Tag: Fondator & CEO

  • 100 cei mai admiraţi CEO din România: Locul 58 – Alin Burcea, Fondator & CEO, Paralela 45: Suntem într-o etapă în care deschidem o nouă direcţie pentru turismul românesc

    Cu o carieră de peste trei decenii în turism, Alin Burcea este fondatorul Paralelei 45 (1990) şi unul dintre cei mai vocali lideri ai industriei locale, având roluri-cheie în organizaţiile de profil: fondator al ANAT, fost preşedinte al asociaţiei, secretar de stat în Ministerul Turismului şi promotor al cadrului legislativ pentru turismul autohton. Absolvent ASE şi doctor în turism de afaceri, el a construit Paralela 45 în jurul ideii de accesibilitate şi diversificare a ofertelor, menţinând compania în topul agenţiilor din România timp de peste 30 de ani. Anul acesta, Paralela 45 a vândut 70% dintre acţiuni către Rainbow Tours Polonia, unul dintre cei mai mari turoperatori din Europa Centrală, listat pe bursa de la Varşovia. Familia Burcea păstrează 30% şi controlul executiv: Alin Burcea rămâne CEO, iar Ioana Burcea, fiica sa, preia rolul de head of business innovation — coordonând e-commerce, IT-ul şi marketingul. Conform celor mai recente informaţii publice disponibile, Paralela 45 a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de aproximativ 92 de milioane de lei.

    Suntem într-o etapă în care deschidem o nouă direcţie pentru turismul românesc.


     

  • Povestea românului care a transformat un blog pornit în anii 2000 într-unul dintre cele mai mari proiecte care explică legislaţia, în Europa

    100 cei mai admiraţi CEO din România: 28. Alin Popescu, Fondator & CEO, AVOCATNET.ro 

    A absolvit Dreptul în 2000, ştiind că va deveni avocat. A pornit, în acelaşi an, avocatnet.ro ca pe un blog. Din lipsa banilor, pentru dezvoltarea proiectului, a fost nevoit să înveţe programare, design etc. Aşa a ajuns să se specializeze în legislaţia lumii digitale. Ani mai târziu, a lucrat la proiecte inovatoare cu câteva dintre cele mai mari companii din lume, în afacerile lor europene. A renunţat la avocatură în 2012, când a decis să se ocupe exclusiv de administrarea avocatnet.ro. Câţiva ani mai târziu, acesta a devenit unul dintre cele mai mari proiecte care explică legislaţia, în Europa.

     

    Drumul spre succes trece printr-o grădină de trandafiri. Şi nu ştii niciodată ce te va marca: spinii sau florile. Cred că, în realitate, singura mea contribuţie la succesul proiectelor coordonate e puterea de-a motiva oameni în momentele grele.

     


     

  • Povestea românului care a transformat un blog pornit în anii 2000 într-unul dintre cele mai mari proiecte care explică legislaţia, în Europa

    100 Cei mai admiraţi CEO din România. 46 – Alin Popescu, fondator & CEO, avocatnet.ro

    Pasionat de tehnologie, a ajuns să se specializeze în legislaţia lumii digitale, după ce a absolvit Dreptul în 2000. A mizat, în acelaşi an, pe antreprenoriat, pornind avocatnet.ro ca pe un blog. Din lipsa banilor, la început de drum, pentru dezvoltarea proiectului, a fost nevoit să înveţe şi programare, design şi alte faţete ale afacerii pe care a dezvoltat-o.

     

    SFAT PENTRU MINE TÂNĂR

    Ştiu că îţi e greu azi, dar crede-mă, o să vină o vreme când încăpăţânarea ta de acum se va dovedi a fi o decizie extraordinară. Obişnuieşte-te să te simţi ca şi cum ai merge pe contrasens faţă de oamenii din jurul tău, să fii mereu considerat ciudat şi inadaptat, pentru că toate aceste lucruri te vor ajuta, la un moment dat, să devii parte din proiecte care vor schimba nu doar viaţa ta, ci şi a multor oameni din jurul tău. Nu înceta niciodată să înveţi. Şi pune, constant, la îndoială, toată bruma de învăţătură pe care o dobândeşti. Chiar şi de vei părea prost, ţine la valorile alea pe care tu le consideri importante. Viaţa îţi va testa, de nenumărate ori, capacitatea de-a le respecta. Când nu vei reuşi, găseşte puterea de-a spune „Îmi pare rău!”. Pentru oameni, uneori, contează.