Tag: Francisco Javier Orduna Bolea

  • Sfat anti-criza din Spania: Infiintati scoli-atelier!

    “Infiintarea scolilor – atelier, program de succes privind
    calificarea profesionala, a fost initiat in ’86-’87, timp in care
    peste 500.000 de tineri s-au format in aceste unitati, peste 60%
    dintre ei fiind integrati pe piata muncii”, a precizat Francisco
    Javier Orduna Bolea.

    Infiintarea scolilor – atelier aduce doua avantaje majore,
    respectiv imbunatatirea strategiei de invatare intr-un mediu real,
    in preajma locului de munca, ce nu pune accent pe invatarea
    teoretica si contributia la restaurarea patrimoniului national.

    “Aceste axe aduc imbunatatiri pentru societate in ansamblu. O
    axa devine strategie propriu-zisa pentru ca obiectele de patrimoniu
    sunt reastaurate si ridica potentialul turistic”, a adaugat
    acesta.

    Declaratiile au fost facute in cadrul Conferintei bilaterale
    romano-spaniola avand ca tema principala utilizarea Fondului Social
    European. “Fondurile europene ne ajuta la crearea locurilor de
    munca mai bine platite. Procesul de intoarcere e mult mai complex.
    Fondurile europene ar trebui sa fie un fel de catalizator. Cred ca
    in Romania, cu cat vor fi mai putine crize politice, cu atat
    situatia economica va fi mai buna. Sper ca in a doua jumatate a
    anului viitor sa iesim din criza”, a declarat ministrul muncii,
    Marian Sarbu.

    Acesta a subliniat faptul ca modelul spaniol, completat de
    imbunatatirea generala a conditiilor de munca, a nivelului de trai
    si a infrastructurii ar putea, in cativa ani, sa creeze conditiile
    necesare pentru intoarcerea romanilor din strainatate. Oficialii
    spanioli au sosit in Romania pentru a prezenta exemplul spaniol
    privind atragerea de fonduri europene prin Fondul Social European
    (FSE).