Traian Basescu e pe cale de a cadea victima taman acelei zone-gri, pe spinarea careia isi construise intregul mesaj. Gray is beautiful! si democratia este cenusie – declara Adam Michnik in 1996, intr-o scrisoare deschisa adresata lui Ira Katznelson. Afirmatia era cu atat mai surprinzatoare cu cat venea din partea uneia dintre figurile cele mai proeminente ale rezistentei anticomuniste – adica a cuiva care simtise pe propria-i piele efectele devastatoare ale existentei cenusii (atat la propriu, cat si la figurat) sub regimul comunist. Fost membru al Solidaritatii si redactor-sef al prestigioasei Gazeta Wyborcza, Michnik a stiut insa cum sa-si argumenteze, cu inteligenta si farmec, afirmatiile. Drumul spre iad e pavat cu bune intentii. Rezistenta anticomunista, argumenteaza Michnik, a unit, in jurul unui scop comun, nu doar muncitori si intelectuali, ci si, deopotriva, miscari dintre cele mai diverse – de la sustinatorii traditiei si ai Bisericii Catolice la promotorii liberalismului; de la aparatorii drepturilor omului la aparatorii autoritatii bisericesti. Ceea ce aveau toti acestia in comun, spune Michnik, era absolutismul moral care a influentat dezbaterea publica de dupa 1989. Satui de minciuna, anticomunistii au cazut lesne in capcana maniheismului, incepand sa vada lumea in alb si negru.
Din nefericire, afirma Michnik, absolutismul moral este eficient (si justificat) doar in lupta impotriva dictaturii. El se transforma in slabiciune si balast intr-o societate democratica, in care nu mai incape loc pentru utopii si perfectiune morala. Lumea libertatii e nu doar fragila, ci si corupta, si se cuvine acceptata ca atare. Socialistul, liberalul sau conservatorul au viziuni incompatibile asupra aspectelor fundamentale ale existentei. Si, totusi, sunt nevoiti sa coexiste. Fatal pentru democratie ar fi ca fiecare parte implicata sa-si absolutizeze pozitiile, refuzand compromisul. Democratia, in viziunea lui Michnik, nu este rosie sau neagra – e pur si simplu gri.
Hop-sa! In Republica, Platon – nu tocmai ceea ce s-ar putea numi un sustinator infocat al democratiei, nu la o prima vedere, cel putin – era ceva mai ingaduitor cu democratia, asemuind-o unei tesaturi viu colorate, in care se imbina culorile cele mai stralucitoare si mai diverse, menite sa-ti ia ochii.
De aici si pana la apologia cenusiului la Michnik e o distanta mai mare decat cea pur estetica. E distanta resemnarii morale. Pentru ca de la compromiterea principiilor la compromiterea caracterelor distanta e mai mica decat ne place sa ne imaginam. Platon mai recunostea inca rosul ca rosu, albul ca alb si negrul ca negru. Michnik le contopeste pe toate in omniprezentul cenusiu si ne cere sa fim, daca nu fericiti, atunci multumiti, pentru ca altfel nu se poate si ne paste razboiul civil (o viziune nu intamplator hobbesiana).
Sa lasam, insa, pentru moment, la o parte consideratiile etice, atat de retro intr-o lume bantuita de principiul utilitarianist, concentrandu-ne, in schimb, pe eficacitatea unei asemenea viziuni. Sa luam cazul Romaniei, unde – reamintesc cu incapatanare – Alianta D.A. a castigat alegerile folosindu-se de un discurs de o morala absolutista. (Ce poate fi mai absolutist decat dreptatea si adevarul sau, daca preferati, decat indemnul La tepe!?). E limpede pentru orice observator ca romanul de rand nu se lasa inca impresionat de subtilitatea argumentelor lui Michnik. Daca liberalii au scazut incet, dar sigur in popularitate, a fost pentru ca au continuat sa creada ca gray is beautiful. Uite ca in
Care intransigenta fuse si se duse. Sau e pe cale de a se duce. Ultimele doua scandaluri de pe scena politica romaneasca au sapat serios imaginea presedintelui fara de prihana. Episodul Elena Udrea, inevitabil legat de telefonul lui Tariceanu, l-au azvarlit de-a dreptul in mlastina in care pretinde ca n-a varat nici macar un deget.
A intreba acum daca a gresit Tariceanu telefonandu-i lui Botos e echivalent cu a intreba, in clasa intai, daca Ana are mere. Are! A gresit insa si presedintele trecand sub tacere aceasta interventie? Fara doar si poate.
Minciuna prin omisiune ramane minciuna (in plus, multumita interviului din iunie din
Daca-l priviti cu atentie, are deja putin gri pe fata. Mult mai grav, insa, ca implicatii – dar si mult mai dificil de vorbit despre, in lipsa informatiilor – ramane episodul inchisorii zburatoare (despre care, tin sa precizez cu falsa modestie, autorul acestor randuri a pomenit pentru intaia oara in Romania, tot in aceasta pagina, intr-un text intitulat De la Firul Rosu la Avionul Albastru). A aterizat in 2004 Boeingul 737 cu indicativul N313P la Bucuresti si
Exista baze de detentie
Basescu trebuia sa se consulte cu institutiile statului referitor la existenta acestor centre de detentie inca de atunci, de la primele semnale aparute in presa. Mult invocata axa Washington-Londra-Bucuresti risca sa-l plesneasca pe presedinte drept peste ochi. Care si-asa erau mici, iar de la atat gri, mai ca incep sa nu se mai vada.
Daca liberalii au scazut incet, dar sigur in popularitate, a fost pentru ca au continuat sa creada ca gray is beautiful