Tag: FANTOMA DE LA OPERĂ

  • Cortina se lasă peste unul dintre cele mai cunoscute spectacole de pe Broadway. Luaţi-vă bilete din timp!

    Fantoma de la Operă, cel mai longeviv spectacol de pe Broadway, îşi va trage cortina permanent în februarie 2023. Musicalul, care reprezintă un montaj din 1988 şi spune o poveste despre recesiune, război şi schimbări culturale – se va juca pentru ultima dată pe 18 februarie, potrivit unei declaraţii  făcute în presa internaţională de un purtător de cuvânt al companiei.

    Numărul performanţelor la care a ajuns până acum este de 13.925. Încasările spectacolului au fluctuat de la deschiderea spectacolului, ajungând la peste 1 milion de dolari pe săptămână, dar scăzând şi la 850.000 de dolari.

    Bazându-se pe un roman de Gaston Laroux, Fantoma de la Operă spune povestea unui compozitor desfigurat care bântuie opera din Paris şi se îndrăgosteşte de o soprană tânără, Christine. Muzica este realizată de Andrew Lloyd Webber, iar versurile sunt ale lui Charles Hart.


     

     

  • Noua sală a Teatrului de Operetă din Capitală, o investiţie de peste 8 milioane de euro, va fi inaugurată sâmbătă

    Răzvan Ioan Dincă, directorul general al Operei Naţionale Bucureşti, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că noua sală de spectacole a Teatrului de Operetă şi Musical “Ion Dacian” a fost realizată cu bani primiţi de la Ministerul Culturii, valoarea totală a investiţiei fiind de aproximativ 8.700.000 de euro plus TVA.

    După mai multe decenii în care Teatrul “Ion Dacian” şi-a desfăşurat activitatea în spaţii-gazdă şi în sedii de conjunctură, acesta va funcţiona în curând într-o sală nou construită care îi este destinată, clădirea urmând să fie inaugurată sâmbătă, cu premiera naţională a unuia dintre cele mai de succes musicaluri din toate timpurile, “Fantoma de la Operă”, de Andrew Lloyd Webber, în regia lui Stephen Barlow, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

    Cu un sediu demolat în 1986, de regimul Ceauşescu (situat pe Splaiul Unirii), Teatrul de Operetă – inaugurat pe 7 noiembrie 1950, sub denumirea de Teatrul de Stat de Operetă – a funcţionat fără întrerupere până în anul 2005 în clădirea Teatrului Naţional Bucureşti “I. L.Caragiale”. Din cauza incendiului care a afectat grav clădirea Naţionalului bucureştean, spectacolele s-au desfăşurat apoi în sala MAI (Ministerul Afacerilor Interne) timp de doi ani, ulterior revenind în actuala Sală Studio (fosta Sală Mică) a Teatrului Naţional Bucureşti “I. L. Caragiale”, unde au avut loc până în anul 2011, când clădirea celui din urmă a devenit obiectul reparaţiilor capitale. Rămas fără sală de spectacole, Teatrul de Operetă a desfăşurat, până de curând, un amplu turneu naţional.

    Noua clădire a Teatrului de Operetă şi Musical “Ion Dacian” este amplasată pe Bulevardul Octavian Goga nr. 1, în imediata apropiere a Bibliotecii Naţionale a României. Lucrările la noul sediu au început în anul 2012, clădirea (cu o suprafaţă totală de 6.381,50 mp, distribuită pe trei niveluri) fiind proiectată să corespundă tuturor necesităţilor logistice şi tehnice moderne necesare bunei desfăşurări a activităţii sale, dar şi dezvoltării repertoriului.

    Sala de spectacole are o capacitate de 550 de locuri, a căror amplasare oferă o vizibilitate foarte bună asupra scenei, şi beneficiază de o acustică adecvată, ceea ce oferă spectatorilor posibilitatea de a urmări în condiţii optime evenimentele artistice desfăşurate pe scenă. Scena are o suprafaţă de 14 metri lăţime, 20 de metri adâncime şi este dotată cu toate echipamentele tehnice moderne destinate realizării unor producţii muzicale de o complexitate ridicată.

    Foaierul, care poate servi şi ca scenă de spectacol, librăria-magazin, cafeneaua, dar şi studioul destinat celor mai mici spectatori completează seria spaţiilor oferite publicului şi fac din Teatrul de Operetă şi Musical “Ion Dacian” un loc modern, în deplin acord cu cerinţele secolului al XXI-lea, se arată în comunicatul citat.

    “Este primul teatru cu specific muzical construit în România după anul 1989 şi, totodată, este pentru prima dată când Opereta are un sediu construit special pentru a răspunde nevoilor pe care le presupune acest tip de spectacol atât de complex. Este o clădire nouă, situată în centrul Capitalei, construită pe structură metalică, cu elemente arhitecturale moderne, un important spaţiu cultural care lipsea din peisajul nostru artistic şi care va găzdui producţii importante de operetă, musical şi teatru-dans”, a declarat Răzvan Ioan Dincă, directorul general al Operei Naţionale Bucureşti.

    Artiştii şi personalul tehnic se bucură, de asemenea, de spaţii generoase care le sunt destinate: săli de repetiţii şi cabine pentru orchestră, balet, solişti vocali şi dirijori, birouri pentru producători, cabine pentru machiaj şi perucherie, depozite pentru costume şi decoruri, croitorie, cizmărie, spălătorie, dar şi numeroase spaţii tehnice.

    Biletele pentru primele patru reprezentaţii care vor avea loc pe noua scenă a Teatrului de Operetă şi Musical “Ion Dacian”, în luna ianuarie, au fost epuizate în doar câteva ore de la punerea lor în vânzare, alte reprezentaţii ale musicalului “Fantoma de la Operă”, regizat de Stephen Barlow, urmând să aibă loc în luna februarie.

    Teatrul de Operetă şi Musical “Ion Dacian” este o companie a Operei Naţionale Bucureşti.