Îmi amintesc despre energia ei, despre mimica foarte expresivă (puteai înţelege exact ce părere avea despre ce spuneai), ideile bine argumentate, de faptul că râdea cu poftă şi părea mereu foarte calmă, într-un mediu pe care îl percepeam şi atunci haotic. La şedinţele de redacţie punea pe masă subiecte despre care putea vorbi foarte scurt, pentru a le prezenta, sau foarte pe larg, în funcţie de dispoziţia ascultătorului.
Deşi era volubilă, Florenţa nu făcea zarvă; a „plecat” subit şi fără gălăgie.