Tag: fotbalisti

  • O nouă tragedie pentru fotbalul mondial: 10 fotbalişti au murit într-un incendiu

    În plus, în urma raportului oferit de autorităţile din Brazilia, trei jucători sunt accidentaţi, iar un altul se află în stare gravă.

    Potrivit site-ului sport.sky.it, care îi citează pe brazilienii de la O’Globo, victimele nu au fost încă identificate, dar este vorba de centrul unde se aflau juniorii clubului.

    Pompierii au fost chemaţi la ora 07:20 a dimineţii (n.red. – ora locală). Focul ar fi izbucnit în momentul în care tinerii dormeau.

    Formaţia Flamengo este echipa care l-a vândut în vara anului 2018 pe atacantul de 18 ani, Vinicius Jr., la Real Madrid.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     
  • DOLIU în lumea fotbalului! A MURIT O ADEVĂRATĂ LEGENDĂ a România ,la doar 62 de ani

    Potrivit Pro Sport, 15 ani a durat cariera de jucător a lui Ilie Balaci. 12 din aceşti 15 ani au fost petrecuţi la Universitatea Craiova, club pentru care a jucat în mai mult de 300 de meciuri oficiale şi cu care a câştigat şapte trofee.

    Balaci a debutat la Universitatea Craiova în august 1973 şi a a contribuit la primul titlu de campioană al echipei din Craiova. A câştigat trei titluri naţionale şi patru Cupe ale României şi a fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anului în două rânduri: 1981 şi 1982. În prima ligă are 347 de meciuri şi 84 de goluri, la Universitatea Craiova, FC Olt Scorniceşti şi Dinamo Bucureşti.

    La echipa naţională, pentru care a debutat la 17 ani, 6 luni şi 10 zile, Balaci a adunat 69 de selecţii şi 8 goluri. A fost căpitanul echipei naţionale în preliminariile Campionatului European din 1984, însă nu a jucat la turneul final din cauza unei accidentări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un politician a fost rupt cu bătaia într-o cafenea! Ministerul de Interne a început o anchetă pe numele atacatorilor. Scena a fost filmată de camerele de supraveghere

    Ministerul de Interne al Rusiei a deschis o anchetă după o altercaţie între un înalt oficial din guvernul Federaţiei Ruse şi doi fotbalişti ruşi, foşti componenţi ai naţionalei care ajungea în sferturi la Campionatul Mondial din 2018.

    Conform Le Figaro, Alexandr Kokorin şi Pavel Mamaev, acompaniaţi de un grup de prieteni, l-au atacat pe politicianul Denis Pak, luni, la o cafenea în jurul orei 9 dimineaţa, în momentul în care acesta din urmă s-a plâns de zgomotul făcut de cei doi fotbalişti.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Cum arata si cat costa TELEFONUL DE AUR al lui Leo Messi! E placat cu metal pretios de 24 de karate

    Leo Messi si alti cativa fotbalisti ai Barcelonei au primit telefoane de aur de la un sponsor!

    Compania suedeza Golden Concept le-a facut cadou starurilor de pe Camp Nou telefoane iPhone X, a caror carcasa a fost placata cu aur de 24 de karate.

    Un astfel de telefon costa intre 2.500 si 3.000 de dolari.

  • Ce afacere şi-a deschis un fost fotbalist de la Dinamo după ce s-a lăsat de fotbal. Azi are magazin şi în America

    A fost junior la Dinamo, iar la seniori a jucat pentru Chiajna. Dupa ce s-a lasat de fotbal s-a angajat sofer la o firma de incaltaminte. Acolo a furat meserie! Acum are atelierul lui si abia face fata comenzilor.

    “E un pantof lucrat manual, cusut manual, cu rama cusuta, cuie de lemn..este constructia veche, ce se facea pe vremuri am colaborat, sunt cativa de prin divizia A si mai am 3, 4 fotbalisti din Bulgaria” a spus Marian Nedelcu

    Ghete de fotbal nu face. Ar fi prea scumpe in comparatie cu cele fabricate in Asia.

    Intrebat despre profit acesta a raspuns: “Putem vinde pantofi si la 4000 de lei, putem vinde si la 500 de lei . 75% din zi, adica 10-12 ore muncim”, scrie sport.ro

  • Cum a fost MĂRITĂ DIN PIX populaţia României dintr-un motiv INCREDIBIL. Care sunt CIFRELE REALE!

    Rezultatele bunei guvernanţe corporative au fost date publicităţii de experţii de la Casa Fotbalului prin intermediul unei broşuri-eveniment tipărite în condiţii grafice ireproşabile, difuzate atât votanţilor de la Adunarea Generală, cât şi presei.

     ProSport vă pune la dispoziţie, în continuare, uluitoarele cifre prin care administraţia Burleanu a intrat, se pare, definitiv, în analele României şi chiar ale lumii.

    Adevărul a ieşit la iveală în momentul în care FRF a decis, în sfârşit, să lase deoparte modestia caracteristică actualei administraţii. Cifrele arată că, sub atenta coordonare a preşedintelui federaţiei, România are cea mai mare creştere procentuală din lume a fotbaliştilor, a inversat trendul demografic descendent al ţării şi chiar a reuşit să reaşeze bazele – iată, se dovedeşte acum – deja învechite ale matematicii.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Cum arată sora mai mare a lui Cristiano Ronaldo – FOTO

    Dacă acesta apare destul de des în fotografii alături de mama sa, nu acelaşi lucru se întâmplă şi când vine vorba despre alte rude. Puţini sunt cei care ştiu că starul lui Real Madrid are o soră, Katia, în vârstă de 40 de ani.
     
    Dacă Ronaldo este apreciat ca fiind unul dintre cei mai sexy bărbaţi din lume, nici sora lui, Katia Aveiro nu se lasă mai prejos. Deşi are 40 de ani, aceasta adoptă ţinute moderne, fiind cântăreaţă şi având la activ colaborări cu unii dintre cei mai cunoscuţi artişti ai lumii. 
     
     
  • Cum arată sora mai mare a lui Cristiano Ronaldo – FOTO

    Dacă acesta apare destul de des în fotografii alături de mama sa, nu acelaşi lucru se întâmplă şi când vine vorba despre alte rude. Puţini sunt cei care ştiu că starul lui Real Madrid are o soră, Katia, în vârstă de 40 de ani.
     
    Dacă Ronaldo este apreciat ca fiind unul dintre cei mai sexy bărbaţi din lume, nici sora lui, Katia Aveiro nu se lasă mai prejos. Deşi are 40 de ani, aceasta adoptă ţinute moderne, fiind cântăreaţă şi având la activ colaborări cu unii dintre cei mai cunoscuţi artişti ai lumii. 
     
     
  • Cei mai bogaţi fotbalişti ai planetei şi averile lor

    Dacă vă gândeaţi că brazilianul Neymar, care a fost vândut pe o sumă record la Paris Saint-Germain, se află pe primul loc, ei bine, nu este chiar aşa, scrie Business Insider.

    Cel mai bogat jucător de fotbal din lume este atacantul de la Real Madrid, Cristiano Ronaldo, care are o avere de 321 de milioane de dolari. Deşi câştigă mai puţin decât Lionel Messi, locul 2, cu 5 milioane, Ronaldo are mai mulţi sponsori, dar şi propriul brand de haine şi aftershave CR7.

    Pe locul 2 se află Lionel Messi care a strâns o avere de 295 de milioane de dolari. În fiecare săptămână Messi căştigă o jumătate de million de dolari. Într-un an, în buzunarul lui ajung 33,4 milioane de dolari. Atacantul câştigă şi din contractele de sponsorizare cu Adidas, Pepsi şi Gillette aproximativ 27 de milioane de dolari.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Fabrica de fotbalişti a Europei. Trei cluburi din această ţară au câştigat un miliard de dolari din vânzarea jucătorilor săi

    Imediat cum începe perioada de transferuri, cluburile engleze din Premier League, cea mai bogatp ligă din Europa, caută să achiziţioneze fotbalişti portughezi. Patru jucători au schimbat cluburile, cu o valoare de transferuri de 160 milioane de euro (178 mil. dolari), printre care şi transferul lui Ederson de la Benfinca la Manchester City. Ederson, în vârstă de 23 de ani, a devenit cel mai scump portar din Premier League.

    Echipele portugheze produc sportivi de mare clasă ce sunt vânduţi foarte scump, pentru un profit mare, către cluburile bogate din Europa. Acest transferuri fac posibil ca echipele de fotbal să continue tradiţia de jucători buni.

    Benfica cu Sporting Lisabona si cu FC Porto au vândut jucători de aproape 1 miliard de dolari în ultimii 6 ani.

    De asemenea, Portugalia este responsabilă pentru cel mai bun jucător din lume, Cristiano Ronaldo, pentru unul dintre cei mai apreciaţi antrenori din lume, Jose Murinho, dar şi pentru unul dintre cei mai cunoscuţi impresari, Jorge Mendes, care a realizat transferuri de milioane de euro.

    Cluburile recrutează din academii, şcoli sau prin intermediul scouterilor care găsesc puşti talentaţi ce joacă în curţie şcolilor. Este o loterie, foarte mulţi dintre tinerele talente nu reuşesc să ajungă pe marea scenă a fotbalului, dar atunci reuşesc, jucătorii de fotbal se transformă dintr-o investiţie de zeci de mii de euro în milioane de euro pentru clubul de fotbal.

    Academia lui Sporting Lisabona a produs 54 dintre jucători ce activează la cel mai înalt nivel, iar în echipa Portugaliei din 2016, care a câştigat Europeanul, 10 din cei 24 de jucători au trecut prin academia Sporting, inclusiv Ronaldo.

    Între 2010 şi 2016, Benfica şi Porto se află în top 5 al echipelor care au cei mai mulţi bani din vânzarea de jucători. Liverpool este echipa care a câştigat cei mai mulţi bani din jucători, nu mai puţin de 442 milioane de dolari, urmată de Valencia şi Juventus cu 432 milioane de dolari, respectiv 415 milioane de dolari. Benfica a câştigat în 6 ani 414 milioane de dolari, iar Porto 382 milioane de dolari.

    Totuşi cluburile nu încasează aceste sume. Benfica a obţinut doar jumătate din suma de transfer al lui Ederson, restul s-a împărţin între fostul club al jucătorului şi impresarul acestuia. De fapt, Benfica a plătit 30 de milioane de euro în 2016 doar impresarilor.

    Sporting cheltuieşte 9 milioane de euro pe an doar pentru academia de fotbal.