Tag: fan

  • La bal cu cărţi, cadrane de ceas şi fân

    Dacă unii folosesc, de exemplu, saci de plastic pentru gunoi pentru colecţiile lor, alţii, precum creatoarea franceză Sylvie Falcon, folosesc mai tot ce le cade în mână pentru a confecţiona rochii de bal unicat.

    Aceasta s-a gândit să recurgă şi la alte materiale în afară de cele textile din dorinţa ca fiecare rochie a sa să spună o poveste.

    Confecţionarea unei rochii poate dura până la 250 de ore, iar printre materialele folosite se regăsesc bucăţi de instrumente muzicale, partituri, cotoare de cărţi şi chiar fân ori cadrane de ceas. 

  • O celebră actriţă din China a primit o amendă URIAŞĂ: 129 de milioane dolari

    Starul a dispărut din lumina reflectoarelor în luna mai, după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora ar fi evitat să-şi plătească impozitul pe o sumă mare de bani primită pentru un rol.

    Miercuri, Fan Bingbing a scris primul său mesaj pe reţeaua de socializare online Weibo din ultimele luni, un text prin care îşi cere scuze fanilor şi Partidului Comunist pentru delictul comis.

    “Fără Partid şi fără politicile eficiente ale ţării, fără atenţia plină de iubire a maselor nu ar exista Fan Bingbing”, a scris aceasta.

    Actriţa, modelul şi producătoarea de film în vârstă de 36 de ani este o vedetă în China, dar şi la Hollywood, după ce a jucat în filmul de succes “X-Men: Days of Future Past”, de Bryan Singer.

    Absenţa sa din viaţa publică din ultimele luni a dus la apariţia unor zvonuri dintre cele mai diverse, inclusiv că ar fi fost reţinută de autorităţile chineze.

    Agenţia de presă Xinhua a scris, miercuri, că aceasta nu va fi pusă sub acuzare dacă îşi va plăti datoriile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Spectacol pentru pietoni

    Printre acestea, scrie The Guardian, se numără o pasarelă ţinută de două mâini uriaşe inaugurată recent în apropiere de Da Nang în Vietnam.

    Aceasta are 150 de metri lungime, iar pietonii care o traversează pot admira peisajul montan verde. Un pod împletit de culoare roşie numit Nodul Norocos datorită formei, instalat în China la Changsha; Fan Bridge, un pod cu aspect de evantai, şi Rolling Bridge, format din elemente triunghiulare, cu aspect de roată atunci când se strânge pentru a face loc circulaţiei fluviale, ambele aflate în Londra, sunt alte exemple de astfel de pasarele inedite.

  • Un gigant chinez ZDROBEŞTE unul dintre cei mai puternici şi cunoscuţi antreprenori români

    Compania Visual Fan din Braşov, care vinde diferite gadgeturi sub brandul Allview, a înregistrat în 2017 o scădere la jumătate a cifrei de afaceri în raport cu anul anterior, la 156,6 mil. lei (34,3 mil. euro) pe fondul competiţiei dramatice de pe piaţa de smartphone-uri şi tablete care a provocat o scădere abruptă a vânzărilor pentru firma controlată de antreprenorul Lucian Peticilă. În 2016 compania înregistrase o cifră de afaceri de 306 mil. lei (68,2 mil. euro), conform datelor de la Finanţe.
     
    Profitul net al companiei a scăzut în 2017 cu 72%, la 9,7 mil. lei (2,1 mil. euro), corespondent unei marje de câştig net de 6% din venituri. La finele anului 2017 datoriile totale ale firmei se ridicau la 37,3 mil. lei (8,2 mil. euro), în scădere cu 64% faţă de anul precedent. Numărul mediu de angajaţi ai companiei a crescut în 2017 cu 6 persoane, la 116.
     
  • Cele mai înspăimântătoare tatuaje realizate vreodată – VIDEO

    Câţiva împătimiţi au mers însă şi mai departe, luând decizia de a-şi tatua personajele principale din filme care, în mod normal, îţi dau insomnii.
    Nu ştim dacă a fost o decizie bună sau nu, dar tatuajele sunt cel puţin impresionante.

    Cel care semnează bizarele tatuaje este Eliot Kohek, artist cu experienţă de ani de zile în domeniu.

  • De ce contestă Bill Gates criptomonedele

    Gates a adăugat că societatea beneficiază de pe urma faptului că guvernul poate să identifice persoanele care fac evaziune fiscală sau spălare de bani sau cele care finanţează activtăţi teroriste.
     
    „Caracteristica principală a criptomonedelor este anonimitatea. Acesta nu cred că este un lucru bun. Abilitatea guvernurilor de a identifica activităţi de spălare de bani, evaziune fiscală şi finanţarea terorismului este un lucru bun”, a scris Gates.
     
  • Un hotel de 5 stele din Dubai oferă GRATUIT o noapte de cazare! Ce trebuie să faceţi pentru a o obţine

    Celebrând depăşirea unui milion de fani în reţeaua Facebook, resortul Atlantis, The Palm îi recompensează cu o noapte de cazare gratuită în apartamentul special creat ‘Atlantis Fan Suite’ 

    Atlantis, The Palm sărbătoreşte depăşirea numărului de 1 milion de fani în reţeaua Facebook şi îi premiază pe aceştia prin punerea la dispoziţie a unui apartament special creat pentru fanii din reţelele de socializare, disponibil pentru o şedere de o zi. Premieră absolută la nivel mondial, rezervările se vor deschide pe data de 18 martie 2018, fanii fiind invitaţi să petreacă o zi şi o noapte în mod gratuit, beneficiind de toate facilităţile complexului. Apartamentul este disponibil până în luna Decembrie 2018.

    Pentru a rezerva o şedere la Atlantis Fan Suite, fanii Facebook pot vizita www.atlantisfansuite.com începând de astăzi 1 Martie.  Toţi solicitanţii trebuie să fi apreciat cu un ‘liked’ pagina Atlantis, The Palm în reţeaua Facebook pentru a fi eligibili pentru rezervare.

    Originala cameră, situată la etajul 19 al Turnului de Est, oferă privelişti impresionante asupra insulei Palmier şi este special adaptată pentru ca utilizatorii de social media să îşi îndeplinească fiecare dorinţă. După check-in, oaspeţii vor dechide uşa apartamentului utilizând contul lor de Facebook, după care pot utiliza în continuare contul Facebook pe un televizor special dedicat, ce se află în cameră. Pentru cei care au nevoie de ajutor, butonul “poke” va chema majordomul personal folosind un sistem special de interfon în cameră. Pentru cei care doresc să-şi împărtăşească fiecare moment al şederii lor cu prietenii şi familia, apartamentul dispune de un salon special Facebook Live, unde oaspeţii îşi pot pune telefonul pe un suport şi pot înregistra mesajele, relaxaţi pe scaunul “thumbs up”. O oglindă social media este pregătită în baia special gândită pentru a oferi poziţia cea mai bună pentru a conversa cu prietenii în timp ce îţi faci make-up-ul, acolo vei găsi şi o mulţime de produse, de la săpunuri de baie, flip flops şi truse de bărbierit, ce poartă cunoscute sloganuri Facebook.

    În plus, pe lângă şederea gratuită, toţi oaspeţii Apartamentului Fan Atlantis vor beneficia de multe facilităţi VIP, inclusiv intrarea liberă nelimitată la Acvariul The Lost Chambers şi la Aquaventure, parcul acvatic numărul 1 în Europa şi Orientul Apropiat.  De asemenea oaspeţii vor primi un pachet special Atlantis Imperial Club în valoare de peste AED 3000 pe zi, inclusiv VIP check in, mic dejun, acces la sălile Imperial Club lounge în fiecare după amiază şi seară, unde se pot relaxa cu un cocktail sau tartine, dar şi servicii personalizate de concierge, acces la Kid’s Club sau la exclusivistul Imperial Club Beach şi multe altele. 

    Ravini Perera, SVP, Sales, Marketing and PR comenta “A fost o adevărată de performaţă să atingem numărul de un milion de fani pe Facebook şi am simţit că acum este momentul să ne revanşăm şi să mulţumim tuturor fanilor noştri, pentru sprijinul lor continuu şi pentru comunicarea cu noi de-a lungul anilor. Platformele de social media ale Atlantis, The Palm primesc în fiecare săptămână, în medie 2.500 de posturi care etichetează staţiunea şi 147.762 de utilizări ale #AtlantisThePalm în fiecare an, iar varietatea imaginilor şi clipurilor video care descriu fiecare părticică a staţiunii noastre, în moduri atât de creative, este copleşitoare. Sperăm ca fanii noştri să se bucure de Atlantis Fan Suite, la fel de mult cât noi ne-am bucurat şi am apreciat conţinutul şi suportul continuu”.

    Atlantis, The Palm nu este un străin de conţinutul media excelent, în 2017 destinaţia iconică situată pe insula Palm din Dubai, a primit titlul oficial de “cel mai fotografiat hotel’ din Dubai şi Orientul Mijlociu şi cel de-al patrulea hotel din lume, din partea platformei Instagram. În medie, Atlantis adună zilnic peste 350 de imagini postate pe Instagram, 4.500 de posturi care etichetează staţiunea pe Facebook şi Instagram în fiecare săptămână şi 147.762 utilizări ale #AtlantisThePalm.

  • Gadget Review: Allbook X, mobilitate pe buget – VIDEOREVIEW

    + designul

    + portabil

    + autonomia bateriei


    – problemă cu tastatura

    – spaţiu de stocare

    Allbook L este varianta entry, iar X este varianta mai performantă. Am avut în test varianta Allbook X, un laptop de 13,3 inchi cu un display cu rezoluţie Full HD, care are un procesor Intel Celeron Quad-Core, 3 GB RAM, stocare internă de 32 GB memorie internă (cu posibilitate de extindere printr-un card microSD), iar placa video integrată este Intel Gen9 LP. Totul la o greutate de doar 1,2 kg şi un preţ de puţin peste 1.000 de lei.

    Când l-am scos din cutie, am fost impresionat de aspectul acestuia. Nu mă aşteptam ca laptopul să aibă o construcţie atât de bună pentru un produs cu asemenea preţ. În această categorie, produsele sunt realizate din plastic şi nicidecum aluminiu, cum este cazul Allbook X. Laptopul arată bine, se simte bine şi nu arată ca un produs ieftin. În plus, mi-a plăcut alegerea culorii negru mat pentru întreg designul. Doar tastele şi logoul sunt albe. Nici la capitolul conectivitate nu stă foarte rău, având în vedere mărimea şi portabilitatea acestuia: are două porturi, unul USB 3.0 şi unul USB 2.0, port mini-HDMI, un port pentru card microSD şi un jack audio pentru căşti.

    Displayul IPS LCD de 13,3 inchi, cu rezoluţie Full HD, mai rar întâlnit la astfel de modele mici, este unul destul de bun: culorile se văd bine, unghiurile de vizualizare sunt bune şi poate fi şi destul de luminos. L-am folosit pentru scris, navigare pe internet, am văzut filme şi am fost mulţumit de rezultat.

    La capitolul sunet, laptopul stă bine fără să exceleze: poţi asculta muzică, vedea filme fără ca experienţa să fie deranjantă. Volumul este destul de mare, însă sunetul este cam subţire şi câteodată poate fi deranjant la volum maxim.

    La interior, Allbook X nu este vreo bestie care să impresioneze, însă este capabil să susţină sesiuni de browsing şi scris fără probleme. Am avut peste 15 taburi deschise în Goolge Chrome, în timp ce ascultam muzică pe YouTube şi scriam în Word, fără să sesizez poticniri evidente ale sistemului. Sigur, poate o pagină nu se va încărca imediat, dar nici nu trebuiesă aştepţi o veşnicie. Gamingul şi alte sarcini mai solicitante sunt excluse pe acest laptop, dar nici nu este făcut pentru asta.

    După cum poate aţi sesizat, laptopul are o unitate de stocare destul de mică, de doar 32 GB, ceea ce poate fi o problemă, având în vedere că doar sistemul de operare Windows 10 poate ocupa mai mult de jumătate din spaţiul menţionat. Acesta poate fi extins cu un card microSD, dar de multe ori această soluţie nu este dezirabilă, deoarece vitezele de scriere şi citire nu sunt foarte mari. Compania din Braşov s-a gândit la asta şi oferă şi o variantă Allbook X cu hard disk SSD (120 sau 250 GB) pentru încă câteva sute de lei în plus.

    Şi acum să trecem la cele mai importante puncte pentru un notebook: tastarea, touchpadul şi autonomia bateriei.
    Tastatura este mai înghesuită decât cea găsită pe un laptop mai mare, însă tastele sunt destul de late, încât să te obişnuieşti cu ele în câteva ore sau zile – în funcţie de cât de mult folosim notebookul. Tastele sunt din plastic, nu reprezintă cea mai plăcută experienţă de scris, dar este una bună pentru această categorie de preţ.

    În schimb, am sesizat o problemă cu tasta „space”. La laptopul pe care l-am primit pentru testare, tasta „space” nu răspunde la comandă decât dacă apeşi în centrul acesteia, nu şi în extremităţi. Mai mult, câteodată am observat că tasta înregistra o apăsare ca două spaţii, nu unul. Este o problemă care poate deveni enervantă, mai ales că acest laptop va fi folosit în principal pentru scris. Prima problemă am rezolvat-o, obişnuindu-mă să apăs spre mijlocul tastei „space”, însă pentru a doua nu am găsit soluţie şi a trebuit să şterg spaţiile în plus înainte de a continua textul.

    Touchpadul este decent, degetul alunecă bine pe el şi nu am sesizat probleme grave: se mai agaţă din când în când, dar nu am simţit niciodată nevoia să apelez la un mouse pentru navigare.

    Autonomia bateriei este foarte bună şi laptopul poate funcţiona o zi întreagă, în regimul de scris şi browsing, cu luminozitatea la jumătate, fără să fii nevoit să te apropii de o priză. Iar atunci când o vei face, nici nu va trebui să stai foarte mult fără el: în 30 de minute se încarcă 30%, iar o încărcare completă durează cam 1 oră şi 40 de minute.

    Per total, eu am fost mulţumit de experienţa cu primul notebook al Allview şi cred că ocupă un spaţiu interesant în piaţă: produs portabil care arată bine, cu o autonomie bună, dar care nu-ţi va face o gaură în buzunar.

    CASETĂ TEHNICĂ

    PROCESOR INTEL CELERON QUAD-CORE N3450
    SISTEM DE OPERARE WINDOWS 10
    MEMORIE RAM 3 GB DDR3
    STOCARE 32 GB FLASH + MICROSD PÂNĂ LA 128 GB
    ECRAN IPS LCD FULLHD 13,3 INCHI, 1.920 X 1.080 PIXELI
    PORTURI USB (1 X 3.0, 1 X 2.0) MINI HDMI
    BATERIE 4.600 MAH
    DIMENSIUNE 318 X 211 X 12,9 MM
    GREUTATE 1.248 G
    PREŢ RECOMANDAT 1.099 LEI
     

  • Gadget Review: Smartphone românesc cu o premieră mondială – VIDEOREVIEW

    Este vorba de telefonul Allview X4 Soul Infinity, disponibil în patru variante: Infinity L, S, N şi Z. Cele patru telefoane arată la fel, singurele diferenţe fiind la interior; varianta Z este cea mai puternică. Am avut la teste X4 Soul Infinity N, un smartphone cu un ecran de 5,7 inchi cu raport 18:9 (adică este mai îngust şi mai uşor de ţinut în mână, asemeni altor telefoane, de pildă Samsung S8), un procesor cu opt nuclee, 4 GB RAM, stocare internă de 32 GB (cu opţiunea de extindere de până la 128 GB cu microSD), o baterie de 3.000 mAh, o cameră principală de 16 MP f/1.8 şi o cameră frontală de 8 MP f/2.0. Specificaţiile sunt bune, iar ceea ce are în plus Z-ul este faptul că are un sistem dual de camere (13 MP + 5 MP).

    Ce este interesant legat de aceste telefoane este faptul că poţi face upgrade de la o variantă la alta. Astfel, poţi opta pentru un anumit model, de exemplu S, dar îţi dai seama că nu este chiar potrivit nevoilor tale şi ai vrea ceva mai performant; atunci trimiţi vechiul telefon către Allview şi plăteşti doar diferenţa pentru achiziţionarea noului model. Cel mai ieftin model are un preţ de pornire de 999 de lei, iar cel mai scump, 1.449 de lei. Noi vă recomandăm din start varianta Z, deoarece diferenţa de preţ nu este foarte mare, iar performanţa va fi mai bună.

    Designul telefonului este unul clasic, dar modern şi mă bucur că Allview intră în rândul marilor producători de telefoane consacraţi. Are o ramă metalică, colţurile rotunjite şi pe spate se află un înveliş de sticlă ce-l face uşor de ţinut în mână ceea ce îl face un magnet pentru amprente. Cu toate acestea, X4 Soul Infinity nu se simte ca un telefon premium (nu are nici greutate specifică, nici materialele nu au calitatea necesară), însă nu poţi să ceri prea mult la un asemenea preţ.

    Marea noutate a acestui telefon este faptul că are încorporat un asistent vocal numit Avi, care ne înţelege şi vorbeşte româna. Asistentul digital din smartphone nu este o noutate (vezi Siri, Google etc.), dar mi se pare un pas în direcţia corectă din partea Allview să implementeze un sistem asemănător în limba română. Asistenţii Siri sau Google sunt destul de inteligenţi să înţeleagă de cele mai multe ori ce spune un român în engleză cu accent, însă mai dau şi rateuri. În plus, mie nu mi s-a părut niciodată natural să vorbesc cu telefonul în limba engleză. Sigur, am testat diferitele funcţii, însă niciodată nu mi-a intrat în reflex să-i spun telefonului ”call Alex“ în loc să intru în agendă să-l găsesc pe Alex. în română este mult mai la îndemână să-i spui telefonului să pună muzică sau să adauge un eveniment în agendă.

    Avi te poate asculta şi poate nota după dictare mesaje, o poţi ruga să-ţi arate drumul către Constanţa şi deschide Google Maps; de asemenea, ştie să pună muzică sau să caute imagini pe Google. Din ce am putut observa, asistentul se descurcă destul de bine în a înţelege şi a răspunde corespunzător la întrebările mele, însă mi-aş fi dorit ceva mai multă interacţiune din partea lui. De exemplu, atunci când îi cer să-mi arate drumul până la Braşov, ar fi fost frumos nu doar să-mi deschidă aplicaţia, ci să-mi şi ureze călătorie plăcută sau să dea detalii despre drum – întârzieri, aglomerări, gropi sau accidente. Sunt lucruri minore, dar fac diferenţa între a percepe Avi mai mult ca un asistent decât ca un motor de căutare vocală. De asemenea, spre deosebire de Siri sau de Google, Avi nu ştie de glumă şi nu poţi avea o conversaţie cu ea. Dacă o întrebi de glumă, caută glume pe Google, dacă o întrebi ce face, nu spune nimic şi aşa mai departe.

    Un alt lucru pe care l-am observat este că poate adăuga evenimente în calendar, dar nu le poate şi şterge. Per total, îmi place că Allview a implementat Avi, chiar dacă, deocamdată, este într-o fază destul de rudimentară.

    Revenind la telefon, Allview X4 Soul Infinity N este un smartphone competent ce se descurcă în majoritatea situaţiilor (browsing, messenger, scriere etc.) şi a cărui autonomie a bateriei este una destul de bună. Inifinity N poate duce o zi de muncă fără probleme şi se încarcă şi destul de repede. Totuşi să nu vă aşteptaţi la cea mai bună experienţă atunci când jucaţi jocuri cu grafică avansată. Un alt punct pe care l-aş transmite celor de la Allview este să renunţe la interfaţa companiei pusă peste Android şi să rămână cu Android curat, aşa cum fac alţii, ca Motorola sau Nokia.

    La capitolul fotografie, telefonul se descurcă decent: imaginile realizate în timpul zilei arată bine, la interior imaginea mai pierde din calitate şi din detalii, dar fotografiile făcute noaptea sunt pline de zgomot şi aproape inutilizabile. Însă aceste rezultate sunt de aşteptat la această categorie de preţ. Un mod de fotografiere care mi s-a părut interesant este utilizarea camerei principale şi a celei frontale astfel încât atunci când fotografiezi un peisaj îţi poţi insera şi tu chipul acolo printr-o fotografie mică realizată de camera frontală.

    Aşadar, Allview X4 Soul Infinity N (lung nume) este un telefon ce aduce ceva nou pe piaţă, dar rămâne în urmă la anumite capitole la care nu ar trebui. Pentru cei care nu au pretenţii prea mari atunci când vine vorba de smartphone-uri şi care vor să vorbească în română cu telefonul, pot găsi în X4 Soul Infinity varianta potrivită pentru ei.


     

    CASETĂ TEHNICĂ
    DISPLAY 5,7 INCHI, IPS
    CPU A53 OCTA-CORE 1,5 GHZ
    MEMORIE RAM 4 GB
    MEMORIE INTERNĂ 32 GB
    SUPORT CARD MICROSD DE PÂNĂ LA 128 GB
    SISTEM DE OPERARE ANDROID 7.0
    CAMERA PRINCIPALĂ 16 MP, AUTOFOCUS, F/1.8,
    CAMERA FRONTALĂ 8 MP, F/2.0
    USB TIP C
    BATERIE 3.000 MAH
    PREŢ 1.399 LEI

  • Restaurantul cu o stea Michelin unde poţi mânca cu doar 2 euro

    Meng a creat localul ca pe un restaurant unde oamenii pot mânca foarte rapid şi a câştigat repede clienţii şi celebritatea. În iulie 2016, când Ghidul Michelin a ajuns în Singapore, i-a acordat o stea. La început a crezut că este o glumă, pentru că, după părerea lui, celebrul ghid include în lista sa doar localuri cu mâncăruri sofisticate.

    Prezenţa în Ghidul Michelin i-a adus şi mai multă celebritate şi a trebuit să îşi extindă localul cu încă 80 de locuri.

    Citeşte continuarea pe www.gustarte.ro