BusinessMagazin

Tag: federalizare

  • Care a fost reacţia lui Igor Dodon în legătură cu presupusa finanţare din Rusia

    „Toate aceste elemente, unele dintre ele, unele dintre ele sunt rupte din context, sunt montări. În ceea ce ţine de federalizare, nu poate avea loc federalizarea Republlicii Moldova, aici să fie foarte clar. Nu va accepta nimeni un plan de federalizare pentru Republica Moldova. Din Occident, nimeni nu va ccepta în aceste condiţii. Cuvântul federalizare a fost spus de domnul Plahotniuc lui Kozak la mine în birou marţi. Toţi care mă cunosc, care au de-a face cu Dodon ştiu că eu nu umblu cu filmări. Discuţii au avut loc, evident că au avut loc. Am discutat cu toţi. Eu mi-am pus ca scop să găsesc o soluţie ca să ieşim din situaţia aceasta. Ce ţine de federalizare este propunerea liderului democrat către ruşi, lucru confirmat de domnul Kozak într-un interviu. Ceea ce ţine de bani este rupt din context. Niciun partid nu poate fi finanţat din exterior”, a declarat Igor Dodon, referitor la înregistrările apărute în spaţiul public.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Oficial ungur: “Acest pas va duce la FEDERALIZAREA României. Poate fi o oportunitate”

    Prezent la întâlnire, preşedintele Jobbik, Vona Gábor, care a anunţat, încă din debutul discursului său, că va “lăsa ştacheta mai jos” în privinţa declaraţiilor, pentru că “şi aşa Jobbik este catalogat ca partid extremist şi asociat cu Noua Dreaptă”.

    Oficial ungur: “Acest pas va duce la FEDERALIZAREA României. Poate fi o oportunitate”

  • Cum a ajuns oficial Ucraina în pragul destrămării teritoriale

    Dacă înainte şi imediat după alegerile prezidenţiale din mai din Ucraina, efortul diplomaţiei ruse urmărea să-i convingă pe liderii noii puteri de la Kiev că soluţia cea mai bună este federalizarea ţării, iar în presa rusească separatiştii rusofoni din est erau denumiţi “federalişti”, situaţia s-a schimbat pe măsură ce noul regim de la Kiev a refuzat negocierile cu separatiştii şi a continuat acţiunile militare în Doneţk şi Luhansk, iar de partea cealaltă, separatiştii n-au renunţat la ideea de a-şi impune prin forţă controlul total asupra regiunilor respective. În presa rusească, separatiştii au început să fie numiţi “forţe de autoapărare”, iar liderii lor au ieşit cu interviuri unde au afirmat că nu doresc autonomie, ci separare teritorială, cu crearea unui stat nou – faimoasa “Novorossia” la care în ultimele zile s-a referit pasager şi liderul de la Kremlin.

    În ultima săptămână, diplomaţia nemţească a părut că începe să producă surprize. Cancelarul german Angela Merkel a vizitat Kievul şi i-a spus preşedintelui Petro Poroşenko că Ucraina este liberă să se integreze în Uniunea Eurasiatică, a subliniat că Germania vrea să aibă relaţii bune cu Rusia şi a vorbit despre premisele unei detensionări a conflictului ruso-ucrainean, bazată inclusiv pe acceptul Kievului de a lua anumite măsuri de “descentralizare” a puterii în beneficiul etnicilor ruşi. Evenimentul urma semnării de către firma germană RWE a contractului de vânzare a unei subsidiare de petrol şi gaze, Dea, către compania rusească LetterOne, într-o tranzacţie în valoare de 5,1 mld. euro.

    A venit apoi reuniunea Belarus-Kazahstan-Rusia-Ucraina de la Minsk, la care au participat oficiali de la Bruxelles în frunte cu şefa diplomaţiei UE, Catherine Ashton. Poroşenko s-a întâlnit în premieră cu liderul rus Vladimir Putin, după care a promis o “foaie de parcurs” către o încetare bilaterală a focului de către Kiev şi separatişti. La rândul lui, Putin a afişat o atitudine conciliantă şi a declarat că au fost încheiate “unele acorduri” cu liderul ucrainean. Ulterior, preşedintele Poroşenko a anunţat şi că negocierile UE-Rusia-Ucraina pe tema plăţii gazelor ruseşti de către Kiev ar urma să se reia, după ce au eşuat în iunie, şi că a convenit cu Angela Merkel să-şi coordoneze demersurile la Consiliul European din 30 august.

    După numai o zi însă, situaţia s-a deteriorat radical, odată cu extinderea bruscă a luptelor pe un nou front la sud de Doneţk. Un lider al separatiştilor a recunoscut, în premieră, la o televiziune rusă de stat că între 3.000 şi 4.000 de voluntari din Rusia, mulţi dintre ei rezervişti sau militari activi aflaţi în concediu, luptă deja de mult de partea lor, în virtutea frăţiei slave exprimate ca în anii ’90 în conflictul din fosta Iugoslavie. Acelaşi lider a afirmat, iarăşi în premieră, că scopul separatiştilor nu este federalizarea, ci desprinderea de Ucraina a teritoriilor cu populaţie rusofonă semnificativă.

    Ambasadorul SUA la Kiev a acuzat imediat Rusia că a trimis în Ucraina trupe militare regulate şi sisteme antiaeriene noi ca să combată armata guvernamentală, Departamentul de Stat al SUA a vorbit despre o “contraofensivă condusă de Rusia”, preşedintele Poroşenko despre o “invazie”, iar premierul ucrainean în exerciţiu Arseni Iaţeniuk a cerut convocarea Consiliului de Securitate al ONU, a cerut ajutorul militar al UE, a cerut îngheţarea tuturor activelor ruseşti de către SUA, UE şi G7 şi a dat ca sigură intenţia Moscovei de a întrerupe la iarnă livrările de gaze către Europa.

    Toate acestea au loc cu câteva zile înainte de reuniunea NATO din Ţara Galilor din 4 septembrie, de la care Polonia, ţările baltice şi România aşteaptă unda verde pentru instituirea unei prezenţe militare permanente a organizaţiei pe teritoriile lor, spre a contracara ameninţarea rusească. Marea Britanie susţine ideea, pe care Germania, Franţa, Italia şi Spania au dezavuat-o.

    Deocamdată, Europa a amânat o reacţie la problema ucraineană: la Consiliul European de sâmbătă de la Bruxelles, liderii UE au dat un termen de o săptămână Rusiei să înceteze acţiunile în Ucraina, în caz contrar urmând să adopte noi sancţiuni pe linia celor adoptate până acum (vizând sectorul energetic, bancar şi de apărare). Soluţia înarmării Ucrainei de către statele UE, susţinută de preşedintele Traian Băsescu sau de preşedinta lituaniană Dalia Grybauskaite, a fost însă respinsă de cancelarul Angela Merkel, care a explicat că furnizarea de armament european către Kiev ar crea impresia falsă că există o soluţie militară la conflictul din estul Ucrainei.

     

  • Alegerile europarlamentare: a fi sau a nu fi Juncker

    Alegerile au fost urmate de cina de lucru de la Bruxelles convocată de Herman van Rompuy pentru desemnarea de către liderii europeni a unui candidat la şefia Comisiei Europene, cină care “a produs doar o notă de plată pentru contribuabilii europeni, adică exact ceea ce era de aşteptat să producă”, continuă aceiaşi analişti, făcând aluzie la percepţia de politicianism şi pierdere de vreme degajată de astfel de negocieri.

    În ciuda victoriei PPE în alegeri, care ar însemna propulsarea directă a lui Jean-Claude Juncker ca şef al CE, susţinută până şi de socialiştii din PE numai ca să se rezolve mai repede situaţia, atât premierul britanic David Cameron, cât şi cancelarul german Angela Merkel s-au opus desemnării lui Juncker. Ţinând cont că desemnarea trebuie făcută de majoritatea celor 28 de şefi de state şi guverne, o decizie privind propunerea ce va fi înaintată PE spre aprobare de Consiliul European e de aşteptat abia spre sfârşitul lui iunie.

    Prelungirea negocierilor poate părea într-adevăr politicianism pur, din moment ce cetăţenii aşteaptă soluţii pentru problemele care ameninţă unitatea UE şi a căror intensitate s-a reflectat din plin în ascensiunea partidelor extremiste în PE: şomajul, austeritatea rezervată doar pentru anumite categorii sociale şi incapacitatea de a mai înghiţi noi valuri de imigranţi. În realitate însă, opoziţia faţă de Juncker ţine de poziţia lui favorabilă unei centralizări şi mai accentuate la Bruxelles a puterii decizionale a UE şi de fermitatea sa pro-austeritate – or, dacă electoratul european a trimis în PE partide eurofobe şi anti-austeritate, acesta ar fi mesajul cel mai clar că pentru şefia CE e nevoie de alte idei decât cele ale lui Juncker.

  • Soluţia rusească pentru Ucraina

    Iniţiativa de pace a lui Putin a eşuat – separatiştii vor ţine referendumul, iar Kievul a continuat acţiunile militare contra acestora – însă din punct de vedere diplomatic era obligatoriu ca ea să aibă loc. Kremlinul are tot interesul să ceară o amânare a referendumului, din raţiuni de simetrie cu atitudinea sa faţă de alegerile prezidenţiale din 25 mai, despre care a sugerat că ar trebui să fie amânate până la liniştirea ţării, pentru că nu poate recunoaşte rezultatul unui scrutin ţinut “când armata este desfăşurată contra populaţiei”, cum a spus ministrul de eterne Serghei Lavrov. O amânare a alegerilor (dacă nu şi a referendumului din Donbass) ar putea facilita obişnuirea treptată a Vestului cu ideea neclintită a Moscovei că soluţia pentru Ucraina este nu destrămarea teritorială, ci federalizarea.

    Oligarhul ucrainean Petro Poroşenko, favoritul net în sondaje pentru prezidenţiale, a avertizat însă că reprimarea separatiştilor va continua tocmai ca să se poată ţine scrutinul: “Sperăm să încheiem operaţiunile contra teroriştilor înainte de alegeri. Dacă nu, atunci vom înconjura fiefurile lor şi nu le vom permite să tulbure alegerile”.

    Poroşenko, 48 de ani, este unul dintre cei mai bogaţi oligarhi din Ucraina, cu o avere de cca 1,5 mld. dolari, proprietarul celui mai mare producător de dulciuri din ţară, grupul Roşen (de unde şi porecla de “regele ciocolatei”), precum şi al unui post de televiziune şi al unor uzine auto. A fost şef al consiliului Băncii Naţionale, ministru de externe în perioada când Iulia Timoşenko era prim-ministru, dar a fost şi ministru al dezvoltării economice în guvernul lui Nikolai Azarov, în 2012, sub regimul Ianukovici. A făcut parte din ambele părţi ale spectrului politic: a fost cofondator al Partidului Regiunilor, prorus, dar în 2005 s-a alăturat opoziţiei, susţinând “revoluţia portocalie”. În 2010 şi-a schimbat iar poziţia, trecând de partea regimului Ianukovici, pentru ca anul trecut să devină un finanţator al manifestaţiilor contra aceluiaşi regim.

    Acum, Poroşenko se prezintă drept cel mai proeuropean candidat, beneficiind ca atare de o cotă de 48,4% din intenţiile de vot. Boxerul Vitali Kliciko, unul dintre liderii Euromaidanului, a renunţat la propria sa candidatură la prezidenţiale ca să-l susţină pe Poroşenko. Miercuri, oligarhul a făcut deja o vizită la Berlin cancelarului Angela Merkel, cerând Vestului să impună o a treia rundă de sancţiuni contra Rusiei dacă referendumul din 11 mai are loc. El s-a declarat însă dispus să discute posibilitatea unei reforme constituţionale care să includă schimbări în legislaţia privind minorităţile şi chiar să accepte, însă numai după alegeri şi după ce situaţia se va fi stabilizat în şară, orice eventual referendum pentru deciderea viitorului anumitor regiuni.

    Cert e că atitudinea conciliantă a lui Putin, corelată cu decizia lui de a-şi retrage o parte din trupe de la graniţa cu Ucraina, le-a dovedit comentatorilor vestici că perspectiva unei intervenţii în forţă a Rusiei în ţara vecină se îndepărtează. Generalul american Philip Breedlove, comandantul forţelor NATO în Europa, a afirmat deja că Moscova ar putea să-şi atingă scopurile în Ucraina fără să recurgă la o invadare convenţională a ţării.

    Cât despre liderii UE, aceştia s-au liniştit de fapt de tot, în ciuda avertismentelor lor continue privind noi sancţiuni dacă referendumul de duminică va avea loc. Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy (foto stânga) s-a declarat deschis unei a doua runde de negocieri la Geneva pentru pace în Ucraina cu participarea Rusiei, în timp ce preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso (foto dreapta), s-a limitat la promisiuni că UE va susţine securitatea energetică a Ucrainei.

  • Adio uniune bancară europeană

    Explicaţia e simplă: toate acestea se bazează pe conceptul de “solidaritate”, care a ajuns să însemne tot mai mult mobilizarea banilor germani pentru susţinerea ţărilor mai slabe, sub controlul Bruxellesului şi fără ca aceste ţări să accepte reformele dorite de Germania în măsura ori cu viteza la care oficialii guvernamentali nemţi sau cei ai Bundesbank o cer.

    Nici liderii de la Bruxelles, nici ţări ca Franţa sau Italia nu mai încurajează politici de austeritate ca în urmă cu un an sau doi, iar aceasta nu convine Germaniei, care susţinea proiectul Statelor Unite ale Europei în ideea că “solidaritatea” înseamnă acceptarea de către ţările mai sărace a sprijinului celor mai bogate nu doar în schimbul cedării de suveranitate, ci mai ales în schimbul acceptării unor norme comune de disciplină fiscală, liberalizare a pieţei muncii şi a unor eforturi de restructurare a sistemelor bancare cu probleme care să nu se bazeze doar pe ajutorul dat din fondurile de urgenţă ale zonei euro.

    Aşa se face că, la reuniune din 21 iunie, miniştrii de finanţe ai UE vor discuta proiectul de legislaţie pentru viitoarea uniune bancară, urmând să ia în calcul un document franco-german care mai păstrează din vechiul proiect al uniunii doar ideea unei autorităţi europene de supraveghere financiară, dar abandonează ideea unei scheme comune de garantare a depozitelor la nivelul zonei euro şi lasă sarcina restructurării şi a recapitalizării băncilor cu probleme pe seama autorităţilor naţionale, care ar urma doar să “coopereze” în cadrul unui grup unde să-şi trimită reprezentanţi.

  • 2030 – China va fi cea mai mare economie a lumii, UE se va federaliza, fenomene meteo tot mai extreme şi o clasă de mijloc puternică cum n-a fost niciodată

    Scenariile sunt cuprinse în raportul “Trenduri globale” publicat o dată la cinci ani de National Intelligence Council, o organizaţie care reuneşte mai multe servicii americane de informaţii. “Lumea se află într-o perioadă critică pentru istoria omenirii”, scriu autorii raportului, care sunt siguri că după ce influenţa politică şi economică a SUA se va reduce, nimeni nu va deţine hegemonia, puterea de influenţă revenind reţelelor şi coaliţiilor “într-o lume multipolară”, scrie The Guardian. În acest context, cel mai bun deznodământ va fi cel în care China şi SUA colaborează, ceea ce va duce la o cooperare globală mai largă. În cel mai pesimist scenariu, SUA se izolează, iar globalizarea îngheaţă.

    Mai multe pe zf.ro