Tag: faina

  • Cosul cu scumpiri. De ce avem cea mai mare inflatie din UE

    Poate am iesit dintr-o criza, cea financiara si economica, dar
    “avem de-a face acum cu riscuri noi si cu provocari teribile:
    preturile mari si volatile ale alimentelor, preturile mari ale
    combustibililor, cresterea inflatiei in pietele emergente, problema
    datoriilor suverane in Europa”, declara saptamana trecuta
    presedintele Bancii Mondiale, Robert Zoellick. “Avem toate
    ingredientele pentru un rezultat toxic, care alimenteaza
    turbulentele sociale”, spunea Zoellick, dand ca exemplu faptul ca
    in Egipt sau Siria, preturile alimentelor au avut cresteri de doua
    cifre, ceea ce a contribuit la furia multimilor care au iesit sa-si
    rastoarne guvernele.

    La un nivel mult mai tehnic, expertii FMI au atras atentia
    recent ca inclusiv in pietele dezvoltate, dar mai ales in cele
    emergente si in curs de dezvoltare, politicile monetare trebuie sa
    tina cont de felul cum scumpirile produselor alimentare se transmit
    in inflatia de baza (cea considerata relevanta pentru tendintele pe
    termen mai lung, pentru ca nu ia in calcul preturile fluctuante ale
    alimentelor). “Mare parte din scumpirile recente pot fi atribuite
    conditiilor meteo, dar motivele principale ale cresterii cererii
    pentru alimente reflecta schimbari structurale, ireversibile in
    economia globala”, apreciaza Thomas Helbling si Shaun Roach,
    economisti ai FMI, intr-un studiu publicat in martie.


    Citarea celor de mai sus n-are ca scop sa induca ideea ca ne-ar
    paste si pe noi rascoale din cauza scumpirii cartofilor sau a
    fainii ori sa dezbata daca e adevarata imaginea populara a
    chinezului care s-a emancipat si nu mai poate trai doar cu un bol
    de orez pe zi. Efectul vizibil al propagarii inflatiei in Europa
    este insa cresterea dobanzilor in zona euro, iar aceasta afecteaza
    tari ca Romania, prin scumpirea creditelor in valuta si ingreuneaza
    drumul spre convergenta economica in interiorul zonei euro si al
    UE, in special pentru tarile care se lupta inca sa iasa din
    recesiune, ca si pentru cele care strang cureaua acum pentru anii
    de larghete bugetara, ca Grecia, Portugalia si din nou Romania.

    La noi, inflatia anuala a ajuns la 8,1% in martie, de la 7,6% in
    februarie, cel mai mare nivel din UE, desi tarifele pentru servicii
    chiar au scazut fata de luna precedenta, iar multe marfuri nu s-au
    scumpit. Exemple – carnea, care are o pondere in cosul de consum de
    9,3%, comparativ cu celebrii cartofi care au dominat toate
    relatarile despre scumpiri (pondere in cosul de consum – 0,72%),
    sau energia electrica si gazele, cu o pondere de 5%, respectiv 3,2%
    (inferioara totusi combustibililor, care au o pondere in cos de
    7,5% si al caror pret a urcat cu 2,25%, facand Guvernul sa se
    gandeasca sa le inghete). Consilierul guvernatorului BNR, Adrian
    Vasilescu, are deci dreptate teoretic atunci cand, dand chiar
    aceste exemple, spune ca in Romania n-avem de-a face cu o inflatie
    generalizata, pentru ca sunt marfuri care nu s-au scumpit
    deloc.

    O alta consolare ar fi ca nu suntem singurii care sufera.
    Analistii Citibank remarca scumpirea substantiala a alimentelor in
    Polonia, de pilda, unde pretul zaharului a crescut din februarie
    pana in martie cu aproape 40%, “reflectand o panica a
    consumatorilor, care au cumparat cantitati substantiale de zahar ca
    sa-si faca provizii”, ceea ce a adaugat 0,16% la cresterea
    preturilor de consum, estimata sa fluctueze in jur de 4% in
    urmatoarele luni. In Ungaria, unde inflatia anuala a urcat la 4,5%
    in martie, zaharul s-a scumpit fata de februarie cu 75%, iar faina
    cu aproape 60%.

    La noi, zaharul, produs cu o pondere de 0,61% in cosul de
    consum, s-a scumpit cu aproape 12%, iar faina cu 2,29%. Ceea ce
    diferentiaza insa Romania nu numai fata de zona euro, ci si fata de
    tarile vecine cu inflatie la jumatate fata de noi este ponderea
    mare a alimentelor in cosul de consum (vezi grafic), care reflecta
    decalajul de dezvoltare si de nivel de trai. Economistii BM si ai
    FMI nu obosesc sa atraga atentia ca tarile unde mancarea consuma o
    parte mare din bugetul familiilor sunt cele mai vulnerabile la
    inflatie.