Tag: floriile

  • Duminica Floriilor, vestitoarea Paştelui – semnificaţie, tradiţii şi obiceiuri

    Duminica Floriilor este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti din cursul anului bisericesc. Prima menţionare a Duminicii Floriilor datează din secolul al IV-lea, iar prima celebrare a avut loc la Ierusalim. Sărbătoarea a cuprins, în scurt timp, întreaga lume creştină, fiind celebrată cu mare fast. Această duminică îi pregăteşte pe credincioşi pentru bucuria pe care o aduce biruinţa lui Hristos asupra morţii din duminica următoare, cea a Învierii.

    Totodată Floriile deschid săptamâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşti, cunoscută sub numele de “Săptămâna Mare”, după cele 40 de zile de post. Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl “petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere.

    De Florii se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.

    Sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim a fost suprapusă peste cea a zeiţei romane a florilor, Flora, de unde şi denumirea populară pe care a primit-o. Astfel, pe lângă sărbătoarea creştină a intrării Mântuitorului în Ierusalim au apărut şi nenumărate obiceiuri şi tradiţii, atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână.

    De exemplu, de Florii se obişnuieşte să se facă “de ursită”, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii, mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea se scoate din casă pentru aerisire.

    Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat şi Transilvania obişnuiesc să pună o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste şi sănătate.

    De asemenea, la miezul nopţii se fierbe busuioc în apă, iar dimineaţa fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos şi strălucitor. Ce rămâne se toarna la rădăcina unui păr, în speranţa că băieţii se vor uita după ele, ca după un copac înflorit.

    În popor se mai spune că cine îndrăzneşte să se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată şi sfinţită riscă să albească.

    La toate popoarele creştine pot fi întâlnite diferite obiceiuri, unele similare celor de la noi, majoritatea având în prim-plan salcia.

    Creştinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului în Ierusalim participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfinţită icoanele, uşile şi ferestrele gospodăriilor lor şi păstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu credinţă la tămăduirea diferitelor boli. Oamenii obişnuiesc şi să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le aşeze pe morminte. Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar şi renaşterea vegetaţiei, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, în această zi.

    În trecut, ramura de salcie sfinţită era folosită şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţişori de pe ramura de salcie pentru a fi feriţi de diferite boli, iar bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară şalele.

    De asemenea, exista şi obiceiul ca părinţii îi lovească pe copii cu nuieluşa de salcie când veneau de la biserică, pentru a creşte sănătoşi şi înţelepţi.

  • Feriţi-vă de hoţi şi aveţi grijă cum conduceţi! Anunţ de la Poliţie pentru ziua de Florii

    Astfel, 6.466 de poliţişti de la ordine publică, 1.498 de la structurile de poliţie rutieră, 497 de la transporturi, 691 de investigaţii criminale, 88 de la arme, dar şi 710 poliţişti de la alte structuri şi rezerve de intervenţie, se vor afla în stradă, în dispozitive mixte de ordine şi siguranţă publică, precum şi în proximitatea lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise acestei sărbători.

    4.235 de patrule de siguranţă publică, dintre care 1.058 pedestre şi 3.177 auto, vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

    Pe drumurile publice, pe principalele artere din zonele turistice, pe traseele de acces către aceste zone, precum şi în zona bisericilor, poliţiştii de la rutieră vor acţiona pentru menţinerea fluenţei şi prevenirea producerii unor evenimente grave, în general a celor generate de excesul de viteză, fiind amplasate, în acest sens, în trafic, aparate radar.

    Poliţiştii de la transporturi vor asigura patrularea în 284 de trenuri de călători precum şi în 289 staţii şi triaje de cale ferată. Totodată, 33 de trenuri de marfă vor fi însoţite, pe durata deplasării, de către poliţişti.

    De asemenea, în această perioadă, poliţiştii de la transporturi vor patrula în 14 aerogări (internaţionale şi naţionale), precum şi în 20 de porturi la Marea Neagră sau pe Dunăre.

    În caz de nevoie, apelaţi cu încredere 112 – Apelul Unic de Urgenţă.

    Pentru a avea sărbători liniştite, poliţiştii vă recomandă:

    Adoptaţi un comportament preventiv, pentru a nu deveni ţinta hoţilor de buzunare!

    În zonele aglomerate din pieţe, bazare, gări, autogări, magazine, lăcaşe de cult, manifestaţi atenţie sporită asupra banilor sau altor obiecte personale!

    Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei, în sacoşă sau la vedere, ci în poşete, borsete sau în buzunarele interioare ale vestimentaţiei!

    Nu păstraţi în acelaşi loc banii, actele personale şi cheile apartamentului!

    În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi cu intenţie, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment şi priviţi cu atenţie persoanele din jurul dumneavoastră!

    Când vă deplasaţi după lăsarea întunericului, evitaţi pe cât posibil locurile izolate sau neiluminate şi purtarea bijuteriilor la vedere!

    Dacă sunteţi victima unei infracţiuni, dacă aţi asistat sau aveţi cunoştinţă despre săvârşirea unei fapte antisociale adresaţi-vă celei mai apropiate unităţi de poliţie.

    Recomandări pentru circulaţia cu autoturismul pe drumurile publice:

    Dacă vă deplasaţi cu autoturismul în alte localităţi decât cea de domiciliu, pentru a petrece Sărbătoarea Floriilor, Poliţia Română recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.

    Poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra necesităţii respectării regimului legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

    Circulaţi cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

    Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

    Şi pietonilor li se recomandă să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.