Tag: Fiat

  • Fiat şi Peugeot riscă închiderea fabricilor comune din Europa

    Angajamentul Fiat Chrysler şi Peugeot de a nu închide fabricile în cazul fuziunii va fi probabil supus unor presiuni mari, deoarece grupul combinat ar avea o capacitate de producţie de aproape 6 milioane de vehicule pe o piaţă auto încetinită, transmite Reuters.

    Companiile au prezentat săptămâna trecută planurile de a crea un grup de 50 de miliarde de dolari care ar depăşi Hyundai, General Motors, Ford şi Honda, devenind producătorul auto numărul 4 din lume, bazat pe 8,7 milioane de vehicule vândute anul trecut.

    Noua companie care fabrică autoturisme şi camioane ar avea o capacitate de producţie potenţială de 14 milioane de vehicule, potrivit LMC Automotive. Însă industria a intrat într-o încetinire, iar piaţa auto europeană, la care atât Peugeot cât şi Fiat Chrysler sunt puternic expuse, se află sub presiune.

    “Rata de utilizare ar fi scăzut la 58%, ceea ce ar lăsa grupul cu un surplus de aproape şase milioane de unităţi la nivel mondial. Europa va fi nevoită probabil să suporte închiderea fabricilor”, au mai spus cei de la LMC Automotive.

    Sindicatele şi politicienii şi-au exprimat deja îngrijorarea cu privire la pierderile de locuri de muncă, însă Peugeut şi Fiat au exclus închiderea fabricilor în încercarea de a stinge temerile.

    Un termen limită pentru îndeplinirea obiectivelor privind emisiile din 2021 şi 2025 în Europa adaugă presiune asupra Fiat pentru adoptarea unor motoare mai eficiente, punând în discuţie unele dintre motoarele companiei din Europa – în special din Italia şi din Polonia.

  • Francezii din spatele Peugeot şi gigantul Fiat Chrysler fuzionează într-o companie de 50 miliarde

    Giganţii din industria auto Fiat Chrysler şi PSA, compania-mamă a Peugeot, au bătut palma pentru o fuziune completă, care va naştere unui gigant cu o evaluare de aproape 50 miliarde dolari, potrivit CNBC.

    Board-ul PSA a aprobat fuziunea, iar board-ul Fiat Chrysler se va întâlni miercuri, potrivit sursei citate. Executivi au anunţat reglementatorii din SUA şi Franţa, potrivit Wall Street Journal.

    În urma fuziunii va lua naştere al patrulea cel mai mare producător auto din lume.

    Acţiunile Fiat Chrysler au crescut miercuri pe bursa din New York cu 5,27% în urma anunţului cu privire la negocieri, iar după închiderea şedinţei acţiunile au crescut până la ora transmiterii ştirii cu 1,34%, până la 15,18 dolari pe acţiune. În acelaşi timp, acţiunile Peugeot au crescut cu 4,5% pe bursa din Paris.

    Pentru FCA, fuziunea reprezintă o reuşită, în contextul în care compania a susţinut vehement că piaţa auto are nevoie de consolidare cât mai rapid.

    Unul dintre aspectele tranzacţiei arată că PSA ar fuziona cu FCA într-o tranzacţie care implică toate acţiunile, ceea ce l-ar pune în final pe Carlos Tavarez la conducerea businessului, şi pe John Elkann – reprezentantul familiei Agnelli din Italia, care controlează FCA – în funcţia de preşedinte al companiei.

    Potrivit sursei citate, negocierile au mai început anul acesta o dată însă au fost oprite cât au început discuţiile dintre Fiat Chrysler şi Renault.

     

     

  • Fiat Chrysler şi compania-mamă a Peugeot se aşează la masa negocierilor pentru o tranzacţie care ar da naştere unui gigant de peste 47 miliarde dolari

    PSA, compania-mamă a producătorului francez Peugeot, negociază cu rivalii de la Fiat Chrysler Automobiles (FCA) o tranzacţie prin care ar fuziona cu grupul italiano-american şi ar crea o companie cu acţiuni de peste 47 miliarde dolari, potrivit surselor din piaţă citate de FT.

    Negocierile reprezintă o încercare a francezilor de la PSA şi a executivului Carlos Tavarez de a profita ta de a profita de negocierile eşuate dintre FCA şi Renault din acest an.

    Pentru FCA, fuziunea ar reprezenta o reuşită, în contextul în care compania a susţinut vehement că piaţa auto are nevoie de consolidare cât mai rapid.

    Unul dintre aspectele tranzacţiei arată că PSA ar fuziona cu FCA într-o tranzacţie care implică toate acţiunile, ceea ce l-ar pune în final pe Carlos Tavarez la conducerea businessului, şi pe John Elkann – reprezentantul familiei Agnelli din Italia, care controlează FCA – în funcţia de preşedinte al companiei.

    Potrivit sursei citate, negocierile au mai început anul acesta o dată însă au fost oprite cât au început discuţiile dintre Fiat Chrysler şi Renault.

    Acţiunile Fiat Chrysler listate pe bursa din New York au crescut cu 7,5% marţi seară după ce Wall Street Journal a anunţat negocierile, şi se tranzacţionau la 14,2 dolari per acţiune.

    Un purtător de cuvânt al PSA a transmis că „nu comentează pe zvonurile din piaţă”, în timp ce FCA a refuzat să comenteze.

    În 2019 acţiunile PSA au crescut cu 38% în comparaţie cu cele ale FCA care au crescut doar cu 1%. Compania franceză are o valoare de piaţă de circa 26,2 miliarde dolari, în timp ce valoarea FCA ajunge la 22 miliarde dolari.

    Reluarea negocierilor vine la câteva luni după cce FCA s-a retras din oferta de fuziune cu Renault, care ar fi dat naştere unei tranzacţii de peste 36 miliarde dolari. Această tranzacţie a picat în luna iunie după ce guvernul francez, cel mai mare acţionar al Renault cu 15% din acţiuni, şi-a retras susţinerea – în principal pentru că partenerul de alianţă al Renault, Nissan, nu a fost de acord.

    „FCA trebuie să îşi scaleze businessului din Europa şi PSA nu are deloc prezenţă în SUA, unde FCA are o cotă bună de piaţă. Mai mult, PSA are tehnologia necesară pentru a ajuta cu problemele întâmpinate de FCA în ceea ce priveşte emisiile de carbon”, notează Philippe Huchois, analist auto în cadrul Jeffries.

     

     

     

     

  • Fiat Chrysler plănuişte lansarea unui Fiat 500 electric, depăşind eşecul fuziunii cu Renault

    Pietro Gorlier, Directorul Fiat Chrysler în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, a anunţat, joi, că firma italiano-americană pariază pe un autovehicul electric, realizat în fabrica Mirafiori din Torino.

    Investiţia celor de la FCA face parte dintr-un plan anunţat anul trecut, în valoare de 5 miliarde de euro, în Italia, până în 2021.

    Gorlier le-a mai spus reporterilor că a început construcţia noii linii de producţie la fabrica Mirafiori pentru cele 80.000 de exemplare a modelului BEV 500, primul autovehicul electric care va fi pus în vânzare în Europa.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Se naşte un nou gigant în industria auto: Fuziunea dintre Fiat Chrysler şi Renault ar putea crea cel mai mare producător mondial de automobile, cu o capitalizare de 33 de miliarde de euro

    Fiat Chrysler (FCA) a făcut o propunere de fuziune grupului rival Renault, potrivit anunţului de luni al producătorului auto italo-american, într-o tranzacţie pe bază de schimb de acţiuni, parte a unui nou val de consolidare a industriei auto, care va crea al treilea lider global, transmite Reuters.

    Fuziunea celor doi producători va crea o companie cu o capitalizare de piaţă de aproximativ 33 de miliarde de euro, generând vânzări globale anuale de 8,7 milioane de euro, potrivit preşedintelui Fiat, John Elkenn. Pentru a egaliza valorile de piaţă, FCA va plăti un dividend de 2,5 miliarde de euro înaintea încheierii parteneriatului, ulterior fiecare grup urmând să deţină 50% din noile acţiuni ale noii entităţi.

    Tranzacţia va asigura economii anuale în valoare de aproximativ cinci miliarde de euro, fapt ce va ridica riscuri considerabile pentru rivalii din industrie.

    Împreună cu Nissan, care se află deja în parteneriat cu Renault, alianţa ar putea crea cel mai mare producător mondial de automobile, cu vânzări anuale de 13,8 milioane de dolari. Parteneriatul dintre Nissan şi Renault datează din 1999, în cadrul acestuia Renault deţinând 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan deţine control asupra unui pachet de 15% din acţiunile Renault. Parteneriatul celor doi producători auto a fost extins în anul 2016, prin includerea Mitsubishi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Loredana Constantin, marketing manager { Autoitalia România }

    •   Loredana Constantin este din anul 2011 director de marketing al Autoitalia, companie care importă mărci precum Fiat, Fiat Professional, Alfa Romeo, Jeep, Abarth, Lancia şi Maserati.
    •   A absolvit Universitatea Politehnica Bucureşti şi deţine o diplomă postuniversitară de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.
    •   În opinia sa, reţeta unei imagini de succes în lumea de business implică, în primul rând, responsabilitate.

  • Piaţa auto din Europa dă în clocot: După ce Renault a anunţat că vrea să cumpere Fiat, acum Peugeot îşi doreşte un parteneriat cu italienii

    Anunţul legat de propunerea de colaborare între cei doi constructori auto vine chiar după ce săptămâna trecută Renault a făcut o propunere neoficială de achiziţie pentru Fiat. Renault a anunţat că doreşte şi o fuziune cu Nissan pentru a se putea ridică la un nivel competiţional mai mare, creând un conglomerant care să rivalizeze cu Volkswagen şi Toyota.  
     
    Potrivit directorului executiv al PSA, Carlos Tavares, compania este pregătită pentru a profita de oportunităţile de dezvoltare, chiar dacă în mai puţin de un an a integrat brandurile Opel şi Vauxhall care au fost cumpărate de la General Motors. În acelaşi timp, CEO-ul Fiat Chrysler, Mike Manley, a susţinut că ar fi interesat de o posibilă fuziune prin care producătorul de automobile Fiat Chrysler ar putea deveni mai puternic.
     
  • Serbia a devenit dependentă de industria auto. Cu producţia Fiat în criză, economia are nevoie de un salvator

    Astfel, s-a ajuns ca peste 10% din exporturile Serbiei şi circa 14% din valoarea investiţiilor străine atrase de această ţară să reprezinte contribuţia industriei auto, no­tează FinancialObserver.eu. Sectorul asigură locuri de muncă pentru mai mult de 40.000 de persoane (2017).
     
    Singurul constructor de autoturisme din Serbia, şi unul dintre cei mai mari investitori de acolo, este Fiat, însă compania italiană este în retragere la nivel mondial. Producţia italienilor în Serbia este în criză. Fabrica lor de la Kragujevac asamblează modelul Fiat 500L, ale cărui vânzări sunt în declin. Datele companiei arată că producţia uzinei a scăzut anul trecut la 60.000 de unităţi, de la  80.000 în 2017 şi 83.630 în 2016, nivel ce reprezintă doar jumătate din capacitatea totală, se arată într-o analiză a SeeNews.
     
  • Cum a reuşit unul dintre cei ai puternici executivi din industria auto să-şi ascundă boala de compania pe care a condus-o

    Cum a putut un fumător înrăit dependent de muncă să-şi ascundă starea de sănătate faţă de colegii din board? – scrie publicaţia americană. 

    Potrivit informaţiilor, fostul CEO al Fiat Chyrsler şi Ferrari, decedat miercuri la vârsta de 66 de ani, nu ar fi comunicat companiei starea gravă de sănătate în care se afla, dorind să păstreze această situaţie, o problemă personală

    Pe 20 Iulie, Fiat Chrysler a declarat că au fost informaţi că starea de sănătate a CEO-ului nu îi va mai permite să se întoarcă la muncă dar nu au primit mai multe detalii.
     
    „Sergio Marchionne, om şi prieten, nu mai este” a spus John Elkann, capul familiei Agnelli, deţinătorii Fiat Chrysler şi Ferrari. „Eu şi familia mea suntem recunoscători pentru tot ce a făcut” a adăugat acesta.
    Cu ocazia decesului lui Marchionne, mai multe chestiuni de administraţie au ieşit la iveală. Analiştii consideră că acesta trebuia să comunice din timp problemele de sănătate având în vedere rolul cheie al CEO-ului în activităţile de zi cu zi ale firmei. Situaţiile de acest tip conturează un trend, după ce Steve Jobs, CEO Apple a murit în 2011 tot în urma neglijării stării de sănătate.
     
    Presa italiană a scris săptămâna aceasta că Marchionne suferea de cancer dar apropiaţi ai executivului au denunţat astfel de zvonuri, fără a mai aduce alte detalii, menţionând dorinţa familiei ca acest fapt să rămână o problemă de familie. Aceştia au dezvăluit celor de la Bloomberg, informaţia că moartea a fost cauzată de un stop cardiac petrecut în urma operaţiei.
     
  • Grevă la Fiat Chrysler în Italia după ce proprietarii au cheltuit 130 de milioane de dolari pentru a-l cumpăra pe Cristiano Ronaldo, în contextul dificultăţilor financiare

    Angajaţii fabricii Fiat din Italia sunt nemulţumiţi că proprietarii companiei au cheltuit 130 de milioane de dolari pentru a-l cumpăra pe Cristiano Ronaldo, în timp ce ei se confruntă cu dificultăţi financiare, potrivit Bloomberg.

    Un sindicat al angajaţilor Fiat Chrysler Automobiles, din sudul ţării, a anunţat că va intra în grevă pentru a protesta împotriva achiziţiei lui Cristiano Ronaldo de către clubul Juventus, care este deţinut tot de familia Agnelli.

    Acei bani puteau fi folosiţi pentru investiţii în condiţiile de lucru şi în producţie, susţine sindicatul.

    „Este inacceptabil ca, în timp ce angajaţii Fiat Chrystler şi CNH Industrial continuă să facă sacrificii eocnomice enorme, compania să cheltuie sute de milioane de euro pe achiziţia unui jucător”, spune Lavoro Privato, şeful sindicatului. Astfel între 15 iulie şi 17 iuie, fabrica din Melfi, sudul Italiei, va intra în grevă.

    Fiat Chrysler ar putea obţine un avantaj publicitar enorm în urma tranzacţiei, potrivit analiştilor. Dacă Ronaldo îi poate duce pe italieni în finala Champions League, expunerea media doar pentru acel an ar valora 58,3 milioane de dolari, potrivit lui Eric SmallWood, preşedinte al Apex Marketing Group.

    „Suntem toţi angajaţi ai aceluiaşi proprietar, dar într-o perioadă de dificultăţi sociale enorme, această diferenţă în tratament nu poate şi nu va fi acceptată”, transmite sindicatul. „Compania ar trebui să investească în modele de maşini care garantează viitorul profesional al miilor de oameni care lucrează aici, mai degrabă decât să îmbogăţească unul singur”.