Opinia domnului Florentin Manescu este justificata in ceea ce
priveste nevoia de schimbare in societatea romaneasca. Dar, cred
eu, trebuie sa mai discutam alte aspecte.
Primul aspect se cheama metafora si apartine lui Brecht; din cate
il cunosc eu, cred ca dramaturgul german nu s-a gandit in mod
explicit nici la topirea in apa a poporului german si nici la
incetarea existentei juridice a natiei sale; chiar daca a fost un
marxist convins, cred ca poemul lui Brecht, din care am luat eu
fraza si pe care il traduc cat se poate de aproximativ, era ironic
pur si simplu. Iata: “Solutia/ Dupa revolta din 17 iunie/Secretarul
Uniunii Scriitorilor/ A distribuit pliante pe Stalinallee/In care
spune ca oamenii/Au inselat increderea Guvernului/Pe care ar
putea-o recastiga numai/Prin dublarea eforturilor. N-ar fi mai
usor/Pentru Guvern/Sa dizolve poporul/Si sa aleaga un altul?” (o
paranteza: 17 iunie 1953 este data primei revolte anticomuniste din
fostul bloc al Europei de Est).
Doi la mana, schimbarea mea/a cunoscutilor/a restului lumii. Am
vazut acest tip de indemn de nenumarate ori. Troneaza in fruntea
unor bloguri. Deschide si inchide postari pe net sau articole de
presa sau emisiuni televizate. Esti nemultumit de autoritati,
impozite, masurile anticriza, rezultatul alegerilor sau cine mai
stie ce? Schimba-te tu! Te mananca cainii pe strada? Schimba-te tu!
E asfaltul plin de gauri? Schimbarea e in tine!
Domnule Manescu, altii trebuie sa se schimbe! Si eu si
dumneavoastra suntem persoane decente; chiar daca folositi termenul
“jmeker”, va vad, din exprimari, o persoana decenta, cum ma
consider si pe mine. Citesc carti, pe hartie sau in format
electronic, merg cu tramvaiul, spun “multumesc”, ma scarpin numai
in momente de maxima intimitate, ma enervez rar, dar bine, sunt
deschis la nou si incerc sa ma adaptez. A ma schimba eu imi suna la
fel cu “inselatul increderii Guvernului”, cu Stalinallee si cu
eforturile duble pe care trebuie sa le fac pentru a-i imbuna.
Persoanele cu defectiuni sunt altele, iar putinta mea si a
celorlalte persoane decente de a le schimba sunt limitate. Trebuie
sa se schimbe cei ce au institutionalizat “jmekeria” in Romania.
Trebuie sa se schimbe cei care ma eticheteaza intr-un anume fel in
momentul in care aleg sa mi se adreseze de la posturi TV care ma
lasa indiferent. Trebuie sa se schimbe cei ce imi prezinta drept o
mare victorie faptul ca au facut un drum lung de numai un sfert de
ora de mers cu masina. Care ingroapa, din nestiinta si servilism
imbecil, afaceri si slujbe si viitorul acestei tari. Cei carora
Google le este unic profesor. Sa se schimbe cei carora “munca”,
“familie”, “respect” sau “buna-cuviinta” le suna a clisee.
Nu sunt multi, cateva zeci de mii poate, dar sunt vocali si
traiesc, acum, momente de glorie. Si strica neinchipuit de mult si
de profund. Sociologii folosesc o notiune – entropia sociala. La
fel ca in fizica, unde sistemele tind sa atinga cea mai dezordonata
stare – gheata rigida se transforma in apa si apoi in vapori, iar
pentru a impiedica acest lucru trebuie consumata energie, a unui
frigider, de exemplu – societatea umana tinde spre cea mai
dezordonata stare a sa.
Spre anarhie, eventual. Pentru a preintam¬pina acest lucru, trebuie
cheltuita energie – justitie, legi aplicate, un sistem corect de
valori, educatie. Or, marea problema a Romaniei, pe care pare sa nu
o inteleleaga nimeni, este ca tocmai vectorii energetici s-au
defectat. Am repetat aceste lucruri, intr-o forma sau alta, in
revista aceasta, de la fel de multe ori cate indemnuri de a ma
schimba am vazut. Rezultatul este nul. Si cred ca nu schimbarea
este modalitatea de transformare a societatii romanesti, ci
plata.
Explicatie: in lupta impotriva coruptiei, un ONG indian a inceput
sa distribuie din decembrie bancnote de zero rupii. Daca sunt o
batrana saraca, care nu pot mitui functionarul de care am nevoie,
merg la insii aceia care imi ofera bancnote asemanatoare cu cele
reale, care au in colturi valoarea zero. O ofer impaturita
functionarului, acela o baga in buzunar, se bucura, dar bucuria e
scurta. ONG-ul in cauza a tiparit initial 25.000 de astfel de
bancnote, dar cererea a fost asa de mare incat au ajuns in scurt
timp la un milion de printuri. Iar multiplicarea de un milion de
ori a gestului ma pune la adapost pe mine, batrana saraca, si taie
elanurile de razbunare ale functionarilor.
Poate ca la noi o astfel de masura nu poate fi aplicata, dar se pot
gasi moduri de actiune cel putin la fel de bune. In zona aceasta
este schimbarea de care vorbeste Florentin Manescu si cu asta sunt
de acord.
Si o remarcabila vorba de duh, de la actorul Mircea Diaconu, cu
care am avut placerea sa stau de vorba saptamana trecuta, despre
acordul Romaniei cu FMI: “E foarte bine sa te casatoresti pentru ca
astfel suporti mai usor greutatile, necazurile si cheltuielile care
altfel n-ar mai fi avut loc, pe care altfel nu le-ai fi avut. Daca
se taia ce trebuie, de unde trebuie, de la inceput, nu era nevoie
de niciun acord”. Mai poti spune ceva?