Tag: fond de pensii

  • Basescu: Incercam scoaterea din deficitul bugetului de stat a deficitului fondului de pensii

    “Mandatul demnitarilor romani care abordeaza problemele de
    stabilitate fiscala la nivel european si national, in discutiile cu
    Bruxelles-ul, e extrem de limpede: sa incercam sa scoatem din
    deficitul bugetului de stat deficitul generat de bugetul de pensii.
    Apreciem ca fara aceasta abordare vom avea probleme in a ne asigura
    resurse pentru propria dezvoltare si, asa cum spunea si domnul
    presedinte, ar fi incorect ca tari care incearca implementarea unui
    sistem modern, cu fonduri private de pensii, sa fie penalizate
    exact pentru ca au adoptat un sistem modern, care a contribuit si
    el la crearea deficitelor la fondul de pensii”, a declarat
    Basescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un an dificil pentru asiguratori

    “Nu cred ca vom reusi sa atragem 100.000 de noi contributori in sistem anul acesta”, spune intr-un interviu acordat BUSINESS Magazin Crinu Andanut, presedintele Asociatiei pentru Pensii Administrate Privat din Romania (APAPR) si directorul general al Allianz-Tiriac Pensii Private, a doua companie din piata de profil. Evolutia fondurilor de pensii facultative in ianuarie, cand numarul de participanti a crescut cu 2,7% fata de luna precedenta, il face pe Andanut sa considere ca asteptarile initiale ale administratorilor pentru acest an (100.000 de clienti noi ar insemna o majorare cu aproape 70% fata de momentul actual) sunt prea optimiste si ca impactul crizei va face ca ele sa fie revizuite.

    In mod similar, si piata de asigurari resimte presiunile unei perioade in care companiile (clienti de baza pentru anumite tipuri de polite), dar si persoanele fizice isi chibzuiesc tot mai atent cheltuielile. Astfel ca, daca anul trecut asiguratorii mizau pe o crestere a pietei de 25-30%, acum majoritatea vorbeste de doar 10-12 procente. Scaderea este generata, in primul rand, de zona de asigurari auto, Casco si RCA, puternic afectate de reducerea vanzarilor de masini noi, dar si de prabusirea vanzarilor de credite cu garantii, in cazul carora incheierea unei polite de asigurare era obligatorie. Pentru companiile de pensii private, 2009 ar fi trebuit sa fie anul marilor cresteri, dupa o perioada in care administratorii si-au concentrat atentia si resursele aproape exclusiv pe lansarea si consolidarea businessurilor de pensii private obligatorii (pilonul II). Interesul pentru industria de pensii facultative ramane intr-adevar ridicat in randul firmelor de asigurari, care decid in numar tot mai mare sa intre in acest business.

    Doar de la inceputul anului, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a autorizat doi noi administratori, Generali Fond de Pensii si BRD Fond de Pensii, astfel ca numarul total al jucatorilor a ajuns la zece dupa un an si jumatate de la momentul lansarii. Cat de realiste sunt asteptarile companiilor care intra pe aceasta piata? Chiar si intr-un context economic in care nu ar fi existat actualele probleme, o crestere a numarului de clienti cu 100.000, de care vorbea Crinu Andanut, poate fi considerata drept ambitioasa, in conditiile in care dupa un an si jumatate de activitate fondurile de pensii facultative au reusit sa atraga, cumulat, doar putin peste 154.000 de clienti.

    Cu atat mai dificil e de atins un astfel de obiectiv de vanzari acum, cand companiile isi redimensioneaza bugetele, multe sunt nevoite sa opereze concedieri, industrii intregi cad, iar efervescenta de pe piata muncii s-a evaporat. Pentru administratorii de pensii, cumpatarea firmelor se traduce intr-o lovitura puternica pentru obiectivele de vanzari, dat fiind ca in ultimii ani de aici si-au atras cei mai multi si mai mari clienti. Cum cele mai multe companii de pensii aveau deja o experienta indelungata pe piata de asigurari (prin intermediul unor firme de profil din grup) si multi clienti companii in portofoliu, vanzarea de pensii catre acestia a venit ca un pas natural.

    Asa se face ca, la finele lunii ianuarie, pentru 57% dintre participantii la fondurile facultative, contributiile erau platite de angajatori, iar in cazul a 12% contributiile erau mixte, potrivit statisticilor CSSPP. Doar 30% dintre cei aproape 155.000 de participanti isi plateau contributia singuri si independent de angajator. Altfel spus, aproape 70% din pensiile facultative au fost vandute catre companii si doar o treime catre clientii individuali. Radu Vasilescu, fost director general al ING Pensii Private, cea mai mare firma de profil, spune ca extinderea agresiva pe baza clientilor companii a fost o politica aleasa pentru a castiga rapid cota de piata, cei mai multi lasand pe plan secund vanzarile catre clientii individuali.

    Prin urmare, “in zona corporate nu prea mai era loc de crestere sustinuta, chiar daca nu ar fi aparut aceste probleme provocate de criza”, considera Vasilescu, adaugand ca administratorii ar fi fost nevoiti oricum ca in timp sa se indrepte tot mai mult spre piata clientilor individuali. Schimbarea trebuie sa se petreaca acum din mers, mai ales ca dificultatile administratorilor in a mai vinde pensii catre companii sunt dublate si de temeri privindu-i pe clientii corporatisti deja existenti. “In 2009 va fi mai important sa ne pastram clientii vechi decat sa atragem altii noi”, spune Crinu Andanut.

    Motivele sunt evidente: atunci cand se impun reduceri de costuri, cheltuielile cu personalul sunt primele puse pe lista, asa incat e greu de crezut ca numarul angajatorilor ce vor alege sa includa in pachetele salariale o pensie facultativa va mai fi prea mare. Cu atat mai mult cu cat, pe masura ce concurenta pe piata muncii scade, si beneficiile pe care sunt dispuse companiile sa le ofere se subtiaza. In aprilie 2008, 59% dintre angajatori declarau ca intentioneaza sa includa pensiile private in pachetul de beneficii pe care il ofereau, potrivit unor statistici furnizate de PricewaterhouseCoopers. Pentru 25% dintre acestia pensiile erau un beneficiu prioritar in pachetul pe care il ofereau salariatilor.

    La sfarsitul anului, procentele s-au modificat dramatic: doar 15% dintre companii mai erau dispuse sa investeasca in contributii pentru pensii private si pentru nu mai mult de 5% acesta era un beneficiu prioritar. Angajatorii recunosc ca, desi nu au recurs inca la modificari majore in pachetele salariale ale angajatilor, este o masura pe care nu au cum sa o evite. Consultantii in resurse umane completeaza tabloul, confirmand ca tot mai multe companii le cer ajutorul pentru regandirea beneficiilor pe care le ofera.

    “Exista exemple de firme unde nu s-au mai acordat bonusurile de sfarsit de an, unde s-a decis inghetarea salariilor si unde trebuie sa se faca o optimizare a pachetelor de beneficii extrasalariale, care erau destul de mari pana acum”, explica Iuliana Badea, sales manager la Lugera & Makler, unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata de recrutare. “Lucrurile sunt foarte clare: angajatorii nu mai investesc in angajati”, completeaza Sanziana Maioreanu, directorul general al Signal Iduna, o companie de asigurari de sanatate ce a intrat de curand pe piata.

    Aflati in continuare cum se lupta asiguratorii sa atraga clienti
     

  • Gigantul AIG a fost nationalizat. America este in haos financiar

    Grupul american AIG – actionarul AIG Life, AIG Romania si AIG Pensii – a fost salvat in extremis de la faliment de un imprumut in valoare de 85 mld. $ acordat de Rezerva Federala (Fed), in schimbul caruia statul a preluat 79,9% din actiuni. AIG, care pana recent a fost cel mai mare grup de asigurari din lume, a devenit astfel companie de stat. Actiunile AIG erau cotate ieri la ora 17.00 la 2 $, in scadere cu 44%.

     

    Cititi mai multe pe www.zf.ro
     

  • Ultima zi pentru a va alege fondul de pensii

    Pana pe 7 ianuarie, cu zece zile inainte de incheierea campaniei de aderare, numarul de participanti atrasi de cele 18 fonduri se ridica la aproape 3,2 milioane. Potrivit celor mai recente declaratii ale oficialilor Casei Nationale de Pensii (CNPAS), piata potentiala pentru pensiile private obligatorii este de aproximativ 3,7 milioane de clienti. Diferenta , adica aproximativ jumatate de milion de persoane eligibile, nu semnasera inca pentru pensia obligatorie.

    Potrivit legii, toti salariatii care nu implinisera 35 de ani pana la data de 31 decembrie 2007 inclusiv sunt obligati sa adere la un fond de pensii private.

    Data limita a aderarii este pentru acestia 17 ianuarie 2008. |n acelasi timp, salariatii cu varsta cuprinsa intre 35 si 45 de ani au si ei dreptul sa adere la un fond de pensii (fara a fi insa obligati) si pot lua aceasta decizie oricand pana ating varsta limita de 45 de ani permisa de legislatie, adica inclusiv dupa 17 ianuarie.

    Aflati toate informatiile necesare despre pensii private in GHIDUL DE PENSII al BUSINESS Magazin.