Tag: FGCR

  • CONFERINŢA MEDIAFAX – Fondul de Garantare a Creditului Rural a acordat anul trecut garanţii de 1,5 miliarde de lei

    “Anul trecut am avut parteneriat cu 30 de bănci şi am susţinut fermieri şi procesatori de produse agricole. Volumul de garanţii acordate de Fond anul trecut a fost de 1,5 miliarde de lei, care se raportează la credite care au depăşit 2 miliarde de lei, având în vedere că garanţiile acoperă 80% din împrumut”, a spus Bratu.

    Ea a arătat că în acest an fondul intenţionează să continue garantarea investiţiilor din agricultură, precizând însă că evoluţia depinde de politicile agricole de la nivelul ministerului.

    “Vom continua să garantăm investiţiile din fondurile europene, urmând ca mecanismul de garantare să fie uşor modificat, schimbări care nu vor influenţa beneficiarii. Vom stabili mecanismul cu băncile”, a mai spus Bratu, fără să ofere detalii.

    Fondul de Garantare a Creditului Rural a fost înfiinţat în 1994 şi este deţinut în proporţie de 99,997% de trei bănci comerciale. Beneficiarii garanţiilor fondului pot fi persoane juridice şi fizice în calitate de producători agricoli individuali, fermierii, procesatorii de produse agricole şi benefiarii de fonduri europene în agricultură.

  • CEC Bank a lansat microcreditele pentru agricultură

    Banca beneficiază de un fond în valoare de aproximativ 16,6 milioane lei, cu posibilitatea suplimentării dupa utilizarea integrală a acestei sume.

    Din fondul pus la dispoziţie de MADR, clientii eligibili pot contracta de la CEC Bank următoarele tipuri de finanţări: credite pentru investiţii în domeniul agricol, în valoare de maximum 15.000 euro, in echivalent lei, pe o perioadă de creditare de maximum 120 de luni; credite pentru asigurarea contribuţiei proprii aferente proiectelor de investiţii selectate prin PNDR, în valoare de până la 75.000 euro, în echivalent lei, pe o perioadă de maximum 120 de luni; credite pentru susţinerea realizării producţiei agricole, în valoare maximă de 25.000 euro, în echivalent lei, pe o perioadă de creditare de maximum 24 de luni.

    Avantajul principal al finanţărilor acordate prin convenţia CEC Bank ă MADR îl constituie costurile ce permit clienţilor eligibili un acces mai uşor la finanţare. În prezent, dobânda este de 6,1%, iar comisionul de acordare a creditelor este 0. Costurile includ comisionul de analiză de 0,4%, comisionul de gestiune de 0,04%, aplicabil lunar la soldul curent al creditului şi comisionul de evaluare a garanţiilor.

    Facilităţile beneficiază de garanţie emisă de Fondul de Garantare a Creditului Rural de maximum 80% din valoarea creditului, plus alte garanţii din mixul acceptat de CEC Bank. Nu se solicită contribuţie proprie şi exista posibilitatea obţinerii unei perioade de gratie.

    “Prin lansarea acestor microcredite, CEC Bank îşi consolidează poziţia de partener strategic în susţinerea sectorului agricol, în scopul creării de noi oportunităţi de dezvoltare intensivă şi extensivă a agriculturii”, a declarat Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank.

    CEC Bank a avut anul trecut un profit brut de 56 mil. lei (13 mil. euro), în creştere cu circa 22 mil. lei faţă de 2012. Portofoliul de credite acordate de bancă s-a extins cu 3%, la 12,3 mld. lei (2,8 mld. euro).
     

  • Bancpost lansează un nou produs de creditare pentru micii fermieri

    Prin Agricredit, clienţii pot dispune în avans de fondurile necesare desfăşurării activităţii curente, inclusiv a plăţilor către bugetul de stat, până la încasarea subvenţiei de la APIA. Creditul poate fi accesat de orice societate comercială sau PFA cu maxim 250 de angajaţi pentru care APIA emite adeverinţe de înregistrare privind acordarea ajutoarelor de stat, conform Convenţiei cvadripartite Bancpost-APIA-FGCR-MADR pentru finanţarea beneficiarilor măsurilor de asigurare a bunăstării pentru păsări şi porcine pentru anul 2012.

    Valoarea finanţării este de 80% din valoarea subvenţiei înscrise în adeverinţa eliberată de APIA şi se acordă printr-o documentaţie simplificată, fără garanţii materiale prezentate de clienţi, în baza adeverinţei menţionate şi a garanţiilor FGCR. Clienţii beneficiază de gratuitate la comisioanele de administrare şi de neutilizare. Rambursarea creditului şi a dobânzii aferente întregii perioade de derulare a creditului se fac automat la încasarea subvenţiei de la APIA.

    Odată cu lansarea acestui produs, Bancpost lansează “Campania Agricredit”, ce se va derula în perioada 25 iunie – 15 octombrie, prin care clienţii eligibili pot profita de o ofertă globală ce include, pe lângă facilitatea Agricredit, şi pachetul tranzacţional Basic. Prin acest pachet, clienţii beneficiază de acces permanent la disponibilităţile din contul curent, prin intermediul cardului VISA Business şi al serviciului de internet banking, precum şi de costuri mai mici de tranzacţionare.

    Bancpost, a zecea bancă din sistem după active, controlată de grupul elen EFG Eurobank, a raportat pe primul trimestru o pierdere netă de peste 10 mil. euro, după ce veniturile operaţionale au scăzut cu 19%, ajungând la 54 mil. euro. La sfârşitul lui martie, Bancpost avea 275 de sucursale şi agenţii în toată ţara.

  • CEC acorda credite in lei pentru finantarea crescatorilor de pasari si porci

    Creditul se acorda pentru finantarea capitalului de lucru, pentru desfasurarea activitatilor curente, inclusiv pentru plata obligatiilor catre bugetul de stat si celelalte bugete. In acest sens, CEC a incheiat conventia necesara cu Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) si Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR).

    Clientii eligibili care pot obtine aceste credite sunt persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale si intreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, cu modificarile ulterioare, si/sau persoane juridice care detin/cresc sau exploateaza pasari/porcine, individual sau in forme juridice, in scopul obtinerii productiei agricole.

    Creditele se acorda in lei, iar valoarea creditului poate fi de pana la 80% din valoarea sumelor mentionate in adeverintele emise de APIA.

    “Clientii beneficiaza de dobanzi si comisioane avantajoase, iar rambursarea creditelor se va face integral la data primirii sumelor cuvenite beneficiarilor, dar nu mai tarziu de data stabilita in conventia incheiata de banca cu APIA si FGCR sau in actele aditionale ulterioare”, a explicat Radu Gratian Ghetea, presedintele CEC Bank.

    Dobanda este cuprinsa intre 9,5% si 10,5%, in functie de clasa de performanta financiara in care se incadreaza clientul. Comisionul de gestiune este de 0,25%m aplicat la valoarea acordata si perceput la fiecare utilizare.

    Creditele beneficiaza de garantia emisa de Fondul de Garantare a Creditului Rural, care reprezinta un procent de pana la 80% din valoarea creditului acordat. In completare, clientul prezinta bancii un bilet la ordin in alb, ipoteca mobiliara pe conturile deschise la banca si ipoteca asupra sumelor cuvenite beneficiarilor de la APIA, conform adeverintelor eliberate.

    CEC Bank, a cincea banca din sistem dupa valoarea activelor (21,4 miliarde de lei la sfarsitul lunii septembrie 2011), are un capital social de peste un miliard de lei. In decembrie, Parlamentul a aprobat posibilitatea capitalizarii profitului CEC din anii anteriori, pentru a consolida capacitatea bancii de a sustine creditarea in economie, in conditiile in care bancile cu capital strain se confrunta cu limitari ale surselor de finantare.

  • BRD intră în programul de credite agricole pentru “Primul siloz”

    Pe baza talonului de gaj aferent certificatului de depozit, clienţii băncii beneficiază de o finanţare pe termen scurt de până la 80% din valoarea de despăgubire a certificatului.

    BRD se adresează fermierilor care îşi depun producţia de seminţe de consum (grâu, orz, porumb, floarea-soarelui, rapiţă, soia) la oricare dintre depozitarii licenţiaţi de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

    Prin programul “Primul Siloz”, agricultorii au posibilitatea să-şi depoziteze recolta de cereale în silozuri licenţiate, pentru care primesc un certificat de depozit care atestă cantitatea şi caracteristicile tehnice ale producţiei. Pe baza certificatului, agricultorii pot beneficia, de la băncile înscrise în program, de un împrumut garantat de stat, în valoare de până la 70-80% din valoarea producţiei din siloz, astfel încât nu mai trebuie să-şi vândă producţia imediat dupa recoltare ca să facă rost de bani şi pot să facă lucrările de toamnă cu creditele obţinute.

    În 2010, la programul “Primul siloz” au participat patru bănci – Raiffeisen Bank, CEC Bank, Banca Transilvania şi Garanti Bank – care au acordat finanţări totale de 150 de milioane de lei, majoritatea marilor producători din agricultură.

    Certificatul de depozit este valabil un an, timp în care fermierul poate aştepta creşterea preţurilor la produsele agricole, pe care le vând când consideră oportun, aşa încât să-şi poată plăti creditul. Certificatul este asigurat de Fondul de Garantare a Creditului Rural.

    În acest an, conform Ministerului Agriculturii, până la 22 iulie au fost acordate 188 de licenţe de depozit pentru 88 de fermieri, iar capacitatea de depozitare autorizată a fost de 4,1 milioane de tone, respectiv un sfert din capacitatea de depozitare autorizată la nivel naţional.

    În oferta BRD pentru producătorii agricoli figurează, de asemenea, creditele de prefinanţare a subvenţiilor APIA (schemele de sprijin pe suprafaţă – SAPS / Axa II / Zootehnie sau Bunăstarea animalelor şi plăţile naţionale directe complementare pentru suprafetele cultivate cu tutun), creditul de campanie agricolă, precum şi creditele specifice de investiţii (inclusiv cele acordate pentru sprijinul proiectelor cu cofinanţare din fonduri europene).

  • BRD si CEC acorda si anul acesta prefinantari pentru subventiile agricole pe suprafata

    Fata de anii precedenti, acordul din acest an are ca noutate o
    majorare a prefinantarii subventiei obtinute de clienti de pana la
    80% din valoarea sumelor de incasat ca subventie, certificate prin
    adeverinta APIA. Un alt avantaj il constituie documentatia
    simplificata, care permite obtinerea creditului in baza adeverintei
    APIA si a garantiei Fondului de Garantare. Obtinerea garantiei FGCR
    nu presupune deplasarea clientului la Fond, intrucat documentul
    este accesat direct prin intermediul bancii.

    CEC si-a anuntat, la randul sau, in urma cu cateva zile intentia de
    a incheia cu APIA si FGCR conventia pentru acordarea de credite
    pentru beneficiarii de SAPS. Valoarea creditului va fi de 80% din
    suma cuvenita prin subventia pe suprafata, denominat in lei la
    cursul leu/euro comunicat de BNR la data solicitarii creditului.
    CEC a facut cunoscuta si dobanda (intre 9,4% si 9,9% in functie de
    clasa de risc a clientului) si comisionul (0,25% din creditul
    acordat).

    Pana la 30 iunie, APIA a efectuat plati in valoare de 689,54
    milioane de euro, reprezentand plata subventiei agricole pe
    suprafata, pentru un numar de 1.088.279 fermieri. in acelasi timp
    au fost efectuate plati nationale directe complementare (PNDC1) in
    cadrul campaniei 2010 in valoare de 304,5 milioane euro.
    Schemele/masurile de sprijin pe suprafata sunt finantate din Fondul
    European de Garantare Agricola si din bugetul de stat, prin bugetul
    Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

    Pentru anul in curs, plata pentru sumele cuvenite beneficiarilor de
    subventii pe suprafata se va face pana la 30 iunie 2012.