E nevoie sa ai un ideal in viata ca sa traiesti fericit? Da,
raspunde autorul nostru, dar cu conditia sa ramai vigilent si sa nu
fetisizezi idealismul. Idealul reprezinta o valoare morala
privilegiata, in jurul careia se desfasoara multa pasiune; este o
conditie de eocolit a echilibrului psihic, care ne da impulsul de a
ne autodepasi. In numele acestei valori, dorim sa transformam
realitatea, asa incat idealul va deveni o fabuloasa parghie a
schimbarii. Nimic maret nu se poate face in lipsa unui ideal;
acesta este carburantul vietii colective, dar si al aceleia
personale si reprezinta marca identitatii noastre umane. Iar
campurile de manifestare ale idealului sunt multiple, de la
ecologie, ca ideal al omului impacat cu natura, pana la toleranta,
ca imbratisare a diversitatii. Important este ca acest ideal sa nu
devina obsesiv, ca in nocivitatea angajamentului total si a
sacrificiului continute de idealurile fanatice, care in decursul
secolului XX, prin nazism, fascism si stalinism au dezvaluit
efectele perverse ale anumitor aspiratii.
Dar idealul si urmarirea lui prezinta si alte capcane. In primul
rand, pericolul erorii. Poti sa urmaresti un ideal care nu
corespunde cu personalitatea ta profunda, ci doar cu norme dictate
de societate sau de familie. Idealul iti poate taia puntile de
comunicare cu realitatea sau cu cei din jur si te poate sechestra
intr-un monolog cu tine insuti. Atunci cand, de pilda, iubirea
devine un ideal de viata, se poate intampla sa nu mai vrei sa
incerci experienta realului, a cotidianului.
Prin urmare, nu numai ca sta in puterea noastra sa combinam
intelept aspiratia spre ideal cu implicarea in real, ci este chiar
de dorit. La nivelul profesiei, Lacroix propune o forma “de ambitie
temperata” in fata presiunilor pe care le exercita nevoia de
excelenta si perpetua schimbare tehnologica. Dorinta de reusita
este necesara, insa doar cu conditia sa nu devina o obsesie.
Michel Lacroix, “Sa ai un ideal”, Editura Trei, Bucuresti,
2010
