocGen. El are experienţă internaţională, atât în retail, cât şi în investment banking, lucând în Franţa, Germania, SUA şi Rusia. Înainte de a ajunge în România, el a fost prim-vicepreşedinte executiv la Rosbank, subsidiara din Rusia a grupului francez Société Générale.

    Credit foto: Mihai Barbu

    3. Cum poate deveni digitalizarea un factor de diferenţiere, un avantaj competitiv, în domeniul în care activaţi?

    Nu doar că digitalizarea devine un factor de diferenţiere predominant în rândul băncilor, dar putem spune cu uşurinţă că şi concurenţa se manifestă în principal în jurul diferitelor soluţii digitale. Digitalizarea este un instrument, nu un scop în sine. Cel care se va apropia primul şi cel mai mult de cele mai înalte nevoi financiare ale clientului într-un customer journey complet şi fără întreruperi va avea avantajul competitiv. Peisajul se schimbă, iar clientul capătă ideea potrivit căreia să lucrezi cu o bancă nu mai reprezintă un element de prestigiu, ci face parte din aspectele  de bază ale vieţii de zi cu zi. Plăţi fără contact, informaţii clare şi uşor de găsit, împrumuturi în câteva minute, fără a compromite securitatea – acesta este numele noului joc, foarte concurenţial, la care băncile nu participă de unele singure.

    4. Care sunt cele mai importante proiecte digitale în care v-aţi implicat şi ce investiţii au fost direcţionate în acestea?

    Pe lângă cele pe care le-am menţionat mai devreme, explorăm opţiunile de open banking împreună cu celelalte bănci de pe piaţa românească şi europeană. Am lansat serviciul de înrolare (onboarding) la distanţă, care facilitează foarte mult modul în care cineva poate deveni client BRD, într-un proces în care trec doar 20 de minute până la a avea un cont curent operaţional. Investim mult în ecosistemul bancar mobil, unde clienţii se pot simţi ca acasă şi pot executa cu uşurinţă ordinele de plată, schimburile valutare, plăţile facturilor şi multe altele care urmează să vină. Unul dintre lucrurile de care suntem deosebit de mândri este posibilitatea de a obţine un credit sau de a refinanţa creditele existente în cel mult 15 minute, online.

    5. Care sunt top 3 obiective pe care vi le-aţi propus prin prisma digitalizării pentru compania pe care o reprezentaţi?

    Cele mai importante trei obiective ar fi: servicii bancare simple, dar de calitate superioară, o experienţă omnichannel completă şi un client protejat, care profită la maximum de interacţiunea cu noi.

    6. Care sunt provocările pe care le întâmpinaţi când vine vorba despre transformarea digitală ?

    Principalele provocări sunt transformarea competenţelor bancare ale personalului şi echilibrul în mişcare între modelele de servicii fizic şi digital. Noua combinaţie de competenţe trebuie să fie capabilă să evalueze noile oportunităţi tehnologice, dar cu o privire suficient de critică din perspectiva reglementărilor şi securităţii informaţiilor clienţilor. Viteza de livrare, care a devenit un standard de piaţă, necesită un nou model colaborativ pentru managementul proiectelor. Nu în ultimul rând, pentru că digitalizarea există pentru a-i servi omului, trebuie să avem în vedere stabilirea unui ritm potrivit pentru adopţia digitală. Copleşirea clienţilor cu soluţii noi, fără a le da suficient timp pentru tranziţie şi adopţie, poate avea un efect intimidant. Oferta şi cererea trebuie să crească împreună, cu o combinaţie potrivită de contact la distanţă şi servicii fizice – ceea ce numim modelul „phygital”.