Tag: Formula 1

  • Femeia care pleacă la cumparaturi cu patru slujitori şi două microbuze pentru a căra cumpărăturile tocmai a fost jefuită de bijuterii de 60 de milioane de euro

    Vedeta TV, care locuieşte în Hyde Park, Londra, cu soţul ei, omul de afaceri Jay Rutland, şi fiica lor în vârstă de cinci ani, Sofia, părăsise Marea Britanie, pentru vacanţa de Crăciun, cu doar câteva ore înainte de jaf.

    Hoţii ar fi intrat prin grădină şi apoi prin dormitor şi au furat o colecţie preţioasă de bijuterii, printre care şi un ceas Cartier primit cadou de nuntă, în valoare de 95.000 de euro.

    “Pot confirma cu tristeţe că a avut loc un jaf. Echipa de securitate internă cooperează cu poliţia”, a declarat un purtător de cuvânt al Tamarei Ecclestone.

    Reprezentanţii Metropolitan Police au confirmat că a avut loc un jaf la adresa respectivă, că a fost deschisă o anchetă şi că, deocamdată, nu au fost făcute arestări.

    Locuinţa Tamarei Ecclestone se află foarte aproape de reşedinţa oficială a prinţului William al Marii Britanii, palatul Kensington, şi de sediile mai multor ambasade.

    În vârstă de 35 de ani, Tamara Ecclestone este fiica lui Bernie Ecclestone cu a doua sa soţie – fostul model Slavica Radic.

  • Formula 1 doreşte implementarea unor motoare care nu emit carbon, până în 2030

    Pentru a realiza acest lucru, cei de la Formula 1 au anunţat că, până în anul 2030, vor fi utilizaţi biocarburanţi şi carburanţi sintetici, ce se află încă în faza de dezvoltare. Astfel, monoposturile vor avea emisii zero de carbon, informează motorsportmagazine.com.



    Echipele din Formula 1 vor fi nevoite să utilizeze surse de energie regenerabilă şi vor folosi mijloace de transport eficiente pentru reducerea emisiilor de carbon. În prezent, echipamentul folosit în competiţiile de Formula 1 este transportat, în jurul lumii, cu şapte avioane de mari dimensiuni.



    De asemenea, oficialii Formula 1 au mai menţionat faptul că, până în 2025, doresc înlocuirea elementelor din plastic, cu cele realizate dintr-un material reciclabil, pentru a putea fi reutilizat şi reciclat. În plus, fanii curselor de Formula 1 vor fi sfătuiţi să aleagă căi mai ecologice de a ajunge la circuitul unde se desfăşoară competiţia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine este femeia care pleacă la cumparaturi cu patru slujitori şi două microbuze pentru a căra cumpărăturile apoi se întoarce la casa ei cu 57 de dormitoare

    Chiar şi Tamarei Ecclestone, fiica fostului proprietar al Formulei 1, îi plac reducerile.
     
    Deşi locuieşte într-o casă în Londra cu 57 de dormitoare, estimată la 70 de milioane de lire sterline, Tamara Ecclestone a petrecut o zi întreagă la Costco, magazin cunoscut pentru preţurile mici.
     
    Plecarea din magazin pare însă să-i fi pus cele mai mari probleme: tânăra de 33 de ani a avut nevoie de patru servitori şi două microbuze pentru a duce acasă lucrurile cumpărate.
     
     
    Tamara este una dintre fiicele lui Bernie Ecclestone, iar averea ei este estimată la 300 de milioane de euro. Bernard Charles ”Bernie“ Ecclestone este un om de afaceri britanic, cunoscut mai ales datorită implicării în Formula 1.
     
    Descris de presa din străinătate ca ”The F1 Supremo“, Ecclestone a fost CEO şi preşedinte al Formula One Management şi Formula One Administration până la începutul anului 2014.
     
    Imediat după încheierea celui de-al doilea război mondial, Ecclestone a intrat în comerţul cu piese de schimb pentru motociclete prin compania Comptone & Ecclestone Motorcycle Dealership, fondată alături de Fred Compton. În 1949 a participat pentru prima dată la o cursă de Formula 3. A urmat o perioadă în care a concurat mai ales pe traseul de la Brands Hatch, Marea Britanie, obţinând o serie de victorii şi rezultate pozitive. În urma unor accidentări, a decis să se retragă şi să se concentreze pe afaceri.
     
    A investit în imobiliare timp de şapte ani înainte de a reveni la curse din poziţia de manager al pilotului de Formula 1 Stuart Lewis-Evans. A încercat chiar să piloteze o maşină pe circuitele de la Monaco şi Silverstone, însă nu a reuşit să se califice pe grila de start.
     
    La începutul anului 1972, Bernie Ecclestone a cumpărat echipa de Formula 1 Brabham de la Ron Tauranac, făcându-şi astfel intrarea într-un sport pe care avea să îl schimbe definitiv. Nelson Piquet, pilotul echipei, a ratat cu puţin titlul mondial în 1980, însă şi-a luat revanşa în 1981 şi 1983. Echipa a evoluat până la sfârşitul sezonului 1987, în care Brabham a reuşit să obţină doar opt puncte. Ecclestone a vândut echipa pe care o cumpărase cu doar 120.000 de dolari la un preţ de peste 5 milioane de dolari.
     
    În paralel cu conducerea echipei de Formula 1, Ecclestone a fondat Formula One Constructors Association în 1974 şi a devenit preşedinte al organizaţiei în 1978. Bernie Ecclestone s-a implicat activ în vânzarea drepturilor de televizare, punând bazele unei alte organizaţii, Formula One Promotions and Administration (F.O.P.A.). El a reuşit să negocieze un contract prin care 47% din banii plătiţi de televiziuni ajungeau la echipe, 30% la Federaţia Internaţională de Automobilism iar 23% la F.O.P.A. Administrând ambele organizaţii, Ecclestone a avut controlul absolut asupra Formulei 1, iar averea sa a crescut considerabil.
     
    În anul 2013, omul de afaceri a fost implicat într-o serie de acuzaţii privind darea de mită şi a fost obligat, în februarie 2014, să cedeze funcţiile de conducere pe care le deţinea. ”Nu vă faceţi griji, vom fi aici mereu“, a declarat Bernie Ecclestone atunci când a fost întrebat cum vede viitorul Formulei 1, după ce va părăsi conducerea ”marelui circ“.

     

  • Fernando Alonso se retrage din Formula 1

    “Tu nu mă ştiai şi eu nu eram sigur că vreau să te cunosc. Avem amintiri frumoase, unele chiar de neuitat. Am concurat împreună împotriva unor rivali incredibili. Mi-ai oferit şansa de a concura, iar eu am învăţat foarte multe datorită ţie. Am văzut cum te-ai schimbat. Uneori în bine, alteori în rău. De fiecare dată când mi-am puscasca, am simţit căldura ta, energia care nu poate fi comparată cu nimic altceva. Dar acum sunt gata de noi provocări pe care tu nu mi le poţi oferi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tăriceanu, APEL către partenerii de coaliţie din PSD: Să se concentreze pe agenda cetăţeanului/ Mesaj pentru Tudose: Până nu conduci Trabantul bine nu are rost să discutăm de Formula 1

    ”Astăzi am avut o întrevedere cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Am fost informat în legătură cu conţinutul discuţiilor pe care le-au avut ieri în CEX. (…) Vreau să fac un apel colegial la cei din PSD având în vedere că suntem parteneri de coaliţie, la cei din PSD care sunt frământaţi probabil fiecare având motive justificate de evoluţiile politice şi de viitor să se concentreze cu precădere (…) pe agenda publica, a cetăţeanului. Oamenii sunt extrem de putin interesaţi de (…) câţi miniştrii are Guvernul. (…) cetăţenii doresc să resimtă creşterea economică în buzunare, economia să performeze şi noi, în Parlament, să reusim să facem o legislaţie care să fie prietenoasă, favorabilă cetăţenilor şi care să repecte drepturile fiecăruia”, a declarat preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

    Călin Popescu Tăriceanu le-a cerut colegilor de coaliţie să nu se concentreze pe discuţii ”sterile, nefolositoare, dăunătoare pentru percepţia actului de guvernare”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Felipe Massa se retrage din Formula 1

    În vârstă de 36 de ani, Felipe Massa a petrecut 15 sezoane în Campionatul Mondial de Formula 1, timp în care a câştigat 11 curse şi a încheiat de 41 de ori pe podium. Cu două etape înaintea finalului de sezon, Massa a făcut anunţul pe pagina sa de Twitter.

    “Anul trecut am decis că mă retrag din Formula 1, dar la cererea Williams am decis să mai particip încă un sezon. Însă, de această dată, va fi ultimul meu Mare Premiu al Braziliei în Formula 1 şi ultimul meu Grand Prix de la Abu Dhabi. Vreau să transmit un mare mulţumesc întregii mele familii, prietenilor, tuturor sponsorilor şi tuturor fanilor”, a scris Massa.

    Cu două etape înainte de finalul Campionatului Mondial de Formula 1, brazilianul se situează pe locul 11 în clasamentul general, cu 36 de puncte. Prima poziţie e ocupată de britanicul Lewis Hamilton (Mercedes), 333 de puncte – deja campion mondial, urmat de germanul Sebastian Vettel (Ferrari), cu 277 de puncte. Pe poziţia a treia se află finlandezul Valtteri Bottas (Mercedes), cu 262 de puncte.

    Au mai rămas de disputat două etape din acest sezon: Marele Premiu al Braziliei (Sao Paolo, 10-12 noiembrie) şi Marele Premiu al Emiratelor Arabe Unite (Abu Dhabi, 24-26 noiembrie).

     

  • Legenda ceasului fără nume şi milioanele de dolari – cel mai scump Rolex vândut vreodată!

    Rolex Chronograph a fost realizat doar in 12 unitati si a fost estimat la 680.000 de dolari, insa in cazul unei licitatii pretul acestuia a crescut la 1.5 milioane de dolari. Iar Daytona detinut de Eric Clapton a fost vandut pentru 505.000 de dolari, scrie crystaltime.ro

    Insa, totusi, cel mai scump Rolex este de fapt o adevarata legenda.

    Cunoscut precum Bao Dai, ceasul ce face referire la Rolex 6052, a fost vandut pentru aproximativ  250.000 de dolari, in anul 1954. Acesta a fost insa pretul de baza de la care a plecat ceasul. Acesta a fost vandut ultimului imparat din Vietnam, Bao Dai (de unde si provenienta numelui), acesta fiind ultimul pretendent la tron din dinastia Nguyen.

    Ceasul nu a parasit niciodata dinastia, fiind cedat insa in anul 2002. Astfel, acest ceas a fost purtat doar de catre doua persoane in intreaga sa existenta.

    Cum a ajuns totusi sa fie cel mai scump?

    Ei bine, datorita legendei si in primul rand datorita numelui celui ce l-a purtat, ceasul a ajuns sa fie vandut din nou, anul acesta. La o licitatie Phillips in Geneva, anul acesta, in mai, ceasul a fost vandut pentru suma record de 5 milioane de dolari.

    Numai 3 modele in istorie

    Specialistii spun ca ar fi existat numai 3 astfel de modele cu exact aceleasi specificatii in lume. Acest lucru l-a facut unul dintre cele mai dorite ceasuri. Asadar, asa cum multi se asteptau, anul acesta a doborat orice record detinut de Chronograph si de celelalte piese de muzeu din gama Rolex, devenind unul dintre cele mai scumpe ceasuri din lume.

    Oricine si-ar dori un astfel de ceas. Investitia in asemenea modele de ceasuri nu este doar o placere sufleteasca. Dupa cum vedem, aceste modele de ceasuri pot reprezenta reale afaceri odata cu trecerea timpului.

    O investitie de 200.000 de dolari si o vanzare de 5 milioane cativa zeci de ani mai tarziu. Este cu adevarat incredibil! Iar cel mai surprinzator lucru este faptul ca cel care detine acum ceasul nu a fost identificat niciodata. Cumparatorul a decis sa ramana anonim.  
     

  • DETALII ŞOCANTE ies la iveală. Cum a ajuns să arate Schumacher la 4 ani de la teribilul accident. Mărturia familiei este CUTREMURĂTOARE

    Publicaţia spaniolă „Las 2 Orillas” a scris că fostul pilot de Formula 1 cântăreşte doar 45 de kilograme, iar înălţimea lui a scăzut la 1,60 metri, cu 14 centimetri mai puţin decât măsura în mod obişnuit.

    Potrivit presei internaţionale, familia lui Schumacher a decis transferarea sa la o clinică din SUA, într-o încercare disperată de a-l recupera pe fostul mare pilot de formula 1.
    În cadrul unui proces intentat împotriva unei publicaţii care a susţinut că Schumacher poate merge singur, avocatul familiei, Felix Damm, a dedezminţit zvonurile.

    „Michael Schumacher nu poate merge şi nu se poate ridica nici măcar cu ajutorul specialiştilor care îl monitorizează”, a dezvăluit avocatul.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Avocatul familiei a dat ultimele detalii despre Schumacher. Situaţia e mult mai gravă decât credem

    În cadrul unui proces intentat împotriva unei publicaţii care a susţinut că Schumacher poate merge singur, avocatul familiei, Felix Damm, a dedezminţit zvonurile.

    „Michael Schumacher nu poate merge şi nu se poate ridica nici măcar cu ajutorul specialiştilor care îl monitorizează”, a dezvăluit avocatul.

     

    CITEŞTE AICI CE ZIC DOCTORII DESPRE ŞANSELE LA VIAŢĂ ALE LUI MICHAEL SCHUMACHER

  • Carlos Sainz se alătură Renault Sport Formula One Team pentru sezonul 2018

    În vârstă de 23 de ani, Carlos a participat în 53 de etape de Formula 1 de la debutul său în sezonul 2015, în Australia. Până în prezent a acumulat 100 de puncte, având drept cea mai bună performanţă locul 6 obţinut de 4 ori.

    Înainte de Formula 1, Carlos a câştigat Formula Renault 3.5 Series în 2014, precum şi Formula Renault 2.0 NEC championship în 2011.

    “Sunt foarte fericit să mă alătur Renault Sport Formula One Team. A fi pilot de Formula 1 pentru echipa unui constructor este o onoare şi sper să recompensez încrederea pe care au avut-o cei de la Renault în mine cu cele mai bune performanţe pe circuit. Traiectoria echipei Renault Sport Formula One este incitantă şi sunt mândru că mă alătur într-o perioadă atât de importantă în istoria ei. Aştept cu nerăbdare să lucrez cu toată lumea de la Enstone şi Viry, şi să conduc alături de Nico Hülkenberg. Am lucrat îndeaproape cu Renault în Formula 1 şi anterior în motorsport, aşa că le cunosc motivaţia şi capacitatea. Acesta este începutul unui capitol foarte interesant din cariera mea. Aş dori să mulţumesc echipei Red Bull pentru toată încrederea şi sprijinul acordat şi pentru că mi-a permis să profit de această oportunitate”, a declarat Sainz.