Tag: fost general

  • O insulă europeană pe nume România

    La ceasurile astea şi în cele care vor veni, vecina România, mereu suferindă de un complex de superioritate faţă de cei de peste gard, va sta să îşi roadă gânditoare degetele, cumpănind: să apuc sabia? să zâmbesc de salon? să bag capul în nisip?

    Să apuce sabia? Desconsiderarea belicoasă e asemenea complexului de superioritate şi total contraindicată în relaţiile dintre state. În partea asta de lume atât de complicată, încordările, tensiunile, sfidările, nu sunt de folos părţilor, după cum s-ar putea să nu fie de folos nici marilor aliaţi. Încăierările verbale la nivel înalt, dispreţul, răceala prost camuflată nu fac viaţa mai bună şi nici regiunea mai sigură.

    Să zâmbească de salon, dincolo de aburul cafelei (neotrăvite)? Aici este vorba de o mare ridicare de mănuşă. Ar trebui să facem vorbire şi trimitere către intervenţia neinvazivă a politicii de stat înţelepte şi a diplomaţiei inteligente. La noi, cele două sunt arme care scârţie amarnic -în cel mai bun caz – şi când nu zac în teacă seamănă surâsului pisicii Chesire. Ani de zile, Moldova a fost privită de la Bucureşti cu îngâmfarea metropolei. Demostraţiile teoretice şi practice de prietenie au avut de prea multe ori izul condescendenţei. Evaluările şi analizele asupra acestui stat mic, dar care contează geopolitic, nu mai încăpeau de suficienţă. România aducea lumină Chişinăului. Şi a ieşit suflând lejer domnul Dodon. Cât despre Bulgaria …

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A condus cinci ani cel mai de succes produs românesc în străinătate, iar acum vinde cămăşi în magazinul Cocor

    Începând cu luna noiembrie, odată cu intrarea brandului în Galeria Designerilor Români, va fi disponibilă şi prima colecţie de cămăşi ready to wear pentru bărbaţi si femei. 

    „Am ales să marcăm colaborarea cu Cocor Store prin lansarea primei colecţii Răzvan Vâlceanu ready to wear şi ne dorim o relaţie pe termen lung. Cocor Store va deveni un showroom permanent în care clienţii noştri să îşi poată comanda inclusiv cămăşi made to measure,” a declarat Răzvan Vâlceanu.

    Răzvan Vâlceanu (36 de ani) a absolvit Academia de Studii Economice (două facultăţi – Comerţ-Turism şi Marketing) şi după ce a lucrat aproape un deceniu în industria de securitate atât virtuală la Bitdefender, cât şi fizică la Assa Abloy, a decis să îşi facă un business propriu, de cămăşi made to measure, de la care aşteaptă o cifră de afaceri de 100.000 de euro în primul an.

    Prima colecţie ready to wear Răzvan Vâlceanu cuprinde şapte modele de cămăşi smart casual pentru bărbaţi şi femei. În afară de colectia ready to wear Răzvan Vâlceanu, în Galeria Designerilor Români va exista şi posibilitatea achiziţionării cămăşilor made to measure. Clienţilor li se vor lua măsurile, îşi vor alege stilul cămăşii (business, smart casual sau festiv) şi elementele pe care doresc să le personalizeze, iar acestea le vor fi livrate ulterior.

    Sub sloganul “We speak shirts”, brandul  propune o imagine clasic-modernă, de inspiraţie hi-tech, minimalist-luxuriantă. Cămăşile Răzvan Vâlceanu se adresează oamenilor  cu venituri peste medie din zona de business: mid-manageri, manageri, CEO şi antreprenori.  Pentru aceştia, imaginea personală este o preocupare activă, venind în completarea pregătirii şi competenţelor lor profesionale.  Totodată, ei sunt oameni care nu dispun de mult timp liber pe care să îl aloce cumpărăturilor de fiecare dată când doresc să-şi reînnoiască garderoba.  Gândit pentru această categorie de consumatori, conceptul brandului vine în întâmpinarea nevoilor lor, oferindu-le posibilitatea de a-şi personaliza cămăşile până în cele mai mici detalii, de la tipare până la butoniere.

    Răzvan Vâlceanu a absolvit Academia de Studii Economice, însă s-a angajat încă din timpul facultăţii, din primul an. Primul job a fost de agent de asigurări, apoi a devenit operator PC la un institut de cercetare de piaţă şi apoi a lucrat în cercetare la aceeaşi companie. În 2002 a ajuns la dezvoltatorul imobiliar Impact, iar după doi ani s-a mutat la Bitdefender, afacere deţinută de antreprenorul român Florin Talpeş, ca partner account manager. În 2007 a ajuns director general, poziţie pe care a rămas până anul trecut.